Petru Trîmbițaș, românul care a făcut internship la Google și Facebook: ”Cel mai important lucru, care mie nu mi s-a spus, e că educația este responsabilitatea mea, nu a şcolii sau a companiei pentru care lucrez”

- - 11- 205 vizualizari

La prima vedere, Petru este un tânăr ca toți ceilalți. Însă nu trece foarte mult timp până să realizezi că este un tânăr aparte, cu viziune, cu ambiții mari și cu dorința de a schimba lumea. Pentru Petru, această dorință se traduce în activitățile pe care le face. Este unul dintre puținii norocoși pentru care hobby-ul a devenit meserie.

A avut oferte de internship de la Google, Facebook și Microsoft. A ales Facebook, și-a făcut bagajele și a zburat spre Statele Unite, acolo unde i s-au deschis multe uși, unde a cunoscut mulți oameni, majoritatea lor ambițioși, spre deosebire de România, unde oamenii îi par mai degrabă lipsiți de țeluri și voință.

Spune că ar reforma sistemul de învățământ și ar înființa 4 licee de top, unde tinerii care vor să facă performanță să aiba toate condiţiile necesare pentru a face performanţă

Povestea unui tânăr supradotat , spusă chiar de el:

Spune-ne puțin despre tine. Cine ești și de unde vii? Care este povestea vieții tale?

M-am născut în luna mai a anului 1994 în Cluj. Față de ceilalți copii de vârsta mea care ieșeau foarte des afară la joacă (pe atunci foarte puțini aveau norocul să aibă calculator acasă), eu am crescut într-un bloc oarecum izolat din centru unde nu erau așa de mulți copii. Din cauza asta probabil că petreceam ceva mai mult timp în casă sau cu familia.

Aproape toți verișorii mei erau mai mari cu 2-3 ani decât mine. Atunci când au intrat în clasa I a început să mi se pară fascinant cum puteau descifra literele și să le lege în cuvinte și propoziții. Pe vremea aceea apăruse o revistă, se numea Arborele Lumii. Părinții mei au început să o colecționeze și o lăsau la îndemâna mea. Îmi plăcea să mă uit la pozele din ea și câteodată ai mei îmi povesteau despre ce era vorba. Așa am învățat multe steaguri ale țărilor. De multe ori când stăteam singur poate din cauză că mă plictiseam, stăteam și mă uitam la revistă și încercam să înțeleg ce scrie ca să o pot citi.

Într-una din zile stăteam și mă holbam la steagul Poloniei și am avut un fel de revelație. Brusc eram capabil să leg literele în cuvinte și destul de repede după aceea, să citesc și propoziții. Niciodată de atunci nu am mai fost capabil de asemenea revelații: să înțeleg brusc un concept foarte complicat.

Mândru de noua abilitate dobândită, am început să citesc cu voce tare tot ce vedeam, inclusiv înjurăturile scrise pe pereți atunci când ieșeam cu ai mei la plimbare. La scurt timp după ce am început să fac asta, ai mei mi-au cumpărat prima carte (probabil ca să nu mai citesc înjurăturile de pe pereți). Deși citeam o grămadă, mi-a luat mai bine de 3 luni să o termin.

Cu toate că ai mei îmi spuneau că sunt deștept, o dată cu venirea școlii mi-am dat seama că nu era chiar așa. Colegii cei mai buni înțelegeau mult mai repede decât mine lucrurile noi și se descurcau mai bine la concursuri și olimpiade. Cu toate că îmi plăcea să citesc cărți de aventuri și visam să schimb lumea într-un fel, probabil începeam să realizez că nu o să fiu special și încet-încet începeam să învăț minimul necesar cât să am note bunicele și în rest mă jucam mult pe calculator.

Pentru că mă atrăgea calculatorul și pentru că acolo mergeau toți copiii cu note bune, am dat la liceu la mate info. Acolo situația s-a schimbat, nu mai era simplu să iei note bune, ci chiar trebuia să lucrezi din greu. În general lecțiile trebuiau memorate mecanic și asta m-a descurajat teribil. Singura materie unde nu trebuia să memorez aproape nimic era informatica, așa că am început să lucrez suplimentar la informatică pentru a-mi rămâne mai puțin timp de învățat la celelalte materii. Am ales să merg la olimpiadă la informatică pentru că era cea mai bună scuză pentru a nu învăța la celelalte materii. Am realizat că asta era singura mea șansă de a reuși ceva semnificativ deoarece nu mă puteam închipui făcând nimic altceva fără să urăsc acel ceva cu totul. Profesoara de la clasă a creat un grup pentru cei care voiam să mergem la olimpiadă, așa că la fiecare oră noi stăteam separat și lucram probleme mai grele. Am văzut că unii dintre colegi știau deja să programeze și le ieșeau programele mai repede.

Acest lucru m-a făcut să intru într-o stare de alertă și zilnic după ce veneam de la școală și mâncam, mă așezam la calculator și rezolvam probleme până când eram fericit cu cât de mult lucrasem. Erau zile în care nu eram mulțumit cu cât lucrasem și trebuia să plec de la calculator nemulțumit. Ajunsesem în punctul în care nu mai simțeam deloc nevoia să mă joc și singurul lucru pe care mi-l doream era să-i întrec pe colegii mei. Îmi doream mult să ajung la faza națională, deși îmi era frică să visez la asta pentru că până atunci nu trecusem nici măcar de faza locală la nicio olimpiadă la care participasem.

La faza județeană am avut foarte mare noroc și m-am calificat la națională la o diferență foarte mică de punctaj de locul 3. Nu îmi venea să cred ce se întâmplă și primele câteva zile erau ca dintr-un vis. Era prima mea reușită. Până atunci mă mulțumisem să fiu printre cei buni, dar niciodată nu m-am remarcat cu ceva, niciodată nu avusesem imboldul să învăț de 10. 9, 8 sau chiar 7 erau note suficiente, niciodată nu făcusem mai mult decât strictul necesar. Extazul mi-a pierit repede pentru că în prima zi la națională am luat 0 puncte. Văzând că toți ceilalți din Cluj avuseseră rezultate mai bune decât mine, am început să vorbesc cu ei și am învățat o grămadă de lucruri de la ei. Am început să învăț cât de importantă e comunitatea văzând cât de multe lucruri nu știam.

În clasa a X-a am început să iau meditații de la un student fost olimpic și performanțele mi-au explodat: în anul următor am luat medalie de argint și mențiune, iar în următorul an am reușit să mă clasez în top 10. De multe ori m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi început să iau meditații mai repede și nu aș fi învățat singur în primul an. Majoritatea problemelor pe care le rezolvam în clasa a IX-a erau din culegeri de hârtie. Acest gând nu mi-a mai dat pace așa că în clasa a XI-a am creat un grup de pregătire pentru olimpiadă la mine la liceu. Lucram cu elevii de a IX-a pe care i-am învățat să scrie propriile lor programe, iar unul dintre ei a reușit să se califice în anul următor la națională. Am continuat cu pregătirile la informatică până în ziua de azi și e lucrul care îmi place cel mai mult să îl fac și îmi crează cea mai mare satisfacție.

Ai organizat MindCoding. Ce este și cum ți-a venit ideea?  Care este povestea ta cu Google și Facebook?

Un lucru care m-a impresionat tot timpul la concursurile și olimpiadele de informatică a fost comunitatea care se formează în jurul lor. De fiecare dată când participam la un concurs de programare cunoșteam mulți oameni noi și mă întorceam acasă mult mai deștept și cu multe idei noi. Mi-am dat seama că în felul acesta concursurile ajută mult la creșterea valorii comunității. Din păcate la vremea aceea erau doar 2-3 concursuri pentru elevi și niciun concurs pentru studenți, așa că m-am hotărât să organizez eu un concurs și așa a apărut Mindcoding. Am organizat 4 ediții, 2 dintre ele au fost internaționale. Am avut privilegiul de a-i avea printre participanți pe unii dintre cei mai buni performeri din lume. A fost incredibil de fain să compunem probleme pentru ei. M-am bucurat mult că au acceptat să vină și în felul acesta participanții din România au avut ocazia să îi întâlnească.

Am început să organizez Mindcoding când eram în anul I de facultate. Am ales să dau la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) pentru că sunt din Cluj unde m-a așteptat următoarea provocare. Chiar dacă industria IT din Cluj merge foarte bine și mi-aș fi putut găsi destul de ușor un loc de muncă, m-am hotărât că vreau să lucrez la o companie de top (Google, Facebook sau Microsoft). Nu eram sigur că pot să fac asta, dar nu am vrut să mă mulțumesc cu ce îmi oferea Clujul. Mi-am scris un CV și spre surprinderea mea am fost acceptat la interviu peste tot unde am aplicat. Nu am reușit să trec de interviuri în primul an, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu un internship în Cluj la Bosch. Am avut norocul să lucrez pe un proiect foarte interesant. Folosind 2 camere amplasate pe o mașină trebuia să determin distanța de la mașină până la fiecare obiect din fața ei. A fost o vară foarte intensă în care după 9 ore de muncă, țineam două ore de pregătire cu câte un elev și pe urmă ajungeam acasă unde mă pregăteam de interviu.

M-am pregătit foarte serios și în anul următor am trecut de interviuri peste tot pe unde am aplicat. Am primit oferte de la Google, Facebook, Microsoft și Palantir și am decis să plec la Facebook în New York la un internship de 3 luni. Acolo avea să mi se schimbe complet percepția asupra lumii.

Zburam de la San Fancisco la New York (la Facebook prima săptămână de internship o faci la sediul central din Menlo Park, California). În timp ce dormeam, avionul a început să se clatine ca o mașină pe un drum de țară. M-am trezit și mi s-a părut amuzant. Nu credeam că un avion se poate clătina în felul ăla. Clătinarea a durat puțin și avionul a revenit la normal pentru o fracțiune de secundă. Nu a mai fost așa de amuzant când avionul a început să alunece în gol , era aceeași senzație pe care o ai într-un rollercoaster. Lumea a început să strige și s-au vărsat toate băuturile. Pe moment am crezut că o să mor, dar din fericire căderea a durat foarte puțin și am ajuns întreg la New York.

Ce este LearnHouse? Dar Wellcode? Povestește-ne despre aceste proiecte.

Zborul de care spuneam mai devreme m-a pus pe gânduri. De multe ori în timp ce mergeam printre zgârie-norii din New York mă gândeam la ce mi s-a întâmplat. Am început să-mi doresc tot mai mult să-i ajut pe cei din jurul meu mai mult, să contribui la o lume mai bună. Cel mai bun mod de a face asta e prin educație. Oricât de avansați am fi din punct de vedere  tehnologic, fără oameni educați nu avem cum să ducem o viață bună. Probabil dacă am avea mașini zburătoare acum, ar fi pline acoperișurile de mașini parcate ilegal, iar accidentele ar fi mult mai înspăimântătoare. După ce m-am întors în Cluj am fondat Learnhouse cu scopul de a face pregătiri de calitate la matematică și informatică. Dacă îți dorești să faci performanță în unul dintre aceste două domenii, este foarte greu să îți găsești un profesor bun. Majoritatea aleg să se angajeze în industrie, iar cei puțini care mai rămân sunt supra solicitați. Am lucrat cu mulți elevi minunați, iar cei mai buni dintre ei s-au întors cu medalii de la competițiile internaționale.

În vara următoare am plecat din nou în New York, de data aceasta la Palatir pentru a învăța și mai mult și a deveni mai bun.

După puțină vreme de la terminarea internship-ului am început să avem mult mai mulți înscriși decât puteam să pregătim și mi-am dat seama că nu rezolvasem problema inițială. Oricât de mulți foști olimpici convingeam să se alăture nouă și să predea, tot nu reușeam să satisfacem cererea.

Am realizat că în România există o grămadă de elevi pasionați care vor să învețe mai mult. În România informatica încă se învață din manuale de hârtie, iar cine vrea să învețe în plus nu prea are de ales decât să-și ia un profesor în particular. Ne doream mult să-i ajutăm așa că împreună cu Bianca (și ea cu experiență de internship la Google) am decis să renunțăm la a pleca pe vară din România și am fondat Wellcode, o platformă educațională de unde oricine poate învăța programare de la zero.

Spre deosebire de sursele tradiționale de a învăța, pe Wellcode punem accentul pe rezolvarea de probleme. De fiecare dată după ce scrii un program pentru a rezolva o problemă, îl trimiți pe platformă și afli în câteva secunde dacă e corect sau nu. În felul acesta atunci când ai o soluție nu mai trebuie să aștepți ca un profesor să ți-o corecteze. Lumea a apreciat calitatea lecțiilor și la mai puțin de o lună de la lansare am reușit să strângem peste 15.000 de utilizatori înregistrați. În fiecare zi primim mesaje de încurajare, dar și multe întrebări interesante.

Pe lângă lipsa de pregătire tehnică, ne-am dat seama că mulți tineri au nevoie și de orientare în carieră. După ce termini liceul nimeni nu îți mai spune ce să faci și ești destul de pierdut. Nu știi la ce facultate să dai, dacă să rămâi din țară sau să pleci sau cum să aplici pentru a te angaja la o firmă. Pentru a răspunde la aceste întrebări am creat un canal de YouTube, unde timp de o lună am și făcut o “emisiune” live în care discutam pe diverse teme și răspundeam întrebărilor celor care se uitau.Pe lângă asta am creat și un grup de Facebook care a devenit foarte activ și unde în fiecare zi se postează lucruri noi.

Cum ai schimba sistemul de învătământ din România? Pe tine cum te-a ajutat?

În primul rând aș crea 4 licee de elită în țară unde să vină cei mai buni elevi. La acele licee nivelul să fie mai ridicat și să se facă performanță. E greu pentru un elev care vrea să facă performață, majoritatea colegiilor nu sunt interesați și nu prea ai cu cine vorbi. De multe ori în timpul liceului îmi plăcea să-mi imaginez cum ar fi dacă în fiecare zi de școală ar fi ca și la olimpiada națională. Să am mulți prieteni cu care să discut despre subiecte care ne pasionează și să rezolvăm împreună probleme. Cred că adunându-i pe cei mai buni la un loc, ei nu vor mai avea impresia că sunt anormali din cauză că sunt singurii care lucrează suplimentar și vor prinde mai multă încredere în ei, ceea ce va duce la performanțe mai bune.

Pe lângă faptul că aceste licee ar atrage elevii cei mai buni, după o vreme cei câțiva profesori foarte buni care au mai rămas vor vrea să se mute la aceste licee și în acest fel nivelul va crește foarte mult. Ar mai fi multe lucruri de adăugat aici, dar ele sunt mai greu de realizat: creșterea nivelului examenului de bacalaureat, schimbarea stilului de evaluare bazat pe memorare și reproducere, pregătirea mai bună a cadrelor didactice.

Cum te-ai acomodat în State? Te-ai întoarce acasă?

E a treia oară când merg in Statele Unite ale Americii (SUA)i la internship, deci nu am avut probleme de acomodare. E foarte interesant  în Los Angeles pentru că sunt foarte mulți oameni care au propriile proiecte. De multe ori în România simt că e o apatie generală, că oamenii parcă nu își doresc nimic. Generalizez, știu că sunt excepții, dar din păcate sunt mulți oameni în starea asta. În orașele mari din SUA în care am fost: New York, Los Angeles, San Francisco până și șoferul de Uber se străduiește să-și pornească propria afacere. Oamenii sunt mult mai optimiști, mai hotărâți și vor să facă treabă bună.

Mă întorc acasă, dar scopul meu acum este să ajut pe cât mai mulți oameni să învețe și să ajungă mai buni. Dacă modul cel mai eficient pentru a face asta este să mă duc în Sahara, atunci mă duc în Sahara. Vreau să fiu în locul de unde pot să am cel mai mare impact. Momentan acel loc e România.

Cum ar fi trebuit să arate România ca să nu fi plecat de aici?

În niciun fel, cred că e foarte bine pentru orice om să meargă câteva luni să trăiască într-o țară cât mai diferită de țara în care e. Fiecare țară are lucruri interesante în ea din  care avem multe de învățat.

Ce părere ai despre noua generație? Ce îi sfătuiești?

Cel mai important lucru care mie nu mi s-a spus e că educația este responsabilitatea mea. Din păcate de multe ori așteptam după un curs la facultate ca să învăț ceva. Mă gândeam că nu are sens să învăț ceva singur când oricum mi se preda. De fiecare dată am fost dezamăgit și am ajuns să învăț singur acel lucru.

Deci cel mai important lucru e să te educi singur, să depui efortul pentru a ajunge mai bun. Nu este treaba niciunei școli și a niciunei companii să te educe. E treaba ta și trebuie să muncești pentru asta dacă ai cea mai mică pretenție de a ajunge bun.

Ce planuri de viitor ai? Cum vrei să schimbi lumea?

Cred că singurul mod de a schimba lumea pe termen lung este educația. Vreau să vorbesc mai puțin despre cum vreau să o schimb și să demonstrez mai mult prin ceea ce fac. În mod sigur o să lucrez în continuare la Wellcode. Vrem să preluăm mecanisme din jocuri video și să le implementăm în platformă. Dacă candy crush poate să îi țină pe oameni lipiți de telefoane, cred că e cazul ca și o platformă educațională care face ceva util pentru tine să poată face același lucru.

Ce faci în timpul liber? Ce hobby-uri ai?

Hobby-ul meu e ceea ce fac acum. Am ajuns în punctul în care e aproape distructiv. Câteodată prietenii mei râd de mine și mă întreabă dacă “acum facem ceva productiv sau pierdem vremea?” atunci când facem ceva amuzant. Mă pasionează mult felul în care funcționează mintea umană și învăț cât pot de mult despre asta. De exemplu de multe ori nu reușim să ne concentrăm din cauza emoțiilor. Alte dăți suntem foarte motivați datorită lor și aproape că nu ne putem da seama cum de facem atâtea lucruri într-un timp atât de scurt. Mă fascinează lucrurile acestea și citesc despre asta de fiecare dată când am ocazia.

Ca hobby-uri în sensul tradițional al cuvântului îmi place să ies în oraș și să vorbesc cu oameni noi. Încerc să învăț ceva din tot ce fac. De exemplu îmi place mult să merg la concerte, dar de multe ori îmi dau seama că sunt foarte atent și observ care sunt lucrurile pe care le face trupa pentru a avea “priză” la public, care sunt lucrurile care îi fac pe oameni să se distreze și să danseze. La fel și când mă uit la un film sau la un serial (îmi place mult Westworld). Mă uit cu mare atenție la felul cum e spusă povestea și sunt atent la lucrurile pe care le pot învăța din ceea ce văd.

Nu cred că am vreo șansă altfel să aduc o îmbunătățire masivă în viețile altora. În țară sunt mult mai puține oportunități decât în unele din țările mai dezvoltate, iar părinții mei nu au oricum foarte mulți bani, așa că trebuie să compensez prin muncă.

 

 

11 recommended
comments icon 0 comments
205 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Adina Mirică, antreprenoarea care investește în educație în limba germană: ”În trecut credeam ca nu sunt suficient de bună pentru a fi antreprenor, dar nevoia m-a aruncat în această zonă şi m-am descurcat”

-

Adina Mirică are o poveste de viață cel puțin interesantă. În urmă cu șapte ani își punea toate speranțele într-un afterschool cu predare în limba germană. Deși la baza este învățătoare, Adina a lucrat în televiziune, dar și în companii multinaționale. A avut ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Bogdan Petrișor, student în anul V la Universitatea din Cambridge: „La primul curs ni s-a spus că dacă am venit la Medicină ca să salvăm vieți, am greșit”

-

Bogdan Petrișor a plecat acum 5 ani din România pentru a își îndeplini un vis. A vrut mereu să studieze în străinătate și pentru că biologia și chimia l-au atras întotdeauna, s-a îndrept către Medicină. La Cambridge, una dintre cele mai prestigioase universită... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Mirella Hansen, românca stabilită în Danemarca, devenită director financiar la cea mai mare firmă de retail din Danemarca : „Nu țin minte să-mi fi propus un țel pe care să nu îl fi  atins”

-

Și-a investit majoritatea timpului în carieră și a țintit mereu mai sus: masterate, specializări, atestate. Mirella Hansen a plecat din România în urmă cu 24 de ani. De atunci, nu s-a uitat înapoi. A învățat limba daneză și a început să clădească pas cu pas o ... Mai mult »

Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !