Interviu cu o actriță care este parte din spectacolul “Coriolanus”, noua vedetă a stagiunii teatrale bucureștene.

Andrei Crăciun

Drum. Marina Fluerașu, actriță. De unde vine Marina unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?

Un drum binecuvântat, cu multe încercări, dar și izbânde; ca de epopee. M-am născut în “Orașul Unirii’’, care despărțea Moldova de Țara Românească pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza; orașul unde dăinuie trist un teatru de poveste, unde vinul este licoare universală și unde oamenilor le vine greu sa fie străini unii de alții. Nici nu au cum altfel, fiindcă în Focșani ai nevoie de cel mult zece minute ca să-i ajungi dintr-un capăt în celălalt. La puțin timp după ce m-am născut, am fost dusă la doctor, fiindcă, în loc să plâng, râdeam încontinuu și încă sunt suspectată în anumite contexte de o posibilă afecțiune cronică. Mi-a plăcut școala, am avut noroc de dascăli hăruiți care au crezut în mine. Dimineață mergeam la ore și după fugeam în centru, la Palatul Copiilor, unde cântam și dansam de mama focului și când mă întorceam acasă nu mă culcam până nu-mi făceam toate temele. Se organizau spectacole la Casa de Cultură pentru care repetam câte jumatate de an, erau expoziții de la secțiile de pictură și sculptură, mama îmi croia cu migală și talent cele mai frumoase costume… Am avut o copilărie foarte fericită! Cu teatrul m-am jucat și în generală și în liceu și când am terminat am vrut eu să mă fac actriță, dar n-a fost să fie atunci; nu eram pregătită. Teama asta ancestrală a noastră pentru ziua de mâine și pentru respectarea dogmei că “așa trebuie”, pe mine m-au îndreptat catre Facultatea de Drept și când am terminat am hotărât să risc să mă ascult și să-mi apăr libertatea. Să fiu eu, înainte de orice, un om drept și să am curaj să lupt pentru propriile adevăruri. Faptul că suntem vii este un dar minunat, al cărui rost nu cred că este acela de a-l transforma într-un compromis meschin, mai ales că nu știm cât ne e dat să ne bucurăm de el. Am terminat așadar Licența la UNATC, la clasa domnului profesor Florin Zamfirescu și momentan sunt în anul II de studiu la Master Actorie UNATC, an coordonat de doamna profesor Tania Filip. Am cea mai frumoasă meserie din lume! Mă culc și mă trezesc gândindu-mă la ea, mă determină să muncesc mult, să dorm puțin, să pot visa, să mă întreb încontinuu dacă lucrurile sunt sau nu ceea ce par a fi și toate astea cu bucurie de copil. Mă îndrept către cea mai bună variantă a mea, fiecare zi este altfel, cad, mă recompun și cred cu ardoare că Cineva îmi călăuzește fiecare pas; altfel aș simți că rătacesc. Meseria asta te face să vrei să crezi, să fii un om mai bun, mai responsabil, să cunoști, să înțelegi mai mult, să fii mai atent cu ceilalți, dar mai ales cu tine însuți. Am avut noroc în facultate de profesori pasionați și generoși iar dincolo de zidurile ei de întâlniri care au determinat schimbări fundamentale în existența mea, întâlniri pe care de cele mai multe ori le-am chemat. Sunt oameni care m-au mânuit cu răbdare și încă mai lucrează în mine, care mi-au desființat si mi-au reființat credințe: Rodica Mandache, Bogdana Darie, Viorica Vatamanu, Sandu Gruia, Claudia Hanghiuc, Antoaneta Cojocaru, Tania Filip, Ducu Darie, Gavriil Pinte – sunt doar câțiva dintre ei.

Spectacole. Să mergem și mai departe.În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează în această toamnă/iarnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Marina apetitul odată deschis după citirea interviului?

Stagiunea trecută am primit un mare cadou, să joc în spectacolul “Hamlet și noi”, un Shakespeare în regia Antoanetei Cojocaru, găzduit de C.C.U.N.B. și plimbat prin clădiri vechi de patrimoniu din București, am jucat în “Gulliver” la Opera Comică pentru Copii și în spectacolul “La ordin, Fuhrer!” al Teatrului Evreiesc de Stat, în regia lui Mihai Maniuțiu, în care Andrea Gavriliu a reușit să coregrafieze cu măiestrie, pe aceeași scenă 25 de femei. Toamna aceasta, joc în “Coriolanus”, în regia lui Ducu Darie, la Teatrul Bulandra, un spectacol fabulos, care așa cum visa Shakespeare  își împlinește rostul “să-i țină lumii oglinda-n față”. Mă alătur cu emoție și recunoștință pe 7 noiembrie colegilor din “Frații Karamazov”, la Teatrul Elisabeta, spectacol în regia Bogdanei Darie, se reia “La ordin, Fuhrer!” la Teatrul Evreiesc de Stat și scoatem din cuptor, în luna noiembrie, la Sala Studio a Teatrului Mic, spectacolul de dizertație “Pescărușul”, în regia Taniei Filip. Pentru cei care nu reușesc să vină la teatru, dar vor să mă cunoască, mă pot asculta la radio; se pregătește o premieră de teatru radiofonic, în regia minunatului Gavriil Pinte.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune–cum stăm cu consacrarea în lumea video?

De cinematografie nu m-am apropiat prea mult, încă este o relație timidă, eu o admir cum înflorește de la distanță și ea nu prea știe, ce e drept, de existența mea. Scurtmetraje pentru colegii de la film, reclame, pași mici, dar pare-se că începem să vrem să ne cunoaștem mai bine; și eu pe ea și ea pe mine. Așa că mă pregătesc cu simț de răspundere pentru marea întâlnire, ca atunci când o fi să fie să avem ce să ne împărtășim la un pahar de vin.

“TINERII ACTORI ÎMBRĂȚIȘEAZĂ MESERIA CU CREDINȚĂ”

Țara. Ce relație are Marina cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?

Vasile Alecsandri spunea că: “Aice-i țara țărilor/ Ș-a doinelor de jale/ Ce-n liniștirea serilor/ Te țin uimit în cale”. Așa frumos! Au fost atâția români care au suferit și și-au dat viața pentru a ne pastra pământul, graiul și credința, am fost și suntem un popor zdruncinat, încă nevindecat, dar care se luptă să iasă la lumină. Cum să nu îmi iubesc țara? România e patria care i-a născut pe Constantin Brâncuși, pe George Enescu, pe Emil Cioran, pe Nichita Stănescu, pe Constantin Noica, pe Petre Țuțea și putem cu ușurință să facem o listă cu români care au excelat în aproape toate domeniile. E țara bunicilor, a părinților, a oamenilor dragi mie și a mea. Tuturor le-a fost greu, poate mult mai greu decât ne-am putea închipui noi vreodată și mulți au fost constrânși să fugă, dar niciunul nu și-a negat originile, ci din contră au vorbit cu demnitate și iubire despre pamântul românesc. Cred că e o problemă de mentalitate prezentă atunci ca și acum, care ne sufocă și nu ne dă voie să înflorim atât cât am putea și anume aceea că nu știm să ne respectăm și să ne apreciem oamenii de valoare; nu ne luptăm să îi aducem în față pe aceia care prin muncă și cinste ajung să realizeze lucruri mărețe. Deschizi televizorul și ești instaurat fără voia ta într-o stare de frică, de neîncredere în tot și toate, primești violență, meschinărie, sărăcie, corupție, vezi oameni care s-au strecurat pe scurtături si care mânați de un egoism feroce acționează cu o lipsă totală de discernamânt și moralitate împotriva celor mai mici. Și dacă lor li se acordă acest drept de a ieși în față și de a le vorbi mulțimilor, te gândești că îl merită și că asta este normalitatea. Ori asta nu poate fi făcută din prea multă grijă sau iubire, este cel mai ușor mod de a năuci un popor; zdruncinându-i credința. Mi-ar placea să am puterea să demarez un program național de reinformare și reeducare a oamenilor; un program de creștere a speranței, prin care toți să cunoască acele exemple de vieți de oameni, care te conving că se poate și altfel, dar că pentru asta este într-adevăr nevoie de multă muncă, răbdare și credință.

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Marina? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?

Sunt un cetățean care încearcă să se implice, cu fiecare ocazie, în toate inițiativele demarate pentru susținerea nevoilor din cetate. Un lucru constant este acela că în ultima miercuri din fiecare lună, împreună cu o mână de colegi actori, ne dăm întâlnire la Casa cu Rost, pentru “Seara de poezie”(caritabilă). Inițiativa a fost a colegului Andrei Ciopec, care s-a gândit să facă din bucuria întâlnirii dintre noi cu noi și noi cu poezia un prilej de a strânge donații care să meargă mai apoi la parintele Constantin Tănase, pentru îngrijirea copiilor de la Valea Plopului. Am avut plăcuta surpriză să văd cum oamenii încetul cu încetul ni s-au alăturat în număr din ce în ce mai mare. Da. Votez. Este un drept fundamental pe care îl am ca cetățean și implicit și o mare responsabilitate. Din păcate, în ultima perioadă însă, m-am surprins gândindu-mă cu amărăciune că acest drept s-a transformat într-o constrângere de a fi părtașă fără voie la nașterea de ură și de judecată a celuilalt. Normalitatea mea digeră destul de greu sentimentul de a fi obligată, folosită și manipulată. Da. Protestez. În piață nu atât de des, dar încerc să fac asta pornind de la mine însămi. Protestez împotriva propriei neputințe, a propriei mediocrițăti și prejudecăți și a propriilor lipsuri de tărie și voință. Nu pot găsi rostul în a folosi timpul pentru a arăta cu degetul către celălalt și a-i analiza sistematic toate defectele. Dacă ceva nu ne place, cu siguranță că zace și în noi și că este gata să se arate când ne așteptăm mai putin. Un gând bun trimis către celălalt și o părere sinceră de rău pot face uneori mai mult ca toate sfaturile înțelepte la un loc. Important este să ne luptăm să nu nu ne lăsăm căzuți în toate nepuțințele astea firești omului. Să fim noi un exemplu în fața noastră, ca fiecare om pe care îl întâlnim să plece un pic mai schimbat în bine și frumos.

Idoli. Are Marina idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actorului? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Idoli nu. Nici chip cioplit din nimeni și nimic. Mă lupt cu asta. Admirație, iubire și respect, da. Mult din fiecare și dacă nu aș avea ce sau pe cine să admir aș găsi viața un nonsens. Când eram copil îmi doream sa fiu Sailor Venus, din desenele Sailor Moon. Mă fascinau ochii ăia mari, faptul ca era atât de feminină și că atunci când o cerea situația se transforma intr-o războinică, un fel de alchimist care milita pentru dreptate și iubire. Încă este un model și… Judy Hopps din Zootopia care spune că “Nu avem de ce să ne fie frică; poate doar de frică.“. Sunt două mari actrițe, două doamne pe care le admir pentru iubirea și forța de care dau dovadă, atât pe scenă cât și în afara ei: Rodica Mandache și Maia Morgenstern. O iubesc pe Antoaneta Cojocaru pentru curajul extraordinar de a crede în tineri, pentru generozitatea, dăruirea pentru meserie si puterea ei de a visa. Aș sta oricând la o cafea cu Isabelle Huppert, Marion Cotillard, Jennifer Lawrance, Judy Dench, Johnny Depp, Javier Bardem sau Daniel Day-Lewis. Dacă s-ar inventa mașina timpului aș folosi-o ca să îi cunosc pe Greta Garbo și pe Andrei Tarkovski.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.

Tinerii actori își îmbrățișează meseria cu multă credință! Nu o să spun că suntem mici, nu o să ne găsesc scuze, ci o să afirm că indiferent de cât de grele sunt vremurile, muncim și ne luptăm ca atunci cănd pășim în fața publicului să o facem responsabil, ca niște adevărați profesioniști. Mi-ar fi ușor să fac o listă lungă cu tineri actori în care cred, pe mulți deja i-ai intervievat tu, alții au fost menționați deja de colegii pe care i-ai vizat; așa că numesc oameni în care cred din generația mea: Alexandru Făiniși, Marina Palii, Alexandra Colci, Minodora Broscoi, Matei Arvunescu, Ștefan Mihai, Blanca Doba, Dan Pughineanu, Ada Dumitru, Maria Teișanu și Nadina Cîmpianu, pe care am avut bucuria să le descopăr în Gala Hop.

Pe cei ce vin din urmă îi rog să se întoarcă mereu cu iubire și îngăduință către ei, să aibă curaj și când le este cel mai greu să nu deznădăjduiască ci să se roage, să se ridice și să privească totul ca și cum abia s-ar fi născut. Răbdare, răbdare, răbdare…

Mulțumesc, Andrei, pentru inițiativă și pentru întrebări!

CITAT
Am cea mai frumoasă meserie din lume! Mă culc și mă trezesc gândindu-mă la ea, mă determină să muncesc mult, să dorm puțin, să pot visa, să mă întreb incontinuu dacă lucrurile sunt sau nu ceea ce par a fi și toate astea cu bucurie de copil.
Marina Fluerașu, actriță