a

Directorul Spitalului Municipal Moinești, cel mai bun manager din Sănătate din România

- - 25- 698 vizualizari

Adrian Cotârleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, a reușit să facă imposibilul în țara noastră: a transformat un spital de stat mic într-o instituție medicală de top, reper și exemplu pentru întregul sistem sanitar de stat.

El a fost declarat câștigător la categoria “Cei mai bun manageri din Sănătate și Pharma”, unde a avut o concurență serioasă, de revista Capital.

“În România există spitale de stat care concurează cu unităţile private, iar unul dintre cele mai moderne este în municipiul Moineşti, din județul Bacău, localitate cu puțin peste 20.000 de locuitori. Acolo, managerul, doctorul Adrian Cotârleț a ştiut să aducă venituri spitalului şi să atragă finanţări.

Unitatea are acum heliport, are 11 linii de gardă, aparatură modernă şi medici care s-au întors din străinătate mulțumită condiţiilor. Unii dintre cei care muncesc aici primesc salarii care ajung până la 5.000 de euro. Pacienţi din toată ţara vin să se bucure de condiţii de lux de la stat.

Spitalul Municipal de Urgență Moinești a fost construit în 1975, iar în urmă cu 20 de ani era în pragul falimentului. Existau doar 31 de doctori, dintre care 12 în pragul pensionării.

Azi e unul dintre cele mai moderne din ţară şi asta pentru că în ultimii 17 ani la cârma lui a fost un manager priceput, Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleţ. Are 123 de doctori care primesc nivelul maxim de salarizare, iar azi unii dintre ei primesc în cont, lunar, peste 25 de mii de lei. Spitalul are 40 de secţii, tomograf, RMN, 12 linii de gardă, sistem de telemedicină, heliport, centru de cercetare şi locuinţe pentru medici”, au scris cei de la Capital despre managerul premiat.

25 recommended
698 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »