NICOLETA CRAMARUC, între munca la catedră și jongleria de cuvinte în versuri

- - 69 vizualizari

„Un profesor își poate pune amprenta asupra eternității. El nu poate ști cât de departe ajunge influența lui.” (Henry Books Adam).

Cu fiecare dintre ei relaționăm diferit. În schimb, azi vorbesc despre relațiile interumane bazate pe succes și de calitate, cu o trăsătură distinctă, în care respectul reciproc, experiențele comune și deschiderea sunt elemente cheie. Amintesc cu mare bucurie despre una dintre legăturile întemeiate care persistă între mine și omul cald, profesorul ales, creatorul de frumos, bogat și neobosit NICOLETA CRĂMĂRU

Într-o lume în care aproape fiecare cuvânt se transformă într-o etichetă și prea puțini oameni conștientizează adevărata putere a unui cuvânt asupra mentalului nostru, mă educ să-mi aleg cuvintele pe care le folosesc cu foarte mare grijă. Așa cum și-a dorit geniala poetesă afro-americană Maya Angelou, „mi-aş dori să fiu cunoscută ca o femeie inteligentă, o femeie curajoasă, o femeie iubitoare, care îi învață pe ceilalți oameni prin simplul fapt de a fi.”, o mărturie prin propriile cuvinte lăsată de invitata mea de azi.

11 ani de activitate academică, psiholog-asistent universitar în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, consilier dezvoltare personală, publicistă de scrieri metodologice și pedagogice, dar și un inventator de rime, pline de har și ingeniozitate, un jongler de cuvinte, un poet care seamănă metafore și o înșiruire de idei cu sens. Femeie, soră, nepoată, colegă, prietenă, confidentă. Aflați în rândurile de mai jos despre cine este Nicoleta Cramaruc, omul pe de-a-ntregul descoperit, fără ocolișuri și cât este de important să o ținem strâns lângă noi. Am dorit să aflați punctele de vedere ale unor oameni care ne inspiră activitatea și care ajută la îmbunătățărea educației prin exemplul propriu.

Să facem un exercițiu: Cum e Nicoleta omul? Cum e Nicoleta profesorul? Cum e Nicoleta poetul?

Omul din mine este extrem de senzitiv și empatic, destul de intuitiv și cu o inteligență psiho-emoțională care mă deservește destul de bine și tolerant până în punctul în care să uit de mine și de nevoile mele.

Profesorul Nicoleta este oarecum paradoxal, pentru că îmbină deschiderea, naturalețea și căldura umană cu rigurozitatea și respectarea regulilor stabilite sau enunțate la începutul jocului. Asta înseamnă că pot acorda o notă mică inclusiv acelor studenți cu care am creat o relație umană frumoasă și apropiată.

Cât o privește pe Nicoleta-poetesa, sunt nonconformistă și nu mi-am impus niciun fel de regulă după care scriu, încât primul meu volum de versuri nu a avut niciun punct și nicio virgulă, lăsând cititorului libertatea de a le așeza acolo unde simte el. Nici eu nu știu dacă mi-am conturat un stil anume, care să fie recognoscibil. Știu doar că aș putea fi recunoscută după esența mesajului pe care îl transmit.

V-a îndrumat cineva din familie să alegeți educația sau a fost o alegere proprie?

Dacă e să arunc o privire în trecutul meu aparent îndepărtat, deși amintirile noastre nu mai reflectă cu fidelitate realitatea de atunci, îmi amintesc că mama mea a decis să urmez Liceul Pedagogic din Iași. Paradoxal este că, în niciun moment ulterior, nu am regretat această alegere indusă, pentru că au fost cinci ani decisivi în formarea mea ca om, în primul rând. După absolvirea Facultății de Psihologie tot din Iași, intenția mea constantă a fost de a abandona educația, însă fire nevăzute m-au tras mereu către acest domeniu. Și, astăzi, sunt la stadiul în care profesez în educație pentru că am ales conștient să-mi accept misiunea.

Munca dumneavoastră la catedră s-a împletit cu latura boemă a cochetăriei cu versurile. Care ipostază vă place mai mult, cea de asistent universitar sau de poet?

Fiecare dintre cele două ipostaze amintite mă provoacă în moduri diferite, care îmi aduc plusuri în procesul meu de evoluție ca ființă umană. Să spunem că cea de asistent universitar este una din ipostazele mele exterioare și cea de poet, una din ipostazele mele interioare.  Aceasta din urmă îmi oferă hrana spirituală și energia vitală de care am nevoie pentru toate celelalte ipostaze sociale. E o ipostază, o stare în care pășesc fără să conștientizez de unde începe și unde se termină.

Sunt peste 10 ani de când lucrez cu studenții în orele de seminar și diversitatea structurilor umane cu care interacționez, este antidotul pentru o potențială plictiseală sau blazare. Mi-am construit interacțiunea profesor-student pe alte principii decât cele tradiționale, în sensul în care obiectivul care a primat pentru mine, a fost crearea relației umane și, ulterior, și transmiterea de cunoștințe. Probabil, atitudinea mea a și spulberat câteva mituri privind cum că ar trebui să fie o relație academică. Nu suntem unii mai prejos de ceilalți în acest tip de relaționare, însă să nu uităm niciodată de respectul mutual. Deci, da, iubesc ceea ce fac în acest mediu profesional.

Care este legătura cu poezia? Cum v-ați dat seama că o placeți? Cum v-ați cunoscut?

Poate părea paradoxal, însă am preferat să citesc proza de când mă știu. Printre picături, scriam versuri și le păstram la sertar. Am procedat astfel ani la rând, până când un anumit eveniment din viața personală m-a determinat să public primul volum. Din acel moment, atenția mea s-a reorientat și către poezie și am descoperit poeme superbe precum Femeie fenomenală scris de geniala poetesă afroamericană Maya Angelou sau cele scrise de românca noastră, Maria Timuc.

Ce planuri aveți după cele patru volume? Aveți un alt volum în lucru, pe care îl pregătiți să îl scoateți din sertar?

Primele trei volume au definit o anumită etapă din procesul meu de evoluție, pe care am depășit-o. Al patrulea volum, Mii de vieți (2017), a redeschis o nouă etapă din viața mea, în care încă mă aflu și, da, va fi urmat de un alt volum. Noul volum se va naște exact când va fi momentul său și va îmbina gânduri în versuri cu gânduri în proză.

Vă ajută inspirația să ieșiți din cotidian?

Ceea ce îmi aduce inspirația, este posibilitatea minunată de a trăi în două lumi precum lumea mea interioară și realitatea construită de mințile noastre, fără a fi implica nicio alunecare spre vreo tulburare patologică. Inspirația îmi deschide acea ușă către „acasă” care nu e un loc anume, ci, mai degrabă, o stare sau un timp de a respira, de a simți, de a privi, de a medita și de a fi. Pentru femei, această reîntoarcere acasă este vitală și este necesară cu atât mai mult cu cât suntem mai senzitive și mai empatice. Oricât de ciudat ar putea fi privit și etichetat un astfel de comportament al femeii, este izvorul care-i permite să rămână vie și autentică.

Ce personalități și-au pus amprenta asupra dumneavoastră de-a lungul anilor?

Pe măsură ce am învățat mai multe despre mine și despre viață, am descoperit că e sănătos să înțeleg subtila distincție dintre o persoană model și o persoană care te inspiră. Dacă, în cazul celei dintâi, există tentația de a-i urma calea cu orice preț, în cazul celei de-a doua, ești inspirat de a-ți găsi și urma propria cale. Pentru mine, sunt vreo patru astfel de femei care m-au inspirat și continuă să mă inspire.

Prima femeie care m-a inspirat, a fost și este profesoara mea de limba română din liceu, doamna Olga Bojoi, și care mi-a sugerat mereu să urmez facultatea de psihologie. De la ea, am învățat, în mod special, ce înseamnă să ai o responsabilitate asumată. O a doua femeie care m-a inspirat, a fost și este profesoara de Psihologia vârstelor și a dezvoltării de la facultate, doamna prof.univ.dr. Luminița Iacob, de la care am învățat, printr-un mecanism invers, că e absolut în regulă să fii imperfect. Am menționat acest mecanism invers, pentru că, în toți anii de facultate, simțeam o teamă în prezența dumneaei, o teamă de a nu fi suficient de bună în raport cu expectanțele sale, când, de fapt, nu trebuie și nici nu putem fi perfecți.

Cea de-a treia femeie care mă inspiră, este Anna Mae Bullock (cunoscută sub numele de Tina Turner). Viziunea ei asupra vieții este absolut impresionantă și mi-a fost un suport notabil în multe momente dificile, încât am învățat să-mi spun: “dacă ea a putut, eu de ce nu?!” De la ea, am învățat în mod constant despre activarea puterii interioare. Și încă o femeie fenomenală, care mă inspiră în orice secundă, este Jane Fonda. De la ea am învățat cum să-mi redescopăr feminitatea și cum să retrezesc acea minunată femeie interioară, care locuiește în mine. De altfel, în momentul în care am cunoscut-o personal pe Jane, am primit cea mai minunată lecție despre curaj și vulnerabilitate asumată, despre a te lăsa văzut exact așa cum ești.

Cine este muza de inspirație? Cui îi transmiteți gândurile din multitudinea de poezii așezate pe foi?

Muza mea este cameleonică, pentru că poate fi o stare interioară, o persoană pe care am întâlnit-o, un oraș pe care l-am colindat la pas, o idee care-mi umblă prin minte, o sincronicitate pe care o observ, o amintire care se trezește din sertărașul ei, un fenomen al naturii, interacțiunea cu un animal sau cu un copil, vocea cuiva sau acorduri muzicale ancestrale. Gândurile pe care le aștern în versuri sunt pentru oricine consideră că o frântură din ele i-ar putea fi suport în procesul său de evoluție interioară și l-ar ajuta să se ridice de jos și să meargă mai departe prin viață. Simt că așa cum eu găsesc suport în gândurile și viziunea altor persoane, posibil și alți oameni să-l descopere în gândurile mele, pentru că noi, toți, suntem interconectați.

 Care este momentul din zi care vă conduce spre creativitate?

Nu există un moment anume al zilei și nici nu anticipez cu exactitate clipa de inspirație. De aceea, mi-am creat ritualul de a avea în geantă un pix și o foaie împăturită, pe care să-mi notez gândurile exact în momentul în care îmi apar în minte. Acest fapt înseamnă că, de multe ori, mă opresc inclusiv pe stradă și scriu, chiar dacă sunt două-trei versuri și atât.

Relatia profesor-elev/ student a suferit în ultimii ani. Cum credeți că noua generație mai poate fi atrasă către lectură?

          Din punctul meu de vedere, orice schimbare necesară într-o societate este posibilă doar atunci când se pornește de la ceea ce se numește celula de bază a societății, respectiv familia. Relația profesor-elev/ student s-a deteriorat pentru că relația părinte-copil s-a deteriorat și pentru că există o mare confuzie între rolul școlii și rolul părintelui. Școala nu educă, școala instruiește, însă părinții plasează și rolul educației tot pe umerii școlii. Fiecare copil va face tot ceea ce vede în familie, va gândi așa cum gândesc părinții săi, va fi ceea ce părinții creează din el. Atunci când mama și tata vor găsi un răgaz să stea cu o carte în mână  acasă, atunci și copiii vor lua în considerare o astfel de activitate și vor ajunge să o considere plăcută și necesară.

Printre scrierile de ordin științific și cele in versuri, programul de câteva ore bune desfășurate la universitate și la scoala unde activați, cât timp vă mai rămâne și pentru alte plăceri? Apropo, cum vi-l petreceți?

Cum sunt o structură care funcționează optim atunci când perioadele de activitate intensă sunt alternate cu cele de repaos, am învățat să le delimitez cu foarte multă strictețe și, mai mult, să le respect fără excepții. Ceea ce doresc să citiți dincolo de aceste rânduri, este faptul că am învățat să mă respect pe mine, în primul rând, și nevoia absolut firească de timp pentru mine.

Acest timp pentru mine se extinde de la a mă detașa de tot și de toate, inclusiv oameni, pentru a citi sau a urmări anumite interviuri sau conferințe pline de informații prețioase, la a merge la teatru, inclusiv în alte orașe pentru o piesă foarte bună și la a călători peste tot, în lume. Călătoriile au devenit un mod de viață pentru mine și cea mai eficientă modalitate de cunoaștere, îmbogățire spirituală, detașare, redescoperire, evoluție umană și bucurie de a trăi.

Fiecare destinație este aleasă deloc întâmplător, în corelație cu starea mea interioară din momentul respectiv și cu etapa de viață în care mă aflu. De altfel, învăț să-mi ascult intuiția și să o las să mă ghideze în alegerea călătoriilor.

Un scurt rezumat: filmul preferat, cartea favorită, un motto după care vă ghidați.

Sunt multe filme pe care le-aș recomanda spre vizionare și mi-ar fi dificil să aleg unul anume. Aș aminti de O minte sclipitoare (Cu Russell Crowe în rolul principal) sau de Profesorul și nebunul, avându-i pe Mel Gibson și Sean Penn în rolurile principale. Și în cazul cărților, mă aflu în aceeași dificultate de alegere, însă pot menționa o carte citită mai recent, Povestea ta a început demult, scrisă de Mark Wolynn.

În prezent, rezonez profund cu vorbele actriței Shirley MacLaine care spune că nu avem idee cât de multă plăcere ne aduc lucruri nu mai mari decât ochiul unei muște, eu interpretând această plăcere ca pe o bucurie autentică.

Ce gânduri transmiteți cititorilor?

Schimbarea începe întotdeauna din noi. Atunci când dorește o schimbare, individul uman este tentat să acționeze asupra tuturor din exterior, mai puțin asupra lui însuși. Dacă e să ne raportăm la relația părinte-copil, atunci când părintele este deranjat de un comportament nepotrivit al copilului, acționează exclusiv asupra acestuia, uitând că se află și el în aceeași dinamică relațională. De altfel, consider că cel mai prețios dar pe care îl putem oferi copiilor noștri, este să lucrăm la noi înșine în permanență. Aceasta este singura cale pentru ca fiecare dintre noi să devină o mai bună versiune a sa și niciodată nu e prea târziu să începem acest proces de reconstrucție.

 

Bucuria de a trăi

Mă bucur că trăiesc

Dincolo de rolul pământesc,

Care de frici e împământat

Și fără zâmbete de dat.

 

Mă bucur ă trăiesc Acum.

Că am pășit pe un alt drum,

De-o parte și de alta având

Puterea gândului dintr-un cuvânt.

 

Mă bucur că trăiesc Aici,

       Făr acei oameni ce sunt mici

Și cu privirea aplecată

De mintea veche și ridată.

 

Mă bucur că trăiesc

Dincolo de rolul pământesc,

Care-i la braț cu suferința

Și ne subjugă, clar, voința.

               Nicoleta CRĂMĂRUC

             Mii de vieți, 2017, LUMEN

Credit foto: Mara Neicu

comments icon 0 comments
69 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma