Mihnea Ocian, student român la Cambridge University: „Românii sunt foarte bine pregătiţi în ştiinţele exacte şi au o rigoare pe care cei din alte sisteme nu o au”

- - 3- 752 vizualizari

De fiecare dată când vedem articole în presă despre olimpicii români, ne gândim că aceştia sunt nişte supra-oameni, că în afară de cei câţiva născuţi cu un dar aparte, nimeni nu poate ajunge la astfel de rezultate. Am încercat să descoperim cât este adevăr şi cât este mit într-o discuţie cu unul dintre aceşti tineri excepţionali în domeniul lor, Mihnea Ocian, care de anul trecut studiază la una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, Cambridge University.

 

Cum ai ajuns să studiezi la Cambridge, care a fost traseul şi ce studiezi?

Încă din şcoala generală auzisem despre cunoscuţi care plecau să studieze afară şi mi s-a părut interesantă ideea, însă din liceu mi-a fost destul de clar că îmi doresc să plec. Studiez Computer Science la Cambridge şi pentru a aplica în Anglia a fost nevoie să trimit o scrisoare de intenţie, iar cei de la Cambridge m-au chemat la interviu, unde am avut un test preliminar de matematică şi apoi două probe de matematică şi informatică.

Având în vedere că te-ai format, până la un anumit punct, în sistemul de învăţământ românesc, cu ce impresie ai rămas?

Ca orice sistem de învăţământ, consider că are şi plusuri şi minusuri. Ajuns la Cambridge constat că cei din România sunt foarte bine pregătiţi pe ştiinţe exacte şi cu o anumită rigoare pe care cei proveniţi din alte sisteme nu o au. Totuşi, sistemul nostru de învăţământ este bazat pe memorat şi nu dezvoltă abilităţi care le sunt necesare  elevilor în viaţa de zi cu zi. Această problemă a învăţământului nostru este evidenţiată de faptul că România are cea mai mare rată de analfabeţi funcţionali din Europa, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit, faptul că elevii nu reuşesc să facă conexiuni între materii şi să aplice ceea ce învaţă. Cred că aici suferă cel mai mult învăţământul romanesc, la faptul că absolvenţii nu sunt pregătiţi pentru noile provocări ale pieţei muncii.

Cum e viaţa unui licean olimpic internaţional? Ieşeai la bere, jucai fotbal sau baschet, chiuleai?

Liceul a fost probabil cea mai frumoasă experienţă de viaţă de până acum şi cred că am avut o viaţă de elev normal. Îmi amintesc cu plăcere de fotbalul jucat în curtea din spate sau când mergeam în timpul orelor la cafea lângă liceu şi ne intâlneam cu profesori. Am avut excursii faine de care îmi aduc aminte cu plăcere sau parade de la finalul clasei a 12-a în care am defilat de la Romană până la liceu. Perioadele din apropierea olimpiadelor erau mai aglomerate, dar am încercat să nu las olimpiada să îmi strice amintirile din liceu, deoarece viaţa de licean  este specială şi i-aş sfătui pe toţi liceenii să se bucure de aceste momente.

A trebuit să sacrifici alte materii pentru a ajunge la rezultatele avute la matematică? Ai fost şi tu vreodată corigent, ca tot omul?

În general am încercat să învăţ cât pot la toate materiile şi am terminat liceul doar cu câteva medii de 9, în rest numai medii de 10. Totuşi, trebuie să recunosc că am făcut parte dintr-o clasă specială unde am fost foarte mulţi olimpici şi profesorii aveau înţelegere faţă de noi, mai ales în perioada olimpiadelor.

Îţi aduci aminte în jurul cărei vârste ţi-a devenit clar că viitorul tău e la o universitate de prestigiu din afara ţării? Realizarea a venit în urma unor rezultate foarte bune sau spre asta ai tins de la început?

Cred că deja la începutul liceului eram destul de sigur că vreau să studiez în afara ţării. Fără rezultatele pe care le-am avut nu cred că aş fi avut şanse să studiez la Cambridge, însă participarea mea la olimpiadă a venit şi din pasiunea pentru matematică, altfel nici nu ar fi putut fi susţinută munca. Gândul că aceste rezultate mi-ar putea construi un viitor probabil m-a impulsionat în anumite momente.

Crezi că e cum se spune, că oricine poate să fie orice, dacă munceşte destul, sau e doar un clişeu motivaţional?

În general, pasiunea şi perseverenţa sunt motorul principal pentru a performa într-un anumit domeniu. Totuşi, consider că fiecare persoană are înclinaţie către o anumită zonă şi cred că aici intervine rolul “talentului”, deoarece la început cei care poate sunt mai puţin talentaţi se simt descurajaţi de faptul că întâmpină dificultăţi sau că alte persoane se descurcă mai bine ca ei şi astfel nu reuşesc să dezvolte o pasiune pentru domeniul respectiv. Cred că nimeni nu ar trebui să se lase descurajat, fiecare om are ritmul lui de a asimila informaţiile pe care le primeşte.

Ai destul timp cât să ai şi hobby-uri care nu au legătură cu parcursul academic/profesional? Dacă da, care sunt?

Pentru mine marea pasiune este sportul, atât ca practicant cât şi ca urmăritor. În copilărie am încercat cât mai multe sporturi, dar marile mele pasiuni sunt fotbalul, tenisul şi ski-ul. Călătoritul şi muzica sunt alte hobby-uri de-ale mele care îmi dau energie. Politica şi istoria sunt alte zone de interes, deoarece mi se pare important să fii informat şi consider că aceste domenii sunt legate între ele.

Cum e viaţa ta socială în Anglia? Te simţi integrat, ai un grup de români cu care îţi petreci timpul liber?

Nu aş putea spune că mi-a fost uşor la început, însă cu cat stau mai mult timp în Anglia, cu atât mă simt mai adaptat la viaţa de aici. La Cambridge avem o comunitate destul de mare de români, ceea ce este foarte important pentru mine, deoarece în felul ăsta nu mă simt rupt de viaţa de acasă, iar cei mai buni prieteni pe care îi am aici sunt tot românii. Totuşi, am simţit o apropiere a românilor faţă de alte naţii din Europa de Est şi din Balcani, probabil este ceva în mentalitatea şi în stilul de viaţă care ne leagă de ei.

După terminarea studiilor îţi propui să rămâi acolo sau crezi că te vei întoarce în România?

Nu sunt încă sigur unde mi-aş dori să trăiesc după ce termin facultatea, nu sunt sigur că voi rămâne în UK. Mi-aş dori să mă întorc în Romania, dar proiectele interesante din domeniul tehnologiei se dezvoltă în Occident şi mi-ar plăcea să fac parte dintr-un astfel de proiect în care să îmi folosesc cunoştinţele dobândite în facultate şi care să mă facă să devin mai bun şi să îmi ofere satisfacţie. Mai mult, climatul politic şi social din România nu mă face să îmi doresc să mă întorc.

Cum vede un om foarte tânăr diferenţele dintre Anglia şi România? E ceva ce îţi lipseşte din ţară, în afară de prieteni şi familie? Şi invers, ai descoperit acolo ceva la care nu ai putea sau ţi-ar fi foarte greu să renunţi?

Îmi este dor de ţară, consider că România e o ţară foarte frumoasă cu mult potenţial, dar din păcate observ diferenţe şi realizez de ce Occidentul are un nivel de trai mai bun decât noi. Prima diferenţă care îmi vine în minte ar fi meritocraţia. În România nu contează atât de mult nivelul profesional pe care îl ai, ci contează pe cine cunoşti ca să ajungi într-o poziţie bună. În schimb, în Anglia simţi că ai şansa să avansezi pe plan profesional dacă eşti serios, iar cel puţin în facultate oamenii care se află în poziţii cheie sunt foarte bine pregătiţi şi impun respect şi încredere. O altă diferenţă pe care o simt este predictibilitatea vieţii. În general, orice activitate, chit că este o lucrare pe stradă sau un proiect la facultate, are un termen bine definit care se respectă. În România ştim foarte bine care este valoarea unui termen. Alte exemple ar fi serviciile, faptul că atunci când ai o problemă ştii cui trebuie să te adresezi, nu ai senzaţia că instituţiile sunt împotriva ta. Infrastructura este net superioară celei din România, fie că vorbim de infrastructură rutieră, feroviară sau sanitară. Toate aceste aspecte sunt importante pentru calitatea vieţii, iar din păcate România suferă la aceste capitole.

3 recommended
comments icon 0 comments
752 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

George Russo