“Tehnica nu înseamnă să fi capabil să jonglezi cu un balon de 1000 de ori. Oricine poate face asta prin exersare. Atunci poți lucra la circ. Tehnica înseamnă pasarea balonului dintr-o atingere, cu viteza potrivită, la piciorul corect al coechipierului tău”, declara într-un interviu Johan Cruyff una dintre cele mai importante persoane care au influențat fotbalul în mod semnificativ. Felul în care olandezul privea fotbalul este unul cu totul special din toate punctele de vedere, iar asta se poate observa în filozofia lui despre fotbal. Viziunea acestuia este cea care l-a făcut unul dintre cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, dar nu singurul.

Astăzi am stat de vorbă cu un fotbalist celebru, de naționalitatea noastră. Un român tânăr extrem de apreciat în întreaga Europă.

Pe Alexandru Crețu îl găseşti aproape la orice oră din zi şi din noapte făcând sport.

Dedicat trup şi suflet profesiei, acesta își dorește ca după ce pune „ghetele în cui” să nu stea departe de fenomen. De curând a împlinit 28 de ani, însă din clasa a IX-a, când încă nu era major, a învățat ce înseamnă onoarea, datoria, munca, responsabilitatea şi perseverența – principiile ce constituie temelia sportului pe care-l practică, respectiv fotbalul.

Rezultatele excepţionale pe care le-a obținut de-a lungul timpului l-au ridicat la rangul de fotbalist căruia i se face o ofertă de a juca fotbal.

A sacrificat totul pentru fotbal și pentru visul lui, însă peste 10 ani se vede cu doi copii pe care îi va crește alături de Adelina.

Alexandru Crețu este de o înălțime direct proporțională cu respectul pe care îl are pentru familia care l-a crescut și educat. Tânărul se diferențiază de cei care practică acest sport prin naturalețe și principii de viață. Anul acesta ar fi făcut pasul cel mare alăuri de o tănără medic alături de care trăiește o poveste de dragoste de ani buni. La finalul acestei luni și-ar fi jurat iubirea în fața lui Dumnezeu, dacă nu ar fi fost această pandemie. Și-au rămas loiali unul celuilalt, în ciuda distanței geografice dintre ei. Am fost curioși să aflăm care este secretul și ni l-au împărtășit.

Din timpul preţios al lui Alexandru Crețu, mi-am permis să fur şi eu, pentru a descoperi omul.

Cum a fost copilul Alexandru? Cum este să crești cu o soră?

Copilul Alexandru a fost foarte năzdrăvan, făcea multe obraznicii, povești întregi ar scrie el. A fost binecuvântat cu o copilărie foarte frumoasa, la sat.

Ma consider norocos că probabil, fac parte din ultima generație fără tehnologie și care a știut să se bucure de jocurile copilăriei. Faptul ca am o soră mai mică a însemnat un nou coleg de joacă, iar pe parcurs Iulia a devenit responsabilitatea mea. Nu era doar coechipier, ci și omul față de care aveam o datorie morală.

De la ce vârstă a apărut microbul fotbalului la dumneavoastră? Este ceva moștenit?

De mic copil băteam mingea de dimineață până seara cu ceilalți copii din satul meu natal. Am și ceva genetic, asta este clar, însă fără itinerariul de apoi, cu siguranță astăzi nu mi-ați mai fi luat un interviu. Mă refer aici la faptul că lucrurile au devenit cu adevărat serioase când am mers la Școala Generală Iordache Cantacuzino și apoi la Liceul Sportiv Iași din clasa a IX-a.

Când ați știut că veți fi fotbalist?

Este o întrebare grea, aproape retorică. Când te apuci de un sport nu știi niciodată dacă vei reuși sau nu. Totul depinde de Tine. În ceea ce mă privește, am ajuns aici datorită perseverenței și a seriozității mele. În timp am cules roadele.

Câte sacrificii ați făcut pentru visul de a deveni ceea ce sunteți acum?

Am sacrificat foarte multe lucruri ca să ajung aici. Cel mai semnificativ și primul sacrificiu pe care l-am făcut a fost plecarea în clasa a IX- a la Iași, singur, crescând departe de cei dragi. Poate mulți vor spune că e ceva firesc să studiezi mai departe de casă, însă din generația mea, tind să cred că am fost un deschizător de drumuri. Am vrut mai mult și nu am vrut pentru faimă sau bani, ci pentru că știu că Dumnezeu mi-a dat un dar, pe care mi-am propus să îl înmulțesc.

Fotbalul înseamnă multă disciplină și uneori accidentări. Care a fost cel mai greu moment din cariera dumneavoastră?

Într-adevăr fotbalul înseamnă multă disciplină, ca în orice sport de altfel, iar eu mereu am avut grijă de viața mea extrasportivă. Sunt un om echilibrat și cred că asta m-a ajutat să țin deoparte accidentările în cariera mea. Nu aș putea spune că am avut un moment greu sau decisiv care să mă marcheze. Au fost tot felul de situații pe care am reușit să le depășesc cu atitudinea potrivită.

Dacă nu ar fi fost fotbal, ce altceva ar fi făcut Alexandru Crețu?

Sincer sa fiu niciodată nu m-am gândit la asta. Chiar nu știu ce să raspund.

Încă din anul 2014 deveneați un nume la nivel național, însă ați vrut mai mult de atât, suntem convinși. Vi s-au făcut multe oferte până ați ales-o pe cea de care vă bucurați acum. De ce Slovenia?

Oferte au tot fost în perioada când eram la Politehnica Iași și la Lotul Național U21, dar nu s-au concretizat atunci. Ca și jucător de fotbal, uneori lucrurile nu depind doar de tine, provocarea carierei mele a fost transferul în Slovenia, la Olimpia Ljubljana. Asta a însemnat un mare pas pentru mine, un salt chiar.

Cum e viața dumneavoastră de acolo? Ce înseamnă să fii român priceput la ceva într-o altă țară?

Din punct de vedere profesional nu am nimic de reproșat, totul este la superlativ. Mă bucur că sunt apreciat pentru tot ceea ce reușesc să fac pe teren. Mă înțeleg foarte bine cu cei din jurul meu, mi-am făcut prieteni. Desigur, când sunt doar eu cu mine însumi, îmi permit să-mi fie dor de cei de acasa, cărora le simt lipsa.

De pe ce poziție jucați și ce înseamnă asta, în termeni ușor de înțeles?

Poziția mea în teren este mijlocaș central la închidere. Pe întelesul tuturor, sunt primul jucător în fața apărării, este un post “cheie” și asta îmi oferă o resposabilitate destul de mare în meciuri.

De câte ori pe an veniți acasă?

În decursul unui an ajung foarte rar acasă, câteva zile în luna iunie și o mai lungă vacanță de Crăciun.

De ce vă este dor de acasă?

De obicei, îmi este cel mai dor de familie și de mâncarea făcută de mama.

Aveți o logodnică medic superbă și este omul loial și tânăr care vă așteaptă acasă. Care este secretul unei relații fidele la distanță, mai ales la vârstele dumneavoastră?

Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase spuse despre logodnica mea, viitoarea mea soție. Sunt mândru de tot ce a realizat ea pana în momentul de față, știu câte sacrificii a făcut și cât de mult a învățat și învață în continuare pentru a fi un medic bun. Cred că secretul relației noastre a fost chiar plecarea mea în Slovenia, de atunci lucrurile s-au consolidat frumos, iar acum știm să apreciem mai mult timpul petrecut împreună.

Anul acesta ați fi făcut pasul cel mare, însă pandemia v-a amânat evenimentul. Cum se poate să aveți atâta demnitate și să acceptați fără mare tamtam o schimbare de genul acesta?

Noi, ca și oameni, suntem relaxați, am luat lucrurile exact așa cum au venit și acum important este să fim cu toții sănătoși.

Ce sfat aveți pentru un tânar care ar vrea sa meargă către acest sport? Un sfat pe care l-ați primit sau pe care vi l-ați format?

Din propria mea experiență și de tot ce am întâmpinat până acum în cariera mea pot să îi sfătuiesc pe cei tineri, care vor să meargă la fotbal că este foarte important să aibe o continuitate, să fie serioși și muncitori. Consider că în zilele noastre munca bate talentul, iar performanța cere sacrificii.

Ce motto aveți în viață? Sau un citat preferat.

Nu mă ghidez neaparat după un motto în viața. Sunt crescut într-o familie credincioasă, iar în tot ce am făcut până acum l-am pus pe Dumnezeu înainte.

Cum vă vedeți peste 10 ani?

Peste 10 ani mă văd tatăl a doi copii, alături de soția mea, acasă, sănătoși și bineînțeles vreau să-mi aduc aportul la dezvoltarea sportului pașcănean sau ieșean.

Ce va face Alexandru Crețu după ce va încheia acest capitol frumos numit <fotbal>? Vreți să deveniți antrenor?

După ce “voi pune ghetele în cui” îmi voi lua o scurtă vacanță, să mă bucur de familie și de tot ceea ce îmi lipsește acum, dar nu cred că voi rezista prea mult departe de “fenomen”, iar o carieră ca și antrenor nu este exclusă.