Livia Fălcaru este o tânără ilustratoare care locuiește și lucrează în București. Livia vede munca sa ca pe un mediu pentru o comunicare reală și onestă, descriindu-și munca drept „surprinzător de imprevizibilă și consistent de inconsistentă”.

A avut parte de propria expoziție în 2018 la One Night Gallery – „Love Livia Fălcaru” dar și o expoziție de grup la Apollo în 2017 – „Fete de fete”. A lucrat pentru clienți precum WWF, Avon, Adidas, Samsung, Danone și alții.

Am vorbit cu Livia despre începuturile ei în lumea artei, cum influențează rețelele sociale artiștii în ziua de azi, cât de importantă este de fapt facultatea și altele.

Povestește-ne un pic cum a început totul. Ce te-a determinat să vrei să intri în lumea artei? Cu ce aspirații ai început?

Desenez de când mă știu. Una dintre primele amintiri pe care le am este cu mine și mama desenând pe marginile revistelor Quelle din anii 1990. În școala primară și generală obișnuiam să fac planșele colegilor, la educație plastică pe bani.

Așadar, există și spirit mercantil încă devreme. Pot spune că am fost unul dintre acei oameni norocoși care nu a trebuit să se gândească foarte mult la ce vrea să facă în viață. Am știut destul de bine în ce direcție mergeam.

M-am apucat mai serios de lucru în clasa a-12-a când mi-am cumpărat prima tabletă grafică și am decis că vreau să fiu ilustratoare. A urmat apoi facultatea la UNARTE, secția de Design Grafic însă ilustrația a rămas în continuare principalul meu interes și scop pe parcursul ei. Iată, cinci ani mai târziu, mă aflu aici lucrând full time ca ilustrator și întreținându-mă din asta.

Cum a fost experiența de la UNARTE? Este esențial pentru un tânăr artist să facă o facultate de specialitate?

Nu mi se pare esențială facultatea dar consideră că e o idee foarte bună. Cred că secretul este să nu te aștepți ca facultatea să îți pună totul în brațe și să ai un job garantat după ce ieși de pe băncile ei. Cu siguranță asta nu se va întâmpla decât dacă muncești extra pe lângă ce ți se dă la facultate. Mi se pare, de exemplu, că facultatea e foarte utilă pe partea de networking și pentru că te pune constant să muncești și să share-uiești cu alți oameni ceea ce lucrezi.

Ai putea să îmi spui câteva lucruri pozitive despre România?

Obișnuiam să nu fiu foarte pro România, sincer să fiu. A te naște aici mi se pare echivalentul cu a te naște cu un handicap. Sună puțin drastic ce zic, dar adevărul este că aici chiar trebuie să depui un efort extra ca să ai cee ace alții au de la naștere sau le este complet la îndemână. Crescând, totuși, am ajuns să constat că lucrurile nu sunt chiar așa de rele pe cât credeam.

M-am mutat la București acum cinci ani și cred că pot să îmi dau cu părerea mai mult despre ce văd aici. Mi se pare că deși este, într-adevăr, un haos general, înveți să îl apreciezi cu timpul. Eu am învățat să îl apreciez. Îmi place că se întâmplă mereu ceva în oraș, a ice să faci și tot vin constant oameni noi.

Crezi că tinerii artiști au destule oportunități în România?

Da și nu. După cum spuneam și mai sus, pentru mine s-a simțit inițial ca un handicap faptul că m-am născut aici. Totodată, realizez că tocmai acest dezavanataj te face să ai o determinare să faci lucruri mișto. Cred că oportunitățile ți le faci foarte mult cu mâna ta, dacă muncești mult, ești consecvent și știi cum este să te orientezi.

În ziua de azi pare că a devenit parte a „job-ului” de artist prezența pe rețelele sociale. Nu prea mai sunt artiști care să nu fie pe Facebook sau Instagram, unde le poți găsi mereu cele mai noi lucrări. Crezi că social media a avut un impact pozitiv sau negativ în lumea artei?

Rețelele sociale sunt cu dus întors. Ca artist pot spune că este foarte ușor să te lași absorbit de impactul pe care îl ai (sau nu îl ai) pe internet. Cred că secretul e să știi să găsești un echilibru: să te folosești de toate aceste mijloace de promovare însă fără să îți influențeze în vreun fel munca. That’s a challenge.

Apropo de rețelele sociale, în ultimul timp muzeele și galeriile tind să fie cât mai „instagramabile”. Avem și în București Museum of Senses iar în New York și San Francisco există Museum of Ice Cream, unde vizitatorii sunt chiar încurajați să fotografieze cât mai multe exponate, pentru a ajuta la promovarea locului. Crezi că Instagramul răpește din experiența vizitării unei galerii sau muzeu?

Răspunsul corect este că probabil da, răpește mult din experiența de a interacționa direct cu arta. Pe mine în schimb nu mă deranjează în niciun fel, mă bucur că există social media! Mă bucur, de asemenea, că am acces la toți artiștii pe care îi admir sau cu care sunt chiar prietenă datorită Instagramului.

Există vreo responsabilitate pentru artiști să transmit anumite mesaje sociale/politice prin lucrările lor? Sau impactul vizual este important?

Impactul vizual e super important! N-aș eticheta direct ca o responsabilitate ci mai degrabă un lucru care vine natural pentru oricine creează ceva. Cu toții avem diverse credințe și convingeri și cred că asta o să reiasă din ceea ce creăm, inevitabil.

Ce proiecte noi plănuiești? Cum va arăta restul lui 2019 pentru tine?

Am început recent să creez stickere pentru Instagram pe care oamenii le pot folosi în story-uri și mesaje, este noua mea pasiune. Vreau să dezvolt mult proiectul ăsta.

De asemenea, vreau să încep să lucrez mai mult în serii și eventual să strâng încet-încet material pentru o expoziție de final de an.

Ce sfaturi ai avea pentru cineva la început de drum în lumea artei în România?

În primul rând, să învețe să deseneze corect și abia apoi să facă artificii. Să colaboreze cu alți artiști. Și bineînțeles, shameless self promotion!

Face destule sistemul de învățământ românesc pentru a insufla creativitate elevilor?

Din experiența mea, nu tocmai. Sunt și excepții, desigur. Am avut de exemplu și profesori foarte dedicați care m-au inspirat dar care la răndul lor erau limitați de sistemul de învățământ.

Care sunt artiștii care te-au inspirat sau pe care îi admiri cel mai mult?

Nu am o listă fixă, în fiecare zi găsesc noi artiști care îmi plac și care mă inspiră. Magia internetului!