a

O româncă se află la șefia Revolut în Europa Centrală și de Est. Cine este Irina Scarlat și cum a reușit să cunoască succesul

- - 20- 116 vizualizari

Irina Scarlat, o tânără în vârstă de 32 de ani și mama unui copil de zece luni, se află la șefia Revolut din România și din țările din Europa Centrală și de Est.

După ani de zile în care a condus echipa de marketing a Uber România, Irina a decis că este momentul să facă o schimbare, așa că a acceptat să se ocupe de Revolut, job pe care-l combină cu cel de mamă, după cum a povestit ea într-un interviu pentru Life.ro.

Irina, cum se combină jobul de șefă a Revolut cu cel de mămică?

A fost un șoc foarte mare din punct de vedere al modificării programului de lucru. Eu tot timpul am fost foarte pasionată de munca mea, iar acum când mă uit în urmă la viața de dinainte de copil îmi vine să râd de momentele în care mă plângeam de cât sunt de ocupată.

Am avut noroc de o sarcină foarte ușoară, am fost foarte activă și am lucrat până în ziua în care am născut. Iar în ziua în care am născut viața mea s-a schimbat la 180 de grade pentru că nu mai puteam să-mi fac singură programul. Eu sunt o persoană foarte bine organizată și când mă pasionau anumite lucruri sau aveam o provocare mai mare nu conta că e seară sau weekend și eu stau la calculator. Acum nu prea mai pot să fac lucrurile acestea pentru că Radu e peste tot, însă am reușit să ne organizăm.

Ce făceai tu înainte de Revolut?

Înainte de Revolut am condus echipa de marketing a Uber în România, am stat acolo doi ani și pot să spun că pentru mine această companie a fost MBA-ul. Background-ul meu este unul antreprenorial în esență: m-am întors în țară, am înființat o organizație non profit, făceam programe de educație antreprenorială pentru tineri…

De unde te-ai întors în țară?

Eu am terminat ASE-ul aici și apoi am făcut un master în economie politică și management, un an la Oslo și un an la Paris.

Și voiai să te faci ce când vei fi fost mare?

Aveam senzația că totul e foarte bine așezat. În timpul facultății am lucrat în consultanță, mi-a plăcut foarte mult zona asta și astfel îmi făcusem un traseu foarte bine așezat: voiam să rămân în consultanță, să fac doctoratul și să predau pentru că tot timpul mi-a plăcut să lucrez cu studenți – motiv pentru care sunt și trainer certificat. Credeam că am un drum al vieții foarte bine pus la punct și nu mă gândeam vreodată că voi ajunge în industria de tehnologie.

Cum ai ajuns la ONG?

Cât timp eram la master ajunsesem să mă plictisesc, eu fiind o fire foarte activă. Așa că am început să fac voluntariat în diferite organizații non profit. Așa mi-am dat seama că vreau să fac altceva și aș vrea să fac ceva care chiar aduce o schimbare. Când m-am întors mi-am înființat propriul ONG prin care făceam programe de educație antreprenorială pentru tineri, iar în paralel, pentru că începusem să învăț marketing eram managerul unei trupe rock. ?

Află întreaga poveste a Irinei, aici!

20 recommended
116 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »