Pe Zob chiar îl cheamă Zob. E un nume unguresc. Înseamnă ovăz. Este un tânăr actor care poate fi văzut în aproape toate spațiile independente din București. Odată văzut, nu mai este uitat. Care e treaba cu acest Zob?

Un articol de Andrei Crăciun

Zob. Alexandru Zob. Ce numeste este acesta – Zob? L-ați luat pentru scenă, e al dumneavoastră? De unde se trage neamul Zobilor și care e povestea lor?
Domnule Crăciun, trebuie să vă mărturisesesc, al meu este, deși multă lume crede că este vorba de o poreclă; provine din limba maghiară și înseamnă ovăz. Recunosc, îmi place mai tare sensul pe care îl are în limba noastră, chiar dacă prin școala generală/liceu îl uram, din pricina glumelor, aceleași tot timpul. Chiar și la admiterea la facultate, înainte să încep proba, un stimat profesor mi-a spus: ,,Hai băiete, fă-ne Zob!” Povestea e așa: străbunica mea (din partea tatălui), care era basarabeancă, l-a cunoscut pe străbunicul meu (Zob) în zona Negrești-Oaș, județul Satu-Mare, de unde acesta era, și au întemeiat o familie. Bunicul meu s-a mutat în Baia Mare, unde s-a căsătorit și l-a avut pe tata. Acesta a fost repartizat după terminarea facultații în Sinaia, unde a cunoscut o frumoasă regățeancă, mama. Restul e cancan.

Actor. Cum a ajuns Zob actor, asta își dorea el să se facă de atunci când era el mic sau cum? Ce i-a îndreptat pașii spre teatru și cum i-a fost studenția? S-a născut talent, dar nu va muri speranță?
Prin fragedă pruncie îmi doream să fiu fotbalist. Am fost și voi fi tot timpul îndrăgostit de sportul ăsta. Din păcate pentru țara noastră, n-am trecut de divizia D, unde am activat la Carpați Sinaia. Atacant. Prin clasa a X-a, mi-am dat seama că nu sunt chiar Roberto Baggio, plus că și antrenorul mi-a dat de înțeles, în sensul în care mi-a zis direct: ,,Lasă-ne!” , așa că m-am lăsat și mi-am refugiat amarul în școală, mai exact în barul de lângă liceu. Acolo am început să interpretez scenete și să zic bancuri. Văzând că se râde, am format o trupă de umor, alături de care m-am prostit o perioadă. Probabil am fost influențat de taică-miu, care fusese într-o trupă de umor în facultate și îmi povestea cu drag de perioada umorului studențesc și de ,,Brigada artistică’’. Profesoara de româna mi-a recomandat să joc într-o piesă de teatru, mi-a plăcut și am zis că asta vreau să fac. Era o perioadă în care nu văzusem mai mult de trei spectacole de teatru, nu știam ce înseamnă simțul penibilului, dar îmi plăcea să fiu în centrul atenției și sa fac oamenii să râdă. Nici aplauzele nu-mi displăceau. Decizia finală am luat-o după o discuție cu un coleg mai mare, proaspăt intrat la o facultate de teatru. Concluzia a fost clară: dau la teatru să pup fete și să călăresc cai. Sincer, mi-a ieșit doar prima parte. La a doua, încă lucrez.

Pe unde – prin ce spații teatrale – putem să ne bucurăm de prezența lui Zob? Cum e cu spectacolul scris de Tocilescu – Bun de export – care se joacă pe la Point și le umple hipsterilor și altor oameni sufletele de bucuruie?
Mă puteți vedea în majoritatea spațiilor independente din București: Point, Godot cafe-teatru, Teatrul Roșu, The Temple. ,,Bun de export’’ e un spectacol de care mi-e tare drag, în primul rând pentru că vorbește despre un subiect care ne macină pe toți: plecatul din țară. E un spectacol despre ce înseamnă să pleci de acasă la mii de kilometri distanță, despre tinerii profesioniști români din toată lumea și despre felul în care s-au adaptat sau nu la noua viață. E despre decizii și despre cum reușim să trăim cu ele. În al doilea rând, pentru că am cunoscut o echipă foarte mișto, începând cu Tocilescu, cel care a scris piesa, punându-și viața pe tavă, până la colegii mei, niște actori și niște oameni foarte faini.

