Un interviu cu o actriță care și-a confirmat deja talentul extraordinar: Florentina Năstase.

Andrei Crăciun

Drum. Florentina Năstase, actriță. De unde vine și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?

Am pornit din Podul Casei de Cultură a Studenților din București, am trecut prin Facultatea de Teatru de la Cluj și am devenit, în sfârșit, actriță, după cel puțin un an-doi de practică la Ploiești. Este o înșiruire de instituții în spatele cărora stau, de fapt, niște oameni foarte mișto care au crezut în alegerea mea și m-au susținut indiferent de toanele, neliniștile și nesiguranțele mele: Cătălin Naum, Miklós Bács, Irina Wintze, colegii mei din Teatrul „Toma Caragiu”, partenerul meu (care e o instituție în sine) și care mi-a fost alături în toate etapele devenirii mele, contribuind enorm la parcursul meu! Făcând meseria asta devii pe zi ce trece tot mai „actor”. Practica sfințește meșteșugul. Și totodată creează dependență. De unde vin și unde mă îndrept? Mă simt acum de parcă aș fi undeva la jumătatea drumului pe care îl am de parcurs, din punct de vedere profesional, așadar nu mă mai uit în urmă cu uimire și nici înainte cu speranțe. Iau fiecare zi ca atare.

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează în această toamnă/iarnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Florentina apetitul odată deschis după citirea interviului?

Am avut o stagiune semi-înghețată pentru că anul trecut am născut și am luat o pauză de la repetiții. Acum reiau rând pe rând spectacolele din stagiunile trecute: la Ploiești „Menajeria de sticlă” în regia Sânzianei Stoican, deocamdată, însă în București ne putem vedea la Teatrul Podul în „Doctor fără voie”, regia Victor Olăhuț, la Replika în monodrama „Peștii dorm”, sau la Teatrul de Comedie în spectacolul „Hernie de disc” de Ingrid Lausund. Am avut de curând o premieră la Baia Mare – „Soțul păcălit” de Molière, regizată tot de Victor. Dar nu eu sunt garanția unui spectacol bun, ci echipa, iar în această privință mă declar norocoasă, pentru că am întâlnit peste tot unde am lucrat oameni faini și dedicați meseriei lor, fie ei personal artistic sau tehnic. Dacă i se deschide cuiva apetitul să mă vadă jucând, cu siguranță are variante. Plus că urmează să demarăm proiectul „Cultură’n Șură – teatru pe șoseaua de centură”, în cadrul căruia vom merge în 10 comune și orașe din jurul Bucureștiului să jucăm gratuit un spectacol de teatru. E un proiect pe care l-am pornit acum 6 ani la inițiativa lui Victor, alături de Flavius Lucăcel, și prin care dorim să inițiem un nou segment de public: cel de la sate, care este total neglijat, momentan, și care, credem noi, are un potențial uriaș, pentru că tinerii studenți sau muncitori de la orașe sunt în mare măsură veniți din mediul rural.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?

Da, iată, am avut o premieră anul acesta: „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, un lung-metraj în regia lui Bogdan Theodor Olteanu. Este o poveste de dragoste între două fete, scrisă foarte bine. A avut premiera la TIFF, a fost în caravană prin cinematografe, a avut o proiecție foarte tare „girls only” la cinema Elvira Popescu. Am mai filmat vara asta o secvență pentru noul film al lui Andrei Gruzsniczki, dar este posibil să cadă la montaj. Nu ar fi prima dată. Carieră internațională? Am avut câteva experiențe interesante, dar capitolul rămâne deschis. Nu e nicio grabă. O carieră se construiește în timp, cu gândul ăsta am pornit la drum, acum 10 ani, încă nu mi l-am schimbat.

Țara. Ce relație are Florentina cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?

Am fost cândva o optimistă. Astăzi nu mai sunt. Mă simt din ce în ce mai nesigură aici, de când s-a născut fiică-mea mi s-au schimbat și prioritățile, acum mă interesează să am un parc în apropierea locuinței, mijloace de transport în comun la îndemână, o creșă, o grădiniță, o școală, chestii de bun simț, nu? Și când văd că nici măcar lucrurile astea nu există, mă gândesc serios la emigrare. În plus, în fiecare zi în care apuc să citesc știrile sau să deschid televizorul mi se mai zbârlește un pic părul pe ceafă. Îmi tot spun: „nu, nu e posibil!” și totuși este. Este posibil să trăim într-o debandadă totală, lipsiți de principii, de viziune pe termen lung… Sunt din ce în ce mai pesimistă, ne gândim serios să ne facem bagajul.

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Florentina? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?

Da și da. Anul trecut am mai avut o speranță, schimbarea guvernului, anularea ordonanței, au fost niște pași înapoi pe care i-au făcut, dar acum îmi pierd speranța. Asta nu înseamnă că nu mai ies la proteste când cred că mi se încalcă drepturile, doar că sunt un pic mai tristă. Oricum problema vine de la vot – când ajungi să votezi răul mai mic e clar că avem o problemă!

FLORENTINA NĂSTASE ȘI NOUA GENERAȚIE

Idoli. Are Florentina idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Din păcate pentru mine, nu am o cultură artistică atât de vastă încât să am idoli. Nu m-am făcut actriță ca să fiu ca cineva. A fost mai degrabă o chemare personală, o nevoie de a face asta. Ulterior am întâlnit la lucru oameni pe care îi admir și care mă motivează. Îmi doresc să fiu cea mai bună variantă a mea și să fiu cel puțin la nivelul colegilor mei, în orice colectiv aș fi, îmi doresc să slujesc spectacolul sau filmul sau produsul la care lucrez, pentru ca la sfârșitul zilei să pot recapitula liniștită. De multe ori nu sunt mulțumită de mine, dar am cui să cer sfaturi și asta contează foarte mult.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.

Generațiile de la sfârșitul anilor ‘90 s-au confruntat cu o problemă: numărul tot mai mare de absolvenți ai facultăților de profil și lipsa posturilor în teatrele de stat. Asta a determinat o schimbare foarte importantă în breaslă, care acum dă roade: au apărut trupele independente, apoi teatrele independente, care pentru a supraviețui trebuiau să vândă bilete. A apărut concurența. Pentru noi, cei din generațiile de până acum 10 ani, totul a fost pe „încercatelea”: să faci un proiect cu o echipă mică, să strângi bani de producție, să găsești și să faci produsul potrivit pentru tipul de public pe care îl dorești. Industria de film, de publicitate, televiziunea, toate erau pe un drum nou. Țin minte că părerile erau împărțite atunci, am lucrat la un sitcom chiar în ultimul an de facultate și am avut amici care mi-au reproșat că asta e „prostituție”, nu e meseria mea. De ce spun lucrurile astea? Pentru că acum lucrurile s-au schimbat. Toate aceste industrii au crescut foarte mult, și o dată cu ele și noile generații. Tinerii absolvenți au crescut în această paradigmă: trebuie să muncești, să îți faci meseria cât mai bine, în orice context. Acum își fac show-uri la TV sau pe internet, filme independente, au trupe de teatru și sunt mândri de asta. Ce vreau să spun este că merită să mergi să vezi teatru cu tineri, pentru că sunt bine pregătiți și mai ales sunt pasionați. Fac teatru pentru voi, pentru public, îi interesează feedback-ul direct pentru că din asta trăiesc. Mă tem că majoritatea celor care regretă „marile absențe” ale actorilor din garda veche nu dau o șansă tinerilor și din comoditate. E mai simplu să spui că „nu mai este ce-a fost” decât să încerci ceva nou. Dar, oameni buni, teatrul, ca orice altă meserie, nu se poate face fără tineri! Iar vârsta nu e un criteriu de competență! Povețe nu am, mă tem să dau sfaturi, pentru că nu cred că există o formulă câștigătoare. Ce am învățat de la profesorii mei și de la colegii pe care îi admir este că trebuie să îți respecți meseria și publicul, să muncești și să nu faci compromisuri. Să îți asumi ceea ce faci.

CITAT
Nu m-am făcut actriță ca să fiu ca cineva. A fost mai degrabă o chemare personală, o nevoie de a face asta. Ulterior am întâlnit la lucru oameni pe care îi admir și care mă motivează.
Florentina Năstase, actriță