Paul Bulencea s-a născut în Brașov, unde a locuit până la vârsta de 21 de ani. Primul său job a fost de instructor de snowboard, timp de patru sezoane. Apoi a studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din orașul natal, care însă nu l-a impresionat prea tare.

Primul impuls antreprenorial l-am avut abia când am intrat în organizația AIESEC (Association internationale des étudiants en sciences économiques et commerciales), cu care am plecat și în două internshipuri: în Ucraina, unde am făcut voluntariat în liceele din Lvov, și în Germania, unde am lucrat un an la o multinațională din nordul țării”, rememorează Paul.

După ce și-a dat seama că nu vrea să lucreze într-o companie, a aplicat la un master de inovație în turism la Salzburg. Acolo și-a găsit un mentor care l-a îndrumat, iar în 2015 a primit o bursă pentru a  scrie o carte despre conceptul de gamification în turism. După lansarea cărții, a devenit public speaker și consultant în crearea de experiențe pentru diverse companii și guverne. „De atunci am început să călătoresc în câte trei-patru țări pe lună”, spune tânărul, care în 2016 a co-fondat „The College of Extraordinary Experiences”, un proiect care își propune să transforme conferințele monotone din ziua de azi în experiențe cu adevărat interactive.

Ce înseamnă economia bazată pe experiențe, despre care se spune că e următorul nivel al omenirii?
Tot acest fenomen al experiențelor e descris în cartea „The Experience Economy”, în care este explicată pe larg tranziția economiei. De la revoluția agriculturii la la cea industrială, apoi la cea a serviciilor, fază în care România încă se află. Noi, aici, ne luptăm să găsim servicii de calitate, oriunde mergem.

În schimb, majoritatea țărilor vestice fac trecerea de la economia bazată pe servicii la cea bazată pe experiențe. Spre exemplu, în San Francisco există conceptul de „immersive theatre”, în care actorii nu se mai separă de spectatori. Gândește-te că ai un bloc comunist în care există actori în fiecare cameră, iar tu, ca spectator, poți să mergi pe oriunde. Sau un escape room, ori un secret cinema, în care filmul se desfășoară în jurul tău.

Ce este concret „The College of Extraordinary Experiences”?

Noi, prin live action role-playing, facem practic parte din următorul nivel: economia bazată pe experiențe transformaționale. Experiențe care te schimbă într-un om mai bun, prin intermediul aventurii. Să spunem că, timp de patru zile, joci într-un palat rolul unui servitor de la începutul secolului XX, cu încă 150 de oameni din alte țări. Fiecare are rolul său, de la șeful familiei ruse până la ceilalți slujitori. O să ai astfel parte de diverse provocări și te vei dezvolta personal, pentru că trebuie să te adaptezi la diferite situații. Fiind altcineva timp de patru zile, crești.

Împreună cu partenerul meu, am decis să facem un fel de conferință care să fie o experiență transformațională pentru oameni. Am vrut să aducem la un loc cei mai infuenți și creativi oameni din lume, pe care să-i ghidăm în așa fel încât să fie pregătiți pentru economia bazată pe experiențe. Dacă te uiți peste tot în lume, oamenii sunt blocați în servicii. Încă se gândesc cum să optimizeze servicii. Dar nu mai e vorba despre asta. Trebuie să construim o lume bazată pe experiențe semnificative și personale. La conferințele de azi, lumea se plictisește, stă pe telefon, abia așteaptă să plece acasă, există o risipă mare de mâncare. Așa că am combinat elementele de live action role-playing cu partea de gamification și experience design. Am adus oamenii împreună și am creat o experiență ghidată, fără cursuri și lecții. Un fel de inception. Ești băgat într-o experiență care te învață cum să creezi experiențe, doar fiind acolo.

Cum decurge o astfel de conferință interactivă?
E greu să înțelegi dacă nu ești acolo. Conform cercetărilor științitice, astfel de evenimente au două calități: inefabilitatea și faptul că participanții au parte de o revelație, ceva care începe să aibă sens. Învață ceva, descoperă ceva care-i schimbă, dar e greu să spună exact ce s-a întâmplat acolo. Majoritatea oamenilor au o mare greutate să se întoarcă la viața lor normală și trebuie să se reintegreze la realitatea din jur. Conferința durează cinci zile și este anuală. Se ține într-un castel din secolul al XIII-lea, în Polonia, și nu există prezentări în PowerPoint, scenă, scaune sau ascultători. Ne axăm foarte mult pe storytelling. „The universe is not made of atoms, is made of stories”, cum zicea Muriel Rukeyser, asta înțeleg cei care participă. La noi înveți cum să lucrezi cu poveștile. Cum să creezi povești folosindu-te de cele cinci simțuri, de timp, de gravitație, de orice.

Cine sunt cei care vin la evenimente?
Colegiul vreau să-l ținem doar o dată pe an. Pentru că un astfel de eveniment necesită mult efort și trebuie să fie o experiență premium, să nu-și piardă valoarea. Anual vin câte 80 de participanți, din peste 50 de țări, și circa 50 de voluntari. În general sunt oameni de la mari companii care vor să-și instruiască angajații, dar și persoane care revin an de an. Magicieni, directori, publicitari, e o diversitate mare. Prețul pentru participare este de 7.200 de euro.

Au venit și oameni din România, printre care și sora mea împreună cu prietenul ei, care s-au ocupat de experiențele culinare din timpul evenimentului. A fost dificil, dar s-au descurcat excelent în fiecare an, iar astăzi îi mentorez și și-au deschis propriul lor business, numit Goya Studio. S-au mutat din Munchen, unde locuiau, înapoi în Brașov, iar ăsta e un impact direct al colegiului.

Exceptând acest colegiu, în ce proiecte mai ești implicat?
Împreună cu partenerul meu facem partea de live action role play, prin compania Dziobak Larp Studios. Acum suntem într-o tranziție în care trebuie să împărțim business-urile și să le creștem. Lucrăm în proiecte futuriste cu guverne de țări din lumea întâi, muzee, companii. Colaborăm, probabil, cu cei mai progresiști oameni de pe glob, pentru că acestea sunt chestiuni greu de înțeles pentru cineva care face business tradițional.

Să-ți dau un exemplu concret. Să presupunem că ne-ar angaja România pentru un proiect de transformat Casa Poporului într-o experiență unică pentru turiști. Noi am gândi cum ar putea să arate o asemenea experiență, de la o poveste generală până la ce ar trebui să se întâmple în fiecare cameră, ce am transmite, ce s-ar întâmpla, cu cine am colabora.

Ai un exemplu de o asemenea transformare pe care ai gândit-o?
E un proiect public, numit „Legends of Arabia”. În Abu Dhabi există unul dintre cele mai mari water park-uri din lume, care se închide zilnic la orele 17. Noi am avut misiunea să creăm o experiență de la orele 19 până la 22, folosindu-ne de tematica parcului și de istoria Emiratelor Arabe Unite. Astfel, cam 150 de oameni veneau în fiecare seară, primeau un costum și o sabie făcută din burete și latex, devenind parte a unui trib. Triburile se băteau pentru leadership și prosperitate, iar la sfârșit aveau parte de o masă. Practic, noi am luat un obiectiv turistic nefolosit de la o anumită oră și l-am transformat într-o chestie educativă și care generează fonduri.

Frustrarea mea e că încă există mult turism fără însemnătate. Oamenii plătesc o grămadă de bani să meargă în vacanțe, apoi se întorc acasă certați și mai neștiutori decât au plecat. Se pot crea experiențe de conexiuni umane și creștere personală. Am făcut chiar în România un proiect, „Parcul Elfilor”, însă a fost un eșec, din cauza partenerilor.

Știu că ai avut un proiect interesant și într-un mall din Bratislava. Despre ce a fost vorba?
În secolul XXI, Piramida lui Maslow este inversată. Focusul principal este pe self development. Oamenii și-au satisfăcut deja nevoile primare, iar focusul lor este să se dezvolte. Așadar, trebuie să te gândești cum faci asta. Trebuie să îi captivezi pe oameni din prima, fără dubii.

Mall-urile, în general, se confruntă cu o mare problemă. Ele mor, pentru că se cumpără chestii online, nimeni nu mai vrea să se plimbe cu orele  printre rafturi. Mâncarea îți vine acasă, filme poți vedea de pe canapeaua ta. Așa că rămân structurile gigant în orașe, care trebuie folosite. Deocamdată, afacerile merg, însă în doi-trei ani va veni un val imens de schimbare. La Bratislava, noi am făcut trecerea de la shopping center la un experience center. Am luat un spațiu de 300 de metri pătrați, într-un IKEA Center din oraș, și am creat o machetă de mini-mall, cu peste două mii de cutii de carton.

Apropo de România, cum ți-a stimulat facultatea din țară spiritul antreprenorial și imaginația?
Aș spune că la povestea mea personală au contribuit mai mulți factori. AIESEC, cartea „The Experience Economy”, studiile aprofundate în Salzburg, apoi cartea pe care am scris-o eu – „Gamification in Tourism: Designing Memorable Experiences”. A contat și că am avut acces, după ce am scris cartea, la scene internaționale de top, precum și participarea în experiențe de live action role-playing și întâlnirea cu partenerul meu. Facultatea din România m-a ajutat doar cu faptul că mi-a oferit destul de mult timp liber încât să mă implic în diferite activități studențești.

Dar experiența din Austria, unde ai făcut un master de inovație în turism?
Sincer? Am avut așteptări mult prea mari, astfel că am rămas dezamăgit. Cred că diferența majoră față de România o reprezintă profesorii, super pregătiți, updatați prezentului și foarte deschiși. Însă în ceea ce privește studenții, am văzut un pattern asemănător cu cel din România. Erau oameni veniți acolo doar să-și ia diploma. La fel, administrația facultății era blocată în acea economie a serviciilor. Nu se punea accentul pe experiența unui student, pe nevoile sale de integrare. Era o deosebire imensă între ceea ce spuneau profesorii și experiența ta ca student. Era ca și cum tu ai studia la o facultate culinară, iar la cantină mâncarea ar fi sub orice critică.

Așa că am hotărât să înființez acolo o asociație de studenți, care a fost o primă încercare a mea de a schimba status-quo-ul. Am organizat un eveniment – care se ținea o dată la două săptămâni – la care veneau studenți din arii diferite și care nu se cunoșteau între ei. Prima dată au apărut doar patru oameni, adică cei din asociație, dar la câteva luni după se strângeau peste o sută. De asemenea, am făcut un eveniment intitulat „Level Up”, la care am adus la un loc absolvenți care au terminat facultatea în urmă cu doi, trei sau patru ani cu studenți în ani terminali, pentru networking și schimb de cunoștințe. Asociația există și astăzi.

Povestește-mi un pic despre gamification în turism și cartea pe care ai scris-o.
Oamenii din turism sunt creatori de experiențe, dar nu sunt conștienți de asta. Ei sculptează timpul oamenilor care vin lângă ei cumpărând servicii. Mi-am dat seama că „gamification” este conceptul care presupune folosirea principiilor de design de jocuri în situații care nu au treabă cu jocurile. Așa că m-am întrebat cum aș putea folosi gândirea din jocuri ca să creez o experiență memorabilă pentru turiști?

Cei care construiesc jocuri sunt foarte buni la a te ține captivat pe termen lung, iar cei care creează turism știu să te dea pe spate pe moment, să realizeze experiențe fizice. Problema la cei din urmă e că ei, chiar dacă sunt buni la asta, pe termen lung te pierd, pentru că tu, ca turist, nu rămâi concentrat pe ceea ce ți se oferă. Ești interesat de telefon, de câte like-uri primești la poze sau altele. Așadar, tema cărții mele a fost: cum putem combina jocurile cu turismul, pentru a-i ţine pe oameni prinși pe termen lung într-o experiență.

În final, spune-mi ce ar trebui să facă  universitățile din România pentru a transforma experiența studentului într-una memorabilă?
Am impresia că România anului 2018 se confruntă cu „forma fără fond”. Foarte multe universități funcționează fix conform acestei expresii. Schimbarea ar trebui să vină de la studenți, să nu aștepte ca facultatea sau profesorii să facă ceva, pentru că nu o să se întâmple nimic. Profesorii sunt prinși în această formă. Studenții însă sunt prea docili, ei ar trebui să aibă un spirit revoluționar. Sunt mulți tineri care fac facultatea doar ca să aibă o diplomă, diplomă care oricum nu mai are nicio valoare. Sfatul meu este: „Studenți, începeți o revoluție! Dacă nu voi, atunci cine?”.

Sursă foto: Nadina Dobrowolska