a

Paul-Tiberiu Iordache, adolescentul curtat de șase universități din Franța: ”Nu m-am așteptat la asemenea succes!”

- - 77- 2663 vizualizari

Un adolescent din Voluntari, multiplu campion mondial și european la karate, a reușit o performanță incredibilă și în educație. Paul-Tiberiu Iordache, elev de patru ani la profilul matermatică-informatică bilingv, a fost acceptat la șase universități din Franța, care i-au oferit nouă propuneri de licență.

Tiberiu a ales însă Universitatea Sorbona, noul său drum fiind în domeniul științific. Profilul ales este matematică-informatică-fizică-inginerie și va fi, cu siguranță, o adevarată provocare, potrivit Antena 3

Vestea și mai buna este că Tiberiu nu va abandona cariera sportivă, ultimul titlu obținut fiind cel de dublu campion mondial la campionatul din Cehia.

„Am început să aplic la facultate prin cadrul unei platforme, a fost un proces destul de complicat a durat în jur de 3 luni și a trebuit să trimitem scrisori de recomandare, motivaționale precum și voluntariate, concursuri și competițiile sportive”, a povestit Tiberiu, conform sursei citate.

„A fost un rezultat foarte neșteptat pentru mine, la Sorbona au fost 13,000 de de aplicanți și un procent de 3% de accept pentru elevii străini. Am emoții legate de BAC, îl condier examenul maturității”, a mai precizat adolescentul la „Eroul Zilei”.

77 recommended
2663 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »