În seria Conferinţelor de la Şosea, Iulia Haşdeu, antropolog, cercetător la Haute école de travail social de Genève şi Haut école d’art et de design de la Geneva, va vorbi despre „Corp şi cultură, romi şi gagii. O poveste despre femei”, luni, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului.
Imaginea fustelor „ţigăneşti” lungi, ample, cu motive florale colorate, însoţite de basmale ce acoperă cozi împletite, bijuterii strălucitoare şi mişcări languroase, este binecunoscută publicului larg. Parte din repertoriul costumelor de carnaval, prezenţă exotică la spectacolele folclorice din ultimii douăzeci de ani, emblemă a romanităţii mediatice stereotipate, fusta „ţigănească” este, nu mai puţin, elementul material concret de la care Iulia Haşdeu propune să pornim pentru a înţelege viziunea despre corp şi aparenţă a unor romi aşa-zişi „tradiţionali” din România.
În definirea lor, în termeni de psihologie, geografie simbolică, viaţă socială, politică intra şi inter-comunitară, femeile ocupă un rol de maximă importanţă. Ele participă astfel la consacrarea unui ethos rom care se diferenţiază radical de lumea gagiilor (ne-romi). În reafirmarea frontierei dintre „noi” şi „ceilalţi”, dintre fantasmă şi realitate, femeile sunt/devin Romnia pentru Romi, dar şi Ţigănci pentru Gagii.
Combinând analiza unor date de teren etnografic desfăşurat în câteva sate de lângă Bucureşti cu analiza iconografică şi cu analiza de reprezentări, metode proprii studiilor culturale şi post-coloniale, conferinţa îşi propune să argumenteze în favoarea ideii următoare: „cultura stă într-o fustă!”.