Mihai Constantinescu, directorul Festivalului „George Enescu”: „Am ajuns sus și nu mai putem să dăm înapoi. Până la urmă, este vorba despre un brand de țară”

- - 12- 713 vizualizari

În așteptarea Concursului Internațional „George Enescu” din acest an, ce se va desfășura la București între 1 și 23 septembrie, vă propunem o întâlnire cu directorul Festivalului „George Enescu”. Mihai Constantinescu, recent desemnat și coordonator general al agendei culturale pentru președinția română a Consiliului Uniunii Europene, vorbește în rândurile care urmează despre cum se construiește un important eveniment artistic în România, despre provocările din aceste decenii de festival, despre întâlniri memorabile cu mari muzicieni ai lumii, despre succes, dar și despre viitorul României pe plan cultural. Un interviu în exclusivitate cu „părintele Festivalului George Enescu”, fără îndoială cel mai cunoscut eveniment cultural de la noi.

Domnule Mihai Constantinescu, în acest an, ați fost desemnat coordonator general al agendei culturale pentru președinția română a Consiliului Uniunii Europene. Ce vă propuneți, din această poziție?

Este o onoare deosebită ce mi-a fost acordată, dar în acelaşi timp şi o responsabilitate foarte mare ce-mi revine din această poziție.

Sunt mai multe evenimente pe care le voi propune, evenimente ce sunt organizate cu diverse ocazii ce țin de agenda întâlnirilor şi evenimentelor speciale pe care România le va organiza pe perioada Preşedinției Consiliului Europei.

Am încercat să combin elementele specifice culturii şi muzicii româneşti cu cele ale muzicii clasice, să prezint o Românie aliniată culturii universale şi Europene, pe de o parte, dar şi să prezint diversitatea, elementele specifice ale țării noastre. Toate coroborate în ideea de coeziune a membrilor Uniunii Europene.

Printre propunerile ce urmează a fi aprobate de Comitetul interministerial se află mai multe manifestări prezentate de artişti români care îndeplinesc criteriile de care vă spuneam mai înainte, concerte cu participare românească şi internațională de marcă, un concert al unei orchestre a celor mai reprezentativi muzicieni ai țărilor membre ale UE, o stagiune a unor artişti din fiecare țară membră a UE ce va avea loc la Ateneul Român pe parcursul celor 28 de săptămâni ale Preşedinției Consiliului UE, precum şi alte manifestări artistice la care lucrăm în acest moment.

Pot să spun că vom prezenta o Românie Culturală, o Românie Europeană cu specific românesc, ancorată în tradiție, dar aliniată prezentului.

Sunteți supranumit părintele Festivalului „George Enescu”. Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le-ați strâns în toți acești ani de când organizați festivalul?

Au fost multe, momente frumoase, „de neuitat” , momente dificile „de neuitat”, situații de „extremă urgență”, dar rezultatul general este o satisfacție imensă că lucrurile s-au desfăşurat conform aşteptărilor noastre şi „imaginea generală” a fost cea care a contat cel mai mult.

Am cunoscut nume foarte importante ale muzicii clasice, artişti deosebiți, „monştri sacri ai scenei”, fiecare cu personalitatea, comportamentul şi cerințele lor. De la modestia Lordului Menuhin la excentricitatea lui Nigel Kennedy sau David Garrett, de la generozitatea Doamnei Leonskaja şi a lui Pappano, la exigența Doamnei Mutter şi capriciile Doamnei Argerich, de la geniul lui Daniel Barenboim, la rigurozitatea lui Chailly sau Mutti.

De la perfecționismul orchestrei Concertgebouw, sindicalismul orchestrelor americane, la exuberanța Orchestrei Santa Cecilia sau a Orchestrei Naționale a Franței, de la meticulozitatea lui Mariss Jansons la transfigurarea lui Gergiev.

Cu fiecare dintre aceşti mari artişti – şi nu numai – am amintiri deosebite care țin atât de aparițiile lor pe scena Festivalului, cât şi de şederea lor în Bucureşti. Sunt multe şi frumoase, şi poate odată le voi aduna într-o carte memorialistică.

Anul acesta, avem o nouă ediție a Concursului Internațional „George Enescu”. Care sunt principalele atracții ale evenimentului?

Nu aş dori să fac prea multe destăinuiri în ceea ce priveşte programul Festivalului ce va fi anunțat în cadrul unei conferințe de presă în data de 22 octombrie, conferință la care va participa şi directorul artistic al Festivalului – Maestrul Vladimir Jurowski. Pot însă să vă spun că vom deschide cu Filarmonica din Berlin, ne vom bucura de participarea unor colective artistice cunoscute deja – Nationala Franței, Radio Berlin, Concertgebouw –, dar vom avea şi nume noi care vor evolua pe scenele Festivalului. Continuăm seriile deja consacrate şi acordăm o importanță sporită promovării muzicii contemporane şi concertelor-spectacol.

Organizat ca eveniment de sine-stătător din 2014, Concursul „George Enescu” pune publicul față în față cu marii muzicieni de mâine. Care sunt avantajele unei astfel de manifestări culturale de amploare în România?

Avantajele sunt foarte mari după cum puteți remarca şi dumenavoastră: o expunere superioară, o importanță sporită acordată de organizatori, concurenți şi public.

Concursul este mult mai vizibil şi important de când am decis – contrat tuturor celor care s-au împotrivit acestei decizii, scepticilor şi răutăcioşilor…

Că a fost o decizie bună se poate vedea prin numărul mare al celor care s-au înscris la concurs, prin numele mari pe care le avem în juriul concursului, prin faptul că acest eveniment nu se reduce doar la etapele concursului, ci devine un mic Festival: recitaluri, concerte, concurs, lansări de discuri, transmisiuni şi înregistrări ale concursului. Pot să spun că îmi pare bine că decizia noastră a dat roade.

Festivalul Enescu atrage an de an publicul român, dar și public din străinătate, venit să asculte concertele de la București, demonstrând cum un eveniment de o mare calitate se împacă, într-o lume tot mai superficială, cu o mare priză la public. Cum se construiește un astfel de succes?

Cu răbdare, cu perseverență, cu multe sacrificii, diplomație, profesionalism, onestitate, încredere, loaialitate, corectitudine… Contează foarte mult ca prin ceea ce faci să inspiri încredere, să fii corect, să dovedeşti că ai intenții nobile şi curate, că ai dorința materializării unei idei şi nu intenții personale. Toate acestea au condus Festivalul la acest stadiu.

Şi Festivalul „Enescu” are toate aceste caracteristici, aprecieri şi laude. Si nu în ultimul rând… bani. Şi aici trebuie să apreciez şi să mulțumesc tuturor celor care în decursul celor 27 de ani au sprijinit realizarea şi finanțarea Festivalului: de la miniştrii culturii, la reprezentanții tuturor instituțiilor cu care Festivalul a colaborat, de la membrii comisiilor de cultură a Parlamentului, la contribuabilul român care a înțeles şi sprijinit această investiție în cultură.

Ce apreciați și ce îi reproșați vieții culturale din Bucureștiul și din România anului 2018?

Festivalul a avut şi are obiective prioritare :

  • Sprijinirea culturii române

  • Sprijinirea artiştilor români

  • O colaborare între diverse culturi, țări, formații, artişti

  • Un rol în informarea iubitorilor de cultură şi muzică în special

Acest lucru l-am dorit şi îl dorim în continuare.

Din păcate, însă, aceste deziderate s-au lovit de multe ori de dezinteresul, nepăsarea celor cărora li se adresează acest eveniment. De multe ori viața noastră culturală nu ia exemplele pozitive pe care Festivalul le aduce pe scenele lui: profesionalismul, conştiinciozitatea, deschiderea față de nou şi față de alte culturi şi tradiții.

Nu profităm de acest avantaj de a avea în cursul celor trei săptămâni de Festival cele mai bune orchestre şi artişti. Preferăm să facem ce şi cum ştim noi, să facem lucruri diferite sau în paralel, fără însă a avea profesionalismul, dăruirea, ardoarea pe care o vedem la alți artişti români sau străini.

Nu suntem deschişi în a recunoaşte sau învăța… Venim doar să criticăm şi să punem umărul să distrugem ceva ce există, este recunoscut şi merită să continue. Mi se pare că noi nu utilizăm ceea ce vedem pentru a încerca să ajungem şi noi la acel nivel. Nu. În general noi avem o stare de automulțumire.

Sunt foarte fericit că există şi încep să apară evenimente de calitate deosebită: Festivalul de Teatru de la Sibiu, TIFF, Astra, Untold, SoNoRo. Fiecare din aceste evenimente şi-a ales drumul lui şi îşi construieşte profesionist viitorul, îşi atrage fanii şi dovedeşte că „se poate şi aşa” – nu în sensul peiorativ al expresiei pe care o folosim noi…

Cum vedeți viitorul cultural al României; măcar în această privință, suntem pe drumul cel bun?

Dacă vom ține cont de experiența celor care au făcut ceva, dacă vom dori să învățam de la ei şi nu să distrugem ceea ce cu greu au reuşit, dacă vom avea în vedere acele lucruri pe care le-am menționat anterior, va fi bine. Dacă nu, riscăm ca activitatea noastră să se reducă la concerte cu intrare liberă, cu calitate îndoielnică şi rezultatele vor fi pe măsură.

Împreună cu DC Communication – reprezentantul nostru de PR – am inițiat un program educațional care are menirea de a readuce tinerii în sălile de concerte, de a le deschide dorința de a asculta şi înțelege muzica simfonică.

Este un program care ne ajută atât pe noi, dar mai ales pe ei, întrucât prin educația muzicală, pe cale de dispariție în şcolile noastre, se dezvoltă calități importante atât din punct de vedere comportamental, dar şi educațional, fiziologic până la urmă. Sper ca aceste proiect să îl continuăm şi împreună cu factorii de răspundere să îl extindem la nivelul cât mai multor unități de învățământ.

Ce vă motivează în tot ceea ce faceți?

Tind a face lucrurile cât mai bine şi profesionist, trebuie să satisfacem toate cerințele şi exigențele publicului şi artiştilor. Am ajuns sus şi nu mai putem să dăm înapoi. Nu este vorba de automulțumire, de blazare sau automatism. Este vorba de conştiinciozitate. Până la urmă, este vorba despre un brand de țară şi de un renume internațional. Și acest lucru este foarte motivant!

Ce i-ați sfătui pe tinerii care acum încep să își construiască o carieră în peisajul cultural de la noi, fie că sunt antreprenori culturali, fie că lucrează pentru instituții care organizează evenimente culturale?

Să aibă răbdare, deschidere, consecvență, să învețe, să viseze, dar să şi rămână conectați la realitate, să se perfecționeze, să aibă ambiție şi să fie deschişi la ceea ce văd şi le spun cei cu experiență. O carieră nu se clădeşte în câteva luni. Știu, răbdarea este cea mai dificilă cerință a zilelor noastre pentru tineri. Dar fără ea NU SE POATE.

Atracția muzicii clasice. Cum vedeți această atracție în Bucureștiul de acum, dincolo de zilele Festivalului Enescu? Au bucureștenii drag de muzica clasică pe tot parcursul anului? S-ar putea face ceva pentru a sta mai bine la acest capitol?

Da. Bucureştenii şi nu numai doresc să participe la cât mai multe evenimente de calitate. Acest fapt este dovedit şi prin cererea mare de bilete pe care o are Festivalul. Noi suntem de vină pentru că nu am oferit publicului şi varianta unor evenimente „clasice” de mare ținută. Ne-am complăcut în statistici şi ratinguri.

Şi iată unde am ajuns.

Este de datoria noastră acum să dăm alternative la concertele şi evenimentele de proastă calitate. Publicul nostru s-a obişnuit să primească gratis „porția de cultură” pe care o decid oameni care nu au întotdeauna expertiza necesară. Ca să nu spun că unii dintre ei nu au nici dreptul de a decide în numele altora. Dar au făcut-o şi o fac în continuare.

Și acest lucru dăunează foarte mult în cristalizarea unor atitudini şi păreri. Muzica clasică nu este vetustă. Este doar în concepția unor „culturnici”. Ea va exista şi va avea publicul ei. Chiar dacă unii nu vor acest lucru. Va avea un viitor pe care şi-l va adapta la cerințele epocilor noastre. Dar va exista şi va fi foarte apreciată de cei care au o educație sau vor fi educați în acest sens. Totul este ca cineva să îşi asume şi să facă acest pas.

V-aș ruga să ne spuneți o poveste: o întâlnire de excepție pe care v-a prilejuit-o Festivalul Enescu.

Voi repeta ceea ce am spus de mai multe ori: despărțirea de Lordul Menuhin, în 1998. Era atunci Preşedintele de Onoare al Festivalului, Lawrence Foster era directorul artistic.

Eram pe Aeroportul Băneasa, la ora 06.00 când Lordul Menuhin trebuia să plece mai departe cu avionul personal. Cu o zi înainte a avut un program infernal: repetiții, concerte, participarea la un concert susținut de Corul Madrigal dirijat de prietenul său, regretatul maestru Marin Constantin, un cocktail cu Casa Regală a României.

În aşteptarea îmbarcării, l-am invitat la un ceai pe care l-a servit pe treptele scării interioare a unui oficiu din aeroport. Un ceai la pliculeț într-un pahar de plastic. Atunci, am simțit aura unui sfânt, modest, iluminat care la rândul lui răspândea lumină şi bunătate.

Semăna foarte mult cu George Enescu în anii săi de pribegie la Paris. Atunci când – într-un târziu a fost invitat în sala de protocol – a refuzat spunând că nu este nevoie să ne deranjăm pentru el, pentru că „gustul ceaiului este acelaşi, indiferent de protocol”.

În martie, anul următor, aveam să aflu că ne-am părăsit definitiv…

Au existat, în cariera dumneavoastră, și momente dificile? Cum se depășesc dificultățile care apar, pentru a construi lucruri importante?

Au existat şi, ca în orice activitate, ca în orice viață, trebuie să treci peste ele. Cu răbdare, cu înțelepciune. Să încerci să înveți ceva din fiecare nereuşită sau cădere. Să fii atent să nu mai faci la fel cum ai facut atunci când ai greşit.

Totdeauna când cazi, când eşti la pământ, când începi să te ridici trebuie să vezi în fața ochilor tăi ținta, locul unde vrei să ajungi. Să te scuturi, să strângi din dinți, să analizezi rapid ce ai greşit şi ce nu trebuie să mai faci data viitoare şi să porneşti mai departe. Cu ochii țintă la idealul tău.

Numai aşa poți reuşi. Trebuie să ai însă şi o doză de nebunie, inconştiență şi o ambiție de a dovedi că poți şi că ai dreptate. O încăpățânare în bunul sens al cuvântului.

Cum vă amintiți azi de anii ’90, când începeați, prin Artexim, să vă ocupați de Festivalul Enescu?

Eram la Ministerul Culturii imediat după `89. Analizam ce trebuie pus de o parte şi ce trebuie reluat în manifestările culturale din România. Am cerut permisiunea Dlui. Ministru Pleşu de a „resuscita” Festivaul „Enescu” ca un element important, reprezentativ pentru cultura românească, element deosebit de apreciat în anii 60, de tradiție, având ca scop recunoaşterea valorii deosebite a lui Enescu, locul şi rolul lui în cultura română şi universală.

A fost un început în care mulți nu au avut încredere. A fost un început în anii în care toți încercam să începem ceva. Mulți nu au avut răbdare, dorință, încredere, susținere, viziune să continue. Festivalul a reuşit după primele încercări – 1991, 1995 – să se impună şi să se dezvolte ajungând la imaginea, prestanța şi recunoaştere din aceste zile.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră spații emblematice pentru Festivalul Enescu, precum Ateneul sau Sala Palatului? Credeți că ar fi timpul să apară în București și un nou spațiu, de mari dimensiuni, pentru concerte și evenimente de anvergură? Ar putea fi o prioritate mai valoroasă decât un obiectiv religios, de exemplu?

Ateneul este templul muzicii.

Sala Palatului este, din păcate, singura variantă prin care putem mulțumi mai mulți iubitori de muzică. Din 2007, am încercat să convingem autoritățile să facă ceva pentru acest public minunat care vine la concerte, pentru aceste orchestre care acceptă să vină să cânte în această sală deficitară din punct de vedere acustic.

Am primit numai promisiuni. Proiect există. Câteodată a existat bunăvoință, dar a lipsit putința sau invers… Rezultatul este cel pe care îl vedem şi auzim la fiecare ediție de Festival.

Dar trebuie să ne mulțumim cu ce avem. Poate generațiile viitoare vor avea şi dorința şi putința să facă o sală pe măsura Festivalului şi a altor evenimente culturale de valoare. Noi nu trebuie să ajungem să alegem între un obiectiv cultural, religios sau sportiv. Noi trebuie sa avem puterea de a discerne şi a analiza prioritățile. Să nu judecăm în funcție de criterii personale, de „mărire” şi „recunoştință” a realizărilor şi „ctitoriilor” noastre.

Consider că în acest moment nu există priorități, ci doar interese.

Absolveați Universitatea de Muzică în 1979. Ce vă doreați pe atunci să faceți, ce vă doreați să schimbați? Și, bineînțeles, ce vă doriți azi, la patru decenii distanță?

Ca orice student la Conservator, doream să devin solist concertist. Deşi am terminat al doilea din anul meu, mi-am dat seama că sunt prea emotiv şi nu mă voi putea exprima pe scenă aşa cum doresc, cum gândesc. Şi, atunci, am zis că trebuie să fac un pas înapoi şi să-i las pe cei ce o pot face mai bine decât mine să o facă. Şi eu să ii ajut – pe cât se poate – să o facă bine. Şi am rămas în culise, unde mă puteți găsi şi acum, şi în timpul Festivalului. Și mă bucur că ceea ce eu reuşesc să trimit pe scenă – de la tinerii solişti pe care i-am promovat în decursul acestor ani, până la marii interpreți şi ansambluri româneşti sau internaționale – au fost şi sunt apreciate de publicul românesc, de cei în fața cărora eu nu pot să apar din motivele despre care vă spuneam anterior. Eu cred că am luat o decizie înțeleaptă…

„Dacă vom ține cont de experiența celor care au făcut ceva, dacă vom dori să învățam de la ei şi nu să distrugem ceea ce cu greu au reuşit (…), va fi bine. Dacă nu, riscăm ca activitatea noastră să se reducă la concerte cu intrare liberă, cu calitate îndoielnică şi rezultatele vor fi pe măsură.”
Mihai Constantinescu, directorul Festivalului „George Enescu”

 

12 recommended
comments icon 0 comments
713 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !