a

Valentin Gheorghe, puștiul care a câștigat o medalie de aur la un concurs de lupte greco-romane: ”Sentimentul că lupți pentru țara ta te face să devii alt om!”

- - 38- 46 vizualizari

Valentin Gheorghe este un puști în vârstă de doar 14 ani, care a reușit să câștige o medalie de aur în cadrul unei competiții naționale de lupte greco-romane.

Valentin Gheorghe s-a născut în Giurgiu, nu și-a cunoscut părinții, însă se bucură de o poveste de succes. Fiind antrenat de Florin Antonescu, acesta s-a dedicat acestui sport și a început să facă performanță.

”Am venit la lupte împreună cu fratele meu mai mare, Florin, care acum este component al lotului de lupte de la Steaua. M-a adus, am văzut despre ce este vorba, și mi-a plăcut. Și așa… am rămas!”, povestește, timid, Valentin.

Primul lui concurs a fost pe vremea când avea doar opt ani, la Clubul Dinamo, unde, de altfel s-a și accidentat. Pe moment, a vrut să renunțe, dar „stofa dură” din care este croit l-a făcut să strângă din dinți și să câștige. Au urmat apoi concursurile, unul după celălalt, aproape toate terminate pe podium. Cele mai multe, chiar pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Cel mai important concurs al lui Valentin Gheorghe este Campionatul European U15, de unde s-a întors cu cea mai bună clasare din lotul României: locul 6 la categoria 45 kg, categorie la care au fost înscriși 41 de sportivi.

„Acolo este altceva, sentimentul că lupți pentru țara ta te face să devii alt om. Sincer, nu se compară cu un concurs național sau zonal la care am mai participat…”, își amintește Valentin Gheorghe, potrivit Cancan.

El spune că cel mai frumos moment este atunci când, pe salteaua de luptă, reușește să își învingă adversarii.

38 recommended
46 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »