Cum ajung să definească gastronomia și vinul o țară europeană

- - 4 vizualizari

Cezar Ioan este un fost jurnalist pasionat de gastronomie și vin. Consideră că această industrie este reprezentativă pentru definirea unui popor și crede cu tărie că țara noastră abundă în creativitate și diversitate, iar românii știu că împartă zâmbete și bucurie cu fiecare străin care le calcă pragul.

Mai e mult de învățat și este conștient că am rămas în urmă la aceste capitole, dar este convins că ușor, ușor, industria gastronomică din România va recupera pașii pierduți. În cartea “Connaisseur fără ifose / Tot ce ai vrea să știi despre vin. Și ceva în plus” oferă răspunsuri la ,,dileme comune” pe care le avem cu toții atunci când ne aflăm într-un magazin cu sute de tipuri diferite de vin. În interviul pe care ni l-a acordat, Cezar ne-a povestit cum s-a conturat pasiunea sa pentru vinuri și gastronomie și cât de educați sunt românii în materie de gusturi.

 

Cezar Ioan: “Suntem ceea ce mâncăm” (și bem, firește). Gastronomia e poate “cel mai mic numitor comun” – dar și cel mai sincer, cel unde “nu se poate minți” – la care putem reduce o cultură. Știu, o să mă întrebe cineva: “dar limba”?; iar eu aș răspunde aici că gastronomia e la fel de importantă – ne definim și prin “ce băgăm în gură” și prin “ce scoatem pe gură”.

– Cum s-a conturat pasiunea pentru vinuri și pentru gastronomie?

Cezar Ioan:  Am avut norocul să lucrez aproape doi ani cu un jurnalist elvețian care scria și despre vinuri și mi-a deschis ochii asupra domeniului, și așa am început să citesc despre vin, nu doar să îl consum, ca până atunci. Știu că pare ciudat pentru cei care doar beau, dar abia odată cu cititul a apărut pasiunea. Mi s-a deschis o lume întreagă în fața ochilor – una captivantă din toate punctele de vedere, pentru că poate fi experimentată prin simțuri și înțeleasă prin cuvinte, iar povestea asta se derulează aproape la infinit, fără să mă plictisească vreodată. Am descoperit oameni și poveștile lor studiind despre vin – o plăcere pe care nu încetez să o resimt.

Despre gastronomie, pot spune că întotdeauna mi-a plăcut – vinul este parte din gastronomie, am scris prin ‘ 98-2000 cronici de restaurante și întotdeauna mi-am organizat vacanțele în funcție de ce puteam găsi nou de mâncare – dar de scris despre asta la modul mai serios am început abia după ce, la inițiativa și insistențele mele, am târât vreo 10-12 prieteni să petrecem un „Crăciun de vis în Maramureș” și-am ajuns să mâncăm mâncare de popotă – ciolan cu fasole – și să ascultăm o seară întreagă o interpretă care ne-a cântat, cu negativul de pe computer… Tina Turner. Mi-am dat seama atunci că nu mai știm, nu mai vorbim, nu mai practicăm gastronomia, ci ne lăsăm duși de val oriunde se întâmplă să meargă acesta.

Ce înseamnă vinul pentru Cezar Ioan?

Cezar Ioan:  Civilizație, cultură, viață, prietenie, evadare. Și provocare la cunoaștere.

– Cum este percepută industria vinului în România? Care sunt punctele forte, unde ar trebui să lucrăm mai mult?

Cezar Ioan: La noi înșine ar trebui să lucrăm mai mult – fiecare la el înăuntru. În lipsa acestui minim efort – necesar în toate aspectele vieții, de altfel – nu putem nici percepe corect, nici înțelege nimic. Este motivul pentru care, deși ne lăudăm în general cu vinul românesc, nu știm să argumentăm altfel decât că el e “vechi pe aceste meleaguri” (ceea ce nu poate nicicum garanta vreo altă valoare) și că… „se bea, dom’le”. Este motivul pentru care industria vinului nu poate decât să progreseze lent, odată cu eforturile de (auto)educare a pieței. Punctele forte sunt, după părerea mea: o varietate mare de microclimate propice pentru viticultură (care se reflectă într-o diversitate mare de stiluri de vin); existența unor soiuri care nu se mai regăsesc în altă parte a lumii și care au personalități seducătoare, atunci când sunt corect făcute; dotări tehnologice de vârf în multe crame (cu ajutorul fondurilor UE, cei care le-au accesat s-au “blindat” cu cele mai recente echipamente); apetitul pieței locale pentru vin, care stimulează producția. Punctele la care trebuie lucrat mult (și, pe cât posibil, și repede) ar fi: educația la nivelul producătorilor (mai mult experiment, mai mult schimb deschis de idei în interiorul industriei, mai multă orientare către client); educația la nivelul consumatorilor (aceștia chiar au nevoie de informații și argumente pentru a accesa vinuri bune, altfel se orientează strict după preț și, eventual, culoare, și sunt victimele dezinformării sau neinformării în domeniu). Am spus “punctele la care trebuie lucrat” pentru că așa suna întrebarea, dar vreau să spun că nu vorbim doar de acțiuni punctuale, ci de o întreagă matrice (economică, de comunicare, de mentalitate colectivă) în care trebuie pus vinul românesc ca să poată progresa. Matricea asta trebuie să includă simultan elemente ce țin de sociologie, psihologie, economie, “negustorie” șamd.

Cezar Ioan:  Mulți dintre turiștii străini care care vin cu prejudecăți la noi în țară ajung să se vindece de ele foarte repede și se bucură de descoperirea unui spațiu care îmbină și recombină numeroase influențe într-un mod(el) de o creativitate și diversitate rar întâlnit astăzi în “Lumea veche”. În amestecul de gusturi și arome, dar și în stilul de viață al localnicilor, e multă creativitate, multă bucurie – și străinii ajung adeseori să fie fascinați de această descoperire.

– În ce măsură industria vinului și gastronomia ajung să definească o națiune sau cum reușesc să schimbe o societate și percepțiile ei?

Cezar Ioan:  “Suntem ceea ce mâncăm” (și bem, firește). Nu știu dacă are rost să mai spun eu acum cum civilizația europeană s-a conturat, încă de la greci și romani, prin poziționarea de o parte sau de alta a zonelor apte să susțină creșterea viței de vie – sunt documentare și cărți pe tema asta demult, unde se face vorbire despre civilizația berii și cea a vinului – și această împărțire vine cu distincții clare în termeni de civilizație materială și spirituală între cele două lumi. Ăsta e deja un prim pas, o primă grilă de definire, după care urmează și celelalte, mai fine, care țin chiar de specificurile regionale, locale și microlocale. Deci ne definim, cu certitudine, până la cel mai fin detaliu, prin ceea ce bem și mâncăm, iar gastronomia e poate “cel mai mic numitor comun” – dar și cel mai sincer, cel unde “nu se poate minți” – la care putem reduce o cultură. Știu, o să mă întrebe cineva: “dar limba”?; iar eu aș răspunde aici că gastronomia e la fel de importantă – ne definim și prin “ce băgăm în gură” și prin “ce scoatem pe gură”.

– Ce spun turiștii străini despre industria vinului din România și despre gastronomia din țara noastră?

Cezar Ioan: Ne văd, în general, cu ochi mult mai buni decât ne vedem noi înșine. Nu vorbim aici doar de fanii fotbalului – care în general vin „la meci” și se bucură doar de bere și mici ieftini, ci de străinii care “ne vizitează țara”, fie și pentru scurt timp. Chiar și mulți dintre cei care vin cu prejudecăți ajung să se vindece de ele foarte repede și se bucură de descoperirea unui spațiu care îmbină și recombină numeroase influențe într-un mod(el) de o creativitate și diversitate rar întâlnit astăzi în “Lumea veche”. În amestecul de gusturi și arome, dar și în stilul de viață al localnicilor, e multă creativitate, multă bucurie – și străinii ajung adeseori să fie fascinați de această descoperire. Am chiar și (cel puțin) un exemplu concret la îndemână – o doamnă originară din Argentina, trăită prin mai multe țări, care a ajuns aici pentru a locui un an sau doi și s-a îndrăgostit atât de mult de vinurile, de mâncarea, de arta și meșteșugurile de la noi, încât a fondat un club privat care să promoveze România. Și totul a pornit de la descoperirea unui vin autohton de (și prin) excelență, o Fetească neagră din Dealu Mare. Clubul se numește “Apogeum”.

– Aveți un sfat în cartea “Connaisseur fără ifose / Tot ce ai vrea să știi despre vin. Și ceva în plus”: „Citește eticheta, nu te uita doar dacă e frumoasă!”. Ce înseamnă, în materie de vinuri și gastronomie, să ai etichetă? Și care sunt „consecințele” atunci când nu citești eticheta?

Cezar Ioan:  Dacă vorbim despre etichetă în sensul practicilor sociale prestabilite pentru diferite ocazii, cred că e de-ajuns să spun că aceste seturi s-au creat pentru a ne ajuta pe toți să fim confortabili la locul fiecăruia și să ne putem bucura împreună “fără să ne călcăm pe picioare”, respectându-ne reciproc. Iar înțeleasă așa, eticheta e foarte importantă și necunoașterea ori nerespectarea ei ne descalifică din anumite cercuri. Ne trezim pe dinafară, cu sau fără explicații.

Dacă vorbim strict de etichetă ca suport fizic de transmitere a informațiilor despre un produs alimentar, consecințele sunt cele ușor de dedus: de la o simplă insatisfacție pentru o seară în care vinul nu s-a potrivit bine cu mâncarea, până la cele mai grave – bani pierduți, stări de rău șamd.

– Ce îi lipsește poporului român în materie de gusturi?

Cezar Ioan: Ca și în alte materii, educația. Rupturile sau întârzierile în dezvoltarea “normală” (în sens de decantare în timp) a societății au dus la un haos în ceea ce privește “educația societății”.

– De fiecare dată un vin bun înseamnă și un vin scump?

Cezar Ioan:  Nu. Dincolo de sensurile strict tehnologice prin care se definește un vin bun (și care, desigur, sunt importante), un vin este “bun” în funcție de context: cu cine îl bei, cu ce mâncare, cu ce conversație, cu ce stare de spirit șamd. Aici, nu prețul e în discuție – aproape nu contează deloc. Asta nu înseamnă că vinurile scumpe ar fi lipsite de valorile contextuale enumerate – ci doar că acolo se adaugă elemente suplimentare de calitate perceptibilă, de raritate, de satisfacție a colecționarului sau “cunoscătorului”, de prestigiu. Personal, nu cred, însă, în valoarea dată exclusiv de preț – trebuie să fie întrunite mult mai multe tipuri de valori. Valabil și la oameni, nu?!?

– Cât de importante sunt tradițiile și cât de esențială este păstrarea lor în dezvoltarea unei societăți?

Cezar Ioan: Depinde cum ne imaginăm societatea asta dezvoltată, nu? Eu, personal, cred că e esențială păstrarea lor – sau măcar a conștiinței că ele există. Nu spun că trebuie să trăim ca dacii sau ca “rumânii de la 1700”. Dar nu putem trăi nici în afara istoriei – sau putem, dar asta dezrădăcinează și provoacă, de multe ori, anumite traume. Individuale sau colective. Șocuri în „istoria mică”, de familie. Uneori chiar și în cea mare, “de popor”. Vedem asta, deja, la (prea) multe familii care au ales să se rupă de România pentru a construi un viitor mai sigur, mai îndestulat, pentru ei și familiile lor, și care – deși sunt membri stimabili și adaptați ai respectivelor comunități, nu sunt “nici acolo, nici aici” – trăiesc cu nostalgii, lasă în urmă nostalgii și răni psihologice, emoționale. Înțelesul vorbei că “unde-i bine, acolo e patria” depinde de cum vedem fiecare binele și patria. Iar felul în care vedem, fiecare, e influențat tot de educație. Cert e că “cine mănâncă împreună, rămâne împreună” – dacă tot m-am apropiat de citat proverbe din tradiție.

– Cât de mult pierde sau ce pierde România în contextul în care nu știe să își valorifice resursele în materie de gastronomie pe care le are?

Cezar Ioan:  În termeni financiari, cu certitudine pierde sute de milioane de euro pe an în exporturi numai din vin (și aici am termen de comparație concret – diferența dintre exporturile de vin ale Republicii Moldova și cele ale României, aproape inexistente). În ceea ce privește pierderile ce țin de gastronomie, este imposibil de cuantificat – dar putem face un exercițiu privind la balanța dintre banii care se duc “în afară” pentru mâncare consumată în țară (importuri) și impactul pe care acești bani l-ar produce dacă ar fi cheltuiți „înăuntru”. Ce consecințe economice ar avea acei bani, ce consecințe sociale? Cum ar arăta România dacă am cumpăra local? Câte locuri de muncă sau business-uri s-ar putea dezvolta cu banii ăia? Câți copii ar mai fi nevoiți să-și vadă părinții doar pe Skype, dacă producția și consumul de alimente românești ar crește? E imposibil de cuantificat impactul general asupra societății românești, dar cred că putem cădea de acord că ar fi cu certitudine unul pozitiv. Pierderea, irosirea acestor resurse, are deja – și va avea chiar și mai mult, în viitor – consecințe negative dintre cele mai severe asupra ansamblului României.

– Ce țară europeană ar fi, în această industrie, un exemplu de bună practică pentru noi și de ce?

Cezar Ioan:  Italia, Franța, Spania, Portugalia – sunt doar câteva. Deloc întâmplător, cele nominalizate sunt și primele care s-au preocupat de păstrarea și protejarea produselor tradiționale sau cu denumiri de origine. Acum, acestea exportă de zeci sau sute de miliarde, atrag prin turism alte zeci sau sute de miliarde de euro. Dar ca să ai ce exporta e necesar mai întâi să conștientizezi ce ai, să protejezi ce ai și să pui totul într-o matrice funcțională economic. Asta ar trebui să facem și noi.

– Cum ați descrie societatea românească? Dar tinerii din zilele noastre?

Cezar Ioan: Societatea cred că e în haos, în primul rând din pricina educației (nu cred că sunt eu cel mai în măsură să detaliez asta, dar cred că e vizibil cu ochiul liber). Tinerii sunt minunați prin energia lor, prin posibilitățile pe care, fiecare pe măsura lui, se va strădui să le transforme în realitate. Prin viitorul pe care îl reprezintă. E păcat, cred eu, că nu reușim – iar asta e marele eșec imputabil generației noastre, chiar dacă nu în totalitate – să direcționăm energiile tinerilor către o construcție socială mai plăcută și mai performantă. N-aș vrea să fiu, însă pesimist: și alte societăți s-au confruntat, de-a lungul timpului nu foarte îndepărtat, cu acest tip de haos (Italia deceniilor de după cel de-al doilea Război mondial a avut, cred, un număr dublu de guverne față de cel al anilor parcurși; grecii au migrat “cu munca” într-o proporție foarte mare, raportat la numărul cetățenilor țării – șamd).

Pe scurt, într-o notă optimistă, România are o societate în mare nevoie de o idee care să o lege, să o coalizeze, să-i dea vector de dezvoltare. Sper că va apărea – și că nu fi o idee ieșită din “peșterile întunecate ale trecutului”, ci va izvorî din „lumina trecutului”.

– Ce vă motivează în viața de zi cu zi?

Cezar Ioan:  Întrebarea asta sună ca și cum aș fi vreun guru – ceea ce în niciun caz nu sunt și nu visez să fiu. Mă motivează foarte tare curiozitatea, dorința de a înțelege cât mai mult – dar nu cu prețul sacrificării unui anumit tip de morală în care am fost educat să cred. Cred că avem, cu toții, o datorie să ne folosim de timpul care ni s-a dat pe pământ ca să facem eforturi de a înțelege lumea și de a pune încă o cărămidă la construcția ei, dar fără să uităm să fim oameni: cu spaime și speranțe, cu bucurie, cu empatie, cu greșeli și cu dorința sinceră de a deveni mai buni, nu mai răi.

comments icon 0 comments
4 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

B. F.