Cosmin Perța este un nume important în mica lume literară din România. Care e povestea lui? Iată.

Andrei Crăciun

Întreb pentru aceia care au fost neatenți în ultima perioadă la mersul literaturii române: cine este poetul și prozatorul Cosmin Perța, care e treaba cu el, ce vrea acesta de la viață și operă?
Este un individ ca oricare altul, doar că are o obsesie, literatura. Totul în viața lui se învârte în jurul acestei obsesii. Scrie literatură, scrie despre literatură, predă literatură, editează și publică literatura altora. Și mai vrea să scrie tot mai bine, de la o carte la alta se antrenează ca un atlet să își depășească limitele. În rest vrea o viață liniștită.

Acum întreb  mai ales pentru cei care vă cunosc: cu ce o să vă răsfățați publicul cititor în perioada următoare? Ce mai scrie, ce mai publică Cosmin Perța, unde poate fi el întâlnit?

Tocmai a publicat romanul Arșița și scrie la o carte pentru copii pe care speră să o lanseze în primăvară. În rest scrie diverse, poezie, scenarii de film, proză scurtă, eseu. Lucrează la 3, 4 proiecte în paralel, că așa s-a obișnuit. Știe că nu e cel mai normal să lucrezi așa, dar sub presiune se concentrează cel mai bine. Îl puteți întâlni când nu vă așteptați, lansând cărți, făcând performance-uri de poezie, plimbându-se cu copiii prin parc sau lâncezind la soare pe o terasă.

Lucrați și într-o editură – Editura Paralela 45. Cum e viața noastră literară, dat fiind că aveți această îndeletnicire și o cunoașteți bine. Cum stăm cu scriitorimea din țara noastră?

Cu scriitorii cred că stăm cât se poate de bine. Nu scriitorii buni ne lipsesc, ci publicul care să îi caute și cearnă și mașinăriile din spatele scriitorilor buni, agenți, PRi, oameni de marketing. Pot să aleg fără probleme 10 scriitori români contemporani care dacă ar fi avut șansa să scrie într-o limbă de circulație internațională sau să aibă în spate o editură sau un agent care să conteze cât de cât la nivel internațional ar fi putut sau ar putea avea o faimă și o vizibilitate comparabile cu cele ale marilor scriitori europeni contemporani. Din păcate piața noastră de carte este o glumă pentru unii și un chin pentru alții. Dar la cât s-a investit în învățământ și cultură în ultimul timp și la ce decizii s-au luat e de mirare că mai suntem pe aici. Vorbim de un public activ care cumpără literatură română (atenție, nu traduceri) care variază aproximativ între 6000 și 8000 de persoane la o populație de peste 19 milioane. Pe publicul ăsta se bat toți autorii români. Prin public activ înțeleg oamenii care cumpără constant cărți scrise de autori români, care urmăresc fenomenul, nu mă refer la cei care cumpără două cărți pe an, că a luat cineva un premiu internațional sau că au văzut din greșeală un autor rătăcit la TV și a avut o epifanie. Este descumpănitor. Și da, este o problemă de educație, pornește din școală.

Sunteți și traducător. Problemele specifice traducătorilor în limba română care sunt? Ce e bine și ce nu e bine și în partea asta de industrie?

Traducătorii sunt plătiți prost. Este o muncă solicitantă, vorbesc de traduceri de literatură, și dacă nu o faci de mântuială efortul de abia merită pentru recompensa financiară. Pe de altă parte sunt și editor și sunt pus în imposibilitatea de a plăti mai mult pentru că ar intra editura în faliment. Dacă plătești traducătorul mai mult asta îți crește automat prețul cărții. Prețurile cărților la noi sunt oricum destul de mari pentru puterea de cumpărare, dar mai ales la traduceri nu ai ce să faci, licențele costă, dacă vrei să arate bine costă, traducerile și redactările costă, promovarea costă. Iar la final ar trebui să ieși cât de cât pe plus din vânzare ca să mai poți scoate și altele. Pe scurt, plătești mai mult traducătorul dar îți crește exponențial prețul cărții care duce la scăderea vânzărilor. Așa că trebuie găsit un echilibru, un compromis, în care nici traducătorul să nu lucreze degeaba, cumpărătorul să își permită cartea și să nu își rupă de la gură, iar editorul să facă un mic profit pentru a putea reinvesti. Ingineria asta sună simplu, dar nu e. Prin urmare toată lumea strânge din dinți. Și până la urmă totul depinde de plaja de public. Pentru că dacă publicul nostru cititor activ ar fi măcar de o sută și un pic de mii în loc de miile pe care ne batem, automat tirajele ar fi mai mari, ar intra alți bani în piață și traducătorii ar putea fi plătiți după cum merită, dublu față de acum, dacă nu mai bine. Prin urmare tot la educație ne întoarcem. Și e frustrant când vezi țări ca Bulgaria sau Ungaria cu o tremie din populația noastră, dar care au piețe de carte de două sau chiar trei ori mai mari decât a noastră. Astea sunt cazurile cele mai apropiate de noi, dacă mergem înspre nord raportul populație/cititori devine chiar înspăimântător, sunt țări în care oamenii citesc, wow, ce chestie. Și da, în țările alea traducătorii buni sunt plătiți foarte bine și autorii buni trăiesc din scris.

Din cărțile dumneavoastră câte pungi de covrigei ați strâns în ultima lună? Cum se stă pe partea financiară? Întreb mai mult pentru cititori, ca să conștientizeze care e starea de facto, cum se chivernisește un autor român contemporan.

Haha, bună glumă. Din vânzarea cărților mele câștig, adunat, un pic peste 1500 de lei pe an. Se mai adună de la festivalurile internaționale unde sunt invitat pentru performance-uri sau lecturi, dar tot o sumă infimă până la urmă. Prin urmare cu tot ce adun strict din scris, drepturi de autor din vânzare de carte și lecturi, cred că aș putea trăi cam o lună pe an în București.

Vă implicați civic, sunteți prezent în viața cetății, mergeți la vot, cum procedați?

Cred în implicarea civică și o fac. Nu doar prin vot. Am încercat mereu să îmi aduc contributia , din zona mea de expertiză. Să propun ajustări ale unui sistem cultural tot mai deficitar. De multe ori însă m-am trezit comunicând cu pereți foarte înțelegători. Te ascultă, îți dau dreptate, dar la final ignoră orice sugestie, oricât de îndreptățită și argumentată.

Viitorul țării noastre. Vă preocupă? Ce părere aveți despre el? Rămâneți aici în țara noastră sau…?
Evident că mă preocupă. Din păcate nu îl văd prea roz, dar asta nu înseamnă că nu voi fi aici să lupt. Eu nu, nu voi mai pleca nicăieri, dar dacă copiii mei vor dori să plece îi voi înțelege și nu îi voi împiedica.

Să presupunem că avem în turul doi următoarele două opțiuni de emigrare: Uruguay și Noua Zeelandă. Pentru care ați opta și de ce? Asta, dacă nu dați vot alb emigrării. Cum considerați?

Prin 2005, imediat după ce am terminat facultatea, am aplicat la un concurs de vize pentru Australia. Căutau oameni tineri, cu studii. De fapt căutau sânge proaspăt, deja școlit și energic. Îți asigurau casă, loc de muncă. Suna foarte bine. Am trecut de toate etapele și urma să merg la interviul final (sunt sigur că treceam și de ăla), dar nu am mai mers pentru că în viața mea a intrat un buldozer și peste câteva luni urma să mă mut la București și să mă căsătoresc. M-am gândit de câteva ori cum ar fi fost dacă plecam, totuși. Nu voi ști niciodată cum ar fi fost, dar important e că nu regret. Am rămas, am făcut doi copii, am lucrat pentru reviste și edituri care au contat și contează, am scris câteva cărți, am contribuit la ideea despre literatură a câtorva generații de studenți, am descoperit și promovat câțiva autori. Nu sunt lucruri wow, dar sunt lucruri care pe mine m-au bucurat, care mi-au adus liniște și pace. Nu mi-au adus nici bani, nici faimă, dar bucuria de a le face a fost mereu mult mai importantă. Și nu știu dacă aș fi putut să le fac la fel în altă parte.

CITAT
Eu nu, nu voi mai pleca nicăieri, dar dacă copiii mei vor dori să plece îi voi înțelege și nu îi voi împiedica.

Cosmin Perța, scriitor