Raluca Feher  nu tace. A făcut jurnalism, apoi a văzut intestinele lumii comunicării, publicității și marketingului. Feher are o voce și o folosește. Feher e publicitar de marcă (directoare de creație, da?), așa cum spun toate clișeele, membru fondator al Frontline Club Bucharest, filiala românească a unuia dintre cele mai faimoase cluburi de presă din lume, dar e posibil să o știți tot din scris (cărți, adică). Feher e cea care ne-a dat “America dezgolită de la brâu în jos” (Editura Trei, 2015), carte .  

Un articol de Andrei Crăciun

Feher. Cine e Feher, pentru aceia dintre noi care am deschis televizoarele mai târziu? De unde vine și încotro se îndreaptă?

Raluca Feher: Chestia asta cu pipăitul identității nu-mi iese foarte bine. Nu am simțul tactil atât de dezvoltat. Sufăr și de miopie, geaba mijesc ochii, geaba îi belesc, nu văd mai bine. Singurul instrument eficient în stabilirea unui profil este sonarul. Mi-am luat unul de la second hand și încerc să mă descurc cu el. Mă definesc în funcție de oamenii cu care interacționez, de locurile în care trăiesc. Uneori sunt mai bună decât ei, alteori nu. Uneori sunt de la țară, uneori de la oraș, uneori sunt înapoiată, uneori vin din viitor. Nimic nu e tăiat în piatră și nu am nicio țintă.

Ce o supără pe Feher, ce o nemulțumește în țara noastră, de ce e ea cătrănită? Ca Lenin vin și o întreb: Feher, ce e de făcut? Am văzut că a întemeiat și o petiție on-line cum că…

Raluca Feher: Mă neliniștește mulțumirea conaționalilor mei, călduța retragere în confortul micilor victorii ale mediocrității. Casa, mașina, excursia anuală în Grecia, jaloanele ăstea care presupun o viață dusă în voievodatul Stomacului. Nu e niciodată nimic de făcut, noi suntem mici, ăștia de la putere sunt puternici și nu poate fi nimic schimbat, niciodată. Poate doar să schimbăm vinul ăsta de buturugă de la socră-miu cu unul, tot de buturugă, de la vără-miu din Focșani. Mize mici. Asta mă deranjează în România. Totul e mic. Mai puțin hoția politicienilor, care e mare. Fără viziune, dar mare. Și de aceea îi venerăm pe politicieni, îi adulăm, chiar dacă știm că sunt hoți. Pentru că ei fură pe Mare.

FEHER, ȘAORMA ȘI MAȘINILE PARCATE PRINTRE PANSELUȚE

Găsim și noi ceva de apreciat în România, să mai tragem nădejde la viitorul României sau gata? Unde mergem noi, Raluca Feher?

Raluca Feher: Îmi place grădina prietenului meu Dorian, îmi place apartamentul meu din Brașov și terasa prietenei mele Andreea și îmi place șaorma de la Genin. Urăsc mirosul de picior din taxiuri, mașinile parcate printre panseluțe și pungi de chipsuri, suficiența oamenilor din publicitate, cocălăreala de la televizor, cocleala chelnerilor, nisipul plin de mucuri de țigară de la Vamă, rahatul de câine de pe trotuar, veninul vecinilor de bloc. Noi nu mergem, noi ne ducem dracului, Andrei. Și asta sub privirile binevoitoare ale bisericii ortodoxe care, apropo, în cartierul copilăriei mele din Brașov, Steagu Roșu, a trântit peste un loc de joacă o urâțenie colosală cu cruce-n vârf, că nah, se știe, copiii țării au nevoie de rugăciuni, nu de leagăne și tobogane. Nu mai avem nicio șansă. Nu există viitor atâta timp cât nu exită locuri de joacă, ci biserici și parcări la Lidl.

De ce nu a emigrat Feher, ce a ținut-o la noi acasă? Mai e valabil?

Raluca Feher: De proastă. Nu am emigrat în 1992 pentru că am crezut că Brucan e un bou, că bate câmpii. Și apoi am intrat în presă și am crezut că asta mi-e menirea, să fac anchete, să vin cu dezvăluiri, să demasc securiștii, îți dai seama ce idioată eram. Și apoi m-am mutat la ProTV unde am crezut că l-am apucat pe Dumnezeu de picior, dar nu era Dumnezeu, era Adrian Sârbu și avea ciupercă la unghie. Și apoi m-am mai târât un pic prin presă, mereu sperând că o să ajung să rup munții până s-a făcut târziu și eu m-am uitat în jur și nu am mai găsit întrerupătorul să sting lumina, că-l furaseră și pe ăla în drum spre ieșire. Emigrarea este super-valabilă. Dar mereu îmi găsesc alte proiecte, uite cum e Frontline Club. Suntem doar doi oameni la Frontline, fără noi moare. Și cumva din reacțiile pe care le primim la munca noastră, ne mințim că suntem importanți, că ar trebui să stăm aici și să continuăm să facem ceea ce facem. Uneori ne dăm seama că nu se va întâmpla mare lucru dacă închidem prăvălia, dar un lucru sigur se va întâmpla: A3 și RTV vor avea câteva subiecte în minus la emisiunile lor de gargară. Și acest motiv este îndeajuns de puternic încât să mai rămânem în țară puțin, să continuăm Frontline Club.

FEHER ȘI PUBLICITATEA PLINĂ DE IMPOSTURĂ, DE TUPEU ȘI DE HOȚIE

Publicitatea. Nu e bine nici cu publicitatea în ziua de azi. Din nou: ce se poate face? De ce nu se face?

Raluca Feher: Publicitatea e reflexia societății. Dacă trăim în Idiocracy, normal că niște idioți vor iriga cu Gatorade. Se poate face așa: corporațiile să-și facă deplină curățenie în departamentele de marketing și comunicare, să nu mai practice cumetrii (lucrez cu agenția cutare pentru că îmi dă parandărături la contractele de media). Pitchurile să fie plătite și astfel să nu mai poți tu, companie, să inviți 32 de agenții care să se bată ca chioarele și apoi să câștige a 33-a care nici măcar nu a fost în pitch. Să existe un sistem transparent de pricing, să sune alarma când o agenție câștigă un client oferind un preț care este mult sub media pieței, să existe o metodă de evaluare a oamenilor de marketing și dacă au un istoric de acțiuni ne-etice să fie trași pe linie moartă. Publicitatea este plină de impostură, de tupeu și hoție. În ultimii cinci ani am văzut cum EFFIE care era festivalul de eficiență în comunicare a fost și el penetrat de ghosturi – adică lucrări care nu există sau ale căror rezultate au fost falsificate ca să dea bine în festival. Mi-e scârbiță să dau ochii cu oameni care pretind că sunt morali, stâlpi ai societății, care ar ciordi banii bătrânei care vinde pătrunjel la colț de stradă. Mize mici, cum spuneam, asta e boala națională. Nu cunosc om de marketing care să fi pregătit o generație de oameni de marketing sub el, toți și-au bifat treaba la ei la prăvălie ca să-și ia bonusuri, mașini și, eventual, să plece la New York sau Londra să câștige mai mulți bani și mai multe bonusuri. Am ajutat cel puțin doi clienți să vândă unor investitori internaționali businessuri din care s-au ales cu zeci de milioane de euro. Cum credeți că au mulțumit ei comunicării care i-a făcut mari și tari? Șut în fund agenției și plecat la vreun consultant fancy, că nah, acum își permit să facă asta, doar sunt milionari în euro. Publicitatea e mai proastă pentru că oamenii din marketing își pierd curajul, le e frică să nu calce pe bec și să piardă traiul călduț de acum. În plus, nu fac chestii curajoase pentru că le este frică de ăștia de la putere, cine știe ce balaur trezesc și cu ce ANAF se trezesc pe cap. Ceva călduț, da-da, asta ne convine la toți.

FEHER ȘI SUBIECTELE IMPORTANTE IGNORATE DE MASS-MEDIA

Jurnalism. Care e treaba cu activitățile dumneavoastră de la Frontline? Ce mai întreprindeți acolo? Cu ce surprize plăcute veți răsfăța publicul privitor de la toamnă, încolo?

Raluca Feher: Noi nu facem jurnalism la Frontline Club. Noi spălăm pe dinți societatea, îi curățăm ceara din urechi, facem igienizare. La Frontline Club alegem subiecte importante, ignorate de mass-media. Nu avem cum să ne plângem, sunt tone. De la ingerința Bisericii în zona politicul, la mutatul de ambasade acolo unde i se năzare vreunui politician, de la protocale secrete până la alegeri în țări importante în politica noastră externă. Nu promitem nimic, dar suntem în legătură cu Edward Snowden, încercăm să obținem un interviu via skype cu domnia sa. Este an centenar, ne interesează ce se întâmplă cu proiectul politic al României pe următorul centenar, care sunt relațiile cu vecinii noștri, unde am greșit, unde am făcut bine. Nu avem încă un plan bătut în cuie, multe din evenimente vin ca reacție la discursul public din România și nu pot fi prevăzute.

Lumea. Se alege praful, vne apocalipsa, își revine spectaculos, ce o să fie? – futurologic vorbind. Feher a umblat prin toată lumea și a văzut, adevăr ne spune ea nouă că…

Raluca Feher: Potop. În 20-30 de ani va fi cumplit. Sper doar ca sinuciderea asistată va fi ceva comun atunci.

CITAT
Mă neliniștește mulțumirea conaționalilor mei, călduța retragere în confortul micilor victorii ale mediocrității. Casa, mașina, excursia anuală în Grecia, jaloanele ăstea care presupun o viață dusă în voievodatul Stomacului. Nu e niciodată nimic de făcut, noi suntem mici, ăștia de la putere sunt puternici și nu poate fi nimic schimbat, niciodată.
RALUCA FEHER