Ioana Nicolescu trăiește de 30 de ani la Paris, lucrând cu brand-uri de top ca Dior, Prada sau Comme des Garçons, iar de curând a demarat la București un proiect creativo-civic care atrage atenția asupra parcului Cișmigiu, proiect care și-a câștigat rapid popularitatea și care poate funcționa ca o sursă de inspirație pentru noi toți: #CișmigiuMonAmour.

„Cișmigiu Mon Amour a demonstrat, într-o măsură, cât de importantă este o comunitate și cât de mult contează ca membrii acelei comunități să-și adune forțele și să încerce să schimbe ceva”, spune Ioana Nicolescu. Apărut din dorința de a lua atitudine față de planurile autorităților în privința parcului monument istoric, #CișmigiuMonAmour aduce împreună vocile celor care iubesc grădina urbană încărcată de istorie, într-un oraș tot mai poluat, în care e atâta nevoie de apărarea oazelor de natură.

#CIȘMIGIUMONAMOUR. Cum a apărut proiectul Cișmigiu Mon Amour, pe care l-ați lansat în toamna anului trecut? Ce a determinat această inițiativă? Ce v-ați propus?

Proiectul #CișmigiuMonAmour a apărut ca o reacție la proiectul inițiat de Primăria Capitalei, de „Restaurare peisagistică a parcului istoric Grădina Cișmigiu”, cu un buget de 10 milioane de euro din fonduri europene. În buget însă nu era alocat nici un euro pentru vegetație sau faună. Din contră, erau prevăzute lucrări de betonare și tăiere de copaci, desființarea locurilor actuale de joacă și construirea a numeroase chioșcuri comerciale, printre altele. La sfârșitul lunii iulie anul trecut – și când toată lumea era atentă la cazul Caracal – acest plan a fost votat, dar fără să apară public și să poată fi consultat oficial. În ciuda scrisorilor deschise adresate Primăriei și a petiției Grupului de Inițiativă Civică Cișmigiu (care a fost semnată de peste 7.600 de oameni), nu s-a primit vreun răspuns nici până azi. Lipsa de informație și transparență din partea autorităților ne-a determinat să ne gândim la un proiect creativo-civic, care să poată atrage atenția asupra unei situații urgente și grave. În planurile destul de negre pentru Cișmigiu era vorba despre o schimbare radicală, în privința căreia trebuia să acționăm. Așa că, împreună cu o mână de oameni pentru care Cișmigiul contează, ne-am propus să tragem un semnal de alarmă, atât pentru cetățeni, cât și pentru autorități. Ne-am dorit să fie un imbold pentru oameni de a nu mai aștepta să facă altcineva lucruri pe care le pot face ei. Și să știe că pot (și trebuie) să intervină din punct de vedere civic, când deciziile autorităților nu sunt cele sănătoase pentru oraș, de exemplu. E vorba de o grădina publică, declarată monument istoric de categorie A, de importanță națională. Cișmigiul reprezintă un parc-simbol, deci este cu atât mai important de protejat.

PARIS. Ați locuit la Paris aproape trei decenii, ați lucrat în industria luxului și a modei, oferind consultanță pentru brand-uri ca Dior, Prada sau Comme des Garçons. Cum ați descrie experiența dumneavoastră pariziană?

În continuare locuiesc la Paris. Chiar dacă în ultimii șase ani am petrecut mult timp în București, acolo consider că este „acasă”. Franța este țara unde m-am format ca om și ca profesionist, ajungând acolo la o vârstă fragedă. Acolo am învățat ce înseamnă cu adevărat moda, dincolo de visurile pe care le aveam în România, la școala de artă, unde îmi doream să fac prezentări de modă și să poarte lumea piesele mele. Moda poate fi un mare clișeu când nu o cunoști. Dar, când ești în mijlocul ei, îți dai seama că înseamnă foarte multă muncă, că trebuie să stăpânești mai multe tehnici în profunzime, pe care să le perfecționezi continuu, mai multe limbi, mai multe culturi. Și înțelegi că nu ești mai puțin artist dacă ai grijă de partea comercială a creației tale, ceea ce nu te învață școala românească, unde activează prea puțini oameni cu experiență în modă. E bine să faci ceva frumos, dar bine este să și ajungă la oameni. Modă înseamnă să-ți înțelegi și să-ți creezi un public, să știi să-l duci mai departe cu tine, dincolo de a crea piese interesante. Așa am învățat ce înseamnă luxul, unde nu am căutat în mod special să lucrez, dar în care am ajuns să-mi desfășor activitatea cu precădere. O lume unde „the sky is the limit” capătă cu adevărat sens, unde am avut multe experiențe extraordinare în urma cărora m-am ales cu prietenii minunate. Lucrurile esențiale – mai ales în modă, oricât de mult ai citi despre ele sau te-ai uita la documentare – ai nevoie să le poți trăi ca pe o adevărată experiență personală la 360 de grade. Poate sună pompos, dar Franța este țara care mi-a oferit enorm și m-a ajutat să fiu cine sunt azi – fără ea, cu siguranță nu ar fi fost Code Noir Style sau #CișmigiuMonAmour.

ROMÂNIA. Ce v-a determinat să reveniți în România și să încercați să construiți ceva aici? Și, bineînțeles, cum vedeți România, și mai ales Bucureștiul, după toți acești ani petrecuți în capitala Franței? Cât de actual mai pare clișeul cu Micul Paris?

M-am întors dintr-un motiv personal, pentru care ar fi trebuit să rămân doi-trei ani. Nu a fost așa, sunt de mai bine de șase ani aici. Iar dacă am ales să locuiesc aici o perioadă, oricât de scurtă ar fi ea, mi-am propus să schimb ce consider că nu este în regulă, nu să stau să mă uit. Nu cred că pasivitatea schimbă lucrurile în bine. Așa am întâlnit tot felul de oameni faini și m-am implicat în proiecte care s-au legat firesc. Am învățat să las lucrurile să se facă în timpul lor, ceea ce nu este ușor pentru mine, fiind obișnuită cu alt ritm.

Bucureștiul abordează viața încet și sigur, este mult mai liniștit decât Parisul. La Paris timpul fuge de tine și tu fugi continuu după el. La București ai timp – de prieteni, de implicat în proiecte de voluntariat, de savurat o prăjitură, de mers în parc, de privit copacii și reflexia lor în apă.

Rămâne destul de actual clișeul cu Micul Paris – de altfel, mi-aș dori ca în evoluția sa, Bucureștiul să rămână cât mai aproape de ce este Parisul. Un oraș care-și iubește trecutul, de care are grijă și de care este mândru, un oraș care transformă vechile căi ferate în grădini suspendate cum este La Coulée Verte sau lasă locurile virane dintre blocuri să devină parcuri printr-o simplă cerere a vecinilor. Un loc unde implicarea civică este un lucru firesc, de bun simț și o parte din educație.

CIȘMIGIU. Ce vă leagă de Cișmigiu? Care este povestea dumneavoastră cu parcul?

Cișmigiul vine cu o poveste foarte personală, sunt de trei generații „vecină” cu el, deci practic a devenit un membru de familie. Bunica și bunicul din partea mamei au locuit pe strada Brezoianu la numărul 51, mama a crescut acolo și tot acolo m-am născut și eu. O coincidență hazlie a făcut ca vara trecută să o cunosc pe actuala proprietară a fostului nostru apartament. Desigur, ne-am întâlnit la o acțiune pentru salvarea Cișmigiului. Cristina, ca și bunica mea, este din Cluj și auzise vorbindu-se despre familia mea de la foștii proprietari. A fost foarte amuzant să-i trimit mamei poze cu apartamentul – am recunoscut doar terasa cea mare, unde stăteam vara cu toții să luăm micul dejun!

În Cișmigiu am învățat să merg, acolo am alergat după primul cățel de era să ajung în stradă, pe Schitu Măgureanu – norocul meu a fost că un alt cățel venea din partea opusă și m-am reîntors în parc după el, sub ochii îngroziți ai bonei mele de atunci.

Tot în Cișmigiu mi-am făcut și primele zile de naștere, unde veneam să ne jucăm de-a Legendele Olimpului sau de-a indienii. Era mare lucru o zi de naștere în parc, pentru că pe atunci nu se făcea așa ceva. Iar mama plănuia totul foarte atent și noi ne distram grozav o zi întreagă, lucru pentru care presupun că toți ceilalți părinți îi ridicau în secret câte o statuie.

UN PROIECT CREATIVO-CIVIC. Este felul în care preferați să vorbiți despre #CișmigiuMonAmour. Ce înseamnă, mai exact, un astfel de proiect? Cum se pot implica cei care, la rândul lor, iubesc Cișmigiul?

Cred în abordarea altfel a problemelor – într-un mod creativ. Cele mai faine proiecte creative ies din situații dificile, unde ești constrâns să găsești repede soluții. Cel puțin așa e la mine: îmi place din ceva foarte negru să scot mai multe nuanțe de roz.

De aceea am și numit #CișmigiuMonAmour un proiect creativo-civic, pentru că așa a fost: o idee creativă motivată de o inițiativă civică. Am vrut să arătăm că oricine (și, în cazul nostru, orice bucureștean are măcar o amintire în Cișmigiu) poate face ceva dacă vrea, chiar dacă în trecut poate nu și-a găsit curajul sau energia să intervină. Te poți implica în problemele orașului, ale cartierului în care trăiești, fără a fi motivat de un demers politic sau parte din inițiativa vreunui partid – chiar dacă unii au ales să vadă asta în #CișmigiuMonAmour.

Ne-am asumat faptul că ne vom expune public în perioada alegerilor, când oamenii sunt mai bănuitori, și că la un moment dat cineva va încerca să găsească o cu totul altă motivație pentru proiect decât cea reală. Și anume că am identificat o situație și am decis să ne implicăm așa cum am știut noi mai bine – printr-un proiect creativo-civic, făcut cu zero buget, dar cu multă energie și convingere.

Cât despre implicare, avem șansa de a trăi într-o perioadă în care s-au născut multe grupuri de inițiativă civică în țară, un lucru foarte firesc în alte țări – în Franța, să te implici civic reprezintă o tradiție. Oricine se poate implica în problemele cartierului. Mie mi-a plăcut să mă implic în acțiunile grupului Cișmi Civic și să-mi cunosc vecinii în alt fel: sunt ateliere de grădinărit, de albinărit (grupul îngrijește mai mulți stupi urbani, care se află pe acoperișul clădirii The Institute) sau de cunoscut păsările din Cișmigiu. Toate atelierele beneficiază de participarea unor specialiști, cum ar fi peisagiști, apicultori sau ornitologi, care ne învață gesturile bune legate de albine, plante și natură. Iar pentru cei care iubesc Cișmigiul, cine dorește să se implice poate urmări pagina de Facebook a grupului, unde sunt anunțate acțiunile publice, precum și un status al lucrurilor.

SPIRIT CIVIC. Cum considerați că stăm la acest capitol în București, comparativ cu alte capitale europene? Ce credeți că ar fi de făcut pentru a crește spiritul civic în rândul populației?

Cred că bucureștenii încep să realizeze ușor-ușor că se pot implica și pot schimba lucruri în orașul lor, mai ales cei de vârsta mea, care au circulat și mai mult prin străinătate. Desigur, mai avem mult până să ajungem la o normalitate, cum este cazul la Londra, unde organizațiile civice au un rol atât de important, încât sunt consultate prioritar de către autorități când este vorba de luat decizii pentru londonezi. Sau în Franța, unde opinia cetățeanului este respectată și ascultată – francezii sunt cunoscuți ca fiind foarte vocali de câte ori nu le convine ceva și sunt atașați de drepturile lor, pe care și le exercită cu mândrie. La noi, încă dăm vina pe toți cei din jur când nu merge ceva – guvernul, partidul de la putere, administratorul, vecinul ș.a.m.d. Ar fi bine dacă autoritățile și-ar da seama că au mai mult de câștigat decât de pierdut colaborând cu cetățenii – nimeni nu poate ști mai bine nevoile locuitorilor decât ei. Da, cred în dialogul dintre cetățeni și autorități, atâta timp cât cele din urmă ne tratează cu respect, înțelegând că sunt puse în slujba noastră și plătite din banii noștri. Putem comunica elegant și colabora pentru binele comun și, mai ales, ne putem respecta reciproc.

VOCE. Actorii Victor Rebengiuc și Marius Manole sunt printre cei care s-au alăturat inițiativei, alături de alți artiști, dar și de jurnaliști, arhitecți sau influenceri. Cum ați ales vocile din cadrul campaniei, ce a contat și cum au reacționat atunci când le-ați propus să ia atitudine pentru salvarea Cișmigiului?

Alegerea oamenilor s-a făcut natural – aveam și câțiva oameni extraordinari în minte, pe care-i cunoșteam deja, deci știam că proiectul corespunde valorilor lor. A fost esențial pentru mine și pentru proiect ca toți cei care au dorit să se implice să cunoască înainte Cișmigiul și proiectul Primăriei pentru a-și putea formula o părere proprie, bazată pe lucruri concrete. Să rezoneze cu proiectul #CișmigiuMonAmour, să creadă în cauza asta comună, să înțeleagă că nu este un demers politic și că ne dorim să facem ceva diferit ca să salvăm un parc de care ne leagă pe mulți o mare parte din viață.

Nu mă așteptam la reacții așa rapide și generoase – domnul Rebengiuc a vorbit cu mine la ora 9:00 la telefon, iar la ora 14:30, în aceeași zi, era cu noi în studio la filmare. Marius Manole a venit cu încă un cameraman după el, pentru că mai trăgea un clip imediat după, iar Andrei Leonte a venit să filmeze în drum spre un concert – ca să-i menționez doar pe câțiva dintre cei care au participat la proiect. Cred că asta spune multe despre reacția lor.

Le mulțumesc pentru vocile, chipurile, amintirile și emoțiile lor lui Victor Rebengiuc și Marius Manole (actori), Sonia Argint Ionescu, Cristina Stănciulescu și Marius Constantinescu (jurnaliști), Andrei Leonte (artist), Vladimir Drăghia (sportiv și actor), Emil Ivănescu (președintele Ordinului Arhitecților din România, Filiala București), Lou Gelehrter (arhitect), Liviu Giosan (geolog), Renata Bota & Christian Balazs (instagrammeri), Maria Zvinca (vlogger), Alexandru Mihai (communication strategist) alături de Oltin Dogaru (fotograf).

EXPERIENȚĂ. Cum ați rezuma până acum experiența #CișmigiuMonAmour? Care sunt principalele satisfacții pe care vi le aduce, dar și care au fost principalele dificultăți pe care le-ați întâmpinat?

A fost un proiect spontan, cu care nu mă așteptăm să ajungem așa de departe. Ce ne-am dorit a fost, pe lângă un semnal de alarmă, ca oamenii să rețină că se poate și altceva decât ce se întâmplă acum în București, și că resurse există pentru reconstruirea orașului. Iar în perioada de acum cred că este și mai actual să ne gândim la țară, la lumea pe care vrem s-o avem „după”.

Prin #CișmigiuMonAmour am cunoscut în altă ipostază oameni faini care s-au implicat mult și pro bono, punându-și la dispoziție energia, timpul și resursele lor. A fost prima dată când l-am provocat pe Oltin Dogaru, cu care lucrasem doar la shooting-uri de modă, să facem un material video care să nu fie despre fashion. A fost grozav, chiar dacă ne-am lovit de tot felul de probleme tehnice – experiența și profesionalismul lui Oltin le-au dovedit pe toate.

În afară de cei pe care i-ați văzuți în clipuri, au fost oamenii din spate, care au purtat proiectul alături de mine mai multe luni la rând. Lor li se datorează succesul proiectului în mare parte. Patricia Mihail, co-partenera mea de proiect și omul cu care am gândit toată comunicarea proiectului, a fost „geamăna” mea mai bine de patru luni, deși locuiește la Londra. Are o energie grozavă și este un om foarte pasionat, așa că ne-am potrivit foarte bine, având aceeași viziune asupra #CișmigiuMonAmour – de altfel, ea a venit și cu numele proiectului.

Au mai fost David Muntean, de la Recorder, cu care am montat clipurile, make-up artista Tania Cozma sau oamenii minunați care au ajutat la lansarea proiectului, ca fotograful Alexandru Ion, George de la Smart Tehnic și echipa lui care au susținut tehnic evenimentul de la Mezzanin, alături de cei de la crama Liliac și echipa de la Mezzanin. Principalele dificultăți au fost legate de timp și de resurse, mai ales că am început filmările într-o perioadă aglomerată pentru toată lumea.

PROIECTELE IOANEI NICOLESCU. Pe lângă #CișmigiuMonAmour, unde o mai regăsim pe Ioana Nicolescu în acest an? În ce alte proiecte sunteți implicată?

Am prostul obicei să am mai multe proiecte în același timp, dacă se poate și în țări diferite. Altfel nu e amuzant. Acum lucrăm la un proiect cultural care ar fi trebuit să se desfășoare între Paris, Londra și București, despre care nu pot spune decât că este despre modă, lux și o româncă celebră.

Chiar dacă #stămacasă, lucrurile merg înainte și este un moment ideal să pregătesc liniștită ce se va întâmpla după. Pe perioada pandemiei, mi s-a părut firesc să mă implic în două inițiative „de Cișmigiu” – și anume crearea unei rețele de ajutorare a seniorilor din cartier, care să le permită să stea în siguranță acasă și să primească lucrurile de care au nevoie. De asemenea, încurajăm cumpărăturile locale pentru a susține micile afaceri din zonă, cum 75% dintre business-uri sunt foarte atinse de efectele Coronavirusului. Acum zece zile, de exemplu, împreună cu alți voluntari lipeam afișe în cartier și îi încurajam pe comercianți. M-a emoționat că oameni în vârstă ieșeau să mulțumească sau să ne spună că nu au încă un afiș și la ei la bloc. În plus, mi s-a părut firesc și de bun-simț să propun pe perioada aceasta serviciile micii mele firme de consultanță gratuit tuturor celor care au nevoie de soluții de strategie de marketing, produs sau comunicare.

„Prezentul, așa complicat și ireal cum e acum, îl văd ca pe o șansă.”

BUCUREȘTI. Dincolo de Cișmigiu, care sunt locurile dvs. preferate din oraș? Cum vedeți prezentul, dar mai ales viitorul Bucureștiului?

Sunt destul de legată de centrul Bucureștiului! Dacă-mi dai întâlnire într-un alt cartier pic de pe hartă și mă pierd. Așa că mi s-a întâmplat să mă trezesc în Ferentari încercând să ajung în Cotroceni.

Îmi plac grozav parcurile, îmi place mult Mogoșoaia – chiar dacă este lângă București. Îmi place să descopăr case de la 1900, grădini interioare. Merg des pe jos, mi-am păstrat obiceiurile pariziene, de unde și preferința pentru transportul în comun.

Prezentul, așa complicat și ireal cum e acum, îl văd ca pe o șansă. Visam cu toții să putem opri timpul în loc ca în filme, ca să schimbăm lucruri. Așa încât mă bucur să pun piciorul pe frână și să-mi dau timp să mă regăsesc. Toată lumea spune că speră să ieșim mai buni din încercarea asta – eu sper să ieșim mai conștienți, mai puțin egoiști și mai încrezători în ceea ce putem face. Zilele trecute scriam pe Facebook că, în fine, lumea are timp, nu mai aleargă nicăieri, în cartier e ca într-un sat și e foarte plăcut. Reînvățăm să comunicăm, cu noi și cei din jur – am prieteni care-mi spun că acum stau la telefon cu clienții lor doar să vorbească pur și simplu.

CÂT DESPRE AUTORITĂȚI. #CișmigiuMonAmour este unul dintre acele proiecte care au atras atenția locuitorilor capitalei. A atras însă și atenția autorităților? S-a schimbat ceva în atitudinea acestora (mai ales al Primăriei Capitalei) vizavi de Parcul Cișmigiu?

Ne-am bucurat să vedem câți bucureșteni iubesc Cișmigiul. Asta am și sperat, să ajungem la cât mai mulți locuitori ai capitalei. Continui să am mesaje foarte frumoase de susținere, chiar din alte țări, ca Anglia, Germania, Italia sau Statele Unite. Iar de când am vorbit despre proiect la o revistă online franceză, am primit propuneri de susținere de la mulți francezi, care au locuit în București sau care au venit în vacanțe aici – am un domn foarte simpatic, în vârstă de 70 ani, care vrea să vină special din Bretania ca să iasă la protest și mă întreabă dacă facem grevă ca la Paris.

Este esențial să reabilităm parcul Cișmigiu, dar cu grijă și atenție pentru natură și vegetație, păstrând caracterul său istoric, nu „plantând” betoane și spații comerciale. De când cu starea de urgență, au apărut bufnițe și o ciocănitoare în parc – aș vrea să fie mulțumite în Cișmigiu și când se reiau lucrurile.

Dacă am atras atenția autorităților, nu am putea spune până acum că am găsit și un partener de dialog. Însă constatăm că planurile de „renovare” au fost puse între paranteze momentan, ceea ce sper să fie un moment în care să se gândească un proiect coerent și de calitate, realizat profesionist și care să-i informeze în mod transparent pe toți cei interesați – cum ar fi includerea proiectului pe site-ul Primăriei, pentru a putea fi consultat de cetățeni. Nu putem schimba trecutul, dar putem învăța din el și influența prezentul și ce e posibil să se întâmple în viitor.

VA URMA… Cum v-ați dori să se dezvolte #CișmigiuMonAmour? Ce planuri aveți pentru mai departe?

Multă lume mă întreabă ce urmează după #CișmigiuMonAmour. Nu am avut în minte un Cișmigiu Mon Amour II când l-am făcut pe primul, ci doar să facem cunoscută public o situație alarmantă, care ne privește pe noi toți. Pentru că după Cișmigiu, Primăria are în plan proiecte identice pentru parcul Herăstrău sau Carol. În alte țări, lupta primăriilor este de a dezvolta și susține partea „verde”, esențială unui oraș, cu atât mai mult când este vorba de un oraș mare.

Parisul încurajează creșterea spațiilor verzi prin tot felul de acțiuni, care nu se schimbă doar din cauză că primarul este altul. De ani de zile parcele din spațiul public pot fi închiriate gratis de către oricine dorește să-și facă o mică grădină și are un plan, oricât de mic, pentru lucrul acesta. Iar raportul aglomerație urbană versus spațiu verde este înclinat către spații verzi – la noi se „toaleteaza” sălbatic orice copăcel, fără intervenția vreunui specialist, ceea ce duce la copaci morți în câteva luni!

Proiectul #CișmigiuMonAmour a demonstrat, într-o măsură, cât de importantă este o comunitate și cât de mult contează ca membrii acelei comunități să-și adune forțele și să încerce să schimbe ceva. Cei care s-au alăturat proiectului sunt simpli cetățeni îngrijorați de un proiect al Primăriei care nu prevede lucruri prea bune pentru această grădină urbană istorică sau comunitățile din jurul ei. Dacă mi-aș dori ceva, este ca proiectul nostru să dezvolte încrederea fiecăruia în forța de a acționa, să ajute oamenii să conștientizeze că sunt o mulțime de lucruri pe care le putem face împreună, ca o comunitate.

Iar dacă #CișmigiuMonAmour a dezvoltat lucrul acesta, înseamnă că am reușit să facem ceva bun.

Planurile de acum sunt mai ales legate de diverse moduri de a susține și ajuta comunitatea din jurul Cișmigiului. Riscăm să trecem prin momente dificile, cum majoritatea celor din zonă sunt seniori. Acum „amorul” pentru Cișmigiu îl vom traduce la modul cel mai uman cu putință și pentru oamenii Cișmigiului. Un fel de Cișmigiu 2.0, pentru că despre asta o să fie vorba.

Cât despre alte planuri, vă dau întâlnire și vă invit să vorbim când, într-un final, vom agăța în cui perioada de acum. Iar dacă va mai fi nevoie de un proiect creativo-civic, vom face unul nou, acum că avem un pic de experiență.

„Ar fi bine dacă autoritățile și-ar da seama că au mai mult de câștigat decât de pierdut colaborând cu cetățenii – nimeni nu poate ști mai bine nevoile locuitorilor decât ei. Cred în dialogul dintre cetățeni și autorități, atâta timp cât cele din urmă ne tratează cu respect, înțelegând că sunt puse în slujba noastră și plătite din banii noștri.”
Ioana Nicolescu, inițiatoarea proiectului #CișmigiuMonAmour

Fotografii: Oltin Dogaru, Alexandru Ion, #CișmigiuMonAmour, arhiva personală a Ioanei Nicolescu