De vorbă cu designerul și scenografa Corina Boboc Giorgescu despre noua generație în moda autohtonă, despre evoluția designului vestimentar și a costumului de teatru de la noi, despre Bucureștiul ideal și provocările artei transpuse în haine, așa cum se reflectă în cea mai nouă dintre colecțiile sale – Jellyfish on Pluto.

Dragă Corina, cum ai crescut și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru modă? Ce amintiri păstrezi din Iași?

Dragă Alina, am crescut într-o familie frumoasă care m-a susținut și încurajat mereu să-mi ascult instinctul și să am încredere în ce îmi doresc. Mama mea este pasionată de modă, de design în general (chiar dacă este profesor de matematică), iar acest lucru mi-a deschis de mică apetitul pentru frumos. Nu coseam haine pentru păpuși, dar o urmăream pe mama în fiecare zi când se pregătea să iasă din casă: cum se asorta, cum se machia, ce accesorii își punea. Era fascinant pentru mine.

Cum ai ales să studiezi moda la UNArte și cum ai rememora azi anii de studenție?

Am ajuns să dau admitere la UNArte datorită faptului că am întâlnit o doamnă profesor din București care m-a învățat să desenez și cu care m-am înțeles foarte bine. Timp de opt luni, când eram în clasa a XII-a, în fiecare weekend mergeam cu trenul minimum 15 ore ca să învăț să pun pe foaie fanteziile și ideile. A meritat efortul, au urmat trei ani la UNArte, unde am avut ocazia să fac primii pași în lumea modei. Privind cu ochii și cu mintea de astăzi cei trei ani de licență, realizez faptul că eram un boboc care nu-și închipuia cât de complexă, frumoasă, dar și grea este lumea modei.

Ai studiat și scenografia la UNATC. Ce te-a atras la teatru, la scenografie?

Am crescut de la 11 ani cu o actriță în casă (sora mea). Încă de atunci, îmi spunea că eu o să fac costume de teatru, că eu voi studia scenografia. Nu am crezut-o mult timp, de fapt, până când am decis să dau admiterea la master, convinsă de doamna Doina Levintza, care mi-a fost mentor încă din timpul facultății. Dumneaei m-a ajutat să-mi dau seama că e o meserie care o completează pe cea de designer vestimentar, ba chiar o înfrumusețează și o înnobilează. A fost o perioadă solicitantă ucenicia la Doina Levintza, după ce terminam cursurile, fugeam la atelier și făceam orice era de lucru. A fost școala mea, m-a ajutat enorm în dezvoltarea mea ca profesionist.

Pentru ce spectacole ai semnat costumele/scenografia si cum se îmbină în zilele noastre activitatea de a realiza costume pentru teatru și moda? Cum e pentru tine să faci și una, și alta?

Printre proiectele la care am lucrat costumele se numără cele două spectacole de Gigi Căciuleanu, la Teatrul Excelsior – #EmojiPlay și la Opera Națională – TragyComedy, cu Bobi Pricop la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești – Războiul nu a început încă, cu Diana Mititelu – Tragedia Omului, la 9G, Teatrul Național București. Mă simt provocată să le fac pe amândouă și să le îmbin astfel încât să existe armonie pentru sufletul meu, dar și pentru ce creez. Zic armonie pentru sufletul meu, deoarece trăim vremuri în care plasticul este peste tot în jurul nostru, iar ca scenograf trebuie să creezi în orice perioadă și să reproduci texturile și estetica specifică.

Ai lansat în această vară o nouă colecție ca designer. Despre ce e vorba? Cum ai descrie-o raportându-te la creațiile tale de până acum?

Jellyfish on Pluto, colecția de vară 2018, este un proiect ambițios pe care l-am inițiat anul trecut. Am vrut să am propriile printuri, să folosesc materiale sută la sută naturale, să nu uit de linia feminității și să-mi găsesc o echipă alături de care să lucrez zi și noapte și să evoluăm împreună. Și am reușit! Ce o face diferită de celelalte colecții este faptul că datorită acestei „meduze de pe Pluto” s-a născut o echipă minunată.

Unde îți cauți inspirația pentru hainele pe care le creezi? Ce mari designeri îți plac?

Am foarte multe albume de modă și de istoria costumului, cum este și normal, pe care le răsfoiesc mai tot timpul. Deși trăim vremuri avansate ale tehnologiei, unde găsim orice pe internet, mă ajută foarte mult revistele pe care mi le aduce Gigi Căciuleanu de la Paris, de modă și de artă. E foarte greu să enumăr designeri preferați, pentru că sunt o persoană care iubește și empatizează cu arta în toate formele ei și mă regăsesc în fiecare moleculă din ea.

Cum vezi noua generație de designeri autohtoni? Suntem pe drumul cel bun în modă?

Cred că designerii români se fac din ce în ce mai auziți, publicul începe să se lase educat și să înțeleagă faptul că suntem accesibili, că nu este sănătos să fim îmbrăcați toți la fel, să avem aceleași produse, de la aceleași branduri internaționale și că este un lucru frumos să-ți exprimi personalitatea prin îmbrăcăminte.

Cum alegi materialele pentru creațiile tale? Ce e cel mai complicat din acest punct de vedere?

Alegerea materialelor mi se pare cea mai frumoasă parte a procesului. Nu mi s-a părut niciodată greu, consider că sunt prietena lor și îmi las instinctul să decidă, el știe cel mai bine.

Suntem, iată, în anul centenarului. Cum vezi evoluția modei românești în acești 100 de ani? Dar a costumului de teatru pe scenele de la noi?

Moda românească evoluează, capătă nuanțe, pe când costumul de teatru, din punctul meu de vedere, este din ce în ce mai minimalist și se cere de cele mai multe ori de către noile generații de regizori doar să servească unor acțiuni. Se uită deseori de latura estetică, de analiza personajului și de caracterizarea personajului până la cel mai mic detaliu cu ajutorul îmbrăcăminții. Sunt conștientă de faptul că dezvoltarea teatrului independent (un lucru minunat, de care sunt încântată), implicit a bugetelor reduse, duc la acest minimalism scenografic.

Cum arată o zi obișnuită pentru tine?

Nici o zi nu e ca cealaltă pentru mine. Depozite de materiale, probe, croit haine, uneori și cusut, desenat, documentare, întâlniri cu oameni din domeniu, repetiții, teatru, cinema, și absolut necesar plimbările de noapte pe străzile preferate din București.

Care este Bucureștiul care îți place? Și unde te găsim în acest București?

Bucureștiul ideal este cel de 1 mai, Crăciun, orice sărbătoare care-l golește. Este minunat de hoinărit exact în acele zile, de văzut spectacole la Unteatru, de băut cafele la Origo, de mâncat la Merlok, la Gedo, la Manasia, de mers la evenimente sociale.

Cât de mult călătorești și cât iei din călătoriile tale pentru a transpune în modă?

Am fost învățată de mică să merg, să explorez, părinții mei ne lau în vacanțe oricând aveam liber de la școală și aproape în fiecare weekend. Consider că face parte din dezvoltarea personală și culturală acest „hobby”. Este imposibil să nu rămâi cu informații din fiecare călătorie, care îți vor folosi mai devreme sau mai târziu.

Cum vezi elementele românești care s-au făcut remarcate în moda internațională, ca de exemplu ia? Te vezi abordându-le ca designer?

Cred că voi aborda această temă când mă voi simți pregătită din toate punctele de vedere. Creez 80% în funcție de ce simt și momentan nu sunt în acel punct. Este un element românesc prețios, și cred că ar trebui să fim bucuroși că a ajuns peste hotare, chiar și copiat. Ce e bun se fură. Important este să-l promovăm, să profităm de frumusețea ei și să o potențăm.

Ce ți se pare cel mai dificil pentru un designer tânăr în România anului 2018? Care sunt principalele provocări?

Cel mai dificil pentru un designer tânăr român este să pornească de la zero și să ajungă să creeze profit de pe urma artei pe care o transpune în haine. Marea provocare este faptul că trebuie să fii (în situația ideală) și PR, și manager, și fotograf, croitor, inginer textil, make-up artist, hair stylist. Ca să le poți ține sub control și să faci un întreg, trebuie să le cunoști pe toate.

Spune-ne o poveste, una specială, trăită de designerul sau de scenografa Corina Boboc.

Pentru mine, această poveste specială este cea în care într-o perioadă scurtă, de un an și jumătate, timp în care am făcut stagiu de practică la Doina Levintza, am cusut rochii de mireasă, cumpăram împreună materiale, recuzită, am organizat împreună prezentări de modă, am lucrat la spectacole de teatru, la film, am trecut prin toate. A fost ca un părinte care își aruncă bebelușul în mare și zice: „Hai, înoată! Eu sunt aici”.

„Cred că designerii români se fac din ce în ce mai auziți, publicul începe să se lase educat și să înțeleagă faptul că suntem accesibili, că nu este sănătos să fim îmbrăcați toți la fel, să avem aceleași produse, de la aceleași branduri internaționale și că este un lucru frumos să-ți exprimi personalitatea prin îmbrăcăminte.” Corina Boboc Giorgescu, designer/scenografă