a

Teodora Colț: “A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea – să mă întorc în România”

- - 49- 2435 vizualizari

Tânăra și talentata actriță Teodora Colț plecase la nouăsprezece ani în New York. După cinci luni, și-a dat seama că, de fapt, vrea să trăiască în România.

Andrei Crăciun

Drum. Teodora Colț, actriță. De unde vine Teodora și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi? Cine ești dumneata, Teodora?

Privesc în spate și mă trece un fior pe șira spinării, dar e de bine, îmi spune că sunt pe drumul cel bun. Eu sunt mai agitată din fire și vreau totul…ieri, dacă se poate. Vin din Râmnicu Vâlcea, un loc cu energie curată, la poale de munte, unde am și pășit pentru prima oară pe scenă. Participam la un concurs de poezie, aveam 8 sau 9 ani și o cisternă de emoții. Jurații au decis că merit să ajung în finală și m-au sfătuit să merg la cursurile de actorie pentru copii de la Teatrul Municipal Ariel. Eram cea mai mică de acolo, m-am speriat teribil. A fost prima și ultima oară când am renunțat la ceva ce știu că îmi doream din tot sufletul. Mai târziu, m-am aflat din nou pe scenă și nu am mai plecat niciodată. În liceu, am făcut parte din două trupe, din Agapae (trupa de teatru a Colegiului Național “Mircea cel Bătrân”) și m-am întors, la momentul potrivit, la Teatrul Ariel. Frumoasă perioadă. Hehe. De acolo, lucrurile au venit de la sine, știam exact ce îmi doresc… să joc cât mai mult, cu o dorință nestăvilită de muncă și proiecte cât mai multe, cât mai diverse. Iar asta va rămâne neschimbat. Sunt tot acel copil, cu ochi mari, care aleargă după fluturi. Doar că acum, în loc de o plasă micuță, am un aruncător de flăcări în dotare.

Spectacole. Unde să vină publicul spectator să vă vadă, cu apetitul deschis de citirea interviului? Unde ești de găsit? Pe marele ecran, precum și pe ecranele mici și mijlocii unde te putem vedea?

Am terminat facultatea în 2018 și am prins primul tren cu destinația Teatrul “Tony Bulandra” Târgoviște, unde am debutat în “Livada de vișini” de A.P. Cehov, rolul Aniei, regia Jeungwoo Son (Coreea de Sud); am continuat cu “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, în rolul Ziței, regia Traian Savinescu, spectacol cu păpuși pe opera compozitorului Paul Constantinescu, în toamnă am scos un spectacol fenomen în România (tot la Târgoviște): “Cernozaurii”, spectacol de animație cu proiecție 3D, în regia domnului Radu Dinulescu, iar acum lucrăm la “Zorba Grecul” adaptare de Hristo Boicev după renumitul film, regia fiind semnată de MC Ranin. Toate se regăsesc în stagiunea actuală de la “Tony Bulandra”. În august, am luat microbuzul spre Teatrul “Alexandru Davila” Pitești, unde mă puteți vedea în “Fania Fenelon” regia Alexander Hausvater, care se va mai juca undeva prin primăvară. De asemenea, am primit minunata veste că voi face parte din distribuția noului spectacol semnat de domnul Silviu Purcărete, alături de care, în luna octombrie, am lucrat într-un atelier premergător acestui spectacol, care va avea premiera undeva în aprilie, tot la Pitești. În Bucuresti, mă puteți vedea în “Ludwig Van Bethy”, spectacol independent, un spectacol care a prins surprinzător de bine la public, despre familie, abandon, luptă… regie și text Andrei Rareș Adam. În toamnă, voi debuta și pe marile ecrane, în “Închisoarea inocenților” regia Ion Ionescu, unde o interpretez pe Lisa, iubita unuia dintre deținuții  de la celebra Închisoare Pitești. Plus un scurtmetraj care se coace, “Some sails to none” în regia lui Theo Thorn, pe care de abia aștept sa îl vedem. Încerc sa fiu cât mai activă pe rețelele de socializare legat de spectacole și toate cele, este o punte destul de sigură când vine vorba de promovare. So, keep an eye on me și ne vedem la teatru.

Țara. Ce relație are Teodora cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?

Ca orice tânăr, am visat și eu cu ochii deschiși la o posibila viață și carieră pe alte meleaguri. Am zis de ce nu ? Așa că, după anul 2 de facultate, iată-mă ajunsă în New York, chasing the American dream. Am plecat inițial cu Work&Travel, am vrut sa rămân, să studiez, îmi înghețasem ultimul an la UNATC… iar după aproape 5 luni departe de casă, de România, am luat decizia de a mă întoarce. Simțeam un dor nimicitor de acasă, de școală, de tot. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea – să mă întorc în România. M-am întors cu câteva zile înainte de expirarea vizei. Spun sus și tare că am enorm de multă încredere vis-a-vis de ce ne rezervă viitorul aici, este un moment de tranziție, dar eu cred ca vom ieși învingători. Suntem o generație de luptători, avem încredere în noi și o imensă nevoie de dreptate, de corectitudine. Eu așa sunt, nu rămân indiferentă față de nedreptățile din jurul meu și simt asta în majoritatea oamenilor de vârsta mea, colegi de breaslă și nu numai. Vibrează în noi dorința de a trăi într-o societate normală. Și asa va fi.

Idoli. Are Teodora idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Îmi place să studiez majoritatea oamenilor cu care lucrez și spre care aspir. Si uneori, “fur” câte puțin de la fiecare. Sincer, privind în jurul meu, din copilărie și până acum, bunicul meu a reprezentat unul dintre cele mai puternice modele pentru mine. Avea o sete continuă de informație, citea foarte mult, mi-a inspirat și mie această pasiune încă de când învățam primele litere ale alfabetului…”Teodora, frumusețea e trecătoare, ce-i în bibilică rămâne !”. De curând, am citit “Arta de a asculta” a lui Michael Caine, un actor cu un imens simț uman, m-a câștigat din toate punctele de vedere, atât ca artist, cât și ca om. Îi admir pe Anthony Hopkins, Marion Cottilard, Evan Rachel Wood, Daniel Day Lewis… De la noi am o imensă admirație și respect pentru domnii Silviu Purcărete, Alexandru Darie, Marian Râlea, Richard Bovnoczki, doamnele Coca Bloos, Ofelia Popii. Acestea ar fi doar câteva dintre nume…

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.

Am avut onoarea să văd, să admir și să lucrez cu o mulțime dintre actorii “noului val”. Și îi ador pe toți, pentru dedicarea și vitalitatea cu care se aruncă în orice proiect se află, mă simt norocoasă să fac parte din aceeași generație cu ei. O parte dintre colegii alături de care am lucrat și as mai face-o de nenumărate ori și merită a fi urmăriți, sunt: Andrada Fuscaș, Emanuel Bighe, Paul-Ovidiu Cosovanu, Cezar Grumăzescu, Oana Marcu, Vlad Popescu, Ciprian Valea, Robert Poiană, Massimiliano Nugnes.

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb. Fii drăguță și spune-ne.

Hmmm…sunt genul de om care se bâlbâie puțin atunci când e rugat să vorbeasca despre el…am căutat și caut aventura cu lumânarea, oriunde aș fi și orice aș face, îmi place să ies din zona-mi de confort, de cele mai multe ori ca simplu exercițiu pentru mine însămi, chiar dacă asta înseamnă să mă duc singură într-o țară străină pentru a-mi căuta un rost, sau să hoinăresc pe străzi în Firenze, noaptea, așteptandu-mi zborul, sau să mă arunc cu placa de snowboard pe cea mai grea pârtie, cu toate că nu știu să mă dau foarte bine. Mă mai poticnesc uneori pe drumul ăsta al vieții și pierd la capitolul încredere. Dar cred că, din punctul acesta de vedere, am avut cel mai mult de câștigat în ultimii doi ani. Am și multe pretenții de la mine. În rest, zâmbesc mult, îmi place să mă alint și să mă joc pe PlayStation (guilty pleasure). Cam așa.

 

CITAT
Este un moment de tranziție, dar eu cred ca vom ieși învingători. Suntem o generație de luptători, avem încredere în noi și o imensă nevoie de dreptate, de corectitudine

Teodora Colț, actriță

49 recommended
2435 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun