Lorena a făcut șase ani la UNATC și a mai studiat doi ani și la Paris. S-a întors în România și a cunoscut greutățile vieții artiștilor independenți. Va rămâne, o vom pierde? Iată.

Andrei Crăciun

Drum. Lorena Zăbrăuțanu, actriță întâi de toate. De unde vine Lorena și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?
Drum… e un drum lung până acum. Fac teatru constant și susținut de la 15 ani, deci… 21 de ani, imediat… Am început cu cursuri de amatori, ca toată lumea: la Școala Populară de Artă și în trupa ”Arca” din Brașov cât eram încă în liceu, apoi a urmat UNATC timp de 6 ani (licență 4 ani și master 2 ani). În perioada asta m-am format ca actriță. Apoi încă 2 ani de studiu în Paris la CNSAD unde m-am format ca actriță și regizoare. Cei doi ani din Franța au fost esențiali pentru „devenirea” mea. Acolo am învățat și am înțeles foarte multe lucruri; cel mai important: am învățat curajul de a-mi lua soarta în propriile mâini.

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat de curând și ce urmează în această iarnă/primăvară? Unde să vină publicul spectator săo vadă pe Lorena?

Spectacole în care am jucat…  foarte puține, două mai exact, în România (c-așa e-n tenis…) și ambele regizate de mine. ”Demoni” de Noren la Act în 2013 și acum la Teatrul de Artă  ”Fata din casa vagon”  – co-regizat cu Eliza Păuna după un roman de Ana Maria Sandu.  Am montat între ele ”Război” (de data asta nu am jucat în el) tot de Noren la Teatrul Național din București în cadrul 9G, după ce am câștigat concursul. Pe 15 februarie e următorul ”Fata din casa vagon”,  dacă publicul spectator dorește să o vadă pe Lorena. Iar dacă publicul spectator dorește să vadă ceva regizat de Lorena, îl anunț că urmează ”Plăcerile și chinurile adulterului” la Teatrul de Comedie.  Mai am încă trei proiecte pregătite pentru care aștept răspunsuri.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?

E puțin mai viu peisajul aici.  Am trei scurt-metraje foarte bune de care sunt foarte mândră (nu e meritul meu ci al regiei și al scenariilor):  „Timi” (2009),  „15 iulie” (2010)  și „Tabăra din Răzoare” (2011). Ultimele două au fost selecționate la festivalurile de film de la Berlin, respectiv de la Cannes. Toate trei sunt regizate de Cristi Iftime cu scenarii făcute în colaborare cu Anca Buja. Tot ei au făcut și ”Marița” în care am jucat și care a luat Premiul Juriului FEDEORA pentru cel mai bun lungmetraj din competiţia „East of the West” de la festivalul de film de la Karlovy Vary.  Mai apar pe ici pe colo și în ”Maria, Regina României”, regizat de Alexiss Cahill-Sweet. După ce am terminat școala în Franța m-am întors imediat acasă așa că nu am jucat mult nici acolo, internațional adică. Am avut un spectacol în 2012  la Avignon în secțiunea Off „L` Arbre des Tropiques” de Yukio Mishima cu compania Théâtre de l`Estrade și apoi în 2015 împreună cu foști colegi din Conservator am jucat în Festivalul Lynceus din Binic Bretagne, „Passer par Dessus Bord”, de Alice Zeniter și regizat tot de ea.

Țara. Ce relație are Lorena cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?

Întrebarea de care mi-e mereu frică… O relație complicată. O relație de love-hate. M-a urât și am urât-o… Ne-am împăcat…  Câteodată ne iubim… Mă rog… ne tolerăm.  Încerc să am și eu mai multă răbdare (totuși, câtă, Dumnezeule?!…).  Mă exasperează aici imposibilitatea de a te organiza, de a te baza pe ceva, de a-ți face un plan. Mi se pare așa, o baltă de „nu se știe”:

„ – Când putem avea premiera ?

• Nu se știe…
• Când putem începe repetițiile ?
• Nu știm, să vedem…
• Câți bani sunt ?
• Nu se știe, depinde de…”

sau

” – La anul când se organizează concurs?

• Deocamdată nu știm…
• Dar cine ia clasă?
• Nu știm, așteptăm să vedem.
• Bibliografia e acceași în fiecare an?
• Nu se știe, urmăriți pe site”.

„Nu se știe” are multe fețe și poate continua la „nesfârșit”. Mi-ar plăcea să putem ști și noi, aici, ce facem de acum peste 2, 3 ani. Vreau să emigrez? Nu reușesc să îmi mai dau seama, dar simt cum începe să ajungă încet, încet, cuțitul la os. Iar. În orice caz singurul loc în care pot exista e cel unde îmi pot face meseria. E singura busolă. Chiar dacă aș pleca la un moment dat, nu am cum să uit de România și nu doar că nu voi uita, dar chiar vreau să folosesc amprenta asta culturală, așa cum am mai făcut-o și cât am lipsit de aici și mi-a prins foarte bine.Nu ai cum să renegi totul, de unde vii, ce ai făcut, cum ai trăit… sunt în tine. Deci mai bine te folosești de toate astea. Cum văd viitorul României?  Două ghiulele mari avem legate de picioare: „merge și așa” și „pilăreala” excesivă.  Peste tot e valabil sistemul pilelor dar cred că noi suntem maeștri la așa ceva, adică o facem cu nesimțire, cu sfidare. Dacă nu scăpăm de principiile astea de viață… nu văd prea bine viitorul țărișoarei.

Idoli. Are Lorena idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Cred că e mult spus idoli. Nu, nu am. Suntem oameni toți, greșim…  Încerc să îmi respect niște principii ale mele și să fac cât mai bine treaba pe care o am de făcut. Sigur, am oameni pe care îi admir, actori… aceiași pe care îi admirăm toți, cred. Când eram mică nu îmi doream să fiu ca cineva în mod special. Cred că am avut doar ținte pe care mi le-am propus singură și am încercat mereu să ajung acolo.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.

Sunt foarte, foarte mulți tineri talentați iar cetățeanul trebuie să știe că actorul de acum se confruntă cu multe probleme pe care actorul de altădată nu le avea: să caute texte,  să bată la uși ca să propună proiectul, să caute finanțări pe la sponsori privați sau să scrie zeci de pagini de argumente pentru finanțare AFCN, să închege o echipă, să o coordoneze, să treacă de vizionări și să mai și muncească la joburi paralele ca să se poată întreține (doar pe el, dacă nu are și o familie în spate). Și după toate astea să joace, dacă i se leagă toate lucrurile de mai sus. Dacă vrea să existe profesional.  Vorbesc de teatrul independent, desigur. Sunt mulți foarte talentați și pe care îi știți deja probabil. O să încep cu oameni din generația mea: Alex Potocean, Alina Grigore, Ionuț Grama, Florina Gleznea, Paul Ipate, Lucian Iftime, Cristina Casian.  Apoi oameni cu care am lucrat și cu care voi mai lucra: Oana Predescu, Eliza Păuna, Paul Radu. Sunt mulți actori și regizori tineri foarte talentați care fac lucruri extraordinare în condiții foarte grele.

Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu?

E foarte greu să faci un spectacol și să ai continuitate în meserie. Poate dura ani mulți și lungi. Important e să nu renunți. Chestie de anduranță, de cursă lungă…

CITAT

Mi-e greu să dau sfaturi… că nu sunt deloc în postura cuiva care ar avea legitimitate să facă asta. Poate aș putea totuși să spun ceva ce mi-am spus și mie acum câțiva ani, când m-am scuturat și m-am trezit: nu aștepta nimic de la nimeni, pune mâna și fă! Iar dacă tu nu ai încredere în tine, nimeni nu va avea.

LORENA ZĂBRĂUȚANU, ACTRIȚĂ ȘI REGIZOARE