Scriitoarea Corina Ozon nu se gândește să emigreze, e convinsă că orice casă, chiar și cele care stau să cadă, mai pot fi salvate, dacă locatarii lucrează împreună ca o echipă. Citiți!

Un articol de Andrei Crăciun

Corina Ozon, scriitoare. Pentru aceia dintre noi care au deschis ochii mai târziu spre literatura română contemporană: dacă mergem la librărie, ce cărți de Corina Ozon găsim și ce găsim în ele? Care e treaba cu scriitoarea Corina Ozon?

Dacă mergem în librărie, deci dacă, da? Ei, atunci găsim seria „Amanții”, „Până când mă voi vindeca de tine” (povestiri), „Tentații” (roman) „Codul lui Zoran”(roman) – apărute la Editura Herg Benet, și „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire”, Editura Univers. În ele găsim viață de lângă noi, întinzi mâna și ești acolo, fără aluzii și menajamente, realitate. Să știi că e greu să scrii despre realitate, mai ales în tonuri umoristice, să cobori pe toate nivelurile ei, de la stadiul de fluture la cel de larvă și apoi să te înalți la loc. Care e treaba mă întrebi? Păi, treaba stă în felul următor: scriu după programul de la serviciu și în weekend, chestia e că scriu de foarte mulți ani, sub diverse forme și pe diferite canale, la carte am ajuns acum patru ani. Așa au vrut poveștile să fie. De patru ani mi s-a schimbat stilul de viață, cercul de prieteni e foarte dinamic, am început să mă cunosc mai bine și să înțeleg povestea și într-o pungă care dansează în vânt, if you know what I mean.

De unde vine și încotro se îndreaptă Corina Ozon? Care este istoria devenirii dumisale?
Vin din Timișoara, cu un bagaj plin de răbdare și toleranță, pentru că am crescut într-un mediu cosmopolit, cu prieteni de toate etniile, dar și cu naivitatea că toți oamenii sunt bine intenționați. Cu o viziune asupra lucrului bine făcut, fără compromisuri, și a dorinței de a nu deranja pe nimeni. Am lucrat în presă 12 ani, la un cotidian și în televiziune, unde mi s-a cam răvășit bagajul adus de acasă. A trebuit să-l reorganizez, ca să merg înainte. Eu le zic lecții de viață, cred că fiecare trece pe drumul său prin provocări la adaptare. Am făcut jurnalism de investigații, mi-a plăcut foarte mult meseria de gazetar, am plecat în PR&Comunicare, unde lucrez și în prezent la o companie națională cu management privat, m-am măritat, am făcut un copil, am divorțat, sunt o sumă a alegerilor mele.

Planuri de viitor? Ce se va publica în perioada următoare?
La cererea Editurii Herg Benet care cuantifică reacțiile publicului, sunt șanse să apară al cincilea volum din seria „Amanții”, apoi un alt roman, deja început.

CORINA OZON ȘI CUM NE AFECTEAZĂ LIPSA EDUCAȚIEI

Țara. Ce părere are Corina Ozon despre viitorul României? Se emigrează? Se rămâne aici? De ce nu s-a plecat din țara noastră până la frumoasa etate? Ce o ține pe Corina Ozon acasă?
Eu am scris de curând pe blogul dupa35.com un articol, după ce am citit cartea „Țara mea suspendată” de Anca Mizumschi, despre rana colectivă și vindecarea prin artă. Avem restanțe la capitolul educație, dar este un summum istoric, nu doar pe linie genealogică. Suntem un popor, așa cum spune și Anca, „ca și cum am avea o dependență emoțională majoră față de lideri abuzivi”. Uite, ai umblat și tu mult prin lume, ai văzut cum se manifestă arta chiar și la colț de stradă în țările în care cultura este foarte activă și susținută, dar ca ceva firesc, ca făcând parte din societate. Lipsa educației afectează și relațiile dintre oameni, în cupluri, părinții cu frustrări au născut și crescut copii într-un mediu cu frustări, au folosit cuvinte grele care i-au marcat pe copii toată viața, pentru că nu exista parenting. Iubim traumatizați, am mai scris eu. Despre emigrare mă întrebi, vin din Timișoara, am crescut printre povești cu oameni care au trecut Dunărea înot, care erau prinși când încercau să fugă și băgați la închisoare, care și-au schimbat religia ca să poată pleca. În orice casă gata să se prăbușească se mai poate face ceva, dacă locatarii formează o echipă și fiecare se ocupă exact de ceea ce se pricepe. Eu mă încăpățânez să sper și mă ocup de ceea ce mă pricep. Cred că important este să găsești constanta și să mergi pe ea. E foarte greu, life coach-ul și psihoterapia au intrat târziu în viețile noastre. Dar vin generațiile următoare. Emigarea nu este un proces ușor, mai ales dacă nu-ți faci lecțiile bine de dinainte, și este strict o decizie personală. Eu nu m-am rușinat niciodată că sunt româncă, oriunde am mers, și nici nu am avut probleme că sunt româncă.

E implicată civic, social, Corina Ozon? Protestează? Merge la vot? Ce face ea pentru cetate?
Merg la job, scriu și scriu, plătesc facturile la timp, încerc să ajut și să nu rănesc pe nimeni. Merg la vot, implicarea socială pentru mine e „aici și acum”, sunt un fost jurnalist care a mers ani la mitinguri, mineriade (la una am luat și câteva scaltoace împreună cu un coleg și operatorul, după alta am fost înspăimântată când alergam haotic pe niște străduțe, iar deasupra erau trasoare, cineva spunea că sunt cu mercur și se lipesc pe haine. Fugeam și toate porțile curților erau închise. Mult timp am avut vise cu goana asta). Am rămas cu o fobie de stat în miezul mulțimii, dar continuu să fac ceea ce mă pricep mai bine.

CORINA OZON ȘI ACTUL DE REZISTENȚĂ

Ce i-ar spune Corina Ozon de astăzi celei de acum douăzeci de ani și mai ales ce ar vrea să audă de la Corina Ozon de peste douăzeci de ani – în raport cu țara noastră.
Mindsetul se schimbă pe etape de vârstă, în funcție de mulți factori. În studenție, stăteam într-un hotel devenit cămin după ‘90, plin de șobolani și fără bec în unica baie de la etaj, apoi am stat cu chirie într-un apartament plin de gândaci și a cărui ușă la balcon nu se închidea. Iarna mă trezeam cu troiene în casă și dormeam cu căciulă pe cap. În tot acest timp, mergeam la redacție, trăiam, iubeam, visam, evoluam. A fost un act de rezistență, cam toți colegii mei trăiau așa, nu știu dacă acum aș mai avea resurse, nu cred, dar nu se știe. Dacă fiecare ar fi abandonat și pleca de unde a venit, multe nu existau acum. Cred că vine momentul acela de coacere, când știi exact ce trebuie să faci și poți să faci. Aia e libertatea. Peste douăzeci de ani, probabil voi fi pensionară, sper că una respectată de propria țară.

Literatura română azi. Vedere de ansamblu. Cum stăm, ce să sperăm de la scriitorii români de azi?

Poate e nevoie de puțină organizare, e cam haos în lanțul ăsta de la manuscris la cititor, afectează și editurile, nu doar autorii. Faptul că se scrie nu e rău, puterea selecției ar fi binevenită să crească nițel. La târgurile de carte se întâmplă o „hemoragie de cărți”, cum spunea o prietenă din Canada. Sunt scriitori care îmi plac mult și mizez că vor merge pe calea asta în continuare. Mai multe nu spun, că le-a zis prea bine Alex Voicescu, care e mai angrenat decât mine în lumea aceasta.

CITAT
Emigarea nu este un proces ușor, mai ales dacă nu-ți faci lecțiile bine de dinainte, și este strict o decizie personală.
Corina Ozon, scriitoare