Cercetătorul român care s-a îndrăgostit de Africa Subsahariană, în ciuda pericolelor de acolo: „E un continent pe care ori îl iubești, ori îl urăști!”

- - 16- 5777 vizualizari

Profesor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină din Cluj-Napoca, Andrei Mihalca atrage bani din fonduri de cercetare și călătorește în toată lumea în scop științific. Munca sa și a echipei care îl însoțește mereu în expedițiile din cele mai îndepărtate zone se concentrează pe ecologia bolilor parazitare, dar și lărgește cunoștințele despre biodiversitatea planetară, explică Andrei Mihalca. De obicei, este însoțit în aventurile sale de prietenul și colegul Gianluca D’Amico. Alături de echipa sa, a descoperit șase noi specii de paraziți, majoritatea în Africa.

Din 2006 a început un proiect complex de medicină veterinară socială pe continentul negru, împreună cu o asociație din Cehia. De atunci, a călătorit în Africa în numeroase rânduri, ajungând în țări precum Kenya, Uganda, Liberia, Coasta de Fildeș. Africa de Sud sau Republica Centrafricană. Pe lângă munca de cercetare, a descoperit acolo o cu totul altă lume, una în care pericolul pândește la colț și „cel mai mare risc e să mori într-un accident rutier”, după cum mărturisește medicul veterinar.

Care a fost prima țară pe care ai vizitat-o pe continentul negru?
Prima mea întâlnire cu Africa a fost în Kenya. De altfel, Kenya rămâne principala țară africană în care am lucrat. Am fost acolo de cinci ori. Am inițiat împreună cu VSF (Vétérinaires sans Frontières) Cehia o campanie de eradicare a rabiei prin trei piloane de intervenție: vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor, conștientizarea în școli și susținerea financiară a vaccinării post-expunere a celor mușcați de câini.

Proiectul a fost derulat din 2006 până în 2016, anual, prin echipe mixte de medici veterinari și studenți din Cehia și România. În plus, am studiat numeroase aspecte de epidemiologie, ecologie, biologie și taxonomie la diverse grupe de paraziți, atât la animale domestice, cât și sălbatice. Am lucrat mai ales în nordul Kenyei, în zone izolate din jurul lacului Turkana, locuite de societăți pastorale tribale nomade și semi-nomade: triburile Samburu, Turkana, Rendille, Pokot, Gabbra.

Ți-ai dorit dintotdeauna să ajungi în Africa?
În Africa visam să ajung de când eram copil, iar când s-a ivit prima ocazie, am profitat. Așteptări nu îmi fac, în general, și așa ajung să mă bucur de tot ce găsesc. Africa – iar când zic Africa mă refer la adevărata Africă, cea Subsahariană – e un loc care va rămâne special în sufletul meu și unde voi dori mereu să ajung din nou. Ori o iubești, ori o urăși, nu e cale de mijloc. În Africa nu contează dacă ești român sau francez, câtă vreme ești alb. În general, oamenii albi sunt puși de localnici în aceeași categorie. Spre exemplu, în Kenya ne spuneau muzungu sau, la plural, wazungu. Partea urâtă e că albii sunt văzuți mereu ca o sursă infinită de bani. Mereu ți se cere ceva. „Give me this, give me that, next time bring me a laptop, an iPhone…”

Ghizii Bayaka ajută la cărarea echipamentului prin mlaștinile parcului Dzanga-Shanga. Fotografii din arhivele personale, de Andrei Mihalca, Gianluca D’Amico și Dragoș Birtoiu

Ai călătorit în Liberia, Coasta de Fildeș și Republica Centrafricană, trei dintre cele mai problematice țări ale Africii și ale lumii. Cum ai perceput aceste state?
Sunt țări sărace, într-adevăr. Spre exemplu, în Republica Centrafricană e foarte periculos să ieși afară pe întuneric. La fel de periculos e să mergi pe drumuri fără să ai pază armată. În Bangui, capitala statului, țin minte că totul era păzit de armata franceză deoarece existau atentate la tot pasul. Mafia diamantelor controlează mulți bani acolo.

În Liberia, în schimb, e mai lejer, numai că drumurile sunt foarte proaste. Dar odată ce ajungi în zonele naturale, sălbatice totul se schimbă. În Coasta de Fildeș am lucrat cu câțiva biologi locali, de la Universitatea din Abidjan, în patru locații: două păduri, o zonă de savană și una de coastă. Țara este un pic mai dezvoltată decât celelalte, însă din punct de vedere al naturii e complet distrusă. Pădurile sunt tăiate pentru a se face agricultură, se plantează palmieri de ulei, cacao, ciocolată. Iar noi, societatea de consum, contribuim din plin, zi de zi, la întreținerea dezastrului ecologic de acolo.

Apropo de infrastructura rutieră precară, cum v-ați descurcat și ce pericole ați întâlnit în drumurile voastre?
De multe ori, drumurile nici nu le poți numi „drumuri”. Traficul poate lipsi în unele zone izolate, însă în alte poate să fie infernal. Alteori, deși există drumuri, riscul de a călători cu mașina e mare, pentru că nu ești în siguranță. Și atunci închiriezi un avion privat și zbori. Cele mai rele drumuri le-am întâlnit, cum ziceam, în Liberia, iar cele mai bune în Coasta de Fildeș. Despre pericole? Probabil cel mai mare risc în Africa e să mori într-un accident de mașină.

În altă ordine de idei, am fost atacați de o leoaică, de un roi de viespi într-o mlaștină, unii dintre noi au făcut malarie, ne-am răsturnat cu mașina după ce i s-a rupt direcția. Colegul meu, Gianluca, a fost chiar arestat pentru simplul motiv că și-a aprins o țigară pe stradă, în Liberia. Totul a durat 15 minute, timp în care a stat pe scaun și a dat explicații poliției. Un alt pericol mare în Africa îl reprezintă bandele de tâlhari, care cel puțin în nordul Kenyei – în apropierea graniței cu Somalia, sunt foarte multe. Când auzeam la radio sau la posturile locale de poliție că au avut loc tâlhării în zonele în care mergeam, ocoleam. Uneori zeci sau sute de kilometri. A mai fost și momentul în care o studentă din echipa noastră a fost jefuită în Nairobi.

Sezonul ploios face impracticabile drumurile din nordul Kenyei

Care au fost cele mai „neconvenționale” locuri în care ați dormit?
Am stat în variate locuri, de la hoteluri bune și foarte bune până la casele localnicilor sau sub cerul liber. Uneori chiar în corturi ori „hoteluri” improvizate ad-hoc de către localnicii doritori de câștiguri rapide. Am dormit cu pigmeii în barăcile lor din pădure, sau, în Kenya, pe malul unui râu, înconjurați de crocodili, hipopotami, lei și bivoli. Odată, am dormit într-un sat, într-o încăpere din spatele unui bar și într-o mizerie de nedescris. Acolo era să murim intoxicați cu monoxidul de carbon emanat de motorul unui generator de curent care alimenta un televizor vechi unde toți bărbații satului urmăreau un meci de Champions League.

Altădată, am dormit în mijlocul unei jungle din Republica Centrafricană, pe o ploaie torențială, la zeci de kilometri de prima ființă umană. Ajunsesem acolo cu scopul de a colecta căpușe și țânțari din mijlocul pădurii. Trei pigmei ne-au dus acolo în pustietate, ne-au pregătit locul de dormit și focul, apoi au plecat și au venit după noi după 24 de ore. A plouat cu găleata toată noaptea, iar în jur se auzeau elefanții mișunând prin pădure.

Ce zonă naturală te-a impresionat cel mai mult?
Toate au ceva aparte. De exemplu, rezervația Dzanga-Shanga, din sud-vestul Republicii Centrafricane, e superbă, una dintre cele mai fascinante zone din lume. O pădure tropicală izolată, foarte bine păstrată, cu gorile multe, elefanți. E manageriată de organizația WWF. Din păcate, e greu de ajuns, din cauza securității precare. Noi am ajuns cu avionul și am fost primii cercetătorii care am mers acolo după războiul civil. De doi ani niciun om de știință sau turist nu mai călcase pe acolo.

Ce știu africanii despre România?
Cei mai mulți nu prea au auzit despre țara noastră. Oamenii din triburi, cu care noi interacționam des, nu știu nici despre Nadia, nici despre Hagi, nici despre Ceaușescu. Sigur, sunt și persoane care cunosc România, mai ales în țările în care se vorbește limba franceză. Spre exemplu, știu că ministrul agriculturii din Republica Centrafricană era absolvent de USAMV, la Cluj-Napoca.

Femeile Samburu așteaptă vaccinarea câinilor în Arapal, Kenya

De câți bani ai nevoie pentru o astfel de expediție și pe ce se cheltuiesc ei?
De mulți. Africa e un continent scump pentru albi. Pentru noi, ca cercetători, pe primul loc e siguranța personală. Uneori avem și studenți care călătoresc alături de noi, iar integritatea lor e pe primul loc. Așadar, cheltuim pentru a avea la dispoziție un transport sigur, alegem hoteluri sigure, rute la fel, chiar dacă asta înseamnă să închiriem un mic avion privat sau să ocolim jumătate de țară. De asemenea, costă mult și asigurarea mijloacelor pentru transportul în siguranță al probelor pe care le recoltăm. Prețurile diferă de la țară la țară, dar în general discutăm despre sume de mii de euro. Noi am călătorit de cele mai multe ori pe fonduri din proiecte de cercetare, alteori din donații, care dacă au fost, au venit din afara țării.

Mâncarea a fost o problemă pentru voi?
Nu e ca acasă, dar am încercat să mâncăm cât mai bine și mai ales igienic. Ne-am adaptat situației. Am avut cu noi conserve, paste și am cumpărat carne, legume și fructe. Am gătit sau ni s-a gătit, iar uneori am poposit la câte un restaurant local. Una peste alta, am mâncat și excelent, dar și la limita de jos. Șobolan, crocodil, pui, capră (foarte multă), de obicei gătite contrar oricăror principii ale bucătăriei europene. În majoritatea țărilor africane, gătitul mâncării e foarte simplist. Pur și simplu pun carnea pe foc, o taie cu maceta, mănâncă animale sălbatice pe care nu le jupoaie și nu le eviscerează. Și fără pic de condimente.

Care sunt cele mai memorabile întâmplări care ți-au rămas întipărite în minte?
Probabil atunci când am fost atacați de o leoaică într-un parc național din Uganda. Sau prima întâlnire cu Makumba, masculul alfa al unui grup habituat din Bai Hokou, din specia periclitată „gorila estică de câmpie”. El făcea parte dintr-una dintre cele numai patru familii din această specie obișnuite cu omul (două sunt în Republica Centrafricană, două în RD Congo).

De asemenea, în Republica Centrafricană am fost atacați de elefanți. Colectam căpușe, tăuni și muște tse-tse din pădurea ecuatorială. Plasam capcanele în poienile mlăștinoase din mijlocul junglei, iar uneori ne mai împotmoleam. Dacă era pe aproape vreun elefant, trebuia să fim atenți la fiecare mișcare bruscă și să ne retragem în pădure. Aproape mereu eram însoțiți și păziți de pigmei – ei ne erau ghizi peste tot, nu poți merge în pădure fără ei. Sunt niște băieți extraordinari! Dar nu trecea zi fără să ne retragem din calea vreunui elefant.

Mâncare de capră gătită de localnici în Sapo National Park din Liberia

Se știe că în țările africane, la trecerea granițelor, corupția e o practică destul de întâlnită. Te-ai lovit de astfel de situații?
Da, aproape de fiecare dată. Oamenii în uniformă încearcă mereu să te intimideze, mai ales dacă te văd alb. Dacă ai toate actele în regulă, n-ar trebui să ai probleme, însă au ei grijă să găsească câte ceva. De obicei, un tricou sau o lanternă mică ne feresc de controalele neplăcute. Ni s-a întâmplat să ne ceară și bani, de obicei mărunțiș, cafea sau țigări, inclusiv șefii de vamă fac asta. E o chestie simbolică pentru africani, așa sunt ei obișnuiți să se bage în seamă cu tine. Uneori le dădeam, alteori nu, depinde de situație.

Ce ar trebui să știe un român care ajunge pentru prima dată în Africa?
În primul rând, să respecte regulile de bun simț, cultura locală și oamenii. Să se ducă acolo doar dacă e atras cu adevărat de savoarea continentului. În plus, trebuie să se intereseze de nivelul de securitate din țara în care merge, să fie conștient de riscul bolilor de acolo și să ia profilaxia necesară. De asemenea, ar fi bine să aleagă cu grijă sezonul în care merge, ca să se bucure cât mai mult de loc.

Mai plănuiești și alte expediții în Africa?
Cu siguranță, însă expedițiile necesită mult timp, pentru că nu merită să mergi și să nu poți face nimic serios. Trebuie să stai măcar două-trei săptămâni. Săptămâna viitoare voi pleca în Somalia, unde voi rămâne opt zile. Am fost invitați de guvernul de acolo pentru o întâlnire preliminară în Somaliland, o regiune separatistă nerecunoscută încă de celelalte state ale lumii.

Studenții se bucură de priveliștea savanei africane în nordul Kenyiei
Relaxare după o zi de muncă la Gatab, în Kenya
Prin satele tribului Bayaka, în Republica Centrafricană, la recoltat de probe de la câini
Dormim afară, dar ne protejăm de țânțari și malarie (Coasta de Fildeș)
16 recommended
comments icon 0 comments
5777 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu


Bookmark?Remove?

Denis Tudor, tânărul care lucrează la un tren de viteză revoluționar alături de Elon Musk: „Dacă ne dorim cu adevărat un lucru și credem în el, șansele de reușită sunt mari!”

-

Denis Tudor are 24 de ani, este originar din Mangalia și a terminat ca șef de promoție Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București. Acum, tânărul lucrează la un proiect complex inițiat de ... Mai mult »

Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !