Un interviu cu scriitoarea Anca Zaharia (din Brașov) despre planurile ei literare, dar și despre perioada în care a lucrat ca librar. Citiți.

Andrei Crăciun

Dumneavoastră ați practicat și nobila meserie de librar. Cum este să fii librar într-un oraș de provincie din țara noastră? Ați scris și un Jurnal de librar (editura Herg Benet), am luat act. Care sunt cele mai frumoase și cele mai comice experiențe trăite în librărie? Povestiți-ne să ne încântăm, să râdem și noi.

Am lucrat trei ani ca librar și-atunci nu aș îndrăznit să pretind că poate fi ceva nobil în asta; iubeam cărțile, le-am iubit dintotdeauna, dar munca într-o librărie a însemnat mai multe frustrări decât aș fi crezut la început. Acum, de când nu mai sunt librar, idealizez iarăși meseria de librar și chiar visez ca, atunci când îmi voi permite, să am un lanț de librării pe care știu că le-aș face unice în România.

Mulți mi-au reproșat că doar m-am plâns în Jurnal de librar, lucru care pentru mine a avut sens atunci când a apărut cartea, dar acum, dacă aș da timpul înapoi, aș pune acolo și multe dintre experiențele bune, frumoase – îmi aduc aminte că printre puținele din carte de acest fel amintesc de fetița ca un îngeraș care m-a rugat să îi dau mai repede bonul fiscal, că se „glăbește la Pestivalul Plătitelol”. Pe de altă parte, nu voi putea uita niciodată tipul de client care zice „fă” și vrea reduceri din senin la cărțile care nu-s în promoție, cel care te pipăie în timp ce vorbește cu tine pentru că „ești vânzătoare și trebuie să accepți”.

Cum ați ajuns dumneavoastră librar? Ce v-a împins spre această frumoasă slujbă? Cum poți să devii un librar bun în zilele noastre? Care e frumusețea vieții de librar și care sunt neajunsurile ei? Unde se poate învăța meseria? Ce sfaturi i-ați da unui tânăr librar?

Iubesc cărțile pentru că ele mi-au fost unica bucurie în copilărie: după ce am terminat de citit tot ce aveam prin casă, am epuizat tot ce era în biblioteca școlii generale din sat (așa am citit, la vârste complet nepotrivite, tot Dostoievski, de exemplu), după care am împrumutat multe dintre cărțile care se găseau în biblioteca preotului, a cărui soție îmi era profesoară. Dacă e să fiu cinică, trebuie să recunosc că am citit atât, am făcut Litere și am ajuns librar pentru că, în afară de citit și scris, nu știu să fac altceva. Librar excelent devii doar dacă ești cititor avid; am avut, din păcate, mulți colegi, librari de 60 de ani unii, care se lăudau că nu au citit niciodată o carte și că ceea ce faci este un job întotdeauna, că pasiunea și meseria trebuie, spre liniștea ta, să nu coincidă. Nici măcar o carte în 80 de ani de viață! Nu-mi place să judec oameni, dar în librăriile pe care le voi avea eu cândva nu voi avea oameni necitiți. Viața de librar e frumoasă pentru că stai printre cărți și, în cele mai multe dintre locuri, ai reducere de angajat la cărțile din librărie; intri în contact cu scriitorii care își lansează cărțile sub îndrumarea ta, dar aici apare deja și partea negativă: acești scriitori te desconsideră, în mare parte, așa cum fac clienții care zic că „dacă ți-ar fi plăcut cartea, nu ajungeai vânzător de cărți”. Paradoxal pentru ei, majoritatea iubitorilor de cărți devin librari pentru că e singura ocupație care are sens. Și așa înveți și „secretele” meseriei, care oricum vin natural dacă îndeplinești această mare și unică cerință: să îți placă să citești. Dacă vine cineva la tine și îți cere sfaturi și păreri despre cărți, cum altfel le poți da? Un tânăr librar trebuie să își fi trăit deja câteva sute din miile sau zecile de mii de vieți pe care le trăiește un cititor. Nu poți să te faci librar pentru că ai impresia că e un job nesolicitant (eu am fost aproape de operație la coloană pentru că ridicam cutii cu cărți, la un program de 12 ore pe zi) și că, poate-poate, cheful de citit vine vânzând cărți. Așa ajungi precum fosta mea colegă: o bătrână care se laudă că a vândut cărți timp de 60 de ani, dar fără să fi deschis măcar o revistă în tot acest timp.

Dumneavoastră sunteți și poetă – Sertarul cu ură atestă calitatea. Ați făcut bani de o ciorbă din toată poezia? Cum trăiește un poet în zilele noastre, în ce joburi e obligat el să se refugieze ca să supraviețuiască? Cum ni se descurcă poeții?

Când a ieșit Sertarul cu ură, nimeni nu știa cine sunt. Scrisesem deja câțiva ani pentru Hyperliteratura, ajunsesem deja la Serial Readers și mă citeau destul de mulți oameni, dar nu mă vedea nimeni drept scriitoare. Iar Sertarul cu ură, deducem și după titlu, are meritul de a șoca, cel puțin de a șoca, de a scandaliza. Pentru mine, șocul a venit când am început să iau și bani de pe urma cărții – și iau în continuare, puțin câte puțin, probabil că aș putea contoriza niște ciorbe bune din drepturile de autor. Dar, desigur, nu se poate trăi din scrisul de cărți – poeta Zaharia lucrează ca redactor-șef la Zile și Nopți Brașov și redactor la Cinemap, scriind astfel despre evenimentele culturale din oraș și despre filmele din cinematografe. Am mai lucrat, pe de altă parte, pe post de copywriter la o super-agenție de publicitate, dar mai demult am lucrat și ca barman la un centru de jocuri electronice. Faci tot ce trebuie să faci ca să supraviețuiești și din viață îți iei și subiectele, e win-win. Aproape.

Scriitoare fiind, vă presupun și cititoare. Ce era cel mai frumos când mergeați la serviciu, la librărie, între atâtea cărți? Care era sentimentul care vă încerca?

Disperarea că nu mi le permiteam pe toate, că nu îmi puteam lua decât două-trei cărți pe lună. Să știi că ai atâtea cărți la îndemână și că nu îți permiți nici măcar chiria, asta e deranjant, la fel cum e să știi că îți este interzis să citești la locul de muncă. Pentru mine, cel mai mult mi-au plăcut colegii. Cu ei compensam și discutam despre tot ce citeam, inventam povești despre viețile clienților care ne intrigau sau ne enervau. Sunt etern recunoscătoare că, aproape un an, am fost colegă cu fabulosul Mihail Vakulovski și cu poetul Vlad Drăgoi.

După un nou volum de poezie urmează unul de proză scurtă: Fetița care dezbină

La ce proiecte literare mai lucrați? Cu ce urmează să vă răsfățați fanii în perioada următoare?

Urmează un nou volum de poezie, care apare la începutul anului viitor. Am ținut secret titlul până acum, dar simt că nu există moment mai potrivit. În 2019 apare Suicid, a treia mea carte, volum de poezii mai hardcore decât Sertarul cu ură, după lansarea cărora îmi voi pierde toți prietenii, iar rudele nu vor mai vorbi cu mine.

Vă uitați către viața socială din țara noastră? Sunteți angajată civic, protestați, mergeți la vot, participați activ? Cum procedați? Ce ar trebui să facă un scriitor în zilele noastre tulburi?

După o copilărie fără educație relevantă pentru a trăi într-o societate în care trebuie să ne implicăm cu toții, după o adolescență în care școala nu ne-a pregătit pentru a fi cetățeni responsabili, m-am trezit la realitate după vârsta de 20 de ani și am început să descopăr singură țara în care trăim și toate neajunsurile de aici. Așa că am devenit foarte sensibilă la momentele când cei plătiți din banii noștri își fac nevoile pe popor. Postez pe Facebook, scriu editorialele din Zile și Nopți despre subiectele sensibile și de actualitate, ies la proteste și sunt adepta hashtag-ului anti-PSD. Mă urmărește o mână mică de oameni, dar dacă îi pot ajuta să își pună mai multe întrebări, o fac cu bucurie. Admir din tot sufletul ce fac în aceeași privință Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu și Radu Vancu.

Cum vedeți viitorul meseriei de librar? Cum vedeți viitorul scriitorimii din țara noastră și viitorul României, în general?
Știu că se tot spune că printul moare, cred cumva în asta, dar în același timp cred că vom avea librari și peste un deceniu, și peste cinci. Și scriitorii sunt tot mai curajoși, mai dedicați, mai implicați în societate – avem o comunitate frumoasă și puternică, poate de la noi, visătorii care scriu, va veni schimbarea.

Dacă ați lua-o de la capăt cu jobul de librar, ce ați face altfel?

Dacă aș lua-o de la capăt cu viața mea, cu totul, nu aș schimba absolut nimic. Poate doar m-aș bucura mai mult de prezent.

Ce ați fi vrut să vă întreb, dar eu – din crasă incompetență – nu v-am întrebat? Și care este răspunsul la această întrebare?

Care e volumul de proză scurtă care vine după Suicid – va fi Fetița care dezbină.

CITAT
După o copilărie fără educație relevantă pentru a trăi într-o societate în care trebuie să ne implicăm cu toții, după o adolescență în care școala nu ne-a pregătit pentru a fi cetățeni responsabili, m-am trezit la realitate după vârsta de 20 de ani și am început să descopăr singură țara în care trăim și toate neajunsurile de aici. Așa că am devenit foarte sensibilă la momentele când cei plătiți din banii noștri își fac nevoile pe popor.
Anca Zaharia, scriitoare