a

Andrei Sandu, olimpic internațional : „Ar trebui să fim mai uniţi şi să nu mai așteptăm soluții salvatoare de la alţii. Soluţiile doar de la noi vin”

- - 108- 331 vizualizari

Andrei este în clasa a X-a, dar vorbește ca un om matur. Are direcții bine stabilite și știe exact ce își dorește în viață. Îl fascinează tot ce are legătură cu astronomia, iar noaptea, în loc de cluburi și petreceri cu prietenii, preferă să iasă cu telescopul și să observe universul.

Are doar cuvinte de laudă pentru profesorii săi, dar spune că dacă ar avea puterea, ar reforma educația astfel încât fiecare copil să afle ce aptitudini și pasiuni are și să le dezvolte încă din școală. Iată cum se vede lumea prin ochii lui Andrei:

 

  Care e povestea ta? Ce performanțe școlare ai înregistrat? De unde vii tu și unde te îndrepți? Întreb pentru cititorii care nu te cunosc.

Am studiat la Colegiul National Iaşi din clasa a V-a, unde, încetul cu încetul, au început să mă pasioneze ştiinţele, anume fizica, chimia şi geografia. Prima mea performanţă pe plan naţional a fost Menţiunea MEN, câştigată la Concursul de Chimie “Raluca Ripan”; am continuat să particip la olimpiadele de chimie până în clasa a IX-a, când am ajuns la Olimpiada Naţională de Matematică. În acelaşi an, am descoperit Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului, care îmbina fizica, chimia, geografia şi biologia. Fiind pasionat de toate patru domenii, am participat la această olimpiadă naţională doi ani la rând, reuşind să mă calific la faza internaţională a acesteia în clasa a X-a. Prima mea experienţă de acest gen a fost una foarte plăcută, şi chiar productivă, aş putea spune, întrucât am obţinut o medalie de aur la această fază. În clasa a XI-a, am testat olimpiadele de geografie şi astronomie, adăugând două noi calificări la olimpiade internaţionale în palmaresul meu, precum şi o medalie de aur la faza internaţională a Olimpiadei de Geografie. Doresc să mă îndrept spre un domeniu de cercetare în fizică şi astrofizică.

Ce înseamnă, de pildă, geografia pentru tine? De ce geografia? Care e povestea de dragoste dintre tine și geografie?

Pasiunea mea pentru geografie este destul de recentă. Această materie a început să-mi placă din clasa a X-a, când am participat la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului, competiţia fiind bazată, în mare parte, pe diverse ramuri ale geografiei. Această materie este una deosebit de folositoare, deoarece ne ajută să înţelegem “mecanismele” pe baza cărora funcţionează planeta noastră, atât din punct de vedere fizic, al fenomenelor naturale, cât şi din punct de vedere uman.

În afară de școală, care sunt hobby-urile tale, ce pasiuni ai, cu ce îți umpli timpul liber?

În timpul meu liber, obisnuiesc să mai citesc câte o carte, sau să ies noaptea cu telescopul. Îmi place să mă uit la stele şi planete, din când în când! Hobby-ul meu major apare legat tot de astronomie! Desigur că am timp şi pentru a ieşi cu prietenii în oraş,ş a sărbători evenimente frumoase.

Întreb pentru cei ca mine, care n-au mai fost la un majorat, de douăzeci de ani: ce mai e tinere pe la majoratele din ziua de azi? Cum se distrează proaspeții noștri oameni mari?

În general, cam toată lumea dansează şi se distrează. Cam jumătate de oră, în total, e petrecută la masă. În rest, dans! Glume, voie bună între prieteni !

Mulți olimpici internațional vin de la Iași. Ce e special la Iași? Ce e special în educația care se oferă acolo? La voi la colegiu, la Colegiul Național, cum e? Și cum ați fost primiți, voi, olimpicii, acasă?

Cu siguranţă, lucrul care diferenţiază oraşul nostru de altele este prezenţa profesorilor dedicaţi, care ne ajută să ne împlinim visele, şi care ne ghidează pe un traseu care ne va duce spre performanţă şi succes. Acelaşi lucru pot să-l spun şi despre Colegiul NaţionalIaşi, şi doresc să mulţumesc profesorilor de geografie din şcoală, în special doamnei Mihaela Fiscutean şi domnului Dorin Fiscutean, pentru ajutorul pe care mi l-au acordat, în vederea pregătirii pentru olimpiada de geografie.

Despre primirea acasă aş putea spune că a fost incredibilă. A fost ceva fantastic, nu ne aşteptam la asemenea gest din partea prietenilor, colegilor şi profesorilor noștri alături bineînteles de familii. Toată oboseala s-a şters si ne-am încărcat cu energia celor care ne aplaudau, îmbraţişările şi felicitările ne-au facut să realizăm că reuşita noastră era de fapt reuşita tuturor. Minunat moment !

Ce vrei să faci în continuare, rămâi în țară, pleci, care îți sunt planurile?

Mi-ar place să studiez în Anglia, întrucât aş dori să performez in cercetare pe domeniul fizicii sau astronomiei. Pentru domeniul pe care îmi doresc să îl urmez  mai departe, nu am găsit încă o soluție pentru a studia în țară. Mai vedem.

 Ce înseamnă țara noastră pentru tine, Andrei? Ce îți place cel mai mult la români? Când ești plecat din țara noastră, de ce îți este cel mai dor?

România înseamnă pentru mine, ceea ce înseamnă, cred, pentru fiecare român : locul unde se află tot ce am mai drag şi anume familia mea, prietenii mei, colegii mei şi dascălii care mi-au deschis drumul spre performanță. Avem o țară absolut minunată, geografic că tot vorbeam de geografie, dar şi istoric şi cultural. Mă simt legat de tot ce e frumos aici, acasă.

Din experienţa mea culturală, pot să spun, cu mâna pe inimă, faptul că românii sunt printre cei mai ospitalieri şi mai calzi oameni de pe glob. În ciuda multor lucruri urâte şi false care se spun despre români, realitatea e că ştim foarte bine să fim prietenoşi şi să întindem o mână unui om, român sau străin, dacă se află în nevoie.

Asta îmi lipseste când sunt plecat, prietenia şi căldura alor mei.

Ce părere au cei din generația ta de soluția emigrării? Se gândesc să recurgă la ea? Care mai e starea de spirit la tinerii de 18 ani?

Unii colegi consideră ca e o varianta să plece în străinătate, alţii doresc să rămână. Majoritatea sunt de parere că se pot găsi oportunităţi şi în România. Depinde ceea ce îţi doreşti să faci tu, ca individ, mai departe şi după anii de studii.

Cum vezi viitorul României? Unde crezi că va fi peste zece ani? Și unde crezi că vei fi tu?

Nu cred că pot să spun, cu certitudine, unde voi fi peste zece ani. În schimb, sper si vreau să cred că ţara mea se va afla într-o stare materială şi spirituală mult mai avansată şi sigură, faţă de cum este în ziua de astăzi. Mi-aş dori foarte mult lucrul acesta pentru că românii şi România merită mult mai mult decat ceea ce avem astăzi. Totul depinde doar de noi, să ştim să luăm deciziile corecte în momentele importante pentru viitorul nostru, ca naţie. 

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat în școala românească? Dar cele pe care nu le-ai învățat?

Dascălii mei m-au învăţat tot ce am avut nevoie pentru a urma traseul succesului; în plus, m-au învăţat să fiu o persoană onestă , în care poţi avea încredere şi care apreciază valorile muncii în echipă. Nu consider că există ceva omis.

Dacă ai fi pentru o zi ministrul educației, ce ai face prima și prima dată?

Raportat la ceea ce exista acum, cred că aş încerca să fac o reformă în educaţie, mai exact, aş  încerca să separ mult mai bine filierele mate-info, ştiinţe şi filologie, arte şi învăţămant tehnic şi aş încerca să creez un sistem mult mai modularizat, în care elevii pot să urmeze exact materiile pe care şi le doresc şi care le folosesc cu adevărat mai târziu dupa încheierea studiilor. Cred că asta ar răspunde mai bine nevoilor majorității elevilor.

Care crezi că sunt soluțiile la problemele cu care te-ai întâlnit ca elev?

Personal nu am intâmpinat probleme majore în traseul meu educaţional. Pentru cele minore, e valabil răspunsul de mai sus cu o mai bună repartizare a materiilor de studiu.

Ce ne lipsește, Andrei Sandu?

Aş spune că ne lipseşte, destul de mult, încrederea în sine şi în forţele proprii. Nu luptăm pentru ceea ce ne dorim cu adevărat. Depindem prea mult de alţi oameni, şi nu încercăm să ne rezolvăm singuri propriile probleme. Ar trebui să fim mai uniţi şi să nu mai așteptăm soluții salvatoare de la alţii. Soluţiile doar de la noi vin.

Ce întrebare ai fi vrut să îți pun și cum ai fi răspuns la ea?

Cred că la întrebarea ce simte un olimpic internaţional când primește aurul aş fi putut raspunde că în momentul acela, încărcat de emoție și de o bucurie fantastică, tu te gândești prima dată să le arăți tuturor drapelul țării tale. Îl întinzi repede, să le arăți că ești român şi, că din țara asta mică dar frumoasă, ai lăsat în urmă pe mulţi venind din țări cu pretenții. Mi-aş dori să am multe ocazii în care să arăt lumii că am realizat ceva şi că sunt din România.

108 recommended
331 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun