Poetul din Titan ne arată cum trăiește un om care trăiește pentru poezie. Pe scurt : “Mă gîndesc la poezie aproape tot timpul. Și încerc să prind momentele în care o simt prin preajmă, de multe ori în situații care altora li s-ar părea banale.”

Andrei Crăciun

Florin Hălălău, poet mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?
Viața de poet nu diferă de cea a celorlalți, poate doar moartea, pentru că poeții sînt probabil cei mai lucizi oameni și simt mai acut faptul că nu sîntem nemuritori. A fi poet într-o țară liberă, așa cum este România începînd din ultimul deceniu al mileniului doi, este un privilegiu. Ai astăzi la dispoziție lumea întreagă pentru a te face cunoscut. În afara literaturii, poetul are aceleași griji ca toată lumea. Serviciu, rate, facturi, cu alte cuvinte, nimic poetic. Dar cînd se lasă seara și privește stelele de pe cer, așa cum spunea Mihail Sebastian despre Marin Miroiu din Steaua fără nume, devine cel mai grozav om de pe Pămînt.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim poezie de Florin Hălălău ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?Am debutat la Brumar cu Asigurări de viață. A fost o carte mult așteptată, gata de prin 2008, care a apărut abia în 2011 și în care cred și astăzi. Am revenit în 2016 cu Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par la Casa de Pariuri Literare. Editorul, un cristian, a scos și un e-book care se găsește pe multe site-uri de specialitate și pe care orice iubitor de poezie din lume îl poate obține foarte ușor. Mai am în lucru două cărți în care poezia joacă rolul principal și pe care le voi duce pînă la capăt într-o bună zi. Am început să scriu poezie atunci cînd am realizat că nu am o modalitate mai bună de a-mi exprima obsesiile mele despre lume, că poezia este modalitatea mea de a cunoaște lumea. Sînt aproape 30 de ani de cînd o fac, scriu mult în minte, acolo șterg și refac, apoi transcriu poemele în computer. Mă gîndesc la poezie aproape tot timpul. Și încerc să prind momentele în care o simt prin preajmă, de multe ori în situații care altora li s-ar părea banale.

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie în România? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește un poet al timpului nostru?
Îmi amintesc că atunci cînd am debutat pe hîrtie, în revistă, se întîmpla în 1993, am fost întrebat de cîțiva colegi de serviciu cîți bani am primit și cît au fost de dezamăgiți să afle că publicasem pe gratis. Nu cred că există vreun loc din această lume unde se poate trăi din poezie. Un poet de astăzi și dintotdeauna își cîștigă existența făcînd altceva decît poezie. Nu este de vină timpul nostru. Știți că atunci cînd cineva este nepriceput în ceea ce face, se spune despre el că e poet. În toate epocile, poeții au fost priviți cu reticență și neîncredere.

Se întâmplă să știu că și soția (n.r. – poeta Diana Iepure) ați cunoscut-o tot prin intermediul poeziei. Care e povestea ?
Cel mai bine am spus povestea în cartea-interviu Pe cont propriu, apărută la Casa de Pariuri Literare în 2017. Ne-am cunoscut la o întîlnire literară în Iași. Pentru mine, a fost dragoste la prima vedere. Tot ce s-a întîmplat în acea zi s-a învîrtit în jurul ei. Și lecturile din podul Casei Pogor și chermeza de la Bolta Rece și plimbările prin oraș. După lectura poemelor care aveau să intre în cartea ei de debut, Liliuța, a cîntat la pian sonetul lui Eugen Doga. Felul în care stătea la pian, cum își interpreta poemele, modul în care reușea să răspîndească emoția, toate astea îți tăiau respirația. Și atît de frumoasă că m-a năucit pur și simplu. Primul nostru tîrg de carte a fost Bookarest 2003, ținut la Teatrul Național. Apărea în acel an cartea Ioanei Pârvulescu Întoarcere în Bucureştiul interbelic. În autograful pe care ni l-a dat ne-a urat să ne simțim bine în București. Ne-am simțit bine în Bucureştiul interbelic, ne simțim bine şi în Bucureştiul de azi. Tot la standul Humanitas, Vlad Zografi ne făcea prima fotografie împreună la genul acesta de manifestare culturală, sub sloganul Cuvîntul care ne unește.

FLORIN HĂLĂLĂU ȘI DRAGOSTEA DE ȚARĂ

Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României?
Îmi iubesc țara în care s-a întîmplat să mă nasc. Am publicat pe blog un text despre România la 100 de ani de la ultima unire (sper, totuși, să nu fi fost ultima). Sînt dezamăgit de ritmul lent cu care ne dezvoltăm, deși nu pot nega schimbările importante petrecute în ultimii 30 de ani. În 22 decembrie 1989, cînd am plîns în hohote că am scăpat de comunism, visam la o normalizare mult mai rapidă a lucrurilor. Numai că viața este prea scurtă și pe mine nu mă încălzește cu nimic imaginea unui mare viitor, despre care oricum am îndoieli. Senzația este că România se tîrăște spre viitor ca mașinile pe bulevardul Iuliu Maniu la oră de vîrf și eu îmbătrînesc pe locul mortului.

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține în România?
Nu am emigrat, pentru că nu am avut destul curaj. La începutul anilor ’90 mă bătea gîndul să plec în Australia, dar mi-a fost frică de necunoscut. Aveam aici familia, prietenii. Scriam în limba română. Visam să public cărți, să fiu cunoscut și recunoscut și toate acestea nu se puteau întîmpla decît aici. La fel se întîmplă și acum.

Implicare civică. Este Florin Hălălău implicat civic? Merge la vot? Protestează? Ce face el?
După mineriada din iunie 1990, pe care am trăit-o ca student la Politehnică, am fost foarte atent la închegarea societății civile. În vara lui 1991 m-am înscris în Alianța Civică, chiar înainte de a pleca în armată. Am distribuit pliante cu Emil Constantinescu în campania din toamna lui ’92, am sperat că schimbarea va veni mai repede. Am revenit în stradă în februarie 2017 și de atunci am fost de mai multe ori în Piața Victoriei. Inclusiv în 10 august 2018, cînd am inhalat gazele lacrimogene ale unui regim disperat. Merg la vot cu încăpățînare, în pofida spuselor lui George Bernard Show cum că dacă votul nostru ar conta, n-am mai fi lăsați să votăm.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Aici îmi revine optimismul. Literatura română este foarte vie, apar în fiecare an voci noi, proaspete. Există multe edituri care publică poezie de cea mai bună calitate. Vorbeam de Casa de Pariuri Literare a lui un cristian. Casa de Editură Max Blecher, unde Ana Toma și Claudiu Komartin fac o treabă excelentă. Charmides de la Bistrița, Paralela 45, Tracus Arte, Vinea. Recomand antologia Exerciții de neclintire, apărută la Blecher, cu toți cîștigătorii Premiului Eminescu pentru debut, din 1999 pînă în 2017, mulți dintre debutanți ajungînd astăzi poeți consacrați. Recomand, de asemenea, antologia Unsprezece, apărută la CDPL, a membrilor atelierului Vlad Ioviță de la Chișinău, condus de Dumitru Crudu. Mi-au plăcut cărțile de debut ale Ioanei Vintilă, Albert Denn și Mihai Ivașcu și aștept să-l citesc în volum pe Luca Ștefan Ouatu.

Ne spuneți o poezie din lirica personală?

nu vrei

să ne mutăm prea sus

la etajul întîi

ar fi perfect

cînd ne vom mişca foarte greu

să n-avem mult de urcat

nu mi-ai fi putut spune

mai frumos de atît

că vom îmbătrîni împreună

CITAT
Viața de poet nu diferă de cea a celorlalți, poate doar moartea.
Florin Hălălău, poet