a

”Oradea donează o pâine”, proiectul umanitar inițiat de un tânăr român: „Ce poate fi mai frumos și mai umil decât a oferi minimul existențial în această viață”

- - 64- 287 vizualizari

„Scopul nostru este acela de a oferi minimul existențial, o pâine, unei persoane care în momentul respectiv chiar are nevoie de ea”, așa începe descrierea Proiectului „Oradea donează o pâine”, o inițiativă civică a unui tânăr care și-a propus să vină în ajutorul celor care au rămas singuri pe lume sau nimeni nu este alături de ei atunci când au cea mai mare nevoie.

 Alexandru Petricaș trăiește în Oradea și este inițiatorul proiectului.                                                                                                                                                                                               Ce înseamnă Proiectul „Oradea donează o pâine”, cum a prins contur?                           Alexandru Petricaș: ,,Oradea donează o pâine” este o idee mai veche pe care o gândeam acum mai bine de trei ani și care se dorea realizată în orașul de pe Bega, Timișoara. Stând aproximativ cinci ani în Timișoara, într-o seară pe internet am văzut această inițiativă realizată cu success într-o altă țară europeană. Au urmat săptămâni de dezbateri, gândindu-mă cum aș putea implementa acest proiect umanitar. Din păcate timpul a trecut, m-am descurajat neavând susținerea necesară din partea prietenilor, aceștia din urmă fiind sceptici, a rămas o idee închisă pentru acea perioadă. Întorcându-mă la Oradea la începutul lunii decembrie 2018 rămas setat pe acest proiect, am dezvăluit familiei și cercului de prieteni ideea de a întinde o mână comunității orădene și de a implementa de la începutul anului 2019 prima ediție în acest sens. Bucuria a venit instant văzând feedback-ul pozitiv, deschiderea și dorința de implicare din partea lor. Acest lucru m-a motivat enorm trecând la următorul pas, aprobările necesare pentru a fi un eveniment perfect legal în orașul Oradea. Ceea ce s-a și întâmplat.

  În cadrul proiectului pe care îl derulați, ați ales să donați  ,, o pâine” persoanelor care au nevoie de sprijin. Ce v-a determinat să vă orientați și să donați pâine și nu altceva? 

Alexandru Petricaș: Ce poate fi mai frumos și mai umil decât a oferi minimul existențial în această viață, o pâine, unei persoane care în momentul respectiv chiar are nevoie de ea?!

 Cine stă în spatele acestui proiect și cine se poate alătura acestui demers? Oricine poate dona? Ce trebuie să facă, care sunt pașii? 

Alexandru Petricaș:  Suntem o mișcare a câtorva cetățeni a acestui oraș, persoane fizice, scopul nostru fiind de a oferi minimul existențial cum spuneam puțin mai sus, o pâine, unei persoane care are nevoie de ea.  Menționez faptul că nu facem parte din vreo asociație, ong, partid politic, cult religios, este strict o inițiativă a unor oameni de rând care doresc să întindă o mână comunității orădene. Punctele de distribuire pentru prima ediție sunt în număr de trei și sunt vizibile în afișul acestei ediții https://www.facebook.com/events/2272422546376737/ unde vom oferi aproximativ 50 de pâini/locație.

Venim și în atenția tuturor acelora care doresc să întindă o mână: se poate ajuta material sau cu pâine/proiect însă totul organizat, toți aceia care doresc se pot implica și voluntari, cu cât suntem mai mulți cu atât mai bine, implicarea contează. Orice ajutor indiferent care ar fi el, este bine venit și îl așteptăm la adresa: [email protected] .
Cine este publicul țintă căruia vă adresați și cum intenționați să ajungeți la el?

Alexandru Petricaș: Persoanele care pot beneficia nu aparțin anumitor pături sociale, etnii, religie, vârstă, etc.

Azi pot fi eu, mâine dumneavoastră, poimâine mama dumneavoastră în vârstă, în altă zi verișorul ce este student și bugetul e cam restrâns etc.  Știm cu toții și nu trebuie să fie o rușine că a nu-ți permite o pâine o dată pe lună ți se poate întâmpla, poate au mai rămas câteva zile până la următorul salariu sau următoarea pensie.  Așadar, nu ne axăm pe o anumită pătură socială, cum ar fi oamenii străzii. 

Proiectul  „Oradea donează o pâine” este un program pilot, ce planuri de viitor aveți? Ce v-ați propus să faceți mai departe? 
Alexandru Petricaș: Suntem la început, locațiile puține, dorim practic prin această încercare cum o numeați puțin mai sus, pilot, să vedem modul în care oamenii acceptă ajutorul comunității orădene. Dorința noastră este de a dezvolta pe mai departe acest proiect în funcție de necesitățile beneficiarilor, vom putea vedea cu exactitate după primele ediții care va fi clasa socială dominantă către care ne îndreptăm. Vom dori extinderea acestui proiect din edițiile următoare și în alte locații ale orașului Oradea și mai apoi într-un viitor să ajungem și la satele din jurul localității unde știm cu toții că viața în mediul rural nu este atât de roz. 
 
 – În viziunea dvs, cum arată în acest moment Oradea, oamenii din Oradea și ce ar trebui făcut astfel încât să îmbunătățim societatea în care trăim?
Alexandru Petricaș: Oradea este unul din cele mai prospere orașe ale României și unul dintre cele mai semnificative centre economice, în mare parte datorită proximității față de frontiera cu Ungaria, devenind astfel o poartă spre Occident. Centrul orașului după o lungă modernizare azi este într-adevăr o capodoperă și fără îndoială acest lucru a transformat Oradea întru-un pol de interes atât pentru turiști cât și pentru oamenii de afaceri. Odată renovat orașul, oamenii din Oradea au devenit adevărate gazde pentru turiști și nu numai, sunt primitori și vă pot spune cu frică de Dumnezeu. 
 
Ati observat de-a lungul timpului, numărul oamenilor care au nevoie de ajutor a crescut sau noi am devenit mai conștienți că trebuie să îi ajutăm pe cei de lângă noi?
Alexandru Petricaș: De multe ori economia țării noastre îi aduce pe oameni în pragul sărăciei și apelează la ajutorul celor din jur. Însă sunt sigur că mai sunt și oameni nu atât de încercați și totuși dispuși să ajute și să întindă o mână de ajutor. Tind să cred că suntem un popor unit și dispuși să ajutăm, un exemplu pe care l-aș putea oferi sunt orădenii care de la lansarea evenimentului „Oradea donează o pâine” în online, mi-au trimis numeroase mesaje dorind să se implice. Le mulțumesc tuturor pe această cale. Pot spune doar atât, povestea continuă…
 
 Dacă ar fi să le oferiți un sfat celor care citesc acest articol și nu au donat până acum, fie nu s-au gândit, fie nu au îndrăznit, ce le-ai transmite?
Alexandru Petricaș: Îi îndrum pe fiecare să doneze înainte de toate timp și energie diferitelor proiecte întâlnite, iar mai apoi vă asigur că singuri vor vedea această lume mai bună și implicarea va fi cu totul alta. Până la urmă: „dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta. Nu e greu să fii darnic azi. Greu e să nu regreți mâine.”
64 recommended
287 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

B. F.