Poetul Andrei Zbîrnea: “M-aș bucura ca poeții să trăiască mai puțin din sinecuri”

- - 3- 113 vizualizari

Scriitorul stabilit în Berceni ne vorbește despre viața tinerilor poeți în secolul XXI. Generos, trentagenarul ne dă un pont: nu încercați să agățați cu versuri pe tinder, nu ține.

Andrei Crăciun

Andrei Zbîrnea, poet mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?
Cu cât te apropii de 30 de ani și mai ales după ce atingi această vârstă nu mai poți să te prezinți cunoscuților drept poet. Nu dă bine și cu atât mai mult nu dă bine la fete. Dacă ai scris pe Tinder în primele tale 10 replici că ești poet, ai ucis orice șansă să o scoți pe tipă la cafea. Sfat pentru poeții celibatari: nu trimiteți versuri pe Tinder până nu ați obținut măcar un număr de telefon. E mai safe așa. Apropo de poeți în România actuală, aș vrea să rememorez aici un episod petrecut acum câțiva ani într-o bogedă de pe Calea Victoriei. Aveam un fel de draft de proiect cultural atunci (eram o revistă online) și încercam să vindem un concept de festival combinat muzică și poezie. Și când a venit vorba de bani, persoana care era intermediar între noi și autorități (primăria) a zis următoarea chestie. Citat aproximativ: ‘’Pe folkiști îi plătim, poeții să fie mulțumiți că îi ascultăm. Dacă vor bani’’… aici inserează tu înjurătura. Nu știu dacă există o viață specifică de poet, cred mai degrabă că gestionez (vorbesc despre mine, nu despre viața de poet în general) altfel timpul liber și orele de somn decât majoritatea bucureștenilor. Viața de poet a lui Zbîrnea înseamnă opt ore de copywriting la birou + pauza de masă de o oră. Asta de luni până vineri. Mai înseamnă multă lectură, Netflix, muzică pe vinil, Spotify, un proiect editorial despre mașini electrice, un proiect editorial despre rock progresiv și alte subgenuri conexe, dar și participarea la tot felul de activități legate de Borussia Dortmund (avem un fan-club afiliat oficial). Și încerc o dată la doi sau la trei ani să mai dau un volum. Până acum au fost trei de poezie, anul ăsta vine și al patrulea. De data e  vorba despre Pink Floyd, e în trei limbi (română-engleză-daneză) și e scris împreună cu Claus Ankersen, un poet danez. Se cheamă Pink Pong și iese în toamă la frACTalia. Ca să simplific, nu mă trezesc dimineața și-mi zic: azi scriu o poezie, azi sunt poet. Probabil că există încă oameni care se leagă foarte mult de această etichetă a poetului. Eu jonglez între mai multe roluri sociale și culturale și nu cred că vreau să schimb asta. Cel puțin nu acum.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim poezie de Zbîrnea ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
2011 – Rock în Praga – Herg Benet – foarte greu mai găsiți, dacă vreți cartea o trimit pdf pe mess. Sunt și pe Instagram. Rock în Praga e cea mai naivă carte a mea, dar e faină. 2014 – #kazim (contemporani cu primăvara arabă) – Herg Benet –  e cel mai social și politic titlu al meu, dar este o abordarea de reporter, nu este o poezie vădit socială, militantă într-o direcție sau alta. Cam de atunci (în 2013 am scris-o), mi-am dat seama că nu pot scrie fără să nu mă raportez la ce se întâmplă în jurul meu. Apropo, dacă publicați interviul până duminică, mergeți la vot! Dacă e de luni încolo, sper că ați votat deja! 2017 – Turneul Celor Cinci Națiuni, cea mai sportivă și în același timp cea mai experimentală carte a mea. A apărut la frACTalia. Se găsește în Cărturești și cred că și la Cartepedia. Puteți să o citiți chiar dacă nu știți că Shinji Kagawa nu mai e la Dortmund, ci joacă acum la Beșiktaș. Apropo, îmi doresc într-o zi să pot scrie și proză. Scurtă sau roman sau scenariu. Au mai fost niște antologii, câteva reviste, încerc să scriu constant, nu reușesc în fiecare zi să scriu pentru mine. Scrisul de copywriting ucide creativitatea, nu e tocmai o bucurie să scrii pe placul lui Google în fiecare zi. Ba mai mult, uneori e super-trist că te judecă crawlerii Google mai mult decât ar face-o un public (hai să-l numim) avizat. Cert e că nu o să mă opresc din scrisul care-mi face bine doar pentru că nu e într-o abordare conformă cu SEO (Search Engine Optimization).

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește un poet al timpului nostru?
Nu prea cunosc oameni care trăiesc direct din poezie în România, dar există anumite persoane care trăiesc din domenii conexe poeziei. De exemplu, traducerile literare. Nu știu cât de bine trăiesc ei, nu am nici cea mai vagă idee. M-aș bucura totuși ca poeții să traiască cât mai puțin din sinecuri. Nici aici nu am date. Tot la întrebarea asta (dacă tot m-ați invitat) aș vrea să amintesc și de Festivalul Internațional de Poezie București (care a trecut aproape neobservat pentru mare parte din locuitorii urbei între 13 și 19 mai 2019), festival organizat cu banii Primăriei Capitalei și unde de zece ani sunt prezenți an de an cam aceiași autori români. Nu o să dau nume, cine e curios o să verifice datele respective. Dar nu asta e cel mai grav lucru. Vorbim de bani publici (ar merita făcută o investigație jurnalistică în acest sens) și de un număr de spectatori infim în contrapartidă cu titulatura de festival internațional. Promovare zero, impact aproape nesemnificativ. Am fost de față la evenimente cu mai mulți autori invitați decât spectatori în sală. E rușinos și scandalos deopotrivă! Dacă organizatorii festivalului ar înțelege că a fi specialist social-media nu înseamnă să stai pe Facebook, poate că am avea un punct de plecare. Și nu, dacă dai drumul unui eveniment pe Facebook nu înseamnă că faci o promovare eficientă! 

Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?
Mă interesează țara, încerc să ajut prin ceea ce știu și pot, dar fără a ieși în evidență prin asta. Am organizat o serie de strângeri de rechizite & alimente pentru o parte din copiii internați la Marie Curie. Există acolo o școală de spital, pentru ca ei să nu piardă contactul cu educația pe timpul spitalizării. Ei sunt cazurile cele mai light, partea hardcore e atunci când intri pe secția de oncologie. Nu pot descrie în cuvinte sentimentul. Ai doar două variante pe secție ca vizitator: ori te bușește plânsul, ori te aduni și încerci să ajuți cât de mult poți. Încerci să fii un sprijin, să le aduci (dacă se poate) o alinare, un zâmbet. Nu poți totuși să nu fii furios când vezi sugari la oncologie. Dar nu voi inta într-un subiect despre religie și biserică. În ceea ce privește viitorul României, nu sunt foarte optimist, dar am o naivitate care m-a salvat de multe ori în momentele triste și (uneori) dramatice. Dacă am rămas în țară până la 32 de ani, e cazul să fiu și eu parte din mecanismul schimbării. Votul e cel mai bun moment să schimbăm lucrurile.

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă?
Familia, activitățile social-culturale în care sunt implicat, teama de eșec. (la asta încă lucrez, meditez destul de mult. E și o temă recurentă pentru ședințele de psihoterapie la care merg cu regularitate). Legat de emigrare, am avut o ofertă nu acum foarte mult timp dintr-o țară caldă, dar procesul nu a ieșit până la capăt. Oricum nu plecam de tot, mă întorceam în doi-trei ani. Matematica era simplă: strânge banii să achiți creditul pentru apartamentul din Berceni. Da stau în Berceni, am și o șapcă cu Berceni. Poate unii din voi o știu. Partea bună cu acel moment în care m-am gândit la emigrarea temporară este aceea că m-am proiectat acolo, în Malta, iar la o viitoare șansă voi fi făcut deja acest exercițiu și va trebui să mă decid doar dacă accept sau nu oferta lor.

Implicare civică. Este Zbîrnea implicat civic? Merge la vot? Protestează? Cum își manifestă cetățenia?
Am mers aproape de fiecare dată la vot, din 2004 și până azi. O singură dată am sărit un scrutin, era vorba de un referendum de suspendare a președintelui. Cred că în 2012. Mi s-a părut o temă falsă atunci și o încercare de subminare a democrației. Am ales să nu partikip. Nu voi insista pe acest subiect, a fost o alegere personală.

La proteste, am fost și acolo. Nu tot timpul, dar când am simțit nevoia m-am dus. În 2017, am venit pe jos de la Unirii la Victoriei în iarna aceea, asta chiar dacă aveam niște probleme (pe care încă le am) la piciorul stâng, probleme care-mi blochează mersul după anumite distanțe. Am avut cu mine prieteni buni care au înțeles situația și ne-am oprit de vreo două ori, însă până la urmă am descălecat la Guvern. Cred că în ultimii 3 ani România a câștigat foarte mult în ceea ce înseamnă cultura protestului. Și cumva asta ne aduce puțin mai aproape de maturizare ca societate.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Înainte de menționa pleiada, aș vrea să spun că începând din toamna trecută administrez (coordonez) niște ateliere de poezie. Se numesc Mornin’ Poets și am vrut să demontăm mitul că poeții se trezesc târziu și că-și beau cafeaua de dimineață la prânz. Nu aș fi reușit să duc la bun sfârșit două sezoane fără Club RevdePov, care a proiectat în plan real conceptul meu. Mersi, Simina Diaconu! Și la Mornin’ Poets am auzit și aud voci tinere, care iau contact cu poeți consacrați. Practic revendică de la fiecare ce e mai bun sau ce le trebuie, ca mai apoi să-și dezvolte proiectele poetice și nepoetice. Cred că acest atelier poate fi un barometru micuț a ceea ce înseamnă poezia în România lui aproape douăzeci-douăzeci (măcar de era scor de tenis). Vom continua mai mult ca sigur din toamnă cu sezonul al treilea, iar cei zece poeți și poete din primele două sezoane (cei care au fost antrenorii pentru Mornin’ Poets) au fost următorii și următoarele: Miruna Vlada, sorin despoT, Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu, Tara Skurtu, Claudiu Komartin, Simona Popescu, Romulus Bucur, Lavinia Bălulescu și Vasile Leac. Și acum pleiada. E după gustul meu și sigur că lista nu e definitivă. Pot exista omisiuni. Ca la premiile Oscar, desigur. Ioana Vintilă, Anca Bucur, Iulia Militaru, Alin Ioan, Andrei Mocuța, Daniela Rațiu, Emilia Nedelcoff,  Mihók Tamás, Antonia Mihăilescu, Daniela Hendea, Bogdan Alexandru Petcu, Andreea Petcu, Gabriela Feceoru, Medeea Iancu, Olga Ștefan, Vlad Moldovan, Radu Vancu, Vlad Alui Gheorghe. V-am făcut un lot cu care Cosmin Contra sigur ar învinge Norvegia în preliminariile pentru Euro douăzeci douăzeci. 

CITAT
Dacă am rămas în țară până la 32 de ani, e cazul să fiu și eu parte din mecanismul schimbării. Votul e cel mai bun moment să schimbăm lucrurile.
Andrei Zbîrnea, poet

3 recommended
comments icon 0 comments
113 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Actrița Alexandra Sălceanu: “Văd un viitor clădit pe moralitate, pe bun simț, pe respect, pe loialitate, pe onestitate și pe bunătate, atât față de noi, cât și față de țară”

-

Alexandra joacă în multe teatre, de la Teatrul Național din București la Bulandra și Metropolis. Iată cum vede ea lumea în care ne mișcăm. Andrei Crăciun  Drum. Alexandra Sălceanu, actriță. De unde vine Alexandra și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pi... Mai mult »