De vorbă cu managerul cultural Mihaela Ion despre cum a evoluat industria creativă autohtonă, despre interesul românilor pentru artă și despre arta urbană bucureșteană. „Îmi place să văd cum s-a schimbat cromatica oraşului prin intermediul lucrărilor urbane care ating subiecte de actualitate: distanţarea între generaţii, pierderea valorilor naţionale, criza sanitară cu care ne confruntăm acum”, spune Mihaela Ion, care ne atrage atenția și asupra faptului că „nu toţi cei care creează artă urbană pot fi consideraţi artişti: a avea spray-uri colorate nu te face artist sau artist urban, uneori poţi să fii un simplu măzgălitor de pereţi”. Să vorbim, așadar, despre artă!

ID. Cine este Mihaela Ion, cum ai ales să studiezi istoria artei și cum ți-ai defini pe scurt activitatea profesională de până acum?

Am început să activez în domeniul culturii din primul an de studii. Cred că parcursul meu profesional a fost ales de la prima expoziţie de artă pe care am vizitat-o, la vârsta de 7 ani. Mereu am fost fascinată de obiectele de artă, de marile capodopere, aşa că pentru mine a fost o alegere clară să urmez două facultăţi: una cu profil real şi una cu profil umanist. Ca absolventă de matematică-informatică, așa cum am fost acum mulţi ani, nu am vrut să schimb profilul brusc, și astfel am urmat două facultăţi în paralel, atât că cea de Istoria Artei a fost cea care m-a atras mai mult şi mi-a definit parcursul profesional.

Imediat ce am terminat şi ciclul de master, mi-am dat seama că nu sunt atât de multe joburi pentru istorici de artă, şi alături de colega mea de facultate, Teodora Vlădescu, şi de Vali Grosoşiu am co-fondat Asociaţia Atelierul de Creaţie (entitatea juridică creată în 2010, care se află în spatele proiectelor Revista Atelierul, Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs) şi am reuşit să punem în practică toate proiectele pe care ni le-am propus.

Sunt manager cultural cu expertiză în redactarea și gestionarea de proiecte, matematicianul din spatele bugetelor proiectelor, curator full-time, istoric de artă şi lector fie că sunt lector în cadrul universităţilor sau în cadrul entităţilor private.

„Trebuie să ne adaptăm la noua realitate, să nu ne mai dorim să fie totul ca înainte, nu va mai fi ca înainte niciodată.”

Ce înseamnă să fii manager cultural în România anului 2020, care sunt principalele provocări?

După prima decadă de management cultural în cadrul asociaţiei mele, pot să spun că 2020 nu este un an dificil. Creativitatea pentru găsirea fondurilor trebuie să fie la cote maxime, finanţările sunt limitate, sectorul privat trebuie să îşi demonstreze capacitatea de a comunica, de a realiza proiecte împreună. Este un an dificil, sunt sigură că vor dispărea entităţi juridice, proiecte, dar poate era momentul să îşi regândească poziţia în mediul cultural şi creativ românesc.

A fi manager cultural cu o activitate constantă este un plus, astfel acum, în 2020, îmi este uşor să propun noi proiecte, să curatoriez expoziţii fie în ţară sau în străinătate. Însă toate acestea vin cu provocări, trebuie să ne adaptăm la noua realitate, să nu ne mai dorim să fie totul ca înainte, nu va mai fi ca înainte niciodată. Cu toţii ne-am schimbat brusc, a trebuit să ne regândim carierele, şi dacă sunt persoane care doresc joburi în domeniul cultural ţin să le menţionez că va fi greu, însă toate rezultatele vor fi pe măsură. Cultura este cea care modelează persoanele, şi un manager cultural bun trebuie să fie conştient de acest lucru. Este facil să preluăm idei din străinătate, dar trebuie să le adaptăm pentru România. Proiectele mele se adresează mereu unor categorii variate de public fără a îi face pe cei neemancipaţi în domeniul cultural să se simtă stingheri. Ar trebui să fie general valabil ca orice persoană să intre într-un muzeu, într-o galerie, într-un spaţiu de consum de cultură fără a fi examinat atent de cei care sunt în domeniu.

