a

Povestea frumoasei Românii dusă peste hotare de către mezzosoprana Mariana Maloș

- - 22- 1385 vizualizari

Nu cred că există o calitate principală a unei artiste de operă, ci un buchet ce pune alături mai multe abilități ale acesteia. Asta am învățat de la cea care ne este subiect astăzi, mezzosoprana Mariana Maloș, care mărturisește că un artist este cel care își cântă inima.

Un solist de operă nu va putea atinge cele mai înalte culmi doar pentru că are o tehnică bună, un timbru de excepție sau că transmite valuri de emoție, ci dacă le îmbină în cel mai armonios mod pe toate acestea, mai ales când își reprezintă creația din inimă. El trebuie să le aibă pe cele trei, în procente egale, fără să facă abstracție de vreo calitate. Și să nu uităm, că munca ce stă mână în mână cu talentul este secretul unui succes de durată.

Tânăra Mariana este artist liric, dirijor, profesor de canto, pian și împrovizație, interpret de muzică populară și religioasă, își creează propriile compoziții, iar cu ajutorul multitudinii de activități în jurul cărora ea se învârte, am aflat că muzica are un impact major și reprezintă un magnet puternic care a atras-o de la vârstă fragedă. Ce a îmbrățișat de mică invitata noastră o diferențiază cu mult față de tinerii din ziua de azi, căci a știut că pentru a performa e imperios necesar să dea dovadă de multă stăruință. Toate resursele sale au fost oferite cu drag pentru public, căci energia oamenilor ce o ascultă îi este hrană sufletească. România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Italia, Norvegia au fost țările unde tânăra artistă și-a lăsat amprenta, deși a performat chiar și în San Francisco în anul 2019, mult mai departe.

După terminarea studiilor muzicale de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, unde am concretizat 10 ani de pian, 2 ani de oboi, 4 ani de flaut și 2 ani de canto clasic, am luat decizia de a veni în Iași și a continua aprofundarea muzicală în cadrul secției de interpretare vocală – Canto clasic, la Universitatea de Arte „George Enescu”.

Mereu s-a spus despre artiști că fac parte dintr-o lume aparte, își creează un univers al lor în care par să trăiască și să respire un altfel de aer. Dacă e așa, avem pe cine întreba azi. Mezzosoprana Mariana Maloș este invitata care dezvăluie ce înseamnă muzica pentru ea, ce minunății i se întâmplă atunci când este pe scenă și atunci când pronunțăm cu toții  cuvântul artist ce semnificație are. Ce am obținut de la cea care și-a pus amprenta atât în țara noastră prin dulcele cânt, cât și pe scena operei din San Francisco și nu doar, în rândurile de mai jos.

Cine este Mariana Maloș și ce face în viața de zi cu zi?

Sunt artist liric (mezzosoprană), compozitor, dirijor, profesor de canto, pian și improvizație, interpret de muzică populară și muzică religioasă și mesager al cântului bucovinean.

Compozitor a numeroase creații artistice muzicale unice (imne, folclor, doine, colinde, muzică clasică, muzică modernă și muzică religioasă), autor de creații poetice.

Provin din DULCEA și FRUMOASA BUCOVINĂ, mai exact din comuna Marginea, județul Suceava, unde am locuit cu bucurie și am primit cununa celor 7 ani de acasă. Pentru că locul natal este cunoscut datorită fabricării ulcioarelor, prin vestita Ceramică Neagră de Marginea, Dumnezeu mi-a trimis un gând: „Mariana, mergi acasă, ia ulciorul și spune povestea lui, povestea de acasă”. Am ascultat gândul și am acționat. Sunt compozitorul imnului „FATA CU ULCIORUL”, iar astăzi, trăiesc o poveste unică și emoționantă.

Sunt „Fata cu ulciorul”

Care răspândește dorul,

Dor de Cântec și Lumină,

Din frumoasa Bucovină.

De la vârsta de 10 ani, am plecat de acasă, urmând cursurile de muzică la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, din Suceava. Perioadele de vacanță le petreceam în locul natal unde admiram cu bucurie și dor peisajul mirific, verdele crud de acasă, mă încărcam cu energia de la sat și porneam din nou la studii. Un om simplu, de la țară, crescut frumos, în inima Bisericii Lui Hristos.

În viața de zi cu zi, cânt, citesc, gătesc, călătoresc, dăruiesc, admir natura și tot ce este frumos din Creația Lui Dumnezeu. Creez noi și noi proiecte muzicale, iubesc oamenii, vizitez locuri binecuvântate, zâmbesc vieții și prețuiesc timpul Lui Dumnezeu.

A fost dragoste sinceră de la vârstă fragedă pentru muzică? Când ai descoperit această pasiune?

M-am născut pentru a cânta lumii, a alina inimile oamenilor și a dărui iubirea din inima mea. Muzica a fost, este și va fi cununa vieții și darul cel mai de preț pe care l-am primit pe acest pământ. Muzica mi-a fost mamă, dar și tată. Cu muzica am crescut, de aceea iubesc din inimă curcubeul sunetelor al Celui mai Mare Artist – DUMNEZEU.

Încă de mică, cântecul mi-a fost alinare, iar la vârsta de 6 luni mi-a povestit mama că îmi cântam și mă legănam singură, astfel, adormeam. După ce mă trezeam eram cu zâmbetul larg deschis și plin de strălucire. Dumnezeu m-a înzestrat cu Darul de a cânta, iar mama a văzut dragostea și bucuria pe care o aveam pentru muzică încă de la o vârsta fragedă și a crezut în talantul primit de la Bunul Dumnezeu. Îi spuneam de multe ori mamei că: „vreau la muzică, vreau la muzică”, iar la vârsta de 8 ani am pornit spre o nouă călătorie muzicală, un nou început de viață, urmând cursurile de muzică populară, muzică ușoară și muzică folk la Clubul de Artă al Copiilor din orașul Rădăuți.

Îndrumată de profesori spre a mă perfecționa în domeniul muzicii și a cunoaște tainele artei muzicale, la vârsta de 10 ani, visul mi s-a împlinit. Am urmat studiile muzicale la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, primind ca instrument principal de studiu (Oboiul) și instrument secundar (Pianul). După doi ani, mai târziu, am făcut cunoștință cu un nou instrument muzical (Flautul). Am studiat 4 ani la Flaut, ca instrument principal și mărturisesc că m-am îndrăgostit de sunetul cald și prietenos al acestui instrument.

Acești ani de studiu și experiență muzicală încă de la o vârstă fragedă m-au ajutat să-mi gestionez emoțiile, să muncesc cinstit pentru rezultate nobile și binemeritate, m-au învățat să rezist presiunii și stresului, educându-mă în spirit competitiv, având 4 examene pe an, 2 audiții și 2 recitaluri.

De la vârsta de 10 ani, viața mi s-a schimbat și am început călătoria muzicală departe de casă și de familie. Am simțit ușor, ușor o maturizare a copilului mic de atunci, devenind prea repede copilul matur. Am crescut alături de profesori și am învățat că în viață trebuie să lupți, să fii puternic, să muncești cu ardoare pentru a avea rezultate bune și să fii cinstit cu tine și cu aproapele tău. Acești ani m-au învățat să iubesc muzica de calitate, să iubesc oamenii și să-L simt pe Dumnezeu în muzică și în tot ce mă înconjoară. M-au pregătit pentru a avea mai mult curaj în viață și a lupta pentru dobândirea lucrurilor curate și bineplăcute Lui Dumnezeu.

De altfel, după terminarea studiilor muzicale de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, unde am concretizat 10 ani de pian, 2 ani de oboi, 4 ani de flaut și 2 ani de canto clasic, am luat decizia de a veni în Iași și a continua aprofundarea muzicală în cadrul secției de interpretare vocală – Canto clasic, la Universitatea de Arte „George Enescu”.

Încă din anul I de facultate, la vârsta de 18 ani, am dat audiție la Opera Națională Română Iași și am intrat ca și colaborator, artist liric (mezzosoprană), în Corul Operei. O experiență unică, o nouă familie, o bucurie ce s-a sălășluit în inima mea. Opera m-a ajutat în dezvoltarea mea profesională ca artist complet, mi-a oferit șansa de a mă exprima din punct de vedere interpretativ și scenic, de a-mi cunoaște abilitățile profunde muzicale și de a trăi în lumea artiștilor de valoare care pun preț pe calitatea muzicii, pe seriozitate, muncă asiduă, devotament și profesionalism.

Ulterior, am urmat Masterul la Iași în „Culturi muzicale academice și tradiționale”, secția – Muzică religioasă, dându-mi și dizertația finală.

Am avut bucuria să urmez Cursuri de Măiestrie în Interpretare și Tehnică Vocală cu artiști consacrați, nume mari din lumea muzicală de Operă, un Masterclass Internațional de Artă Vocală cu celebra soprană MARIA NISTOR SLĂTINARU, dar și un Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, cu unul dintre cei mai autentici psalții, arhonte Protopsalt al Patriarhiei de Constantinopol, PANAGIOTIS NEOCHORITIS.

Când spui artist spui…?

În viziunea mea, un artist trebuie să fie om cu oamenii, educat spiritual, manierat, iubitor de frumos, cinstit, iubitor de adevăr și de muzică de calitate, profund în gândire și creativ.

Artist este acel om care devine model pentru cei care-l ascultă și îl prețuiesc. Când spui artist, spui muncă cinstită, fără compromisuri, răbdare în a realiza proiecte muzicale de înaltă clasă, iubire de scenă și muzică, seriozitate, echilibru, devotament și profesionalism.

Așa cum Dumnezeu este Cel mai Mare Artist care a creat Omul, consider că noi suntem micii artiști a Lui Dumnezeu. De aici, putem concluziona faptul că, un artist trebuie să fie iubitor de creație și frumos, iubitor de adevăr și credință, iubitor de muzică și viață, sensibil si cu iubire față de aproapele său. Artistul este omul fascinat și iubitor de scenă și public, este cel care dăruiește oamenilor bucuria muzicii, emoția și trăirile din inima sa. Este o stea ce luminează în intuneric.

ARTIST ESTE OMUL CARE ÎȘI CÂNTĂ INIMA!

 Ce semnifică muzica pentru tine?

Muzica face parte din mine și nu concep o zi fără ea. Este sămânța pe care a sădit-o Dumnezeu în mine și trebuie să am grijă să crească frumos, într-un mediu curat și sănătos.

Muzica este Viață, Pace, Iubire, Bucurie, Trăire lăuntrică, Frumusețe și Culoare. Muzica este aerul ce îl respir, este TOTUL pentru mine. Muzica mă ajută să îmi exprim sentimentele și stările ce le trăiesc zi de zi.

MUZICA ESTE IZVORUL DE LUMINĂ, PACE ȘI CREDINȚĂ!

 În esență, de ce ești îndrăgostită de operă?

Iubesc muzica clasică, iubesc opera și îmi doresc să susțin în continuare roluri importante pentru mezzosoprană din operele muzicale binecunoscute.

Din copilărie, îl ascultam pe marele tenor LUCIANO PAVAROTTI și repetam mereu că îmi doresc să devin ca el, un artist de valoare, o voce admirabilă, talent și dăruire pentru un destin de excepție în lumea muzicii clasice. De mică m-am îndrăgostit de Operă și la vârsta de 12 ani, am participat la un Concurs Internațional de Romanțe, ce a avut loc in Republica Moldova, în care am interpretat romanță „LA TORNA A SURIENTO”, luând Diploma de Gradul II și Trofeu. De atunci, profesorii de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, au remarcat că vocea este de operă și m-au îndrumat spre o carieră de succes.

La vârsta de 16 ani, am susținut un examen și am intrat la secția Canto Clasic, urmând ca mai apoi, să particip la numeroase concursuri și olimpiade naționale și internaționale de Canto Clasic, luând premii remarcabile și trofee. Acestea, mi-au dat curaj de a lupta pentru visul de a deveni un artist consacrat, care se respectă și muncește cinstit în a dobândi rezultate frumoase și nobile.

Iubesc Opera, deoarece este complexă și îți oferă șansa de a te descoperi și autocunoaște ca OM, apoi ca ARTIST.

E ușor să urci pe scenă și să cânți ar crede unii. Dar, de câtă pregătire este nevoie pentru a performa?

Într-adevăr, e ușor să urci pe scenă, dar să cânți corect tehnic și interpretativ e nevoie de mult studiu și răbdare. Sunt omul/artistul care se respectă și de fiecare dată când urc pe scenă, cânt live, indiferent de mediu în care mă aflu, de starea pe care o am în acel moment și de climatul vremii.

În primul rând, ca să devii un artist bun, de calitate, un model pentru cei care te ascultă și te apreciază, trebuie multă pregătire în a te forma pe tine ca OM, apoi ca Artist.

Sunt ore de studiu în spate, o muncă asiduă, antrenament constant în pregatirea unui recital, spectacol sau concert. Un artist este ca un sportiv care mereu tinde spre a fi mai bun, mai apropiat de perfecțiune. Un artist de operă, studiază zilnic 2-3 ore partituri și arii din opere consacrate și doar atunci când este pregătit pentru a urca pe scenă, dăruiește publicului cântecul din inima sa.

Pentru a performa in lumea muzicii, ca artist, trebuie să muncești mult, nu există oprire. E nevoie de costanță în studiu și perfecționare, de echilibru și multă seriozitate. Merg pe premiza că, doar muncind cinstit, îți poți atinge țelul și poți avea succesul dorit.

 Ai cântat atât în țara noastră, cât și pe alt continent. Mărturisește în câteva idei despre experiența ta în San Francisco. Cum ai ajuns acolo?

În toată această perioadă de pregătire profesională muzicală, am susținut recitaluri, spectacole și concerte în țara noastră (România), în străinătate (Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Italia, Norvegia, ș.a.), cât și pe alt continent (America).

Am avut bucuria și onoarea să fiu invitată în America de către doi oameni minunați, cărora le port o profundă recunoștință. Aici am susținut două concerte, din care un Concert de Colinde și un Concert de Muzică Religioasă, urmat ca mai apoi să încununez frumoasă experiență cu o vizită la Opera din San Francisco. A fost o experiență unică, irepetabilă și ireversibilă. Îmi doresc ca peste ani să revin pe scena operei din San Francisco și să susțin roluri importante pentru mezzosoprană din operele muzicale consacrate. Îmi doresc, ca astfel, visul să devină realitate.

În America, m-am simțit foarte bine, a fost o lună de vis, încărcată cu evenimente frumoase și pline de culoare. Am cântat din inimă pentru alte inimi. M-am bucurat de tot ce am vizitat frumos, de oamenii pe care i-am întâlnit în cale. Am venit cu un bagaj nou de cunoștințe și cu o nouă experiență de viață.

Mărturisesc cu dragoste și bucurie că doar atunci când Îl ai pe Dumnezeu în inima ta, viața ți se poate schimba. Niciodată nu vom știi lucrarea Lui Dumnezeu cu noi pe acest Pământ.

Încotro vrei să te îndrepți în domeniul acesta? Care sunt planurile tale de viitor?

Îmi doresc să abordez toate genurile muzicale la nivel profesionist, pentru că studiile muzicale mă ajută din punct de vedere tehnic si interpretativ. Îmi doresc să mă îndrept spre o lume muzicală care se respectă și apreciază adevăratele valori de artiști profesioniști. Să cresc frumos ca artist și compozitor, să fiu un model pentru cei care mă ascultă și îmi apreciază creațiile muzicale, să susțin roluri importante pentru mezzosoprană pe scena operei, să fiu un profesor exemplu pentru copiii ce îi formez pe acest drum lung, dar frumos, elegant și creativ. Să spun povestea de acasă, din Bucovina, în întreaga lume unde voi călători.

În viitorul apropiat, îmi doresc să colaborez cu instituțiile culturale din țară și din străinătate, colaborări cu numeroși artiști profesioniști, de mare anvergură, să mă dezvolt și să evoluez frumos ca Om și ca Artist. Îmi doresc în continuare să pășesc în casele și inimile românilor cu noi Creații, proiecte muzicale unice, având ca temă iubirea și dragostea de țară, de om și de credință.

 Ai întâmpinat provocări în cariera ta? Dar, cele mai mari mulțumiri sufletești sunt…?

Ca în orice domeniu, provocările au rolul lor. În cariera muzicală am întâmpinat diverse provocări, care s-au dovedit a fi punți de dezvoltare atât în viață cât și în profesie. Eșecurile de multe ori ne ridică spre a vedea lucrurile în forma lor corectă și dreaptă. Ne ajută să luptăm în continuare pentru a ajunge la succesul mult dorit. Din provocări am învățat cele mai importante lecții despre viață și profesie. Testezi, ai eșecuri, nemulțumiri, dar înveți din ele.

Îmi propun să călătoresc mai departe și să rămână în inima mea bucuriile sufletești. În primul rând, cea mai mare mulțumire sufletească este că exist și că pot dărui oamenilor Cântecul din inima mea. De asemenea, sufletul este plin de iubire, de dragoste, de țară, de cântec, de bucurie, de pace, de credință si de frumos.

Cea mai mare mulțumire sufletească este Darul și Harul primit de la Bunul Dumnezeu – VOCEA. Cu ajutorul acestui prețios Dar, pot crea diverse capodopere muzicale, spre a fi dăruite oamenilor de la inimă, la inimă. Mulțumirea mea sufletească este să știu că cel de lângă mine este bine și rezonează cu tot ceea ce dăruiesc prin Cânt.

Încununarea celor 17 ani de muzică, consider că este cea mai mare mulțumire sufletească. Am învățat multe lucruri tainice ce țin de arta muzicală, am învățat să fiu OM, apoi ARTIST, am învățat că viața este un dar, iar muzica este sămânță pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu pe acest Pământ și conștientă fiind, am crescut și îngrijit această floare cu cel mai frumos nume: MUZICA.

MUZICA ESTE FLOAREA CE ÎNFLOREȘTE, LUMINEAZĂ ȘI DĂ ROD INIMII MELE!

 Ai întâlnit și voci negative care au dorit să te întoarcă din drumul tău? Dacă da, cum ai trecut peste recenziile negative?

În viață întâlnim și piedici pentru a nu ne atinge țelul și a ne împlini visul, voci negative și răutate de tot felul, dar, trebuie să știm care ne este misiunea pe acest pământ și să luptăm pentru împlinirea scopurilor noastre. Vocile negative nu le-am primit în viața mea. Fiind ocupată cu realizări de proiecte muzicale, creații noi și unice, niciodată nu am dat importanță la ce este negativ în mediul în care mă aflu.

Știu exact ce pași trebuie să urmez în a mă dezvolta frumos și știu cu ce oameni rezonez. Tot ce este negativ nu există pentru mine și nu ajunge până la mine. Primesc în viața mea doar ce este pozitiv, pentru a evolua în cariera de artist cu mult discernământ, luciditate în gândire, echilibru și seriozitate.

Cu ce gând ai intrat în 2020?

Cu gând de sănătate și cu credință că Bunul Dumnezeu va fi mereu alături de mine să duc povestea muzicală, a fetei cu ulciorul în întreaga lume.

Ce transmiți tuturor cititorilor revistei Viitorul României?

Să-și păstreze valorile, credința, neamul și țara, să rămână alături de revista Viitorul României, iar împreună, să ducem povestea României frumoase mai departe cu tot ce este mai frumos și mai sfânt.

Mulțumesc VIITORUL ROMÂNIEI!

 

Prețuire și recunoștință,

MARIANA MALOȘ

22 recommended
1385 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma