Vlad Tăușance, fost poet: ” O să ne amintim despre anii ăștia ca despre Vârsta de Aur”

- - 18- 977 vizualizari

Nici nu știi cum să îl prezinți publicului cititor pe Vlad Tăușance. Eu l-am cunoscut de poet, dar nu mai scrie poezie (puțintică răbdare și veți afla de ce). Ați auzit poate de el în 2014, ca despre un om decisiv în campania dusă pe facebook de cel care avea să devină președintele României. E implicat în atât de multe proiecte culturale, consultă peste tot, că nu știi niciodată unde poți să îl găsești pe Vlad. Mai puțin iarna. Când e iarnă la noi, Tăușance e în Asia de sud-est. S-a îndrăgostit de Cambodgia. Acum, în an centenar, scrie o piesă de teatru așezată sub cupola titlului ‘Ne știm de o sută de ani’.

Un articol de Andrei Crăciun

Tăușance. Ce mai face el, ce mai învârte, are serviciu, merge la serviciu, ca un mic funcționar, cum se procedează în mileniul III? Are sinecură, din ce trăiește? Proiecte inedite?
Tai și plătesc facturi. Aspir la un salariu corporatist fără să trebuiască să merg la birou. Și muncesc, invariabil, dublu față de pipereanul mediu. Nimic spectaculos, nimic pe gratis. Mă bucur la fiecare proiect, când e de învățat sau încercat ceva nou: de la servicii sociale integrate la agricultură de precizie sau piața de energie. Sunt un mediocru sclipitor, cu intuiții și chef de întrebări. Încerc să fiu impostor cât mai rar și să zic „Nu” la timp. Fac naveta între București, Iași și Timișoara, plus ce se mai nimerește în drum. Moderez discuții și ateliere alături de Fundația Friends For Friends și fac proiecte de strategie și branding cu echipa de la Argo. Iarna, încerc să muncesc de la distanță și de la soare.

Poezie. Mai scrie Tăușance poezie, că plecase bine pe lirism, apoi s-a oprit. S-au terminat ambițiile literare? Dezvoltați.
Cred că am pus în al doilea volum, Saga – bilete la clasa de mijloc, cam tot ce puteam duce. S-au dat vreo sută de exemplare. Asta e. Publicul românesc pentru versuri trage câteva mii de persoane, dintre care trei sferturi scriu versuri la rândul lor. Nu prea văd sensul de a mai scrie când nu are cine să te citească și e inflație de oameni care se iau în serios. E o vorbă care-mi place de mor: „lumea asta nu-i a mea, cealalată nici așa”. Nu prea am ce căuta printre poeți, deși am citit împreună și ne-am citit reciproc. În afară de spiritul ăsta de gașcă, altă motivație valabilă de a scrie poezie nu mai găsesc. Nu mai am vârsta, nici suferințele. Am în cap un roman cu niște zombi și niște proze. Plus patru capitole scrise din ceva fantasy contemporan. Dacă o fi vreme, vor merge și spre tipar.

Dramaturgul Tăușance: urmează o coproducție a patru teatre din patru regiuni

S-a auzit în târg că Tăușance lucrează la o piesă de teatru? Despre ce? De ce? Cum? Unde? Când? Cum? Cu cine?
M-a luat gura pe dinainte, ca de obicei. Sunt chinurile facerii cu Ne știm de o sută de ani, un text despre ce-i unește pe români pentru un spectacol prilejuit de anul centenarului. Chiar acum dezbat cu regizorul Ștefan Iordănescu pe text. Premiera o să fie la toamnă, e o coproducție a patru teatre din patru regiuni. Spectacolul pleacă la plimbare în toamnă-iarnă. Am trac. N-am mai scris teatru de douăzeci de ani, dar îmi place mai mult decât speram.

Politică. Era vorba că Tăușance i-a adus milionul de like-uri lui Iohannis. Dumneata ni l-ai făcut președinte pe domnul Klaus? Care e treaba? Să privim lucid și detașat, că a trecut parcă o viață de atunci. Vin alegerile prezidențiale iar peste noi, pe cine ne mai faci președinte? Ne mai faci?
Să nu aruncăm cu vinovății și nici cu laude. Președinții sunt aleși prin vot, iar oamenii politici cresc prin muncă și prin echipă. Am făcut ce s-a putut într-un context, pe felia de online, alături de niște oameni dedicați. Nu cred că mă mai caută nimeni a doua oară. S-au schimbat multe de atunci, de la algoritmi de afișare în social media la geopolitică. M-am schimbat și eu, pe alocuri în bine. Dacă m-aș implica într-un proiect de amplitudinea asta, aș tăcea mai mult și aș aveam mai multă grijă de cei cu care lucrez.

Corectitudine politică. E Tăușance corect politic? E bine să fii așa, cum e?
Sunt suficient de mulțumit de erecțiile și facturile mele ca să nu trebuiască să dau vina pe evrei, femei, marxiști sau UE. Cred că e o chestiune de maturitate și responsabilitate să refuz extremismele patriotarde mascate în bancuri. Mă simt în continuare un marginal, așa că voi ține cu marginalii, fie că vorbim despre LGBTQ, stânga firavă anti-consumeristă, prăjiții de toate riturile sau lucifericii asistați sociali. Nu mă deranjează că ei nu țin cu mine. Îmi rezerv dreptul de a fluiera în orice biserică sau bisericuță îmi iese în cale, mai cu seamă dacă înțeleg ce se repetă mecanic la slujbă. Dacă devii un habotnic al corectitudinii, nu ești cu nimic mai bun ca habotnicii împotriva cărora te-ai luat cu treaba.

Tăușance e fălos și cu frică de ridicol

Capitală culturală europeană. Era să aduci Baia-Mare capitală culturală europeană 2021, dar n-a fost cazul. Ce s-a întâmplat? Cum e cu capitalele astea europene, e Timișoara pregătită, lucrezi pentru potențiale capitale culturale europene de peste hotare?
Cum ziceam, îmi găsesc greu locul în bresle și găști. Managementul cultural este o lume închisă, micuță, dar cu orgolii enorme. Nu e nevoie de mine aici, poate doar ca puitor de întrebări și scriitor de proiecte.Ce am încercat să facem la Baia Mare mi s-a potrivit pentru că avea toate coordonatele unei misiuni imposibile. Genul de provocare adolescentină la care nu pot să rezist. Am reușit lucruri importante acolo, am făcut și multe greșeli, s-a lucrat contratimp și contra curentului. Evident, s-a lăsat cu dușmănii, așa cum s-a lăsat și pentru învingătorii din Timișoara. Nu-i bai și nici vreo ciudățenie, se întâmplă în toate proiectele de capitală europeană a culturii, tensiunea amplifică orgolii și polarizează comunitatea. Nu poți mulțumi pe toată lumea, orice ai face, mai ales când lucrezi alături de administrația publică pe bani lipsă. Țin aproape de mulți oameni faini din Timișoara care, mai devreme sau mai târziu, vor face magie în proiectul de capitală. Am acceptat cu drag invitațiile prietenelor de la Artă`n Casă, o nebunie de școală de vară pe management cultural sau de la PR Beta, o agenție locală inimoasă de PR cultural. Lucrez pe un proiect cu fundația comunitară din Timișoara. Dau cu sfatul, umărul și telefonul când mi se cere. Nu mă bag în seamă, pentru că, na, sunt bănățean la origine. Fălos și cu frică de ridicol.

Țara. Ce ne facem cu țara, Vlad? Merge țara într-o direcție greșită? Cum vezi dumneata viitorul României?
O să ne amintim despre anii ăștia ca despre Vârsta de Aur. O tot zic de acum cinci ani. E înspăimântător de puternică inerția pășunismului și a conformismului, capacitatea ei de a ne anula orice formă de relevanță culturală și avans social. Am fost, timp de 10-15 ani, toleranți și antreprenori, deștepți prin festivaluri și terase, activiști și optimiști. E timpul ca frustrații și mediocrii să-și ia revanșa. Sper să nu dureze încă o jumătate de secol. În același timp, când vezi cum oamenii se înghesuie în continuare la coadă la îmbarcare sau folosesc closetul când trenul e oprit între stații, renunți la pretenții și fasoane. Nu și la speranță.

Aievea parcă te văd în fața ochilor și constat că pe antebrațul drept ai tatuată Coloana Infinitului a domnului nostru Constantin Brâncuși. Cum și de ce Coloana? Cât de român se simte Tăușance? De ce n-a emigrat el deocamdată? Ce are de gând? Ce mai așteaptă? Ce-l ține acasă?
Tatuajul nu este un semn de apartenență la vreun fan club. Căutam un simbol al verticalității pe care să-l port pe dreapta. Pe stânga am un soare-ochi stilizat, așa cum apare în cusăturile de pe ii. Fiecare tatuaj are menirea lui, declarație de intenții, cerere de apartenență sau rugăminte de protecție. Mi se par stupide scrijelelile cu funcție strict estetică. Dar, da, mulți dintre românii vechi și noi pe care-i admir sunt cei care-au plecat. Alungați, incomozi sau nepotriviți pentru ițarii culturii române. Brâncuși este acolo, alături Ionesco, Isidore Isou, Marcel Iancu, Victor Brauner și alte vârfuri și generații care n-au mai avut loc în alternanța deal-vale. Nu mă compar cu ei și sper să nu fiu înghesuit de vremuri, asemenea lor. Nu mă gândesc la emigrare, nici nu am făcut-o vreodată serios. Mi-e bine aici, sunt o grămadă de lucruri de făcut, pot să mă simt util. Totuși, încerc să nu fiu legat de glie, să călătoresc măcar la fel de mult timp cât petrec la birou sau la bere. Mi-ar plăcea să-mi încerc puterile cu un proiect în afara țării.

Cât a fost Tăușance de orb

Omenirea. Te știu băiat umblat prin lume. Zi-ne și nouă, celor care stăm mai mult dincoace de graniță, ce mai e prin lume? Unde mergem noi, Niculae?
Nu-s turist compulsiv, dar am petrecut ultimele patru ierni în Asia de Sud-Est. M-am îndrăgostit de Cambodgia, am regăsit mult din candoarea și iresponsabilitatea României acolo. E o țară care se schimbă, în bine și în rău, într-un ritm super-accelerat. Vezi drumuri și clădiri crescând peste an, dar și păduri tăiate cu furie sau plaje distruse de betoane chinezești. Sper să am unde să mă întorc și peste zece ani.

Fericire. E Tăușance fericit? Ce-l face fericit, ce nu-i ajunge?
Îmi dau seama cât am fost de orb în ultima decadă. Cum m-am uitat prin oameni, cât de puține nume și fețe am ținut minte. Cât de mult am călcat pe bec și pe bătături oameni bine intenționați, din orgoliu sau de dragul rezultatelor. Mi-ar plăcea să cred că pot repara din greșelile astea și că mă pot schimba. Sunt fericit că am prieteni răbdători, câți au mai rămas. Că sunt iubit și că sunt tată. Că nu mor de foame și că pot da și lăsa de la mine.

 

CITAT
Am fost, timp de 10-15 ani, toleranți și antreprenori, deștepți prin festivaluri și terase, activiști și optimiști. E timpul ca frustrații și mediocrii să-și ia revanșa. Sper să nu dureze încă o jumătate de secol. În același timp, când vezi cum oamenii se înghesuie în continuare la coadă la îmbarcare sau folosesc closetul când trenul e oprit între stații, renunți la pretenții și fasoane. Nu și la speranță. 
Vlad Tăușance

18 recommended
comments icon 0 comments
977 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Cătălin Babliuc, actor: “Oamenii vor să vadă oameni reali în fața lor, să audă o respirație, o scândură care scârțâie, să trăiască emoția actului viu”

-

ACTORI ÎN PANDEMIE. Cum i-a mers lui Babliuc (care a avut coronavirus) și ce crede el că urmează pentru teatru, filme, țară, lume și altele. Andrei Crăciun Cătălin Babliuc, a venit acel moment din an în care, delicat, dar ferm, trebuie să te luăm din nou la în... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Voica Oltean, actriță: “Cred că actoria se poate învăța oriunde. La tine în baie, în școală, în teatru, în fața camerelor, în dormitor, în parc și, de ce nu, și pe Zoom”

-

ACTORI ÎN PANDEMIE. Vă întrebați, firește, ce a făcut în anul 2020 foarte tânăra noastră actriță Voica Oltean (e născută în anul 2000). Iată. Andrei Crăciun Voica Oltean, să nu lăsăm colbul uitării să se aștearnă peste numele tinerilor noștri actori. Așa că vi... Mai mult »