„Să creşti un brand aflat la început este uşor, mai ales acum, când reţelele de social media sunt folosite constant în acest sens, însă este dificil să rămâi creativ şi constant în ochii publicului tău.”

Cum vezi industria creativă de la noi, cum stăm la acest capitol, cum am evoluat în ultimii ani?

În 2010, când am co-fondat Revista Atelierul nici nu se vorbea de noţiunea de industrie creativă. Acest domeniu era limitat, nu că acum ar fi foarte multe entităţi care se ocupă de promovarea industriilor creative româneşti. Suntem aceiaşi de câţiva ani buni, şi mi-ar plăcea să văd proiecte care să reziste în piaţă mai mulţi ani. Foarte multe branduri dispar în primii 2-3 ani de activitate. Să creşti un brand aflat la început este uşor, mai ales acum, când reţelele de social media sunt folosite constant în acest sens, însă este dificil să rămâi creativ şi constant în ochii publicului tău. Industria creativă românească are importanţă internaţională, şi mă bucur să văd din ce în ce mai mulți designeri, creativi la târgurile internaţionale.

Ai studiat și în afara României, ai luat în calcul vreodată să îți desfășori activitatea în străinătate? De ce?

Nu am studiat în sensul cursurilor academice, am avut şansa de a fi selectată pentru diferite traininguri, conferinţe, burse. Primii care au crezut în mine sunt cei de la Fundaţia Gabriela Tudor, care în 2012, mi-au oferit o bursă de manager cultural la Londra. Ulterior am fost în Austria, Polonia, Ungaria prin burse doctorale, şi Franţa prin intermediul Ministerului Culturii din Franţa, unde am avut acces la bursa Courant du Monde.

Da, îmi desfăşor constant activitatea din alte țări. Şi aduc activitatea proiectelor în care sunt implicată alături de mine. În acest sens, de doi ani Revista Atelierul s-a poziţionat şi internaţional ca un stakeholder, iar proiectele mele curatoriale au început să se desfăşoare cu predilecţie în alte ţări. Sunt sigură că în curând această mutare va fi definitiv în afara României. Actualmente, cel mai recent proiect internaţional în care sunt implicată în calitate de curator este cel al Asociaţiei Wood Be Nice, NeoNlitic, care are loc acum în Bulgaria, la Muzeul Regional din Varna (până pe 16 octombrie), după care se va muta în Ucraina, la Cernăuţi (Centrul Cultural Vernissage, 24 – 31 octombrie), şi ulterior va fi panotat la Muzeul Naţional de Istorie a României, așadar la Bucureşti, între 5 și 28 noiembrie 2020.

„Proiectele din care fac parte se adresează unui public divers, fie că este un public cultural, fie este un public neofit în domeniul culturii.”

Printre proiectele create de tine, așa cum spuneai, se numără Revista Atelierul și Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs. Care sunt principalele satisfacții pe care activitatea ta ți le-a adus până acum?

Ambele proiecte există datorită echipei Asociaţiei Atelierul de Creaţie şi mă bucur că am alături de mine o echipă internaţională fabulos de creativă. În primul rând, am creat o comunitate internaţională în jurul acestor proiecte. O comunitate creativă rezilientă în faţa schimbărilor de orice fel, şi datorită lor putem să facem faţă anului 2020 şi următorilor ani de pandemie. Proiectele din care fac parte se adresează unui public divers, fie că este un public cultural, fie este un public neofit în domeniul culturii. Toate proiectele în care sunt implicată aduc un plus de valoare mediului creativ şi cultural, aduc un plus de valoare prin modul profesionist de implementare, gestionare, diseminare. Cred că un proiect creativ trebuie să aibă un afiş bine realizat, original şi vizibilitate în social media, să aibă un număr OK de participanţi expozanţi, un public divers şi cât mai mulţi parteneri media bine targetaţi. A face un proiect cultural nu este un proiect solitar, este nevoie de o întreagă echipă pe partea de PR, marketing, DTP, promovare, diseminare, coordonare voluntari, atragere de fonduri externe.

„Vedem anual cum străzi, zone, clădiri devin sau, mai bine spus, redevin puncte de importanţă.”

Cât consumăm cultură în spațiul urban autohton azi, cât interes manifestăm pentru artă? De ce consideri că ar fi nevoie pentru ca interesul publicului din România pentru zona artistică și culturală să crească?

Întotdeauna va exista un interes pentru artă, şi mai ales un interes pentru arta care propune temetici actuale. Arta a spart bariera muzeelor, galeriilor de artă şi se manifestă constant şi în mediul urban din jurul nostru. Vedem stencilsuri, graffiti-uri, stickere mai ales în zone special create pentru expunerea lor. De la câteva proiecte culturale urbane au început să fie proiecte noi locale, zonale sau naţionale capabile să aducă beneficii mediului urban. Artiştii sunt selectaţi pentru a atinge subiecte de actualitate, artiştii găsesc în acele comunităţi parteneri, iar oamenii încep să înveţe să coabiteze cu arta. Dacă până de curând arta urbană era considerată derizorie şi de multe ori era denigrată la statutul de vandalism, acum se schimbă modul în care ne raportăm la ea. Vedem anual cum străzi, zone, clădiri devin sau, mai bine spus, redevin puncte de importanţă.

Din 25 septembrie, la Fundația Calea Victoriei, ții un curs online de Introducere în Arta Contemporană. Care este abordarea pe care o propui astfel asupra artei contemporane?

Predau la Fundaţia Calea Victoriei de peste 12 luni, şi cursul meu de Introducere în Arta Contemporană este unul care se regăseşte constant în programa lor. Cursul propune cinci întâlniri și toate scot din zona de confort artistic cursanţii şi îi provoacă la discuţii. Cea mai des întâlnită întrebare este „De ce este urâtă arta contemporană?”, iar răspunsul meu este de fiecare dată că „Arta nu este urâtă, ci analiza pe care o aplicăm asupra ei este una nepotrivită”. Nu poţi analiza arta contemporană raportându-te la opere de artă create în Renaştere.

Plec de la premisa că toate ideile menţionate de cursanţi trebuie să fie luate în considerare, nu le impun un punct de vedere, le explic prin prisma istoriei artei de ce o operă de artă devine capodoperă şi care sunt mecanismele care fac ca o lucrare să aibă o anumită cotă de vânzare. Arta contemporană jonglează cu noţiuni de artă, non-artă, antiartă, ready-made, performance, happening, nu poate fi încadrată într-o singură definiţie. Muzeele, galeriile de artă, casele de licitaţie, piaţa liberă a artei au permis ca anumiţi artişti să fie consideraţi atemporali de către privitori, iar lucrările lor să fie definite drept opere de artă în sine. Anumitor artişti le sunt create de către muzeografi, curatori, brokeri, comentatori de artă istorii proprii, pentru ca aceştia să reziste în prezent şi să genereze la rândul lor criterii stabile şi durabile. Permisivitatea nu este o caracteristică a artei şi a pieţei de artă libere, sunt anumite lucrări ce sunt excluse în mod deliberat din muzeele de artă actuale, cum se întâmplă de cele mai multe ori cu lucrările create acum.

„Situaţia artei contemporane era dificilă, cei mai mulți artiști urbani contemporani din România se aflau într-un con de umbră şi nu îşi găseau un spaţiu de expunere propice lucrărilor lor.”

Iar din 30 octombrie, tot la Fundația Calea Victoriei, vei ține atelierul Introducere în arta urbană: mesaj, culoare, emoţie. Care consideri că sunt principalele caracteristici ale artei urbane bucureștene?

Situaţia artei contemporane era dificilă, cei mai mulți artiști urbani contemporani din România se aflau într-un con de umbră şi nu îşi găseau un spaţiu de expunere propice lucrărilor lor. Toate proiectele culturale care implică artişti urbani au făcut ca aceştia să îşi găsească locul lor în arta contemporană. Îmi place să văd cum s-a schimbat cromatica oraşului prin intermediul lucrărilor urbane care ating subiecte de actualitate: distanţarea între generaţii, pierderea valorilor naţionale, criza sanitară cu care ne confruntăm acum. Arta urbană românească este una fresh, cu o gamă amplă de subiecte care de fiecare dată încearcă să scoată privitorul din zona de confort. Însă nu cred că toţi cei care creează artă urbană pot fi consideraţi artişti: a avea spray-uri colorate nu te face artist sau artist urban, uneori poţi să fii un simplu măzgălitor de pereţi.

Dincolo de București, cât de ofertantă este România din punctul de vedere al artei urbane în mileniul III? Ce putem afla astfel despre spațiul în care trăim?

Arta trebuie să fie prezentă constant în jurul nostru pentru a o înţelege. Arta urbană atinge subiecte de actualitate, propune soluţii la probleme globale, transformă şi retransformă un spaţiu. Este important să ştim că ne aflăm în faţa unei lucrări de artă atunci când ne uităm la un graffiti. Există mai multe zone din România unde găsim lucrări urbane importante: în Braşov, Sibiu, Timişoara, Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi. Apreciez foarte mult când municipalităţile se implică pentru a permite zone dedicate artei urbane, cum sunt câteva zone din Bucureşti (strada Arthur Verona) sau din Braşov (mai ales în cadrul festivalului urban Amural).

„Banksy propune de fiecare dată noi teme, noi lucrări care să ne scoată din zona de confort.”

Un studiu de caz pe care îl propune atelierul îl are în prim-plan pe Banksy. Cum s-ar explica fascinația pe care lucrările acestuia o exercită asupra publicului din întreaga lume?

Banksy propune de fiecare dată noi teme, noi lucrări care să ne scoată din zona de confort. Arta sa este una socială, cu mesaje clare, şi promovarea pe care acesta o are îl face un artist de importanţă internaţională.

În august 2020, a iniţiat proiectul unamitar pentru vaporul Louise Michel, care aduce în siguranţă refigiaţii aflaţi pe mare, din Africa de Nord înspre Europa. Finanţează activitatea vaporului pentru a aduce la mal persoanele abandonate pe mare.

În România am văzut că expoziţia Banksy a prins foarte bine la public, chiar dacă era una FAKE, nu are şi nu avea acordul lui Banksy, şi a expus copii fără a se menţiona în vreun fel că nu sunt lucrări originale. Banksy va fi un artist mereu la modă, mereu va veni cu ceva nou, ne va redirecţiona atenţia înspre alte teme de actualitate.

Ți-aș propune să încheiem cu câteva recomandări de orașe / spații extrem de atrăgătoare astăzi prin ceea ce propun ca artă urbană, așadar care ar fi destinațiile europene de neratat, ținând cont de acest aspect?

În România: Bucureşti – traseul Un-hidden, strada Arthur Verona, transformată anual în cadrul festivalului Street Delivery.

Oraşe destinate artei urbane în lume: Berlin (Muzeul Urban Nation – Museum for Urban Contemporary Art), Buenos Aires (Plaza Matienzo, Centro Ministerio de Diseno), Paris (Rue Oberkampf, Rue Germaine Tailleferre, Boulevard de la Villette), Londra (cu predilecţie zona Brick Lane), New York (Big Pun Memorial Mural – Bronx, Graffiti Hall of Fame, Harlem, Manhattan).

Artişti de urmărit: Blek le Rat, Pimax, JR Stohead, El Bocho, Miss Van, Stinkfish, Otto Schade, Blu, Martin Ron, Finatan Magee, Raul Ruiz aka El Niño de las Pinturas, Blek le Rat, Pimax, JR, INTI, Mambo, Sofrenia, Shepard Fairey, Keith Haring.

„Dacă până de curând arta urbană era considerată derizorie şi de multe ori era denigrată la statutul de vandalism, acum se schimbă modul în care ne raportăm la ea. Vedem anual cum străzi, zone, clădiri devin sau, mai bine spus, redevin puncte de importanţă.”
Mihaela Ion, manager cultural