George Țintă a devenit cunoscut la iUmor, unde i-a făcut pe cei trei jurați să râdă cu glumele sale scurte. Constănțean de origine, a fost mereu pasionat de comedie. „Povestea e clasică: în școală eram clovnul clasei. Înainte să mă apuc de stand-up, am urmărit diverși comedianți americani, de la Pablo Francisco până la Bryan Regan. Îmi ziceam  «Foarte tare, dar asta chiar este o ocupație?». Pe atunci, știam că există oameni ca Doru Octavian Dumitru, dar aveam impresia că cei care fac stand-up sunt mai degrabă actori”, spune George.

de Ionuț Axinescu

Când și în ce context ai avut primul spectacol?

Pe scenă am urcat prima dată în 2008, într-un club din Mamaia. Am deschis pentru o trupă hip-hop din Constanța, formată din niște băieți pe care-i cunoșteam și care m-au întrebat dacă vreau să spun glume înaintea concertului lor. Am stat pe scenă vreo 18 minute și mi-a plăcut, mai ales că au fost ceva oameni prezenți în public. Țin minte că m-am legat de niște știri la zi, am zis câteva glumițe scurte. Feedback-ul primit a fost foarte bun, de asta am și rămas atât de mult pe scenă. Dac-ar fi fost huiduieli, poate că aș fi renunțat.

Cum îți alegi temele pe care îți construiești materialul?

Citesc știri, mă uit la TV și cam așa îmi găsesc inspirația. Uite, una dintre cele mai virale glume ale mele sună așa: „Când s-a născut, Snoop Dog avea două kile. La el”. Am scris-o când citeam o știre despre Snoop Dog, pe internet, și aveam televizorul pornit pe o emisiune despre mămici. Am auzit o mămică spunând cum copilul ei avea două kile la naștere și așa a ieșit gluma. Am postat-o pe Facebook, comediantul Sergiu Floroaia mi-a dat like și așa s-a viralizat. Toată lumea a auzit-o, puțini știu că am scris-o eu. Tot legat de material, folosesc puțin și ce mi se întâmplă în viața personală, de zi cu zi. Un sâmbure de adevăr există în orice, dar sigur că totul este exagerat. Comedia e făcută din exagerări.

Cum ajungi să îți faci o meserie din stand-up comedy, în România?

Când m-am apucat eu, existau deja comedianții faimoși din România. Teo, Vio, Costel și alții care începuseră la cafeneaua Deko, în București, la începutul anilor 2000. Dar eu nu prea știam despre ei. Așa că am continuat în pub-uri în care existau microfon, boxe și lumină.

Dacă vrei să te apuci de chestia asta, cel mai sigur e să deschizi spectacole pentru comedianți care vin la tine în oraș. În caz că nu se poate, că aceștia au deja pe cineva, vezi unde s-au mai făcut spectacole în orașul tău și dă-le un mesaj, convinge-i să organizeze o seară de „open mic”. Cu atât mai ușor e dacă ești din București, Cluj, Arad, Timișoara, Iași, unde există numeroase pub-uri care organizează seri de „open mic”. Apoi, ca să câștigi și bani din asta, trebuie să găsești pe cineva care să te cheme la evenimente.

Știu că la un moment dat te-ai mutat la București, ca să fii mai aproape de „epicentrul” comediei din România.
Da, într-adevăr. Din păcate, în acea perioadă stand-upul era într-o perioadă ciudată și nu am reușit să obțin ce voiam eu: să devin rezident într-un club bucureștean. Am mers însă la multe „open mic-uri”, am câștigat numeroase concursuri, am deschis pentru toți stand-uperii importanți, am acumulat experiență. După experiența avută în capitală, m-au contactat niște manageri de evenimente și am început să am tot mai multe spectacole și turnee prin țară.

În sezonul trecut ai participat la iUmor, o rampă de lansare pentru mulți comedianți. Cum a fost experiența?

M-am dus acolo pentru că scriam foarte multe glume, pe care apoi le vedeam cum „se plimbă” pe diverse pagini de internet. Inițial mă enervam că oamenii nu menționau sursa, apoi mi-am dat seama că artistul e cu adevărat artist când opera lui „se plimbă”. În calificările emisiunii a ieșit foarte tare, Cheloo și Bendeac au râs mult la materialul meu. Finala a fost mai puțin reușită pentru mine, dar prezența acolo m-a ajutat mult.

Imediat după concurs, mă sunau promoterii de evenimente, pe toate afișele spectacolelor mele era scris „George de la iUmor”. De fapt, ăsta e marele avantaj când apari pe sticlă: intri în capul oamenilor, exiști pentru ei. Eu am sperat că iUmor va fi un foc de pădure care să scoată vulpile din vizuine și să apară și alte proiecte în televiziune. Din păcate, chestia asta nu s-a întâmplat încă, poate pentru că piața nu e îndeajuns de dezvoltată încât directorii de programe să aibă curajul să promoveze comedianți. Până acum, doar câțiva au reușit să intre în lumea asta, dar nimic serios și consistent.

Cum ți se pare scena de stand-up comedy din România, la ora asta?

Cam cum era în 1990 în Statele Unite. Apar o grămadă de oameni care fac lucruri interesante. Mulți se descurcă din punct de vedere financiar, dar să nu aibă cineva impresia că fac o grămadă de bani. Recompensele se vor vedea cu adevărat în momentul în care vor intra în televiziune. Știu, tot bat monedă pe asta, dar așa s-a întâmplat și în America. Sigur, e greu să ne comparăm cu ce e acolo, rămâne să sperăm doar că-n jocul ăsta al imitației se va întâmpla ca acolo.

Din punct de vedere calitativ, scena de stand-up din România e foarte bună. Există numeroși oameni cu glume reușite, care apar fix când te gândești că nu mai ai ce să scoți amuzant pe anumite subiecte. Îmi plac toți comedianții, și cei mai vechi și cei mai nou, așa că mi-e greu să fac o clasificare. Uite, Bobonete e foarte tare. Zici că nu spune glume, pur și simplu vorbește, povestește. Altfel, am impresia că totuși s-a mai dus din hype-ul stand-upului în România, că piața s-a mai degajat. În ultima vreme există tot mai multe spectacole anulate, public mai puțin, asta și pentru că există tot mai mulți comedianți.

Ai avut vreodată spectacole în afara țării?

Da, am avut două spectacole în Marea Britanie, în 2017, la Luton și la Birmingham. Au fost show-uri pentru românii de acolo și țin minte că s-a râs foarte mult, oamenii ne-au mulțumit la sfârșit. Îi auzeam la finalul show-ului spunând că s-au simțit ca acasă. Ca artist, lucrurile astea te bucură.

Spre exemplu, mi-aduc aminte că am avut un spectacol la Jimbolia, în vestul țării, iar la final a venit la mine un domn cu păr alb în barbă, la vreo 50 de ani, și mi-a spus că s-a simțit foarte bine. Nu te-ai fi așteptat la o asemenea reacție tocmai în Jimbolia, nu?!

Te adresezi unui anumit segment de vârstă sau glumele pe care le spui sunt pentru toată lumea?

O să-ți răspund printr-o altă întâmplare. Odată, la Petroșani, un om de aproape 70 de ani ne-a zis, mie și colegilor, că am fost foarte tari. Am fost foarte fericit atunci, pentru că multă lume crede că noi ne adresăm publicului de până în 40-45 de ani. Însă umorul e pentru orice vârstă, atât timp cât ai răbdarea să-l asculți și ești deschis la minte.

Ți s-a întâmplat, în timpul spectacolelor, să fie în public și oameni care vorbesc peste tine sau încearcă să „te saboteze”?

Se mai întâmplă, dar trebuie să treci peste. Sigur că te enervezi când cineva vorbește peste tine. De regulă, reacția mea e să vorbesc mai tare în microfon, să fac o glumă care să destindă atmosfera. De exemplu, zic „Oamenii ăștia au plătit bilet pentru a mă asculta pe mine, nu pe tine”. Niciodată n-am avut vreun incident serios, deși am făcut stand-up și în orașe în care ai crede că astfel de lucruri se întâmplă. Dar oamenii sunt faini, în majoritatea cazurilor, câtă vreme ai ceva amuzant de spus și nu le dai motive să devină recalcitranți sau nemulțumiți.

Spune-mi un câteva dintre cele mai apreciate glume ale tale, cele la care s-a râs cel mai mult.

Cea care a stârnit cele mai multe râsete de-a lungul timpului sună așa: „M-am dus la doctor și i-am spus să-mi dea înapoi piciorul pe care mi l-a amputat. «De ce?», m-a întrebat doctorul. I-am spus: «Pentru că este dreptul meu»”. A mai fost cea cu Snoop Dog, de care am pomenit mai devreme.

Ce trebuie spus că există diferențe între glumele spuse live și cele scrise pe net. În online merg adesea jocurile de cuvinte ciudate, pe scenă mai puțin. De fapt, glumele scurte sunt mai dificile live. Majoritatea oamenilor care merg la stand-up așteaptă povești mai lungi. Dacă tu vii și spui un text de 15-20 de secunde și faci o mică pauză, ca lumea să râdă, s-ar putea să nu primești nicio reacție. Pentru că omul așteaptă mai mult. Tocmai de asta, eu nu prea mă bazez pe aceste glume scurte la spectacole. Încep cu ele, poate vreo zece minute, iar restul materialului e format din povești și improvizație.