Antoaneta Cojocaru, actriță: „Mi se pare că se abuzează de buna credință a artiștilor, de empatia lor, de disciplina lor”

-

În ciuda pandemiei, a stării de urgență și a stării de alertă, Antoaneta a căutat și a găsit, în ultimele luni, puterea de a se adapta și de a merge înainte, cu spectacole noi.

Andrei Crăciun: Ce mai faci, ce mai joci, Anto? Unde să venim să te vedem în perioada următoare?

Acum câteva zile ți-aș fi răspuns: Sunt fericită că vom juca din nou în sală! Acum, însă, sunt revoltată de situația în care ne aflăm, pentru că tot înțeleg ce neimportantă e cultura pentru autorități… Mi se pare că se abuzează de buna credință a artiștilor, de empatia lor, de disciplina lor, și că tot ies la iveală multe bube care arată că ne-am cam pierdut busola. Atât la nivel instituțional, cât și individual. Poate că este și asta o etapă naturală, dar deciziile care se iau și felul în care sunt transmise, nepăsarea față de oameni în general, și în particular față de cei care contribuie la sănătatea sufletească a unei țări, faptul că apar măsuri care trezesc atâta panică și care ne afectează concret iar și iar, precum si că nu sunt găsite niciodată soluțiile potrivite, mă derutează și ma jignește și, pe scurt, nu îmi place ce se întâmplă acum la noi. Nu am auzit nicio autoritate care să spună public că înțelege în ce situație suntem puși, care să ne încurajeze sau să ne însuflețească în vreun fel. Măcar atât. Uneori mi se pare că suntem conduși de oameni de tinichea, și tinicheaua asta sună foarte gol. Era cât pe ce să îți spun ce fac în octombrie și să te invit la spectacolele în care joc, acum pot să îți spun doar că am filmat împreună cu echipa TVR spectacolul „Mazurka” de la Teatrul Dramaturgilor Români, în regia lui Alexander Hausvater și că, desi aveam spatele înțepenit de la scolioza mea din copilărie, m-am bucurat foarte tare că fac asta în prima zi de reînchidere a teatrelor… Mai pot să îți spun că în toate locurile în care am jucat în vara aceasta s-au luat toate măsurile de siguranță posibile, și că a fost cu multă nevoie și bucurie de toate părțile. Dacă lucrurile se vor îndrepta și totul va funcționa cum trebuie, am speranța să încep lucrul la patru noi spectacole, pe texte importante, în care personajele mele sunt foarte ofertante și că voi relua spectacolele în care joc deja.

Am văzut că în starea de urgență, nu te-ai putut abține și ai lucrat totuși la un spectacol foarte frumos, cu Daniel Pascariu – Să vorbesc cu tine. E o piesă nouă, scrisă de Ana-Maria Bamberger și jucată prima dată la Paris, în 2018. Cum ați ajuns la ea și de ce ați ales-o? Cum a fost munca la acest spectacol?

Am lucrat nu la unul, ci la trei spectacole! Și am jucat mai multe spectacole pe scene în aer liber. Pe scena TVR am jucat de câteva ori „Mazurka” de la Teatrul Dramaturgilor Români, la Opera Comică pentru Copii, am lucrat „Gala de Musical”, și la Teatrelli de care m-am atașat grație direcției Roxanei Lepădat, „Să vorbesc cu tine” de Ana-Maria Bamberger și ” Nebunul” de Savatie Baștovoi, în regia lui Chris Simion, care a fost prezentat și în închiderea Festivalulului de Teatru Undercloud, ambele spectacole fiind lecturi performative în prezent, jucate atat pe scenă cât și în online, urmând să aibă premiera în stagiunea 2020-2021. În toată perioada aceasta am facut multe lucruri noi și am încercat să ajut toate teatrele cu care am colaborat să meargă înainte și să le ofer content online. Cred că despre asta a fost vorba perioada aceasta, cel puțin pentru mine, despre solidaritate și adaptabilitate. Revenind la „Să vorbesc cu tine”, mi se părea că în momentul acesta oamenii au nevoie de o comedie, deși eu nu sunt neapărat o fană a comediei. Și deoarece cu multă încredere și dragoste, doamna Bamberger îmi dăruise acest text, de dinainte de pandemie, text care nu e numai o comedie, mi-am spus că acum este momentul lui. Am repetat zece zile doar, dar am fost atât de fericită că repet pe scenă după atâta distanțare de ea, încât am dezvoltat spectacolul, împreună cu Daniel (n.r. – Daniel Pascariu, soțul Antoanetei Cojocaru), cât am putut de mult. La un moment dat ne-am speriat că nu vom putea reține atâta informație într-un timp atât de scurt și a trebuit să ne oprim din căutări. Spectacolul a fost transmis online pe Teatrelli si l-am jucat de două ori, la Grădina cu filme și la Caro Cultura, în niște condiții mai precare decât într-o sală de teatru, dar pentru mine vara asta nu a fost despre condiții ideale, ci despre a merge înainte. Acesta a fost challenge-ul meu, care nu sunt deloc de părere că lucrurile se pot petrece oricum, oriunde. La fiecare spectacol am primit cu surprindere reacția spectatorilor care considerau că spectacolul este finit și care erau foarte calzi cu noi datorită poveștii și, am înțeles, chimiei dintre noi. Mie personal mi-au plăcut personajele, mi-a plăcut că povestea celor doi conținea ideea de izolare și de frică, desigur pe alte coordonate, cât și situațiile, care erau atât de umane. E un text ca o îmbrățișare și asta mi-am dorit să fac vara asta pentru public.

Ce ai aflat despre tine, Antoaneta, cu ocazia molimii din acest an? Ce învățăminte s-au tras?

Că am rabdare. Că înțeleg ce meserie mi-am ales și știu de ce o fac și asta îmi înlătură sentimentul fricii pentru propria persoană. Că viața are aceste ups and downs inevitabile și este important să te deschizi și să te adaptezi ca să poți merge înainte. Am vazut cum omul a sfințit diferite locuri sau dimpotrivă… Am învățat în sfârșit să spun „nu” și „asta nu e ok” și au fost câteva momente în care nu m-am lăsat păcălită de sentimentul de turmă și nu am lăsat frica să mă controleze, ci am preferat să gândesc și să mă refugiez în lucruri de substanță.

La România cum te mai raportezi? Care îți mai sunt relațiile cu țara noastră? La viitorul ei cum te gândești?

Sincer, mă cam îngrijoarează reperele insuficiente și frustrările generației tinere din care fac parte și pe care le-am tot observat de curând și care au devenit un filtru agresiv de acțiune, pe care pot să îl ințeleg omenește, dar nu îl împărtășesc pentru că e clar că e nevoie de mai mult de atât. Și asta e ceva nou. M-a deranjat toată perioada aceasta mitocănia autorităților și robotizarea societății. Mă sperie că suntem atât de abulici, că azi susținem una, mâine alta și nici nu apucăm să înțelegem ce susținem de fapt. Au fost destule momente în ultima vreme în care mi-am dorit să încep să lucrez și în alte țări și nu pot să zic că am renunțat la acest plan. Cred că pentru un artist este important să facă parte dintr-un mediu în care să evolueze continuu, nu să cârpească, și în care să aibă provocări, altfel își pierde energia într-un mediu toxic și după experiența acumulată în toți acești ani (pe care am văzut-o din afară de curând căci majoritatea spectacolelor in care am jucat au fost oferite online), ani în care am muncit cât mai mulți angajați la un loc, nu mai înteleg așa ceva. Cred că ar putea să ne fie mult mai bine dacă toata lumea și-ar vedea de treabă și în funcțiile de conducere ar fi oameni potriviți pentru ele, nu întâmplători sau puși că le-a venit rândul. Acum aștept si eu ca toată lumea să văd ce se va schimba.

Cum ar fi fost anul tău, dacă nu eram în starea de urgență & alertă? Ce ai pierdut? Și ce ai câștigat?

Am pierdut premiere, turnee, spectacole, luni în care mi-aș fi putut face meseria bine, sentimentul de control asupra vieții mele și cel de continuitate. Am citit mai mult, am văzut filme de arta, diferite spectacole din lume, deci m-am îmbogățit într-un fel ce ținea mai ales de un timp, pe care nu îl aveam de obicei. Mi-am reformulat ce îmi doresc. Și am fost fericită că oamenii au avut nevoie de mine. Mi-am făcut prieteni noi și am colaborat cu instituții cu care nu colaborasem până acum. Am câștigat bucurie pe plan personal și speranță. Zilele astea mi-am dat seama că am ajuns în punctul acela în care mă visam când eram mică.

Cuvânt de încheiere, povață pentru tineri.
” Fapte, Horatio! Restul e tăcere.”

CITAT
M-a deranjat toată perioada aceasta mitocănia autorităților și robotizarea societății. Mă sperie că suntem atât de abulici, că azi susținem una, mâine alta și nici nu apucăm să înțelegem ce susținem de fapt.

ANTOANETA COJOCARU, ACTRIȚĂ

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Mihaela Velicu, actriță și antreprenoare: ” Îmi pun mai rar întrebarea ce va fi mâine? Nu știu, voi vedea. Iau viața zi cu zi, câteodată oră cu oră” 

-

Mihaela este actriță freelancer, una dintre cele mai apreciate din tânăra generație. În starea de urgență, cu teatrele închise, Mihaela a trebuit să ia o decizie cu privire la viața ei. Să vedeți ce a făcut. Andrei Crăciun Mihaela Velicu, actriță și mai nou an... Mai mult »