Fotograful Răzvan Voiculescu: „Noi nu ne dăm seama de fabulosul care există în România”

- - 3 vizualizari

Fotograful Răzvan Voiculescu a călătorit prin întreaga țară pentru a aduna povești și rețete culinare străvechi, pe care le regăsim în albumul „Bucătăria Hoinară se întoarce”, lansat luni, 2 decembrie, la JW Marriott București. Un demers despre care ne vorbește în rândurile de față.

De Alina Vîlcan

ÎNCEPUTUL. Cum a apărut Bucătăria hoinară, în urmă cu 8 ani? De la ce ați pornit? Care sunt primele amintiri care vă vin azi în minte de atunci?

A pornit de la plăcerea de a combina locuri aparte, locuri greu accesibile, locuri care sunt încă foarte curate, cu a bucătări pur și simplu acolo. Însă când spun a bucătări este efectiv a găti la puterea focului, a face mâncare gătită și nu simple fripturi.

Cred că printre primele astfel de experiențe a fost cea cu Horia Simon, care este un bucatar din Cluj. Cu el am fost în zona Mehedințiului, la niște mori de apă care sunt încă funcționale, mori foarte mici, deținute de câte o familie. Și-acolo, exact pe un podeț care traversează râurile ce învârt morile, am gătit pentru prima oară ceva legat de raci. N-a lipsit un vin rece pe care l-am răcit, bineînțeles, în râul rapid de sub noi.

BUCĂTĂRIA HOINARĂ SE ÎNTOARCE. Cum v-ați hotărât să porniți din nou la drum, pentru un al doilea volum al albumului? Ce a fost altfel de această dată?

Este altfel pentru că, după ce am încheiat primul album, mi-am dat seama că lipsește ceva esențial – și-anume că n-am vorbit în primul album nimic despre socăcițe, acele femei care erau specializate în zona rurală, în sate și-n cătune, să gătească pentru marile evenimente ale satului, respectiv să gătească pentru un sat întreg. Ele și cu ajutoarele lor. Iar această artă nu e deloc simplă, să gătești pentru sute de oameni și să iasă la fel de gustos ca și cum ai găti acasă pentru familia ta care e formată din 4-5 persoane. Drept care am hotărât ca în al doilea album „Bucătăria Hoinară se intoarce” să existe o jumătate dedicată acestor socăcițe și artei lor de a bucătări.

POVEȘTILE. Ce fel de povești vom descoperi în album? Cine sunt oamenii care își spun poveștile, cum trăiesc ei și cum i-ați ales?

Sunt două feluri de povești: povestea invitaților mei bucătari, oameni care activează în zona citadină, oameni care lucrează în orașe și pe care i-am luat „pe sus”, cum ar veni, cu mașina de teren. Am identificat acele locuri faine, cum am spus, greu accesibile, și-acolo i-am lăsat pe ei să-și dea drumul la creație, la inspirație și la toate bunătățile pe care le-au bucătărit.

Celălalt capitol, al scocăcițelor, a fost mai mult o problemă de căutare. Și au existat oameni care m-au ajutat fie pe rețelele de socializare, fie din vorbă-n vorbă, care mi-au povestit de anumite socăcițe din diverse sate, despre care eu habar nu aveam. Apoi m-am dus efectiv să le descopăr, să le conving să mă lase în bucătăria lor și să-mi gătească lucruri faine, tipice locului și zonei.

FOTOGRAFIILE. Câte imagini regăsim în album și care sunt poveștile din spatele unora dintre acestea, cum este aceea din atelierul unui fierar? Ce a fost important în privința fotografiilor?

Aș spune că în album sunt în jur de 800 de imagini. Ce-a fost important în privința fotografiilor este să fi realizat, spun eu, fotografie de artă, și nu niște fotografii de reportaj.

M-ați întrebat despre bătrânul Timiraș care este, într-adevăr, un fierar de lângă Focșani și care prin vivacitatea minții lui, prin aspectul lui absolut pitoresc și prin originalitatea felului în care își exprimă gândurile și ideile m-a făcut să mă duc și a doua oară la el. Prima dată am fost pentru un album anterior și acum am revenit pentru „Bucătăria Hoinară se întoarce”. Iar el ne-a bucătărit la godenul lui.

REȚETE STRĂVECHI „Poveștile din album vorbesc despre oamenii locului în bucătăriile lor suspendate-n timp, pregătind feluri de mâncare așa cum știu ei să facă din străbuni: raci oltenești, plăcintă de Runcu Salvei, malasolca, pâine la țest, găină de nuntă împănată, vargabéles sau levișe cu tormaci”. Cât de greu de găsit sunt acești oameni în România mileniului III? Cum rezistă rețetele străvechi și pentru cât timp credeți că vor rezista?

De găsit, așa cum ziceam și mai devreme, sunt foarte greu de găsit, pentru că nu există niciun fel de nomenclator, niciun fel de site unde să fie adunați acești oameni. De obicei sunt foarte modești, stau în urbea lor, în cătunul lor, foarte puțină lume știe despre ei, așa că a-i găsi este mai mult o problemă de șansă, și de multă, multă căutare.

Rețetele lor sunt cu sigurantă cele străvechi, care au rămas împământenite undeva pentru că n-au evoluat de-a lungul vremii. Și e și bine că n-au evoluat, și sunt încă făcute integral cu ingrediente locale – de altfel pentru ei este și foarte greu să ajungă în orașe de unde să-și cumpere alimente etc. –, așa că mâncarea este și mai gustoasă. Cât despre cât vor mai rezista aceste rețete, cred că atâta timp cât modernismul nu va penetra prea mult în ruralul românesc aceste rețete vor dăinui și ele.

O ALTFEL DE CĂLĂTORIE. Recapitulând traseul care alcătuiește albumul, cum ați descrie această călătorie? În câte locuri v-ați oprit, ce zone ați ales?

Ca și la albumele anterioare, a fost o călătorie inițiatică, mai mult direcționată către mine; în sensul că întâlnirea cu toți acești oameni a fost și o întâlnire cu mine și reacțiile mele, cu stările și emoțiile pe care le-am avut vizavi de ei și de tot ce au făcut ei în acest proiect. Nu am ales zone anume ci am încercat să acoperim toată România. Nu am reușit în totalitate, există încă zone neacoperite, dar, per total, aș putea spune că am străbătut toată țara. Au fost nu mai puțin de 26.800 km parcurși în acești doi ani de zile.

INEDIT. Cum ați decis să călătoriți și alături de bucătari care să gătească în mijlocul naturii, în locuri neștiute? Și cât de ofertantă considerați că este astăzi România, din punct de vedere al peisajelor, dar și al tradițiilor, pentru o astfel de călătorie?

Fie că-mi erau cunoscuți, fie că-mi erau prieteni, invitația de a călători cu ei a venit tocmai pentru emoția care s-a creat acolo, în locurile aparte în care am decis de comun acord să ne oprim și să bucătărim.

România are o ofertă infinită de astfel de locuri de vis, pe care noi nu știm să o valorificăm pentru că nu știm să o respectăm. Iar această penetrare a civilizației urbane în zonele rurale în general strică, nu aduce prea mult bine. Și-atunci și tradițiile se duc pe apa sâmbetei, ele suferă niște modernizări care nu sunt de cel mai bun augur, pentru că nu mai există toate aceste lucruri ancestrale, vechi care să reziste în timp și care ne caracterizează până la urmă ca popor. Noi nu ne dăm seama de fabulosul care există în România. Avem o țară care are de toate: are munte, are deal, are râu, are mare, are lac… Sunt puține țări în Europa care să ofere așa o varietate extraordinară. Dar, în general, când călătorești în ea vezi fie mizerie, fie construcții care n-au nici o legătură cu locul respectiv.

VALOARE DOCUMENTARĂ. De ce considerați că este importantă o astfel de documentare, salvarea acestor mărturii într-un album-document? De ce să nu ratăm un astfel de album?

Cred că nu trebuie ratat pentru că vă dă ocazia să vă întâlniți cu locuri speciale, aparte, pe care am încercat să le încadrez într-un mod foarte fain, pe de-o parte, și, pe de altă parte, vă întâlniți cu acești oameni – fie bucătari, fie socăcițe – cu care altfel nu ați intra în contact. În special cu socăcițele, căci găsiți imagini cu acele bucătării autentice, încă netransformate, încă nemodernizate, care sunt foarte, foarte rare. Aproape că pot să spun că sunt niște imagini ca dintr-un muzeu. Pentru că în muzeu, nu?, găsești niște rarități pe care n-ai ocazia să le vezi în altă parte. Puțin din această idee se găsește și în album pentru că atât bucătăriile, cât și locurile aparte pe care le prezint sunt greu accesibile sau pur și simplu nu le găsești dacă nu știi de ele.

DINCOLO DE BUCĂTĂRIA HOINARĂ… Ce alte proiecte de Răzvan Voiculescu să mai căutăm?

Există 14 albume dedicate României scoase de mine în ultimii 22 de ani, dar care se găsesc numai la colecționari, căci tirajele sunt epuizate.

„Socăcițele sunt acele femei care erau specializate în zona rurală, în sate și-n cătune, să gătească pentru marile evenimente ale satului, respectiv să gătească pentru un sat întreg. Ele și cu ajutoarele lor. Iar această artă nu e deloc simplă, să gătești pentru sute de oameni și să iasă la fel de gustos ca și cum ai găti acasă pentru familia ta care e formată din 4-5 persoane. Drept care am hotărât ca în albumul Bucătăria Hoinară se intoarce să existe o jumătate dedicată acestor socăcițe și artei lor de a bucătări.”

Răzvan Voiculescu, fotograf  

comments icon 0 comments
3 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

Călin Dan, directorul MNAC: „Interesul pentru arta contemporană este în creștere pretutindeni, România nu face o excepție. Aici însă lucrurile sunt de abia la început”

-

De vorbă cu Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană și curatorul Pavilionului Central „Repvblica. Despre umbre în sculptură” de la Art Safari 2019 (27 septembrie – 6 octombrie), despre interesul pentru artă în România mileniului... Mai mult »

Bookmark?Remove?

ARTĂ CU MESAJ ECO. Artistul Robert Băjenaru: „Ecologia nu este un subiect puternic dezbătut de mediul artistic din România, deoarece sunt alte subiecte mai efervescente în conștiința societății”

-

În această vară, Club Control a demarat proiectul TAG YOUR IDEAS (susținut de Clever și curatoriat de Eugen Rădescu), ce își propune să aducă împreună artiști și brand-uri care simt că orașul vibrează prin artă. După ce, timp de o lună, am putut vedea pe teras... Mai mult »