Camelia nu vrea să plece din România decât pentru a călători. Oameni ca ea sunt ʺviitorul Românieiʺ.

Andrei Crăciun

Drum. Camelia Pintilie, actriță. De unde vine Camelia și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format artista de astăzi? Cine ești dumneata, Camelia? Care îți este povestea?

Buun. Pe scurt. Camelia vine din București, dintr-o clasă de mate-info intensiv, dar și dintr-un program nebun – de la 4 ani, a făcut cursuri de balet, pian, canto, dans-sportiv, tenis, patinaj, kick-boxing și destul de multă școală, cu olimpiade, zeci de caiete de matematică și tot ce include asta. Apartanența la o trupă de teatru în liceu, dar și niște colaborări cu televiziunea când aveam 17 ani, m-au convins să dau la actorie. După 5 ani de UNATC, posturi libere în teatre nu existau, practic șansele mele de angajare tindeau spre 0. Așadar am lucrat în mediul independent. A fost o perioadă foarte faină plină de descoperiri, în cadrul companiei de teatru atunci formate, Compagnie 28, în care am lucrat cu regizorul, actorul și prietenul Eugen Jebeleanu. Atunci au apărut pentru noi primele festivaluri de teatru profesionist, primele cronici, primele interviuri. Descopeream împreună lumea asta și ne distram teribil. Apoi s-a ivit un post de actor aproape de București, la teatrul Tony Bulandra –Târgoviște, unde am luat concursul și am rămas 2 ani și imediat după, tot prin concurs, am ajuns în echipa Teatrului Excelsior, unde am găsit un mediu sănătos și unde îmi este al naibii de bine.

Pandemie. Cum a fost în starea de urgență și în starea de alertă, cu ce învățăminte s-a ieșit de aici și de-acum, încotro?

M-a speriat foarte tare ideea de izolare. Nu îmi amintesc să mai fi stat vreodată în București, mai mult de 3 zile, fără să am treabă – repetiții, spectacole, filmare, orice. Îmi place foarte tare să călătoresc și ori de câte ori zăresc o oportunitate în program, fug. Nu știam că pot reuși să stau în casă. Și într-adevăr primele două săptămâni au fost mai complicate, mă lua energia de spectacol seara, în jur de 7, îmi lipsea programul meu nebun, cu o mie de drumuri. Apoi s-a instalat o rutină mișto care mi-a acoperit golurile și astfel că pe la jumătatea carantinei, aveam seri în care munceam până noaptea. A apărut proiecțelul muzical de carantină LesMacaques, am tras voci de acasă pentru o editură cu care colaborez –  într-un mini-studio amenajat între niște perne, am mai avut show-uri online cu trupa de improvizație din care fac parte – trupa iELE, am făcut o serie de podcast-uri împreună cu colegii de la Excelsior, am lucrat la două proiecte pentru mediul online cu Teatrul Avangardia, sport, canto, yoga, am gătit, am încercat și un puzzle care mi-a demonstrat că încă nu am destulă răbdare etc. Deci, după aceste 3 luni, sunt mult mai bine decât îmi imaginam. Mare invenție și adaptabilitatea asta! Dacă reușesc să și călătoresc acum  pe unde-mi vrea suflețelul, e perfect.

Spectacole.  Unde să vină publicul spectator să vă vadă, cu apetitul deschis de citirea interviului (și apocalipsa încheiată)? Unde vei fi de găsit?
Aaaah, sper să nu uite publicul spectator de acum și până-n toamnă, când probabil că se va intra în normal și în sălile de teatru. La Teatrul Excelsior în spectacolul “Familia Addams” al lui Răzvan Mazilu, “Minunata lume nouă” regizat de Catinca Drăgănescu, “Turandot”, al Sânzianei Stoican, show-urile fun de improvizație cu trupa iELE, iar la TeatrulAvangardia în “Și din 10 n-a mai rămas niciunul”, după Agatha Christie. Momentan de pe ecrane lipsesc un pic, dar numai toamna asta, promit. Am filmat un lung-metraj astă-iarnă, dar încă nu a început montajul, deci, probabil în 2021 îl vom vedea.

Țara. Ce relație are Camelia cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?

Cândva, am vrut să plec. M-a cucerit Londra, când aveam 20 ani. Eram anul doi la facultate și am făcut acolo un workshop de actorie la Michael Chekhov Studio și mi-au luat mințile orașul, spectacolele, cursul respectiv, oamenii. Dar mi-a trecut repede. Mi-am dat seama că nu sunt genul care să fug după o sclipire de moment. Iubesc Bucureștiul, cu timpul mi-am creat o stabilitate aici – oameni apropiați, proiecte care mă încântă, o relație pe care o ador și toate planurile  din mintea mea se-nvârt tot pe coordonatele astea. Mai visez uneori că la pensie mă mut pe o plajă înThailanda și îmi deschid un bar, dar până să ajung o babă hippie, mai stau pe aici. Cred într-un bine viitor. Cred că se schimbă lucruri. Suntem o generație destul de vocală și coerentă, iar asta sigur va avea urmări, ne mai trebuie un pic de răbdare.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. 
Actorii de acum sunt foarte mișto, într-adevăr. Și nu sunt puțini. În primul rând, mi-aș recomanda minunații colegi de la Teatrul Excelsior, apoi aș spune Lucian Ionescu (Teatrul de Comedie) cu care am lucrat excelent la Familia Addams, îl menționez aici și  pe Ștefan Huluba, care are o tipologie atât de aparte, de cred că în timp se va inventa tipologia Huluba, oricând, Ana-Bianca Popescu de la Teatrul Mic și, nu în ultimul rând, Carol Ionescu.

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb?

Ce ar fi făcut această doamnă a teatrului, această zână a replicii, Camelia Pintilie, dacă nu făcea teatru?  O, vai, hm. Când am ales pista asta, a actoriei, am renunțat la alte lucruri care mă atrăgeau, poate nu în aceeași măsură, dar cărora le-am promis că voi reveni. Nu știu dacă voi face asta toată viața, o voi face cât timp îmi voi putea spune sincer eu, mie, “da, vreau asta”. Nu știu dacă e o  alegere pe viață. cred că e ca într-o relație. E frumos să te trezești dimineața și să constați că “da, tot asta îmi doresc”.  Și probabil că gândesc așa pentru că mi-e prea frică de încrâncenare și de frustrări.

CITAT

Cred într-un bine viitor. Cred că se schimbă lucruri.
Camelia Pintilie, actriță

Credit foto: Bogdan Brașoveanu