Pasiunea pentru muzică i-a deschis drumul spre o carieră militară. Mărturisirile Roxanei Maria Oprică, instrumentist șef, gradul de sergent major în cadrul Muzicii Militare a Forțelor Navale Române

- - 1 vizualizari

Poate mulți se întreabă de ce o femeie alege să se dezvolte în domeniul militar, formând o carieră militară, mai ales când se naște într-un oraș cu multe oportunități. Răspunsul convingător și sincer la această curiozitate îl poate oferi cea care dă tonul fanfarei militare a Forțelor Navale, o tânăra ieșeancă care după ani buni de experiență dobândită în alte domenii, chiar și peste granițele țării noastre, s-a întors la prima dragoste, muzica, pe care a îmbinat-o armonios cu haina militară, mediul disciplinat și conduita ireproșabilă. Îi dau libertatea și responsabilitatea cuvântului în Viitorul României, Roxanei-Maria Oprică, instrumentist șef, gradul de sergent major în cadrul Muzicii Militare a Forțelor Navale Române.

“Cariera militară mă definește. Este un domeniu, care pare-se, îmi era predestinat. Fiind din fire responsabilă, disciplinată, ordonată, meticuloasă în tot ceea ce fac, și binecuvântată cu acest talent, consider că toate acestea au contribuit perfect la îmbinarea carierei de muzician cu cea de militar.

            Nu s-a identificat cu jurnalismul, deși diploma de licență o recomanda, iar pasul spre o carieră militară a fost făcut abia acum 5 ani, după lungi căutări ale sinelui. Nici cei doi ani petrecuți în Norvegia, o țară în care mulți dintre noi aderă să își facă un trai unde, se pare, că  ar fi condiții foarte bune, nu au convins-o pentru a se stabili acolo pe o perioadă nedeterminată. Probabil, în tot acel timp, sufletul i-a șoptit mereu că locul ei, unde să simtă că aduce valoare, e în țara natală.

Ne-a dezvăluit că acasă nu înseamnă un loc, ci unde simte pace și bucurie și are împrejur oameni care o iubesc și o definesc. Constanța este orașul unde este stabilită momentan datorită serviciului și al studiilor pe care încă le face, fiind masterandă în cadrul Facultății de Arte “Ovidius” din Constanța, secția Muzică. Perfecționarea continuă îi oferă o garanție a reușitei. Însă, cele mai multe amintiri o leagă de orașul natal, Iași, aici unde a făcut cunoștință cu primul instrument la care cântă, pianul.

Pianul l-am studiat timp de 12 ani în cadrul Colegiului Național de Artă “ Octav Băncilă” din Iași, iar la saxofon am învățat să cânt pe perioada de școlarizare la Centrul de Instruire pentru Muzici Militare din  București.”

Vine cu mulțumiri imense aduse atât fratelui său, cât și familiei pentru tot suportul oferit și ne declară că nu uită momentul cel mai special trăit, atunci când a depus jurământul militar. De asemenea, prima participare la Ziua Marinei a fost iarăși de o însemnătate mare, emoțiile fiind înălțătoare și divine, după spusele invitatei mele. Să o cunoaștem, drept urmare!

            Cine este Roxana Maria Oprică, ce ai studiat și încotro te îndrepți?

            Numele meu este Roxana-Maria Oprică. Am vârsta de 33 de ani și sunt, în ordine cronologică inversă, absolventă a Facultății de Artă “Ovidius” din Constanța, specializarea Pedagogie Muzicală, promoția 2018, absolventă a cursului de subofițeri pe filieră indirectă a Centrului de Instruire pentru Muzici Militare din București, promoția 2015, absolventă a Facultății de Litere “Alexandru Ioan-Cuza” din Iași, specializarea Jurnalism, promoția 2009, absolventă a Colegiului Național de Artă “ Octav Băncilă” din Iași, secția instrumentală, specializarea pian, promoția 2006. În prezent sunt masterandă în anul 2, în cadrul Facultății de Arte “Ovidius” din Constanța, secția Muzică.

Sunt din Iași, însă de mai bine de 5 ani, locuiesc în Constanța, unde sunt angajată a Ministerului Apărării Naționale în cadrul  Muzicii Militare a Forțelor Navale Române, fiind încadrată pe funcția de instrumentist-șef, gradul de sergent major. Instrument principal pian, iar secundar saxofon alto. Pianul l-am studiat timp de 12 ani în cadrul Colegiului Național de Artă “ Octav Băncilă” din Iași, iar la saxofon am învățat să cânt pe perioada de școlarizare la Centrul de Instruire pentru Muzici Militare din  București.

Cui îi mulțumești pentru că te-a determinat să mergi pe calea pe care ai ales-o de 5 ani?

            În ianuarie 2014, la îndemnul fratelui meu, Sg.maj. Oprică Marcel, care pe atunci era elev al cursului de subofițeri al Centrului de Instruire pentru Muzici Militare din București, am hotărât să întreprind toate demersurile necesare dosarului de înscriere, respectiv pregătirea fizică și artistică  pentru admiterea la cursurile de subofițeri. În tot acest timp, părinții au fost cei care m-au susținut atât financiar, cât și moral. Îi sunt recunoscătoare pentru tot lui Dumnezeu,  pentru faptul că m-a binecuvântat cu acest talent, moștenit din moși-strămoși, precum și familiei, dascălilor  și prietenilor mei dragi, fiecare contribuind cu ceva în dezvoltarea și formarea mea, atât ca artist, dar mai ales ca om.

Cariera militară pentru tine înseamnă…?

            Cariera militară mă definește. Este un domeniu, care pare-se, îmi era predestinat. Fiind din fire responsabilă, disciplinată, ordonată, meticuloasă în tot ceea ce fac, și binecuvântată cu acest talent, consider că toate acestea au contribuit perfect la îmbinarea carierei de muzician cu cea de militar. Iubesc ceea ce fac și mă împlinește ca om prin simplul fapt că pot dărui din bucuria mea contribuind la bucuria celor care, de fiecare dată când ne văd și ne ascultă, sunt cuprinși de emoții ce trezesc, chiar și pentru moment,  zic eu, dragoste. Însă, până să ajung în această poziție, drumul parcurs a fost anevoios, însă întotdeauna am considerat că tot ceea ce vine în viața noastră ne este de folos și are rolul de a ne ghida către ceea ce suntem și ceea ce ne dorim să fim, de aceea, chiar și cele mai dificile momente le-am luat ca pe o provocare menită să contribuie la dezvoltarea mea.

Care este momentul cel mai frumos pe care l-ai simțit în toată această perioadă?

            Toate momentele sunt deosebite și frumoase. Însă nu voi uita niciodată emoțiile copleșitoare din ziua Depunerii Jurământului Militar, precum și prima mea participare la Ziua Marinei. Astfel de momente îmi cuprind  sufletul cu emoții deopotrivă înălțătoare și divine.

Provocarea cea mai mare…?

            Provocări au fost multe, de la reînceperea studiului la pian după o pauză de mai bine de 8 ani până la învățarea unui instrument nou în mai puțin de un an precum și momentul în care a fost nevoie să o iau de la zero într-un oraș nou, cu oameni noi, obiceiuri noi. Din fericire, nu mi-a lipsit suportul familiei și motivația, aspecte ce mi-au fost de folos în a merge până la capăt, indiferent de dificultățile  întâmpinate.

Ușor sau greu ți-a fost să te obișnuiești cu uniforma militară, programul strict și mediul disciplinat?

            Așa cum spuneam și mai sus, disciplina, ordinea, responsabilitatea și grija sunt aspecte definitorii ale caracterului meu, de aceea, din momentul în care am pășit în acest domeniu, toate lucrurile au decurs în mod natural, ca și cum dintotdeauna aș fi făcut acest lucru. De aceea am și specificat și cred că această carieră îmi era predestinată.

Cum decurge o zi de a ta?

            În ceea ce privește  programul de muncă, acesta începe cu ora 07:30 și se încheie la ora 15:30. Însă nu fiecare zi este la fel. Sunt zile în care ne ocupăm doar de aprofundarea studiului în muzică și sarcinile specifice zilei în curs, dar și zile în care suntem prezenți la diverse aniversări, manifestații culturale sau ceremonialuri cu caracter strict militar. Aceste activități se desfășoară atât în garnizoana Constanța, cât și în celelalte garnizoane din țară precum București, Târgu Mureș, Miercurea-Ciuc ș.a. De altfel, activitatea noastră nu se reduce doar la ceremonialurile militare.

Am participat și la diverse festivaluri de muzică militară, precum cel ce are loc o dată la doi ani, în Brăila, când toate muzicile militare din țară, precum și din țări ca Republica Moldova, Ucraina, chiar și America se unesc și formează un întreg, intepretând diverse piese ușoare binecunoscute publicului, precum  și  creații proprii. Acest festival ține în jur de 3 zile, timp în care desfășurăm parade în oraș, dar și programe artistice în cadrul cărora fiecare muzică militară prezintă un moment muzical îmbinat cu o coregrafie bine pusă la punct. Vreau să amintesc și de concertul anual, dedicat zilei Sf. Andrei și a Zilei Naționale a României, care are loc la Casa de Cultură din Constanța, precum și Ateneul  Român din București. Acest concert constă în interpretarea de marșuri și piese populare consacrate în colaborare cu Corala bărbătească ortodoxă “Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

Vreau să menționez că avem și un repertoriu coral format din diverse piese cu caracter marinăresc, religios etc care se îmbină perfect cu muzica instrumentală în cadrul momentelor  artistice cu muzică  de promenadă.

Timpul liber îmi place să îl umplu cu activități precum plimbările în natură, studiu la pian, citit, socializare cu prietenii, o piesă de teatru sau operă, un film la cinema. Sunt momente pe care le petrec și singură, însă de cele mai multe ori, îmi place să mă bucur de aceste activități în prezența persoanelor pe care le iubesc și care mă definesc.

Ai simțit vreodată că ești favorizată doar pentru că ești parte feminină din “familie”?

            Colectivul Muzicii Militare a Forțelor Navale Române este format deopotrivă din bărbați și femei, respectiv 19 bărbați, inclusiv șeful nostru, domnul colonel doctor Cornel Ignat și 3 femei: eu, colega mea Sg.maj. Tănase Adina și Sg.maj. Cărpuș Laura, care este în prezent în concediu de maternitate, fiind de altfel cea care a fost prima prezență feminină care a făcut parte din muzica militară de la Constanța. Aș putea spune că suntem favorizate din prisma faptului că suntem în minoritate și, de cele mai multe ori, privirile sunt îndreptate către noi. La fel ca și restul colectivului, depunem același efort și muncă. Însă, aș vrea să menționez că privilegiul ar putea consta în faptul că, prin prezența noastră, aducem o pată de culoare și armonie în colectiv și sunt sigură că și colegii noștri sunt de acord cu această afirmație.

Iași și Constanța sunt două orașe mari unde ai ales să te dezvolți și să crești. Totuși, unde e acasă pentru tine?

            Evident că cele mai multe amintiri mă leagă de locul meu natal, Iași. Însă Acasă pentru mine este acolo unde simt bucurie și pace. Ori bucuria și pacea nu ne sunt oferite de locuri, ci de oamenii din acele locuri.

O îndrumare pentru toți tinerii care visează să își croiască un drum în domeniul muzicii militare.

            Să își urmeze intuiția și, indiferent de dificultățile întâmpinate pe parcurs, să nu renunțe. Răbdarea și perseverența sunt esențiale în  orice domeniu, nu doar cel militar. Îi sfătuiesc să trateze cu seriozitate probele eliminatorii: testul psihologic și proba sportivă. Sunt probele la care cei mai mulți dintre participanți sunt eliminați. În ceea ce privește studiul muzical, să își dorească să exceleze cu fiecare zi care trece. Acest lucru este posibil doar prin voință, responsabilitate și efort. Cariera militară impune o anumită conduită, cu atât mai mult prin faptul că nu  sunt puțini cei pentru care suntem modele de urmat. De aceea avem responsabilitatea de a ne comporta și purta ireproșabil. Astfel, disciplina, ordinea, armonia, câteva din criteriile care ar trebui să ne definească, sunt definitorii.

            Aș încheia printr-un citat care îmi place: “Aceasta este adevărata libertate: nu libertatea de a alege, ci libertatea de a fi”. Ori pentru mine și libertatea de a alege și deopotrivă, libertatea de a fi, implică responsabilitate.

 

comments icon 0 comments
1 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma


Bookmark?Remove?

Drumul anevoios al Violetei Bîrlă, de la casa de copii până la platorurile de televiziune din Italia. Povestea de viață a româncei devenită regizor în Roma

-

Oferă-mi câteva sugestii de cărți și filme și mă pot declara mulțumită. Nu îți mai cer nimic decât după vreo două săptămâni. Când eram mai mică, recunosc, nu le îndrăgeam. Dar, acum știu că în paginile dintr-o carte ne întâlnim cu niște povești. Și mai știu că... Mai mult »