a
Fără categorie

IT-iștii români care apără pădurile, premiați cu 12.000 Euro de Uniunea Europeană

- - 111- 13 vizualizari

O echipă de IT-iști români a câștigat un premiu european de prestigiu însoțit de un cec de 12.000 de euro din partea Comisiei Europene, pentru un sistem care folosește datele satelitare pentru protejarea pădurilor împotriva defrișărilor ilegale.

Cei patru români reuniți în echipa Digital Dryads au câștigat provocarea numărul 4 – „O Europă pregătită pentru era digitală” – a competiției EU Datathon 2020, potrivit startupcafe.r

Proiectul românilor, Digital Forest Dryads of Copernicus, folosește imagini surprinse din satelit cu ajutorul programului european Copernicus pentru a monitoriza pădurile și pentru a combate defrișările ilegale.

Găsiți AICI proiectul românesc de protecție a pădurilor.

Cei patru IT-iști români câștigători sunt IT-iști cu experiență:

  • Răzvan Pistolea, absolvent de info la Politehnica din București,
  • Andrei Mocanu, absolvent de telecomunocații la Universitatea Ovidius din Constanța și la Poli București,
  • Adnan Temur, și el absolvent de telecomunocații la Universitatea Ovidius din Constanța și la Poli București,
  • Sergiu Eftimie, absolvent de info la Universitatea Titu Maiorescu din București și doctorand în securitate cibernetică la Universitatea Tehnică Militară.

Echipa românească se numără printre cele 5 echipe câștigătoare din totalul de 121 de competitori.

Lista completă a câștigătorilor EU Datathon 2020:

provocarea 1, „Un pact verde european”, GeoFluxus (Belgia, Grecia, Lituania);
provocarea 2: „O economie în serviciul cetăţenilor”, Team FinLine (Marea Britanie);
provocarea 3: „Un nou impuls pentru democrația europeană”, Next Generation Democracy (Danemarca);
provocarea 4: „O Europă pregătită pentru era digitală”, Digital Forest Dryads of Copernicus (România),
premiul publicului: Team FinLine (UK) – o aplicație care ajută firmele mici și mijlocii să-și evalueze viabilitatea și care oferă consiliere gratuită pentru obținerea de investiții.
EU Datathon este un concurs anual care invită persoanele pasionate de date să dezvolte aplicații noi, inovatoare, care să utilizeze în mod corespunzător numeroasele seturi de date deschise ale UE.

Premiile puse în joc au avut valoarea totală de 100.000 de euro.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Cu 121 de contribuții din întreaga lume, participarea în acest an a fost cea mai mare din istoria concursului. Interesul ridicat față de datele deschise arată că putem utiliza mai bine volumul enorm al acestui tip de informaţii pe care îl avem la dispoziţie. Intenționăm să facem acest lucru pentru a îmbunătăți procesul de elaborare a politicilor și, cel mai important, viețile oamenilor.”

Comisarul pentru buget și administrație, Johannes Hahn, a adăugat: „Le felicit pe cele 12 echipe finaliste pentru că au prezentat idei excelente privind modele de afaceri concrete și întreprinderi sociale. Toate acestea au declanșat abordări și soluții inovatoare adecvate pentru a ajuta Europa să facă față provocărilor cheie prin utilizarea datelor deschise ale UE.”

EU Datathon este organizat în fiecare an de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană.

111 recommended
13 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »