Élodie Chiper pictează cu culorile decorului pe planșa scenei. A început să studieze această artă în București, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. După cei trei ani de licență a decis să urmeze un program de un an la Elisava Escola Universitària de Disseny i Enginyeria de Barcelona. A plecat apoi la Londra, unde e deja de un an la Royal Central School of Speech & Drama și se pregătește pentru următorul. Plănuiește să scrie o piesă de teatru pentru disertație, inspirată din Scaunele de Eugène Ionesco.

 

Cine ești tu, Élodie? Ce faci acum?

(Începe robotic) Mă numesc Élodie Chiper și studiez MFA Scenography (n.a. – Master of Fine Arts ), Londra. E un program de doi ani destul de complex, am făcut și dans japonez, de exemplu. Și multe (râde).

Ce face un scenarist? Explică mai pentru laici, așa.

Scenograf, mă corectează simplu.

Da, scenograf (Încerc să mă corectez cu aceeași simplitate. Nu-mi iese. Mă și bâlbâi.).

Așa, un scenograf face decoruri. De film, de teatru, de operă sau TV. Împreună cu regizorul, sau ma rog, nu neapărat găsește un concept..Nu trebuie să fie neapărat pe un text, poate să se nască și din ceva vizual, sau sonor…

Cum ai ajuns tu să faci asta? Cum ai ajuns la scenoGRAFIE?

Păi, am început cu arhitectură. Am făcut un an în România, apoi un an în Franța. M-am gândit că nu e bine ce fac, atunci am zis că e cazul să las totul și am dat la UNATC (n.a. – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică). Au urmat trei ani de licență la UNATC, în București.

Și după ce s-a întâmplat?

M-am gândit că nu vreau să dau la master în România. Voiam de la început Anglia, dar atunci era mult prea scumpă și a apărut soluția Barcelona. Am făcut un an în Barcelona.

Cu ce ai rămas din Barcelona?

(Face o pauză) Păi… (Într-un final se adună) Am rămas cu diferența între atitudinile profilor de acolo și de aici (n.a – din România). Nu era totul atât de stiff.  (trad. – rigid). Modul lor de abordare m-a ajutat să mă deschid. Mi-au dat, nu știu, mai mute idei. Moduri de a gândi, dacă vrei. Era totul mult mai liber. Puteam să fac mult mai mult ce îmi doream eu. Erau mai puțin lucruri impuse decât în România.

De ce crezi tu că în România era așa?

Mă simțeam cumva cenzurată, așa aveam impresia. Nu neapărat ideologică, ci artistică. Când veneam cu o idee, auzeam des „e prea mult” sau mai știu eu ce. Era totul foarte strict structurat, nu prea aveam voie să deviem atât de mult de planul inițial. Ni se spunea că nu suntem regizori. Nu ni se permitea să avem o gândire regizorală. Asta mi s-a părut paradoxal, pentru ca exista o legătura strânsa între rolurile tuturor celor implicați într-un proces artistic.

Și acum?

Acum sunt în al doilea an în Londra. Ți-am mai zis, în programul ăsta chiar faci multe, asta pe lângă scenografie. S-au deschis mai multe chestii de care chiar sunt interesată, de exemplu performance art.

Ce e performance art?

Ar fi mediul prin care un artist sau performer se exprimă, în prezența sau nu, a unor instalații, camere, sculpturi, în jurul unui text sau nu, prezintă un concept prin diverse medii. De multe ori audiența este și ea implicată.

„UN SCENOGRAF TREBUIE SĂ SE LASE INSPIRAT DE TOT CE-L ÎNCONJOARĂ”

Care era materia ta favorită la școală?

Ăăă… Desenul.

Deci calitățile pe care trebuie să le aibă un scenograf sunt:

Trebuie să fie deschis și curajos.Și să poată să analizeze un text din toate perspective și să se lase inspirat de toate lucrurile din jur, independente de text. Să fie deschis și către alte arte.