Țara. Ce ne facem cu țara, domnule Zob? Cum vedeți dumneavoastră viitorul ei? O să fie bine sau n-o să fie bine? Cum vedeți viitorul României?
Sunt de felul meu optimist, chiar dacă situația nu e deloc roz. Cred că o să fie bine, doar că e posibil ca acest lucru să nu se întâmple în timpul vieții noastre. Ce știu sigur e că fac parte dintr-o generație care nu va lăsa capul în jos și care nu va accepta umilința. Am tăcut mult timp, prea mult, dar cred că am început să ne facem auziți. Chiar dacă lucrurile încă se mișcă încet, se mișcă. Și asta e important.

De ce n-ați emigrat până la această vârstă, că aveți și dumneavoastră o vârstă. Ce vă reține printre noi? Dacă tot am vorbit despre Bun de export?
Nu m-am gândit niciodată serios la emigrare. De ce? Sincer, nu știu. Mă leagă multe de țara asta și încă îmi place, chiar dacă am momente în care îmi vine să urlu. Și atunci, în momentele alea în care sunt sictirit și trist încep să însir motivele pentru care nu vreau să plec: Familia, prietenii, Apusenii, Sinaia, Vama Veche, pălinca și umorul nostru, pe care nu l-am mai găsit în altă parte.

Care sunt modelele din România la care vă uitați cu admirație? Știți oameni excepționali pe care ar trebui deja să îi promovăm și în mod regretabil nu o facem? Faceți-ne o listă, poate chiar dintre colegii dumneavoastră, actori, regizori, oameni de teatru.
Modele nu am, dar am avut șansa să cunosc niște oameni extrem de talentați, destul de puțin promovați după părerea mea și o să accept provocarea. Într-o ordine aleatorie: Daniel Popa – actor\regizor, Silvana Negruțiu – actriță, Adrian Bulboacă – fotograf, Andreea Boboc – actriță, Tunde Baczo – coregrafă, Silvian Vâlcu – actor, Alexandra Fasolă – actriță, Andreea Hristu – actriță, Radu Păltineanu – cicloturist\alpinist, Vladimir Turturică – scenograf, Alice Sălceanu – actriță

Vă știu călător. Unde vă veți petrece sfânta vacanță de vară și mai ales: ați mințit vreodată că nu sunteți român și cum v-ați simțit făcând una ca asta?
Sfânta vacanță o voi petrece în Asia de Sud Est, mai exact în Indonezia. Îmi place să calătoresc cu rucsacul în spate, low-budget, în zone cât mai diferite. Dorința mea cea mare este să călătoresc în toate țările din lumea asta. N-am mințit niciodată că nu sunt român, dar am avut momente în care am auzit oameni care vorbeau română și am tăcut mâlc, pentru că nu aveam chef să stau la taclale. După, m-a trecut un sentiment de vină, dar nu m-a ținut mult.

Sunteți implicat în viața cetății – social, civic. Luați atitudine, mergeți la marșuri, protestați sau măcar votați? Cum e viața dumneavoastră de cetățean?
Așa cum am mai spus, fac parte dintr-o generație activă. Personal, ies la proteste, îmi urlu păsul, iau atitudine așa cum știu, votez, chiar dacă trebuie să merg în alt oraș pentru a face asta. Lucrurile se pot schimba, însă ține de fiecare în parte să schimbe ceva la el. Știu că sună a clișeu, dar cred cu tărie că doar prin puterea exemplului se poate face ceva. Io încă sper.

Sunteți fericit, domnule Zob? Ce anume v-ar face fericit? 
Aleg de multe ori să fiu fericit. Mă ajută în acest demers colega de partid, cu susținerea și dragostea ei, hoinăreală pe alte meleaguri, mersul cu motocicleta, o bere rece după o drumeție pe munte și puțin bine pe care încerc să-l fac altora.