Filmul ”La Gomera”, realizat de Corneliu Porumboiu, a fost aleasă de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru a reprezenta România la selecţia pentru premiile Oscar în 2020, iar regizorul a declarat, în cadrul unui interviu pentru Mediafax, că ”pelicula are un potențial real de public”.

Corneliu Porumboiu a vorbit despre schimbarea de atmosferă pe care o aduce noul său film, ”La Gomera”,dar şi despre relaţia peliculelor sale cu publicul ca şi despre felul în care se dezvoltă personajele filmelor pe care le realizează din momentul în care sunt aleşi actorii care să le intepretez

Astfel, potrivit Mediafax, regizorul a explicat în ce fel vede astăzi peliculele clasice, referinţele la Hitchcock, Carol Reed sau John Ford, ca şi realizările cinematografiei româneşti din generaţiile anterioare şi cum funcţionează scena împrumutată din filmele lui Sergiu Nicolaescu pentru pelicula sa descrisă ca neo-noir.

Reporter: Cu ce gen de provocări a venit „La Gomera”, primul film pentru care ai lucrat mult într-o limbă străină?

Corneliu Porumboiu: Nu am resimţit ceva dificil. Am avut un translator pe platou şi nu a fost deloc greu. A fost primul film cu filmări în afara ţării, dar nici asta nu a fost complicat. Am ajuns devreme pe insulă, am căutat locaţia. Aşa a fost subiectul. Ţinea de natura lui. Fiecare subiect vine cu lucrurile lui. Aici a fost un film documentar despre limbajul fluierat şi despre insulă. Am început să mă documentez şi uşor-uşor am ajuns la formula aceasta. nu am făcut-o conştient. Subiectul m-a dus în direcţia asta.

Reporter: Tot subiectul te-a făcut să reiei povestea personajului din ”Poliţist. Adjectiv”, sigur, într-un fel special, pentru că aici i se spune Cristi, cum îl chema pe eroul principal jucat acolo de Dragoş Bucur, în timp ce poliţistul jucat de Vlad Ivanov în 2009 se numea Anghelache?

Corneliu Porumboiu: Acolo nu i se spunea decât numele de familie. Nu auzeai niciodată prenumele. Rămăsesem cumva cu personajul acela în aer. Îmi rămăsese mie în cap ce ar putea să devină tipul respectiv de personalitate care definea totul, avea totul pe paliere. Cred că la a doua sau a treia variantă de scenariu am luat decizia de a continua cu un pesonaj de tipul ăla. M-am gândit la Vlad, la o anumită vârstă, nu e o anumită tipologie clasică de film noir. Iar Vlad are un personaj destul de realist şi mă gândeam să îl avem înconjurat de tipologii foarte puternice, personaje pe care le poţi încadra automat într-un gen cinematografic.

Reporter: Nici personajele feminine foarte puternice cum ai aici nu sunt ceva care să se fi întâlnit prea des în filmele tale…

Corneliu Porumboiu: Mai aveam în ”Metabolism”, un personaj feminin, dar acum, da, au o partitură mai dezvoltată. E vorba de o lume în care toţi se ascund. Şi asta vine, cumva, din ”Poliţist. Adjectiv”. Ofiţerul acolo îl domina pe celălalt prin limbaj, printr-un anumit tip de filosofie birocratică. Aici m-am gândit cum ar fi să reiau după zece ani personajul care între timp nu mai crede în nimic. Lumea pe care am ales-o e una în care toţi folosesc limbajul doar pentru a încerca să îl corupă pe celălalt, să afle informaţii, totul e foarte funcţional. Asta se lega şi de fluierat. Principiul era ca fiecare personaj să se ascundă şi să joace un rol. Am construit personaje ca Gilda, pe care nici nu ni se spune cum o cheamă de fapt, până la recepţionerul de la motel… sunt personaje care au ales ceva din film. Am pornit în celălalt sens că ei sunt formaţi de un anumit tip de cinema.

Citește continuarea articolului, aici!