Ce mai poate face un scenograf?

Să fie constructor. De decor. Am făcut și asta. A fost fun. Era s-o pățesc, dar e OK.

Auleu! Cum?!

Electrocutată (Îmi spune la fel de simplu, apoi continuă). Așa, și cât am fost în Barcelona am făcut un stagiu la Teatrul Național din Catalonia, unde am asistat un scenograf. Eu lucram în Autocad și atât, acolo există oameni care să construiască, să-și facă meseria, să fie safe. Dar mai pictam si decoruri, călcam perdelele. Patinam (tresare).

Ce?!

Adică patina timpului.

Nu cred că înțeleg.

Înseamnă să dai un anumit aer obiectelor prin pictura, să le faci ponosite de exemplu. Dacă ai o scenă cu o stație de metrou, nu vrei ca pereții să arate noi-nouți, asa ca le dai patina.

Ce urmează pentru tine?

Vreau să scriu o scurta piesă de teatru pentru disertație

„SCENOGRAFIA SE BAZEAZĂ PE FREELANCING”

Și după anul ăsta?

Habar n-am anul ăsta va fi și mai lejer decât cel care a trecut, în care am avut cursuri de dimineață până seară. Și ai mai mult timp să-ți cauți de muncă. Sunt multe proiecte interesante la Londra. Vreau să aplic la cât mai multe.

Unde vrei să fii după ce termini?

În Londra. Dacă tot m-am dus până acolo.

De România ce zici?

Nu… Cu fiecare vizită aici mă îndepărtez din ce în ce mai mult de rădăcini, din păcate.

În România se poate trăi din scenografie?

Nu sunt prea la curent cu ce se întâmplă acum în industrie, dar din câte aud, nu prea. În televiziune cred ca e mai bine. Nici nu prea m-am interesat foarte mult.

Deci nu prea te gândești să te întorci?

N-am vreo prejudecată să zic nu României din start. Depinde despre ce e vorba. Partea frumoasă e că în scenografie ai multe proiecte. Te duci o săptămână-două sau o lună undeva, faci treaba și apoi pleci. E un fel de freelancing.

Și în Londra o fi mai bine?

În meseria asta ai proiecte care sunt și nu sunt. Deci tot pe un part-time mă voi baza. Totuși, e un part-time la Londra, nu la București.  De exemplu, colega mea de apartament a reușit să strângă banii de chirie dintr-un part-time .

Ce crezi că ar trebui schimbat în România în domeniu?

În scenografie sau pe plan artistic în general. Mai mult accent pe creație decât pe bani. Și mai multă libertate în haosul procesului creativ.

La ce referi când spui că ar trebui pus mai mult accentul mai mult pe bani creație decât pe bani?

Mă refer că ar fi necesare mai multe fonduri. Mai mult, e o frică de a accepta idei.

Cum te făcea să te simți asta?

Tristă, blocată, simțeam că nu are rost.

Dacă nu ar fi fost scenografia, ce ar fi fost?

Pictura. Ah, și muzica! Muzica m-a ajutat foarte mult să mă deschid, să nu-mi fie frică să mă exprim.

Dramaturgul tău preferat e?

Beckett.

De ce?

Explorează angoasa existenței umane, faptul ca am fost aruncați în lume pur și simplu, fară nicio logica, fără consimțământ…identitatea fiecăruia și  veșnica întrebare: cine sunt eu? În scrisul lui, sunt toate straturile realității până când ajunge la o realitate nudă, pudică.

Ce se aude la Londra despre Brexit? 

Toată lumea e confuză, eu am zis că dacă se întâmplă, mă mut la Berlin, cine știe. Părerile sunt împărțite, unii zic că nu se va întâmpla niciodată, alții susțin opusul. Nu se știe nimic. Sunt multe speculații. Așteptăm. Brexit de Halloween! Mă voi costuma în Theresa May.