Andreea Vrabie este gazda podcastului Pe Bune de la Decât o Revistă, unul dintre primele podcasturi din România, lansat acum trei ani. Am discutat cu Andreea despre acest mediu încă nou la noi în țară dar cu un potențial mare de creștere. 

Povestește-ne despre începutul tău în presă. Care a fost parcursul și cu ce aspirații ai plecat la drum? De ce ai vrut să intri în lumea presei? 

Nu mi-am dorit niciodată să intru în lumea presei. În schimb, mi-am dorit să colaborez cu și să învăț de la organizații a căror muncă o admir. Așa am ajuns în 2011 să colaborez ca freelancer cu revista WIRED UK, moment care ar putea fi considerat începutul meu în presă, deși nu am scris pentru ei, m-am ocupat doar de documentare pentru câteva materiale de copertă. Mai târziu, în 2015, din aceeași dorință de a învăța, am ajuns să colaborez cu echipa DoR pentru 24/7: Un ghid pentru viață și muncă pentru antreprenorul creativ, realizat de DoR împreună cu UniCredit Bank. Am intrat în proiect ca project manager, dar editorul DoR, Cristian Lupșa, mi-a spus că va trebui și să scriu. Așa am învățat cum se realizează un interviu, cum scriu un text narativ sau prin câte drafturi trece până la publicare. 

La ce nevoi crezi că răspunde jurnalismul practicat de DOR? 

Cred că poveștile pe care le documentează și scriu colegii mei de la DoR îi ajută pe cititori să fie mai empatici, să încerce să-i înțeleagă pe cei diferiți de ei și, în același timp, să se simtă mai puțin singuri în propriile provocări și greutăți pe care le întâmpină în viață. 

Ce te-a făcut să intri în lumea podcasturilor? 

Ascult podcasturi din 2010 și mereu am simțit că audio are puterea de a transmite emoții așa cum un material scris sau video nu poate, pentru că ești doar tu cu vocea unui om în căști, îi auzi fiecare pauză de gândire, fiecare oftat sau fiecare zâmbet. Însă de la simplu consumator de podcasturi la creator a fost un drum lung.  

În 2013, după trei ani de studiat și locuit la Londra, m-am întors în țară hotărâtă să pun în aplicare două proiecte care aveau ca obiectiv să ajute oamenii creativi de la noi să-și desfășoare mai bine activitatea. Unul era o publicație online, în care scriam despre proiecte de artă, tehnologie și design inovatoare din afara țării și, în același timp, ofeream consultanță în trenduri, pentru că îmi doream să inspir antreprenori sau artiști să gândească dincolo de granițele obișnuite ale creativității, să vadă câte lucruri faine se fac în afara țării și să-i motivez să le facă și ei. Iar al doilea proiect era CreativeMornings Bucharest, o serie de întâlniri lunare pentru comunitatea creativă în care un vorbitor era invitat să țină o prezentare pe o temă dată.  

În ambele proiecte m-am lovit de mai multe obstacole cărora n-am știut cum să le fac față. Nu știam cum să atrag mai mulți cititori pentru publicația online, de exemplu, sau cum s-o fac sustenabilă. Ar fi trebuit să se finanțeze din partea de consultanță de trenduri, dar eu nu știam cum să vând acest serviciu, cum să conving companiile să apeleze la mine, de ce au nevoie să apeleze la mine, mai ales pentru că sunt foarte timidă și introvertită și nu mi-a fost niciodată ușor să mă autopromovez. Al doilea proiect, CreativeMornings a avut succes, toate locurile la evenimente se ocupau în mai puțin de 10 minute lună de lună, dar acolo nu știam cum să motivez o echipă să creadă la fel de mult în proiect, cum să-l cresc de la un an la altul, cum să fac față rutinei organizării de evenimente lunar fără să-mi pierd propria motivație.  

Cred că m-am luptat cu conflictul ăsta între dorința imensă de a face lucruri și sentimentul constant de eșuare aproape trei ani. Ce mă dărâma cel mai tare era senzația că sunt singura care trece prin astfel de dificultăți. Toate articolele pe care le citeam, toate interviurile, toate poveștile din social media erau despre succes. Toate spuneau că trebuie doar să găsești acel lucru care te pasionează și apoi totul va fi super. Mă întâlneam cu antreprenori, ilustratori, designeri la evenimente și, când îi întrebam ce fac, toți spuneau că fac x, y, z, multe lucruri în același timp și cât de faină e viața asta creativă. Mi se părea că toată lumea are soluțiile la îndemână, iar eu sunt singura care trece prin burnout, care nu știe ce să facă în continuare, care nu poate dormi noaptea din cauza anxietății. Pentru că, atunci când faci ceva pe cont propriu, chiar dacă te sfătuiești cu familia, cu prietenii, cu oamenii apropiați, doar pe tine te țin gândurile treaz noaptea pentru știi că toate deciziile atârnă pe umerii tăi. Ajunsesem să mă simt izolată din cauza acestor întrebări și îndoieli despre care credeam că sunt singura care le are, pentru că nimeni nu vorbea sincer despre ce se întâmplă în interiorul unui om atunci când încearcă să-și transforme ideile în realitate. 

Ideea pentru podcast mi-a venit în 2016 în timp ce lucram la a doua ediție a 24/7: Un ghid pentru viață și muncă pentru antreprenorul creativ. Transcriam un interviu pentru unul dintre textele din ghid despre Ambasada, o afacere socială din Timișoara. Iar Andreea Iager Tako, fondatoarea Ambasada, se deschisese foarte mult în timpul interviului, mi-a povestit despre cât de greu îi e să gestioneze banii obținuți printr-o finanțare și cum să facă Ambasada sustenabilă atunci când va termina acei bani. Despre cât de stresată și obosită e constant, pentru că nu mai avusese o vacanță de mult timp. Și în timp ce transcriam, îmi dădeam seama că sinceritatea ei, emoția din vocea ei aveau un efect terapeutic asupra mea, mă simțeam eu mai puțin singură în propriile probleme, chiar dacă erau diferite. Simplul fapt că cineva vorbea deschis despre dificultăți. Și atunci m-am gândit cum ar fi să ofer experiența asta de ascultare și altor oameni, oare nu i-ar ajuta și pe ei? Să invit artiști, fotografi, scriitori, antreprenori, oameni pe care îi admirăm să vorbească sincer despre toate părțile grele care nu se văd în munca lor. Acesta a fost drumul lung care m-a făcut să intru în lumea podcasturilor. 

Care sunt obiectivele pe termen lung pentru „Pe Bune”? 

Obiectivul Pe Bune a rămas același ca la început: să ajut ascultătorii să se simtă mai puțin singuri în propriile frici și anxietăți în muncă. 

Cum vezi viitorul podcasturilor în România? Care ți se pare platforma ideală? 

Față de când am lansat Pe Bune, în 2017, când puteam să număr podcasturile din România pe degetele de la o mână și foarte puțini oameni consumau audio, în ultimii doi ani s-a produs o explozie a pieței de podcasturi la noi în țară, și mă refer atât ca număr (cred că sunt peste 150 acum) cât și la festivaluri care au categorii de premii pentru podcasturi (Webstock și SuperScrieri) sau festivaluri dedicate podcasturi (Podfest anul acesta). În continuare simt că nu există o diversitate suficient de mare de formă. 80% sunt podcasturi interviu. Restul, sunt excepții: podcasturi narative (Americanii, Satul Mădălinei sau Revoluția copiilor), reportaj (On the record), podcast de ficțiune (Murdar) și e mult loc de crescut aici. Însă, odată cu creșterea experienței producătorilor de audio și a interesului unor companii pentru susținerea unui astfel de conținut, mă aștept să crească și varietatea formelor. 

De ce crezi că a luat avânt în ultimii ani presa independentă din România – PressOne, DOR, Recorder etc? 

Presa independentă a răspuns unei nevoi pe care o aveau cititorii și care nu era satisfăcută: fie de încredere că informațiile nu servesc vreunui scop politic și că sunt verificate, fie de materiale jurnalistice care să trateze teme ocolite de alte publicații (violență domestică, rasism, povești umane etc.) 

Ce au jurnaliștii români de învățat din presa străină? 

Că există o varietate mai mare de forme jurnalistice decât avem la noi în țară. Și mă refer doar la bucata pe care o cunosc cel mai bine: piața podcasturilor. În afară, în special în Statele Unite, există o multitudine de tipuri de podcasturi: cu episoade de o oră sau foarte scurte, de 10 minute, sub formă de serial, sub formă de reportaj, nișate pe o temă anume (Primul Război Mondial, lumea Harry Potter, chirurgie) etc. Cred că asta ar fi cel mai important de învățat, că jurnalismul, la fel ca podcasturile, nu înseamnă doar știre sau investigație, are forme foarte variate care merită explorate. 

Ce ar avea un străin de învățat din presa din România? 

Cred că există multă inovație în presa independentă din România, de la cum folosești video și audio pentru a apropia oamenii de știri și subiectele zilei, cum fac Recorder, până la cum aduci jurnalismul mai aproape de oameni printr-o redacție pop-up, cum a făcut DoR la Târgu-Mureș anul trecut, și orice străin poate extrage lecții de creativitate din astfel de proiecte. 

Cum vezi viitorul pe termen lung al jurnalismului independent în România? 

Îmi e greu să fac vreo previziune, pentru că anul ăsta a făcut ca supraviețuirea să fie dificilă pentru orice proiect independent, nu doar pentru jurnalism. Cred că oamenii, pentru că vor avea resurse financiare limitate, vor alege mai atent proiectele pe care le susțin. În același timp, susținerea va fi mai puternică pentru proiectele în ale căror valori se regăsesc, care răspund la o nevoie pe care o au și care își doresc să meargă mai departe. 

Care a fost cel mai dificil moment al carierei tale până acum? 

Nu știu dacă dificil, dar cel mai plin de teamă de eșec a fost primul Pe Bune Live, un spectacol în care am scos podcastul din studio și l-am urcat pe scenă în fața unui public, pentru că nu știam dacă emoția care se transmite în fiecare episod de podcast va fi transmisă și pe viu, prin discursuri pregătite. Dar de atunci, de la primul live, au avut loc trei spectacole Pe Bune Live – ultimul, din noiembrie 2019, a fost sold out în șase ore – și au fost descrise de oamenii din sală ca seri de terapie în grup, pentru că în fiecare dintre ele o mână de invitați se urcă pe scenă și vorbesc cu emoție și sincer despre toate vulnerabilitățile lor în muncă, de la presiunea perfecționismului până la teama de a nu fi un manager bun pentru o echipă. 

Ce sfaturi ai avea pentru cineva care dorește să-și înceapă propriul podcast? 

Cel mai important și singurul sfat este să-și clarifice de la început motivația, să se întrebe constant de ce face ce face, care este intenția, și să se asigure că este cea corectă. Dacă dorește să facă un podcast pentru că e ceva ce pare cool acum, pentru că vrea doar ca oamenii să-l cunoască sau să își promoveze munca sau un produs, poate nu e cel mai bun motiv. Cu toții facem lucruri pentru noi, pentru că ne aduc bucurie sau ne dau sens vieții sau sunt parte din slujba noastră. Dar, în afară de asta, ar trebui să se întrebe cum îi ajută acel podcast pe alții, ce impactare în viața altor oameni? Încearcă să aibă o contribuție în bine, să ofere informații utile, sau oface doar pentru imaginea lui/ei sau a companiei? Pentru că oamenii își vor da seama de intenție și este posibil ca podcastul să nu aibă succesul pe care îl caută. Dacă, însă, e un podcast care chiar răspunde la o nevoie din viețile altor oameni, atunci își va găsi singur publicul.