Petru Pazara are doar 13 ani, iar anul acesta a devenit cel mai tânăr ”inginer”, întrucât a construit singur și a lansat o cutie exploratoare, care ridicată cu un balon cu heliu, a dus o cameră în spațiu, la 33.000 de metri altitudine (cu 20.000 de metri mai sus decât zboară avioanele comerciale).

Astfel, potrivit life.ro, o cutie rudimentară din polistiren, două bețișoare chinezești, multă spumă de silicon pentru izolare, două telefoane, un gopro, un GPS tracker și un data logger au marcat un record care implică un copil, un vis și multă determinare

Deși totul a început ca un proiect personal, de la prima documentare și până la aterizare au trecut cinci luni, timp în care au fost cheltuiți aproape 1000 de euro. Evident, Petru Pazara, un puști de doar 13 ani nu s-a dat bătut niciun moment, iar acum e mai determinat ca niciodată să studieze inginerie, motiv pentru care s-a mutat cu școala în UK, la Epsom College.

Care este povestea lui și a cutiei de polistiren care a ajuns în spațiu:

De ce ai ales tu să faci acest proiect?

Petru Pazara: Sunt destul de pasionat de spațiu. Îmi place cum arată Pământul de acolo, de sus.

De fapt, sunt pasionat de tot ce înseamnă tehnologie. Cred că de pe la 4-5 ani au început să mă pasioneze laptop-urile, iar la 6 ani am primit primul meu astfel de device. Și am început să umblu la el. De acolo nu a mai durat mult până am învățat să fac coding.

La ce vârstă ai început să citești?

Cred că de pe la 4 ani. Dar eram la grădinița engleză, iar asta m-a ajutat mult fiindcă toate setările laptopului erau în limba engleză. Așa am avut acces foarte ușor.

Bun. Și dacă te întorci la proiectul tău în spațiu, ce te-a atras la el?

Am văzut filme pe net ale unor oameni care au făcut ceva asemănător și au filmat Pământul de acolo, de sus.

Atunci am realizat că este ceva ce pot face și eu, iar acele imagini pot fi luate de mine. Diferența era că ce am văzut eu erau încercările unor adulți, care aveau și niște companii în spate. Dar asta nu m-a descurajat. Mi-am zis că pot încerca și eu.

Exista, desigur, și varianta în care aș fi putut cumpăra de pe net un kit care avea tot, de la cutie, la aparatură, dar unde mai era distracția, curiozitatea? Voiam să le fac eu, să înțeleg cum se fac.

Eu l-am gândit ca proiect de școală. Cursul de design de la AISB se încheia în vara asta și am primit provocarea de a face exact ce ne dorim noi ca proiect personal. Aveam la dispoziție 5 luni și permisiunea de a încerca orice ne doream în materie de inginerie.

Alți colegi au făcut o bluză custom sau un sistem care dă apă plantelor, iar alții au încercat să facă un avion cu motor micuț în față, dar nu este gata încă avionul pentru că au avut nevoie de un motor mai mare.

Pe scurt, voiam să încerc ceva mai greu și să reușesc să fac singur. De fapt, nu am fost totalmente singur, am avut și sprijinul unei colege, Sofia. Ea m-a ajutat la pictarea cutiei și la partea de marketing.

Ideea este că de la cutie, tehnologie, până la marketing, totul a fost făcut de noi, fără niciun ajutor de la vreun adult. Inclusiv bugetul, întâlnirile cu sponsorii tot noi le-am făcut.
Ne-a mai ajutat, bineînțeles, profesorul nostru cu niște sfaturi extrem de bune. De pildă, noi voiam să facem găurile în cutie cu un cuțit, iar el ne-a spus că nu este o idee bună, pentru că polistirenul este făcut din piese micuțe lipite la căldură, iar dacă tăiem cu cuțitul rupem structura. Așa că mai bine era să folosim un cuțit cald. Și a avut dreptate.

Cât de uzual sau cât de rar este ce ai făcut tu?

De fapt este destul de rar ce am făcut eu, chiar și în străinătate. În România, un singur tip a mai făcut așa ceva, dar prin firma cu care colabora. A și spus asta în video-ul pe care l-a creat.

Sunt trei metode de a ridica această cutie: cu un avion special, cu o rachetă sau cu un balon cu heliu sau hidrogen. Eu am ales heliu pentru că nu este inflamabil și este cel mai eficient. Dar a costat foarte mult: 370 de euro pentru 5 metri cubi, din care am folosit 3.5 metri cubi.

Cum ți-ai ales locul de lansare?

Am folosit un program de simulare, dezvoltat de Universitatea din Southampton, în care îți notezi toate datele, ce balon folosești, ce volum de heliu și așa mai departe, după care programul cercetează detaliile legate de intensitatea și direcția vântului, cum este vremea și, cu o precizie de câțiva kilometri, îți spune unde o să meargă balonul și cutia.

Citește continuarea poveștii lui, aici!