Fost olimpic național la matematică în timpul liceului, Octavian Ganea a decis să își continue studiile universitare în țară, cu toate că majoritatea colegilor săi aplicau la facultăți din vest sau din Statele Unite. „Săritura într-o barcă nouă mă speria puțin. Nu știam mai nimic despre viața în alte țări și despre beneficiile sistemelor educaționale de acolo. În schimb, la acel moment mă simțeam bine în România, atât social, cât și educațional”, rememeorează tânărul.

Așa că a rămas în țară și a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, după care a făcut un masterat în informatică la Lausanne și a lucrat în patru stagii la gigantul Google. Momentan, Octavian Ganea este doctorand în domeniul inteligenței artificiale la prestigioasa universitate ETH Zurich. Pe viitor, la un moment dat, ar vrea să revină în țară, „pentru a schimba în bine măcar o mică parte din România”.

Povestește-mi despre experiența de la Google. Ce ai învățat cât ai lucrat acolo?
Am lucrat timp de patru stagii pentru diferite birouri Google (Mountain View, în California, și Zurich), ultimele trei în proiecte de cercetare. Ca student, cum eram pe atunci, a fost fantastic și motivațional să lucrez la proiecte cu impact atât de mare. Am întâlnit ingineri și cercetători de top de la care am învățat enorm. Toate aceste proiecte m-au ajutat să înțeleg care sunt problemele în marile companii IT și cum sunt ele tratate de profesioniști. Le recomand tuturor studenților programatori să aplice pentru astfel de stagii, chiar dacă uneori există rețineri cauzate de teama de eșec sau de complexele inutile de inferioritate.

Ce diferențe există între sistemul educațional din România și cel din Elveția?
Prima diferență enormă este în cercetare. La ETH și la EPFL nu poți obține un doctorat în informatică dacă nu ai minimum trei articole ca prim autor la conferințe de top. Accentul se pune pe calitatea publicațiilor, pe importanța temei studiate, pe originalitate, pe noutate și pe rezultatele practice propuse. Un astfel de doctorat deschide porțile pentru locuri de muncă și proiecte incitante, fiind practic șansa ta de a lucra cu cei mai buni din domeniu.

În schimb, în România, motivația de a face un doctorat este adesea greșită. Doctoratul e considerat doar o modalitate de a obține o diplomă care aduce câteva procente în plus la salariu. Lipsește calitatea și domină cantitatea.

Dar în ceea ce privește predarea și evaluarea studenților? Ce deosebiri ai remarcat?
La universitățile din vestul Europei, cursurile și examenele nu se bazează niciodată pe memorarea materialului predat, ci pe înțelegerea conceptelor. De aceea, multe examene sunt în sistem „open-book”, adică studentul are voie să țină pe masă orice material care nu e electronic. Întrebările de la examen cer derivări ale unor concepte din materia deja predată, spre exemplu: „Care e rolul factorului X din modelul Y și ce se întâmplă dacă e înlăturat?”. Opus, în sistemul românesc, majoritatea testelor de evaluare presupun reproducerea materialului de la curs. Ceea ce e inutil, greșit și demotivant pentru student.

În aceste condiții, cum ar putea fi îmbunătățit învățământul din România?
Principala problemă în România este că se pune prea mare preț pe memorare și cantitate, nu pe înțelegere, creativitate și calitate. Cunosc multe cazuri de studenți care au respins anumite materii doar pentru că erau predate prea puțin interactiv, fără a stimula acea „sete de cunoaștere”. De asemenea, din materia românească lipsesc (sau sunt predate robotic) conceptele practice și utile în orice profesie, precum tehnicile de negociere, tehnicile de prezentare, debate-ul, leadershipul. Poate nu e de mirare că prezența românilor în posturile de management ale marilor companii internaționale e aproape inexistentă.

E nevoie de o schimbare fundamentală la toate nivelurile.

Cum ar putea România să oprească exodul tinerilor bine pregătiți spre alte țări?
Nu cred că exodul se poate opri, dar se poate încetini, cu siguranță. e nevoie de promovarea meritocrației în toate domeniile, inclusiv în aparatul administrativ. Trebuie să apară rapid proiecte cu viziune, în care să fie cooptați români cu experiență și specialiști din străinătate.

Ce amintiri inedite ai din timpul participării la olimpiadele de matematică?
Ele au fost un salt uriaș în direcția viitoarei mele cariere și mi-au deschis numeroase porți. M-au învățat să fiu ambițios, mi-au setat o pasiune convertită mai târziu în profesie. Tot datorită olimpiadelor am întâlnit oameni care apoi mi-au devenit prieteni. Toate acestea n-ar fi fost posibile fără o calificare miraculoasă la olimpiada de matematică din clasa a șaptea, în 2001. Am obținut atunci locul doi pe faza județeană București, deși anul precedent mă clasasem abia pe poziția a 60-a.  Apoi am avut șansa să-l întâlnesc pe profesorul Victor Văcariu, care mi-a ghidat pregătirea în următorii doi ani. Datorită lui am obținut locul patru pe țară în anul 2002. De acolo, lucrurile au mers mai lin.

Cui se datorează performanțele tale, atât ca elev, cât și ca student?
În cazul olimpiadelor, rezultatele se bazează în principal pe munca depusă în afara școlii, alături de mai mulți profesori și mentori, în principal deja amintitul Victor Văcariu și Valentin Vornicu. Evident, au contat și colegii alături de care m-am pregătit. Apoi, în facultate, am avut norocul să particip la cursuri predate în model occidental, care m-au stimulat în direcția informaticii. Și aici, colectivul a jucat un rol esențial.

Cum vezi actuala generație de tineri din România?
Actuala generație a lăsat deoparte anumite metehne nocive din comunism Cred  că internetul și tehnologia, precum și libertatea de a călători, ne influențează pozitiv. Tinerii de azi sunt mai toleranți decât generația precedentă, mai puțin manipulabili. Mecanismul feedback-ului, condiție esențială pentru o dezvoltare sănătoasă, e tot mai prezent în societatea românească.

Ce urmează să faci după încheierea doctoratului?
Am lucrat multă vreme la modele algoritmice de înțelegere a limbajului natural și de extragere automată a structurilor ierarhice din date. Așa că, după ce voi susține teza de doctorat, iau în calcul atât poziții în mediul academic, cât și la diferite companii informatice de top. Pe primul loc, între opțiunile mele, ar fi o poziție post-doctorală la o universitate relevantă în domeniul inteligenței artificiale.

Mi-aș dori să mă întorc în România la un moment dat, când voi fi suficient de stăpân pe pregătirea și maturitatea mea astfel încât să pot lucra într-o poziție cu impact. Aș vrea să-mi folosesc experiența ca să schimb o parte, oricât de mică, a României. În informatică și nu numai. Este o decizie pe care aș vrea să o iau cu inima, pentru că – rațional și egoist vorbind – nivelul de viață din vestul Europei e cu mult peste cel din țară. Dar, dacă mulți dintre cei plecați astăzi afară s-ar întoarce acasă, ar accelera schimbarea, iar destinul României ar fi unul mai bun. În zece ani, cu investiții masive și cu o schimbare de mentalitate conformă cu valorile occidentale, România ar putea ajunge din urmă țări precum Spania, Slovenia sau Portugalia.