Raluca Poenaru și Alex Varninschi sunt doi tineri care au lucrat ca jurnaliști în România, dar la un moment dat al vieții lor au hotărât că vor altceva. Nu le surâdea deloc o existență așa cum au majoritatea oamenilor, prinși între rutina de la job și viața banală într-un apartament de bloc, așa că au plecat în lume. Destinația lor? Asia de Sud-Est. Mai precis, Vietnam, țară pentru care și-au luat bilete „doar dus”.

de Ionuț Axinescu

Când s-au decis că vor să facă asta cu adevărat, s-au înscris pe o platformă online dedicată celor care vor să călătorească prin lume cu bani puțini. Așa au primit o ofertă de a preda limba engleză undeva în nordul Vietnamului. Li s-a părut oportunitatea perfectă și au plecat, în septembrie 2016. Între timp, au trecut aproape doi ani de când au părăsit țara, perioadă în care Raluca și Alex s-au plimbat prin Cambodgia, Thailanda și puțin prin Malaezia. Momentan, stau în Hanoi, capitala Vietnamului, și spun că n-au niciun gând să revină acasă.

Care a fost momentul în care v-ați zis „Hai să plecăm în lume” serios, în sensul în care ați știut că într-adevăr o să faceți asta?
Nu știm sigur dacă a fost un moment sau mai degrabă o succesiune de glume și vise frumoase despre stat la plajă pe insule tropicale. Totul a pornit dintr-o joacă, iar când chiar am cumpărat biletele de avion, treaba a devenit serioasă. Eram cumva deja sătui de țară și asta a ajutat mult. Știam că nu e doar o decizie impulsivă, că nu mai aveam vârsta. Așa că am analizat pe toate părțile și am ajuns la concluzia că asta e cea mai bună decizie pentru viața noastră.

Mulți oameni își doresc să facă ce ați făcut voi, dar mai toți renunță destul de repede, din diverse motive. V-ați lovit și voi de aceste „gânduri de abandon” în perioada de pregătire a plecării?
Niciodată. Cu fiecare problemă de rezolvat programată am mai găsit câte un motiv în plus de plecare. Au tras de noi părinții și prietenii să rămânem, „au dat” la corzi sensibile chiar, dar n-am fost de înduplecat. Noi deja ne făcusem calculele și în orice scenariu ieșeam pe plus, așa că n-avea cine sau ce să ne dea înapoi.

Care a fost cel mai pesimist scenariu?
Probabil acela că ni se termină banii și trebuie să ne întoarcem acasă. Pe lângă asta, varianta de a muri pe undeva printr-o junglă, atacați de animale sălbatice sau mușcați de vreun șarpe era un vis frumos. Mai rău de atât chiar nu avea ce să se întâmple.

Câți bani trebuie să ai puși deoparte pentru a începe o asemenea călătorie?
Sume exacte n-o să dăm, pentru că diferă de la om la om, de la un stil de viață la altul, de la situația la situație. Ideal e să ai cât mai mult, 20-30 de mii de euro, dar se poate și cu jumătate. Noi am făcut mult voluntariat pe unde am fost, am scăpat ieftin cu cazările și mesele, în schimb am cheltuit mult pe transport și călătorii extra. În primele șase luni n-am produs niciun ban. Primii bani i-am câștigat în Thailanda făcând foto-video la un hotel. Apoi ne-am mutat în Vietnam, unde ne-am luat niște ore part-time ca profesori de engleză. Între timp, Alex a renunțat la asta și se axează doar pe video comercial. Raluca încă predă.

Via Doar Dus Photography

Cum au fost experiențele joburilor în Asia, comparativ cu munca de jurnaliști pe care o aveați în România?
Diverse, cel puțin pe partea de teaching. Am apucat să vedem tot orașul Hanoi, inclusiv zone în care nu mai călcase picior de străin. Acum Alex conduce oriunde are nevoie fără GPS, ceea ce e un lucru extraordinar într-un oraș care are aproape opt milioane de locuitori. Apoi, am învățat că lucrul cu copiii e cel mai greu job din lume. Lui Alex nu i-a plăcut, că nu are vocație pentru așa ceva. E greu să facem comparații cu România, pentru că aici am lucrat doar în regim freelance, nu la patron sau la corporație. Plus că, fiind albi, avem un statut aparte pe oriunde ne-am duce. Asta nu e neapărat OK din punct de vedere moral, dar asta e realitatea.

Ați lut în calcul să vă întoarceți acasă în timpul ăsta?
Nu, n-a fost niciodată o opțiune. Am face orice să nu fim nevoiți să revenim în România. Ah, poate o să venim în vizită, dar la anul. Nu avem planuri de întoarcere definitivă, pentru că nu simțim nevoia. Suntem la curent cu ce se întâmplă în România, iar asta face dorul de casă mai ușor de suportat.

Cum a fost întâlnirea cu Vietnamul?
Brutală. Am aterizat în septembrie, pe o temperatură de 34 de grade și 100% umiditate, ceva ce nu mai văzuserăm până atunci. Eram pentru prima dată în Asia și nimic nu te poate pregăti pentru experiența asta. Ne-a luat cam două săptămâni să ne acomodăm, iar acum nu ne mai dăm plecați. Una peste alta, Vietnamul e frumos, dar mai are de învățat. Ne enervează tare gunoiul, poluarea și naivitatea oamenilor, ca să n-o numim altfel. În rest, sunt un popor minunat, primitor, cald și vesel.
Mai bune decât în România sunt drumurile, nu și felul în care se conduce pe ele. Ne plac diversitatea mâncării, prețurile, stilul de viață, cafeaua, ceaiul.

Ați călătorit până acum în Vietnam, Thailanda și Cambodgia. Care dintre cele trei țări v-a impresionat cel mai tare?
Am fost puțin de tot și prin Malaezia. Cel mai mult am stat în Vietnam, peste un an și jumătate, și ni s-a părut că această țară are ceva mai mult decât celelalte. De asta am și rămas aici. De impresionat ne-au impresionat toate țările, toate au calitățile lor indubitabile. În Vietnam însă, totul e mai ușor. Nu putem să explicăm de ce: trebuie să vii, să trăiești aici și să-ți dai seama singur. Vietnam e acum ca România anilor ’90, în care totul e posibil. Diferența e că lumea e mai puțin încrâncenată.

Dacă ar fi să faceți un top trei al experiențelor memorabile, cum ar arăta?
Pe primul loc ar fi prima noastră vizită în Ha Giang, o provincie din nordul Vietnamului. Acolo e o capsulă a timpului. Într-un peisaj de vis, găsești satele alea încremenite în chihlimbar, cu oameni care se îmbracă și se poartă ca acum 200 de ani, cu un ritm molcom dictat de anotimpuri și recolta orezului. Zona e încă în mare parte neatinsă de turismul de masă, nepervertită de gustul dolarilor. Bătând toate acele serpentine și drumuri de munte pe motocicletă, ai un imens sentiment de libertate, de viață așa cum ar trebui ea să fie.

Via pagina de Facebook Doar Dus

Pe locul al doilea am pune vizita la templul Angkor Wat, din Cambodgia, iar pe trei a doua vizită la Ha Giang, la egalitate cu viața în corturi plutitoare pe un râu din Cambodgia. Chestii mai extreme de atât n-am făcut. Locuri în care să exclami „Wow!” sunt multe, mai ales pentru noi, care nu mai văzuserăm Asia niciodată. Toate au câte un factor care provoacă uimire, dacă deschizi bine ochii.

Care au fost cele mai grele, neplăcute momente prin care ați trecut?
Cea mai neplăcută experiență a fost când Alex, în momentul în care ieșeam dintr-o pădure care încă mai pâlpâia a foc, a dat cu scuterul peste un puiuț de cățel care i-a sărit în față. L-a omorât. Și acum ne doare asta. Se întâmpla în nordul Thailandei, unde în fiecare primăvară se dă foc la vegetație în scopuri de agricultură. Cică așa ar ieși mai bine ciupercile, dacă ard pădurea înainte. Sunt suprafețe imense care ard în șir, iar noi ne-am nimerit să facem un tur pe scuter chiar în acea perioadă.

Am trecut prin niște peisaje post-apocaliptice, pe coame de munte, prin păduri cenușii din care încă ieșea fum. Pământul degaja o căldură infernală și afară oricum erau 35-38 de grade. Megeam cu 60-70 de kilometri la oră și vântul care venea din față era fierbinte, nu reușeam nicicum să ne răcorim.

Ce reacții au localnicii când le spuneți că veniți din România?
Puțini au auzit de România și mai puțini sunt cei care știu ceva concret despre ea. Mai multe știu cei trecuți de 40-50 de ani, care au auzit de Ceaușescu, Hagi, Mutu și scandalul lui cu cocaina. În rest, majoritatea au habar că e în Europa, cumva aproape de Rusia. De privit ne privesc ca pe niște albi europeni, adică de jos în sus.

Via Doar Dus Photography

Care e cel mai mare câștig personal din toată această călătorie?
Cel mai mare câștig am zice că e în privința stilului nostru de viață. Totul e mult mai puțin stresant decât în România, deci e mult mai sănătos. Nu există pierderi, ci doar beneficii.

Există lucruri din țară cărora le duceți lipsa?
La început, simțeam lipsa brânzeturilor și dulciurilor de acasă, dar între timp le-am suplinit sau am uitat de ele. Organismul se acomodează după un an și la climă, și la mâncare. În plus, în Vietnam avem o doamnă din România care gătește românește, deci dacă avem vreun dor de sarmale, mici, mămăligă sau ciorbă, mergem la ea și luăm o cină ca acasă. Oricum, mâncarea vietnameză e recunoscută în toată lumea pentru diversitate și pentru cât de bună e. În rest, în afară de rude și de prieteni, altor lucruri chiar nu le simțim lipsa.

Ce sfat le-ați da celor care se gândesc să plece într-o astfel de călătorie?
Sunt mulți, tot mai mulți cei care plănuiesc să plece în lume. Sfatul nostru e să nu aibă frică. Mai rău decât să trăiască și să moară în România nu are ce să se întâmple. La ce să se aștepte? La o viață mai bună, care să le deschidă mintea și spiritul.

Via Doar Dus Photography