Interviu cu Aura B. Lupu, ea și atât. Timp de lectură: O trăire! 

-

I-a plăcut să scrie dintotdeauna, a fost felul ei de a exprima emoțiile ce trebuiau ascunse și gândurile ce nu puteau fi rostite.

Tânăra Aura a terminat liceul de filologie-istorie „Ady Șincai” din Cluj-Napoca, promoția 1988-1989 și ca o sfidare a tot ce alții voiau să îi alinieze ei, a absolvit cursurile școlii de masaj și reflexologie din Belgia, iar în 2018 cursurile de Practitioner Coach ale Academiei Române de Coaching. A început să scrie mai apăsat după o serie de întâmplări copleșitoare. A postat în online texte întregi, iar oamenii o valorizau din ce în ce mai mult. Aura devenea aurul celorlalți, iar după materializarea trăirilor ei în cărți, devenea autoare de bestseller. Pentru copiii ei este mama perfecta, pentru soț este jumătatea care completează întregul, pentru patrupezii pe care îi iubește este cel mai bun stăpân-prieten, iar pentru cititori – aur

Cartea ”Trăirile Aurei” este mai mult decât un conținut obișnuit, e ceva ce vine din suflet, o lectură trăită, simțită și relatată cursiv și fără retușuri. Cartea în sine e o descărcare de emoții, trăiri, stări ale sufletului și momente mai sumbre, doar o viață are omul și în ea e cu de toate, ca la oricine. Autoarea este o adevărată povestitoare care mi-a intrat în suflet, scrie despre ce îmi place mie, spune lucrurilor pe nume și trece peste, o curajoasă, n-am ce zice, respect! Și cu sinceritate nu aș vrea să redau ce-i în carte, din stimă pentru autoare și munca ei, în schimb aș putea sublinia ideea că cartea e profunzimea unei experiențe, e dincolo de ceea ce încercăm să mascăm; în unele povestioare veți găsi expresia în care autoarea subliniază că ”a fi sub măști e obositor”. Cartea asta respiră a om, a viață, chiar dacă multe din titluri sau mai zis, multe idei s-au mai dezvoltat, uite, aici autoarea a fost originală, le-a reda cu limbaj simplist și fără frică, direct și cu dârzenie, că doar ne-am săturat de atâta roz și povești, vrem viață, vrem adevăruri, iar autoarea nu a dezamăgit. În final aș vrea să adaug că ceea ce face autoarea merită promovare, susținere și încurajare, nu e ușor să ajungi acolo unde sunt deja clișee și limitări, ea, Aura Lupu, a distrus cochiliile în care se află mulți dintre noi, a plâns și s-a ridicat, a fost dureros dar nu a cedat, pentru acest fapt merită să-i fie dată mai departe cartea, munca ce ne face să fim diferiți de ceilalți!, este gândul unei cititoare, care, reușește să integreze cu adevărat adevăratele calități ale Aurei Lupu.

În frageda copilărie știa că va publica o carte. Era un vis al ei pe care l-a strâns bine în mâini, l-a purtat cu ea și l-a materializat în anul 2018. În prima carte publicată, “Trăirile Aurei” ne vorbește un om simplu care povestește pas cu pas prin ce a trecut, ce a simțit, cum s-a raportat ea vieții, cum viața a lovit-o, dar și cum și-a luat revanșa. Prin scris reușește să motiveze o audiență, iar pentru cei care o cunosc, Aura Lupu ajunge să fie un reper al dreptei conduite morale. Citititorii o recitesc, iar cei care abia aud de ea, așteaptă să o cunoască prin propriile ei trăiri relatate.

S-a născut sub o stea norocoasă și a luptat dintotdeauna cu îndârjire pentru dreptate și pentru vise…în egală măsură: “Nu pot s-o declar literă de lege sau adevăr universal. Nu-s nici profet și nici Mafalda. Însă, când mi-am dat seama că visând n-aveam nimic de pierdut, din contra, doar de câștigat, totul a devenit simplu și clar”.

Cum era alintată mica Aura în copilărie? Mezina familiei…

Auruc, zmultură, fătuchiță, floarea mamii.

Ce se visa Aura să devină când se va face mare?

Scriitoare sau stewardesă, pentru că ambele presupuneau să pot zbura departe, spre meleaguri străine, cu imaginația sau fizic. Stewardesă nu am devenit dar de zburat departe, cu imaginația, zbor în fiecare zi. Culmea, multe dintre zborurile de acum sunt înapoi, spre rădăcini, în România, nu spre meleaguri străine unde am ajuns să trăiesc. Ironic, nu?

Cum a fost copilăria dumneavoastră?

Frumoasă, mai ales că mare parte din ea am petrecut-o la țară, unde culesul florilor și-al fructelor de pădure, al frăguțelor și-al hribilor era ceva obișnuit, la fel ca scăldatul în Someș, munca la câmp și-n gospodărie, îngrijitul animalelor din ogradă etc. O copilărie muncită dar plină de învățăminte pe care le-am tras, evident, mai târziu, mi-au folosit mult și mi-au fost de mare ajutor.

Nu ați avut o viață lineară, sau, mai bine zis, ați avut de depășit niște obstacole pe care alții le-ar considera devastatoare. Credeți că destinul ni-l facem cu mâna noastră, sau el este scris deja?

Și, și, pentru că avem liberul arbitru la dispoziție. Nimeni nu ne obligă să o luăm pe un anumit drum și nimeni nu poate decide în locul tău, noi o facem, toate alegerile ne aparțin. Iar când înțelegem asta, totul devine mult mai simplu și mai ușor. Fiecare obstacol depășit, fiecare încercare, este o lecție de viață. Doar să vrem s-o învățăm.

Sunteți un om credincios?

Eu zic că da, preotul meu confesor poate zice că nu, pentru că nu sunt genul care merge des la biserică, face mătănii și se roagă neîncetat. Cred în Dumnezeu, iar dacă asta mă face un om credincios, da, pot spune că sunt. La biserică mă duc când simt nevoia, chiar dacă e o capelă ce-mi iese-n drum sau o biserică catolică, dacă simt imboldul necesar, intru. Dumnezeu este peste tot!

Ce calități a întrunit cel căruia i-ați devenit soție? Ce calități urmăriți la un om?

Soțul meu are calități destule dar cea mai importantă pentru mine este că-i un om bun. Însă nu pot spune că doar calitățile lui m-au atras, un om poate să aibă toate calitățile din lume și tot să nu fie pe placul inimii tale. Ăsta-i baiul, inima hotărăște, nu rațiunea, așa că dragostea a fost de „vină”, de fapt. Și ochii lui verzi. Și știți care-i de fapt magia? Când iubești cu-adevărat, până și defectele le vezi tot calități și le iubești. Iar de urmărit acum nu mai urmăresc pe nimeni și nimic, că dacă citește soțul… Glumesc. Îmi plac oamenii simpli, naturali, sinceri și buni.

Cum este văzută o femeie divorțată cu un copil în România, dar în Europa? Există clișeul cum că ar fi un „handicap”…cine credeți că vede și denumește astfel o dizabilitate, metaforic vorbind.

În România da, cred că a fi divorțată încă este considerat un „handicap”, mai ales la țară și dacă ai și copii. În schimb, în Belgia am văzut că asta nu contează, chiar dacă ambii parteneri sunt divorțați și au fiecare copii din căsniciile anterioare, copiii cresc împreună, se păstrează relații amiabile, civilizate. Cum de altfel este și normal, nu? Sunt mentalități învechite, cum că „Nu știi ce crești, dacă nu-i copilul tău!” sau „De ce să cresc eu copilul altuia?” pe care cred c-ar fi bine să le depășim. În special la țară, unde gura-lumii e slobodă și vorbește vrute și nevrute. Auzim mai des un „A divorțat? Ooo, săraca, biata de ea!” de parcă brusc n-ar mai avea o mână sau un picior, în loc de-un „Bravo ei! Bine-a făcut! De ce să mai rabde bătaie?”. Femeile ar trebui încurajate să facă un astfel de pas, când sunt într-o relație abuzivă, în loc să fie ștampilate și judecate.

Cum au apărut „Trăirile Aurei”?

Rapid și impulsiv, după doar 6 luni de când începusem să scriu pe blogul meu a ieșit de sub tipar „Trăirile Aurei”. Bine, să scriu o carte era un vis din copilărie pe care, în 2018 am simțit nevoia imperioasă să-l și împlinesc, să-l văd materializat. Deși eram plecată din România de ani buni și nu eram conectată în niciun fel cu lumea aceasta, a scrisului, a editurilor sau a publicării unei cărți – nu știam nici măcar să editez în Word –, toate s-au legat, toate s-au potrivit, de parcă și Universul a conspirat la îndeplinirea visului meu.

E nevoie de curaj sau de avânt pentru a ajunge autor de carte? Dar de bestseller?

De ambele, cred eu. Și de curaj, și de avânt dar și de perseverență, muncă, documentare și încăpățânare, uneori. Ingredientul de bază, pentru ca o carte să ajungă bestseller, eu cred că-i unul, mare și lat: talentul. Fără el, nu cred că se poate. Însă mai sunt și alți factori determinanți. La finalul multor bestseller-uri, pe ultima pagină apar „Mulțumiri”, iar acolo sunt înșiruite o mulțime de nume, sunt toți cei care au contribuit la carte: editori, redactori, agenți literari, istorici, cercetători, avocați etc. Deci practic în spatele unui bestseller se află nu doar autorul și talentul său ci o întreagă echipă.

Cum apare cartea cu numărul doi?

La mine a apărut firesc, ca un pas următor pe drumul meu.

Cărui public se adresează scrierile dumneavoastră?

Tuturor, bineînțeles. N-am strategii, cu public țintă, nișă sau mai știu eu ce. Astea-s detalii care mă depășesc.

Cum vi s-a schimbat viața, din momentul în care v-ați verbalizat, pardon, scris gândurile și le-ați făcut publice?

Viața nu pot spune că mi s-a schimbat foarte mult, eu însă da, am devenit mai încrezătoare, mai vocală, mai sigură pe mine și mai curajoasă. Zic eu.

Regrete are Aura?

Acum nu.

Când ați plâns ultima oară și de ce?

Ooo, aici m-ați prins, plâng des, uneori de drag sau dor, alteori de bucurie sau de ciudă, de supărare cred că de fapt plâng cel mai rar. Nu că nu m-aș supăra, dar atunci lacrimile curg în mine, nu pe obraz. Chiar azi am plâns și de drag, când cățelușul meu Max, noul membru al familiei, mi-a ronțăit bărbia, dar și de dor, de dorul lui Edi, câinele care-a murit acum mai mult de-un an.

Ce-i lipsește omului ca să fie fericit?

Hm, greu de spus, pentru că fiecare își măsoară fericirea cu ocaua proprie. Ca să fiu fericită, n-am nevoie de prea mult: un apus, o îmbrățișare, o vorbă bună, un sărut… Bine, și-un milion de euro în cont, n-ar strica. Glumesc. Sau nu?

Ce calitate umană vă dezarmează? De ce?

Tandrețea. Cred că în fața unui gest tandru, toți depunem armele. Pentru că e un amalgam de sentimente, tandrețea înseamnă și iubire, și grijă, și respect, și duioșie și bunătate. E faină tare!

Dacă viața dumneavoastră ar fi ecranizată, cum s-ar numi filmul și ce gen ar fi?

„Eu. Și atât.” – film inspirat din fapte reale.

Ce sfat aveți pentru un tânăr la început de drum?

Nu mai dau sfaturi demult pentru că știți cum e, sfaturile-s date dar nu pentru a fi urmate, ci ca să te auzi vorbind. Totuși, eu aș fi vrut să știu mai devreme că-i uneori mai bine să-ți asculți inima și sufletul, nu doar mintea și logica. Da, asta aș spune-o nu doar tinerilor aflați la început de drum ci tuturor, să facă ce le place, nu doar ceea ce trebuie și să-și asculte intuiția.

Cum vă vedeți peste 5 ani?

Scriind în continuare, de preferat pe mal de mare, în sunetul valurilor, în țipătul pescărușilor, în adierea brizei și-n bătaia soarelui.

Un motto după care vă ghidați?

„Visul de azi creează realitatea de mâine” am spus-o în noiembrie 2017 și da, de atunci este motto-ul meu.

Cine este Viitorul României?

Noi toți și fiecare dintre noi.

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Teona Gherasim


Bookmark?Remove?

De vorbă cu Alina, wedding planner-ul magenta: “O femeie cu bun gust nu vrea să primească decât flori naturale! Tocmai efemeritatea și naturalețea lor le face să fie mai prețuite și mai apreciate”

-

Planificarea evenimentelor pot reprezenta adevărate provocări. Subiectivismul și mereu starea de alertă asupra deciziilor luate, pot sabota proiectul gândit, trecut pe foaie și apoi pus în practică. În România secolului XXI, mulți oameni aleg să apeleze la ser... Mai mult »