Larisa a absolvit UNATC la București, dar a plecat în Londra pentru a se dedica unei cariere muzicale.

Andrei Crăciun

Larisa Mihăeș, ai studiat actoria, dar ai ales, deocamdată, să te dedici proiectelor muzicale. Cum au fost anii studenției la UNATC și, de ce, totuși, muzica?

Deși am studiat actoria, pasiunea mea principală a fost întotdeauna muzica. M-am mutat singură în București în clasa a 12-a  pentru a mă ocupa de cariera mea muzicală. Semnasem pentru prima oară un contract și pe atunci lucrurile păreau simple. Nu știam mai nimic despre industria muzicală dar m-am aruncat în „cursă” când s-a ivit ocazia. În București, printre sesiuni și încercări muzicale, am început să merg la teatru, să mă uit la filme și seriale mai cu atenție și să-mi dezvolt interesul pentru actorie. Nu mă gândisem niciodată serios la o carieră în domeniu dar, observându-i pe actorii pe care-i admiram, am ajuns cumva să mă întreb dacă n-aș putea și eu, la un moment dat, să joc un rol, să-i fac pe oameni să râdă, să plângă, să-și pună întrebări sau doar să uite pentru o vreme de ale lor. Ca să aflu răspunsul, m-am hotărât să mă pregătesc și să dau admiterea la UNATC. Au urmat apoi cei mai frumoși ani din viața mea. Prietenie, descoperire, evoluție, lacrimi, râsete, provocări sunt doar câteva dintre cuvintele care-mi vin în minte când mă gândesc la facultate. Am învățat foarte multe despre actorie și despre mine, atât de la profesori cât și de la colegi, unii dintre cei mai frumoși și talentați oameni pe care i-am cunoscut. În ciuda programului haotic, cu multe cursuri, repetiții și castinguri, am simțit întotdeauna că mă aflu exact unde trebuie. Au fost niște ani intenși și plini de experiente pe care mi le voi aminti întotdeauna cu drag. În timpul facultății, am continuat să lucrez în paralel și la proiectele muzicale, dar nu m-am putut ocupa de ele la fel de mult pe cât mi-aș fi dorit, fiindcă m-am prins în dansul frumos și nebun al actoriei și mi-am dorit să iau din cei trei ani de facultate tot ce se putea. După absolvire, m-am hotărât să mai dau o șansă muzicii, dar am simțit că pentru a o lua de la capăt, am nevoie de o schimbare de peisaj, de un loc în care să descopăr mai multe atât despre muzică, cât și despre mine. Și așa am ajuns în Londra.

Nu exclud întoarcerea la actorie la un moment dat, îi simt lipsa și consider că am încă multe de explorat și în acest domeniu. Dar ambele meserii necesită o dedicare completă, daca vrei să le înțelegi și să le faci cât mai bine, așa că am simțit că cel mai eficient ar fi să-mi canalizez energia într-un singur loc, cel puțin pentru o vreme.

Ai emigrat la Londra pentru a avea mai multe oportunități în carieră. Te gândești să te întorci în țară? Intenționezi să rămâi în Anglia? Ce planuri de viitor ai?

Da, am emigrat pentru oportunitățile pe care Londra le oferă din punct de vedere al carierei și da, am momente când mă gândesc dacă să mă întorc in țară. Dar apoi îmi aduc aminte că arta cere sacrificii, cum s-ar spune, și că, pentru asta, mă aflu exact unde trebuie în acest moment al vieții. Habar nu aveam de unde să încep și încotro să mă îndrept înainte de a mă muta, dar am aruncat un gând și o dorință în univers, am făcut pasul și apoi lucrurile au început să capete sens, am întâlnit oameni creativi care mă inspiră și cu care am ajuns să și lucrez. Cred că am fost cu toții întrebați, la un moment dat, unde ne vedem peste cinci, zece ani. Pe mine întotdeauna m-a iritat întrebarea asta. Sincer, nu știu nici unde mă voi afla în cateva luni, iar anul acesta ne-a reamintit, cred, tuturor, cât de imprevizibilă poate fi viața, indiferent de planurile noastre. Sunt, desigur, lucruri pe care mi-aș dori să le realizez în următorii ani, dar sunt deschisă la orice o să urmeze și am încredere că pasiunea pentru artă, curiozitatea și instinctul mă vor ghida, la fel ca până acum, spre locuri și situatii în care voi evolua și mă voi cunoaște mai bine. Știu sigur că, atunci când sunt creativă, sunt at my best, cum spun englezii, și că muzica mă face fericită, așa că vreau să o scriu și să o cânt în continuare. Pot să spun doar despre viitorul foarte apropiat că din toamnă o să încep să lansez o parte dintre piesele la care am lucrat și lucrez de cand sunt aici și abia aștept să împărtășesc și cu ceilalți puțin din călătoria asta a mea.

Care e povestea devenirii tale? Cum s-a format artista Larisa Mihăeș? Cu Vocea României care a fost treaba?

Cred că totul a început în copilărie, cu serbările de la școală. Am fost mereu interesată de activitățile artistice și dacă era de cântat sau de recitat, eram cea mai încântată. De prin clasa a IX-a, viața mea a început să se contureze în jurul muzicii. O să sune foarte clișeic, dar am simțit întotdeauna că muzica m-a ales pe mine, și nu invers. Vorbesc acum despre cum a început totul, fiindcă bineînțeles că, de la un moment dat, au urmat decizii și implicare din partea mea în acest sens.

Dar îmi amintesc că prima dată când am început să merg la cursuri de canto, am făcut-o ca răspuns la propunerea unei prietene care-și dorea să ia lecții și s-a gândit să mergem împreună, știind că-mi place să cânt, ca să împărțim prețul la doi. Și am zis: de ce nu?

Iar de atunci mi s-a părut că observ tot felul de semne cum că ar trebui să acord mai multă atenție muzicii. Cât timp am mers la canto, am participat la o serie de festivaluri și concursuri. Îmi aduc aminte că, înainte de primul meu festival, m-a prins o răceală teribilă și am răgușit atât de tare încât abia puteam vorbi, iar cu o seară înainte de festival mă înscrisesem să particip și la un concurs de talente la mine în oraș. Așa s-a nimerit. Primul instinct a fost să nu mă mai duc la nici una dintre cele două, dar totul era deja organizat și nu prea se cuvenea să mă retrag în ultimul moment, plus că dintotdeauna mi-am urmărit instinctul, care atunci mi-a spus să mă duc, totuși, să cânt. Nu sfătuiesc pe nimeni să cânte cand nu poate nici vorbi, uitându-mă în urmă îmi dau seama cât de irațional a fost, dar ideea e că am ieșit pe locul I la ambele competiții iar, în condițiile date, rezultatul mi s-a părut un semn mare cât China că asta-i treaba mea în viață: să cânt.

Iar cu Vocea Romaniei la fel. Nu am spus asta niciodată, dar nu eu m-am înscris la Voce. Eram în drum spre casă după o ora de canto, la vreun an și jumătate după ce începusem, si tocmai mă hotărâsem să-i spun profesorului, la următoarea lectie, că vreau să mă opresc din a mai participa la ore. Crescusem cu ideea că trebuie să am un job stabil, care să-mi ofere siguranță financiară, iar muzica nici măcar nu era în plan, era un hobby care se ivise în drumul meu și căruia mi se parea că îi acordasem suficientă atenție. De la o vreme simțeam că nu mai evoluez cu muzica și neavând idee ce altceva aș fi putut să fac în acest sens de la mine din oraș, mi s-a părut firesc să renunț. Și în ziua aceea, în momentul ăla în care mă gândeam cum să-i spun profului că nu mai vin la ore, am primit un telefon cu întrebarea „nu ai vrea să participi la o audiție pentru Vocea României?”. Înregistrasem un cover cu un prieten care se înscrisese aparent la concurs, și astfel m-au auzit și pe mine organizatorii. Și m-au întrebat dacă vreau să-mi încerc norocul, că mai aveau o ultimă zi de preselecții la București. Nici măcar nu am reacționat imediat, am crezut că poate cineva îmi joacă o farsă dar am răspuns politicos că o sa mă gândesc. Când am ajuns acasă, am verificat datele audițiilor și, într-adevar, corespundeau cu ce mi s-a spus. Aveam 17 ani atunci și ar fi trebuit să fiu însoțită de un adult în cazul în care mă hotăram să particip, așa că am zis să-l întreb pe tata dacă vrea să vină cu mine și dacă spune da, să încerc. Părinții mei m-au susținut întotdeauna în tot ce am vrut să fac iar pentru asta le sunt extrem de recunoscătoare. Mă simt norocoasă, fiindcă sunt de fel destul de impulsivă și, dacă-mi vine o idee, nu am liniște până nu o pun în aplicare iar alegerile mele pot sa pară iraționale, dar ei nu mi-au spus niciodată să fac altceva decât ce am vrut ci, dimpotrivă, au făcut tot posibilul să mă ajute de fiecare dată. Tata și-a luat liber o zi de la muncă și ne-am dus împreună la București pentru audiție. Am trecut de prima probă și am ajuns și la etapa televizată, iar apoi au urmat câteva luni intense, cu tot felul de emoții și provocări de-a lungul concursului, cu o mare de noutate și fascinație pentru mine. Vocea României a fost o experiență foarte importantă, pentru că abia după concurs am început să iau muzica în serios și să fac din ea o prioritate. Astfel că, după emisiune, m-am mutat în Bucuresti și de atunci majoritatea alegerilor mele au avut ca scop principal evoluția mea ca artist.

Despre România ce părere ai? Cum vezi tu viitorul țării? Te preocupă? Te-ai detașat?

Întotdeauna mi-am iubit și o să-mi iubesc țara. Acolo am copilărit, acolo-mi sunt oamenii dragi, prietenii. Cred că, din păcate, evoluția la noi se întâmplă foarte lent pe multe planuri. Când am ajuns în Londra, m-au impresionat diversitatea, deschiderea celor de aici la nou și diferit și ritmul alert cu care învăț și experimentez de când am ajuns. Nu cred că mă voi detașa niciodată complet de România, dimpotrivă! Mă preocupă și mi-aș dori ca și la noi oamenii să fie mai deschiși către nou, mai toleranți, să nu mai judece și condamne ceea ce nu înțeleg. Avem o țară atât de frumoasă, mi se umple inima când vorbesc cu oameni de aici care-mi spun că au vizitat-o sau vor să o viziteze și le spun mereu cu drag că merită și că romanii sunt buni și primitori. Însă lipsa de resurse și corupția fac din țara noastră un loc greu de locuit. Se poate și mai rău, sunt țări în care situația generală e mult mai gravă decât la noi, dar bineințeles că se poate și mai bine. Schimbarea poate și ar trebui să înceapă cu fiecare dintre noi. Cred că este de datoria generațiilor tinere să se documenteze și să se implice în evoluția proprie și-n cea a țării. În ceea ce mă privește, încerc să mă implic cât pot de aici și urmăresc în continuare evenimentele de la noi. Iar dacă nu mă întorc prea curând, sper macar să pot reprezenta România cat mai frumos oriunde aș fi.

Cum ai trăit perioada de izolare din primăvară? Ce ai învățat despre dumneata în această perioadă?

Profesorul nostru de actorie, domnul Florin Grigoraș, avea o vorbă: „supraviețuiesc contextual”, care mă amuza de fiecare dată când o auzeam. Cam așa aș descrie și eu perioada de izolare: supraviețuire contextuală din care presupun că am învățat cu toții câte ceva.

La început m-am bucurat că lumea a luat o pauză de la ritmul nebun cu care ne obișnuisem și care, de multe ori, ajunge să fie nesănătos. Au urmat apoi și zile în care am simțit că o iau razna în casă, desigur. Dar am reușit totuși să fiu și productivă, printre episoadele de criză existențială: am început să cânt la chitară și am lucrat de acasă la muzica pe care o voi împărtăși în curând cu lumea. În urma perioadei de izolare, simt că nu doar eu, ci și majoritatea celor pe care îi cunosc, ne-am reorganizat prioritățile și suntem mult mai motivați să facem lucruri pe care le-am amânat până acum, sau să ne dezvoltăm abilități noi, să fim mai independenți, mai încrezători, să îndrăznim mai mult. Pentru mine, asta a însemnat, în primul rând, hotărarea de a mă dedica muzicii, de data aceasta în mod independent. Adică să nu mai aștept după case de discuri sau ce mi se mai părea mie înainte că trebuie să se întâmple ca să-mi public muzica.

M-am împăcat cu gândul că Larisa-artista este și va fi întotdeauna work in progress, ceea ce înseamnă ca voi învăța din experiențele mele și așa voi crește iar pentru asta e important să fac pași cât de mici, să fiu activă. Și de când mi-am schimbat mindsetul, au început ușor, ușor, să apară și rezultate. Tocmai a ieșit acum, în august, o piesă pe care am scris-o cu Rob Davis, unul dintre producătorii cu care am lucrat de când sunt aici. Piesa se numeste „Mountains and peace”, am scris-o în perioada pandemiei si e inspirată chiar de situația de izolare.

Pe 1 septembrie o să lansez „For Tonight”, o piesă scrisă împreună cu prietena mea, Zozo, cu un videoclip de care sunt foarte încântată pentru simplul fapt că e pentru prima dată când am libertatea absolută de a-mi ilustra ideile, ca să zic așa. M-au ajutat să-l filmez și să-l editez prietenii mei Iako, Zozo și s-a alăturat și Bogdan Marinescu, cu retușurile finale. Artworkul l-am realizat împreună cu prietena mea Andra Mărdărescu, din nou experimentând. Împreună cu ei toți, ne-am propus să ne bucurăm de experiență, mai ales că am tratat totul ca pe un experiment la început, din care simt că am învățat multe.

Iar un alt proiect de care m-am apucat, și pe care sper să-l public curând, este primul meu EP, o colecție de câteva piese care pentru mine înseamnă o călătorie de self-discovery din punct de vedere muzical, de care mă bucur foarte mult.

Ca sa închei tot cu un citat, de data aceasta al unei doamne pe care o admir : ”din reușitele mici ne luăm energia pentru reușitele mari”. Sună simplu și logic, dar câteodată avem nevoie să ni se amintească.

Ce ai vrea să știm și eu nu te-am întrebat: Larisa să se întrebe, ea să răspundă.

În anii de după Vocea României, am fost de foarte multe ori întrebată când sau de ce nu scot și eu o piesă, ceva. Ajunsesem să mă întristez și frustrez fiindcă nu puteam niciodată să dau un răspuns sigur, și pentru că între timp mă luptam cu tot felul de provocări în încercările mele de a scoate o piesa, ceva. Și cu cât mă întrebau mai mult, cu atât simțeam că trebuie să „livrez” mai repede. Între timp, am înțeles că nu e despre cât de repede ieși la înaintare. Nu există o rețetă aplicabilă pentru toți artiștii, nu pentru toți este la fel de greu sau de ușor să se lanseze.

Sunt lucruri pe care ni le dorim dar pentru care nu suntem, poate, pregătiți încă. Iar ele se vor întâmpla la momentul potrivit, diferit pentru fiecare dintre noi. Important e să ne dăm timp și să întelegem ce ne face fericiți, iar apoi să fim perseverenți.

Și mai important e să ne bucuram de ceea ce ni se întâmplă, de pașii pe care îi facem, fără să ne gândim constant la câștig, la faimă. Abia acum, după ce mi-am reorganizat prioritățile și am renunțat la așteptări superficiale, simt că pot să-mi pun ideile în practică fără grabă și cu entuziasm, fiindcă asta mă face fericită.

CITAT

Bineînțeles, îmi doresc ca oamenii să rezoneze cu muzica mea și să fac din asta un job full-time, dar am înlocuit „faimă” cu „evoluție” în dicționarul și în gândurile mele. Iar când privești lucrurile din perspectiva asta, oricare ar fi rezultatul, tot vei fi câștigat.

LARISA MIHĂEȘ, ARTISTĂ