După o serie de interviuri cu artiști care trăiesc și lucrează în capitală, astăzi mergem la Sibiu pentru a-l cunoaște pe Iustinian Turcu, unul dintre cei mai apreciați tineri actori din țara noastră. Iată cum se văd lucrurile și de la Sibiu.

Andrei Crăciun

Drum. Iustinian Turcu, actor. De unde vine Iustinian Turcu și unde vrea el să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea lui. Cum s-a format actorul de astăzi?

Iustinian vine din orașul Galați, unde a locuit până la terminarea liceului. Apoi, cu pași mărunți, a ajuns la Sibiu, unde a terminat facultatea și masterul în Artele Spectacoului- Actorie. Cred că am avut și încă am un parcurs foarte frumos la Sibiu. Am fost deschis la toate provocările în decursul acestor aproape cinci ani de când mă învârt în lumea teatrului. M-am întâlnit cu artiști și cu experiențe aparte de la care am luat ce am simțit că mă poate ajuta în drumul meu. Încă simt că sunt în formare, încă simt și știu că mai am multe, multe, multe de învățat. Pe lângă acestea, în urmă cu patru ani, am fost invitat să iau parte în echipa de traineri a Taberei Interetnice de Teatru de la Sfântu-Gheorghe,Covasna, unde am descoperit faptul că îmi doresc să predau, drept care intenționez, pe parcurs, să mă înscriu la doctorat.

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează de la toamnă? Unde să vină publicul spectator să îl vadă pe Iustinian Turcu, apetitul odată deschis după citirea interviului?
 Stagiunea trecută am jucat în Familii de Eugen Jebeleanu, Martiri, regizat de Radu Nica, Omul cel bun din Sîciuan, regia Anca Bradu, Rocky Horror Show, regia Cosmin Chivu, Faust și Metammorfoze, regia Silviu Purcărete, spectacole care vor fi și în stagiunea următoare, plus cele mai recente spectacole, Perfect compus, text și regie Alexandra Badea și Povestea prințesei deocheate, regia Silviu Purcărete, spectacol care a fost selectat la FNT anul acesta. În principiu, activitatea mea artistică se desfășoară la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, dar și în alte orașe, în funcție de turneele pe care le avem.

Greutățile actorilor din provincie

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
Pfff… aici e mai groasă treaba. Până acum nu am avut ocazia să iau contact cu camera. Îmi doresc foarte mult. M-am înscris pe la agenții de casting dar pentru actorii din provincie e puțin mai dificil, din mai multe motive. Țin minte că acum doi ani eram la Budapesta și am fost contactat prin e-mail pentru o reclamă la nu știu ce sandwich, așa că a trebuit să fac vreo două probe video și să le trimit. Singurele sandwichuri pe care le-am găsit la magazin erau unele cu ton. Am filmat câteva duble, deja eram la al treilea sandwich și simțeam că mi se întoarce stomacul pe dos, dar pe cameră trebuia să se vadă că-mi place de nu mai pot. Nu am luat castingul, însă nu am cedat. De curând simt că lucrurile au început să se schimbe și pentru mine. În ultimele 2 luni am participat la trei castinguri pentru film, unul dintre ele chiar zilele astea. Pe această cale țin să-i mulțumesc Florentinei Bratfanof că mă recomandă și că este un om fain! După cum am zis, îmi doresc mult, însă am învățat pe pielea mea că lucrurile vin la timpul lor, nu când îmi doresc eu. Tot ce pot să fac este să merg înainte cu încredere.

Țara. Ce relație are Iustinian Turcu cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede el viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Am să fiu foarte sincer. Da, mă gândesc de multe ori să-mi iau tălpășița. În ultimii doi ani am început să simt că trăiesc într-o țară atât de îngenunchiată cum n-am vazut-o niciodată. De curând am fost în vacanță, o săptămână la Paris, pentru prima dată. E altă lume. M-am întors atât de trist înapoi… Îmi e foarte greu să cred că voi apuca să văd o schimbare în bine aici. Dacă ar fi atât de simplu, aș pleca și mâine. Nu văd un viitor bun, asta nu înseamnă că nu sper. Mereu voi/vom spera, acolo, în adâncul nostru.

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Iustinian Turcu? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Votez, merg la proteste și încerc pe cât posibil să mă implic în acțiunile civice care sunt pentru o schimbare în bine. Sunt dezamăgit, dar nu stau acasă în pătuțul meu cald și privesc cum țara se duce de râpă. Ba mai mult, îmi împing prietenii și familia să iasă în stradă, să semneze petiții. Fac asta pentru că, după cum am mai zis, am totuși speranță. Mai cred că schimbarea trebuie să vină și din partea noastră. Ieșim în stradă să condamnăm corupții care ne conduc, dar oare nu ar trebui, în același timp, să-i condamnăm și pe cei din jurul nostru, cei care încalcă legile sub nasul nostru și, poate, pentru că ne sunt prieteni sau membrii ai familiei noastre, noi îi acoperim și trecem cu vederea? Sau închidem ochii pentru că ne iese și nouă ceva? Sau pur și simplu nu luăm nici-o inițiativă, indiferent care are fi situația. ,, Bine, bine, se fură mult, dar uite că ne dă și nouă.” Să nu mai vorbim de abuzurile de la locurile de muncă despre care tot auzim. Avem curaj să ieșim în stradă pentru că suntem mulți și suntem împreună, dar oare mai avem curaj atunci când ne vizează direct și personal și nu neapărat în masă? Întreb. Când suntem aproape singuri, când ceilalți ne părăsesc și nu sunt solidari cu noi și rămânem pe cont prorpiu, puși în situația de a risca poate postul pe care îl ocupăm sau mai știu eu ce altceva, avem curajul să ne asumăm și să luptăm și atunci împotriva corupției, abuzurilor? După ce am rugat o rudă să meargă să semneze Fără Penali În Funcții Publice, m-a sunat după vreo două săptămâni să îmi spună că o colegă de la serviciu a atenționat-o să nu cumva să meargă să semneze, pentru că dacă se află că a semnat, riscă să fie dată afară. Cam asta e țara în care mi-e din ce în ce mai greu și nu mai vreau să trăiesc. Da, așa e, statul mi-a plătit studiile de licență și masterale, dar de doi ani de zile, de când sunt angajat, de când plătesc taxe și impozite, am înapoiat banii cu vârf și îndesat. Încerc să fiu cât se poate de onest ca mai apoi să merg să strig în piață ,, jos corupția și hoția”, pentru că vreau să strig din poziția unui om curat.

Rușinea de visa că vrei să devii balerin

Idoli. Are Iustinian Turcu idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actorului? Ca cine voia să fie atunci când era mic?
Nu îmi doream să fiu ca un actor anume când eram mic, pentru că nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge actor. În afară de actorii care apăreau pe cutia de margarină și îmi imaginam cum ar fi să fie și fața mea acolo, nu știam nimic în plus. Cochetam însă cu ideea de a fi cunoscut, de a fi un star, de a călca pe covorul roșu, să fiu fotografiat și să-mi dau importanță. Când eram mic mă uitam pe Mezzo și îmi doream mult să zbor și eu ca balerinii ăia, dar nu am zis niciodată nimănui că mi-aș dori să devin balerin, era o rușine pentru un băiat să ajungă balerin. Așa era în Galați, așa simțeam că era în familia mea… Acum regret, am rămas cu o frustrare mare din cauza asta. Acum, că sunt actor, pot să zic că sunt mort după Meryl Streep, Benedict Cumberbatch, Marion Cotillard, Isabelle Huppert, Matthew McConaughey, Nicole Kidman și lista continuă. Am mulți actori preferați pe care îi urmăresc în filme, seriale, pe facebook sau pe instagram.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.

Sigur sunt foarte mulți tineri super talentați și muncitori. Pot spune doar că sunt mulți care merită să primească încredere și roluri bogate de la regizori, şi am să zic totuși câteva nume: Ștefan Tunsoiu de la Sibiu, Raul Lăzărescu de la Timișoara, Andrei Redinciuc și Vlad Brumaru de la București. Cam astea sunt primele nume de actori tineri și faini care îmi vin în minte, plus o prietenă și o regizoare faină la început de drum, Diana Tănase. Am rămas de curând cu o replică în minte pe care am auzit-o într-un serial. Zicea ceva de genul că sfaturile pe care le dăm celorlalți sunt de fapt sfaturi pe care ni le dăm nouă, deci nici nu știu ce să le transmit colegilor din generația mea. Suntem atât de diferiți, parcursul fiecăruia este atât de diferit, încât un sfat din partea mea ar putea mai mult să-i încurce. Pot să spun doar că le doresc multe întâlniri frumoase, încredere în sine și spor la visat.