a

O grădiniță din Capitală îi învață pe copii să devină antreprenori: „Un copil fără iniţiativă, care doar pune în aplicare ce spun alţii, va fi un angajat foarte ascultător”

- - 44- 114 vizualizari

Zeci de copii care sunt înscriși în cadrul unei grădinițe din Capilată au șansa de a-și dezvolta abilitățile practice, inteligența emoțională, logica și latura reală, calități ale oamenilor de succes, grație unor activități inedite la care i-au parte zi de zi.

Copiii de la grădinița Karin’s Kids Academy se bucură în fiecare zi de pădure, flori, fructe și legume, pe care le cultivă chiar ei. Ba mai mult, au peșteră, cascadă, dealuri, căsuță în pământ, în copac ori zonă de animale24

Mai mult de atât, nicio pietricică din cadrul acestei grădinițe nu este lipsită de sens, întrucât este vorba despre un model de educaţie importat din Statele Unite, bazat pe unul dintre cele mai ample studii privind educaţia preşcolară, care a demonstrat importanţa educaţiei în natură.

„Natura te ajută să-i dezvolţi copilului foarte multe dintre abilităţile esenţiale de care are nevoie în viaţă. Asta pentru că în natură, copilul găseşte soluţii pentru orice. Nu sunt elemente clare, prestabilite. În natură, foloseşti beţele căzute din copaci şi poţi să pui băţul cum vrei tu. E alegerea ta ce fel de beţe iei. Şi, în plus, fiecare copil va scoate din elementele naturii cu totul şi cu totul alt rezultat. Sau, de exemplu, ne propunem să facem un tractor şi, folosind elementele din natură, nu ne iese tractor, ne iese un avion. Şi atunci discutăm despre avionul acela“, explică Dan Prediger, fost avocat şi om de afaceri în SUA, directorul grădiniţei Karin’s Kids Academy, potrivit Adevărul.

Ba mai mult, principiul acestei grădinițe este : „Cu ce îl ajută pe copil în viaţă dacă vine la această grădiniţă?“. „Asta trebuie să fie gândirea oricărui părinte şi a oricărui educator. «Ce fac eu acum îl ajută pe copil în viaţă?» Părintele poate să facă cu copilul şi activităţi care-i aduc o plăcere de moment. Dar eu, ca instituţie, trebuie să gândesc nişte activităţi care îi aduc şi plăcere de moment, pentru că altfel nu este atras de activitate şi n-o să participe, dar aceste activităţi trebuie să producă şi efecte pe viitor. Pe moment, pot să-i pun la televizor un desen animat şi copilul o să fie liniştit, fericit şi o să-şi dorească să vină la grădiniţă în fiecare zi. Dacă-i mai dau şi nişte dulciuri la prânz, cu siguranţă o să plângă acasă că vrea la grădiniţă. Dar nu asta e ideea noastră. Trebuie să gândim ce e bun pentru viitor“, subliniază Dan Prediger.

Află mai multe detalii, aici!

44 recommended
114 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »