a

Mihai Gane, românul care a devenit cel mai citit poet din Spania:”Dacă rămâneam în țară, n-aș fi avut posibilitatea să fiu scriitor!”

- - 244- 93 vizualizari

Un român a reușit să fie cel mai citit poet din Spania. Mihai Gane a avut un succes uriaș și a vândut peste 100 de mii de cărți cu poezii. Din pasiunea pentru literatură, s-a lăsat de avocatură și își dedică timpul și viața pentru scris.

”A trebuit să public două cărți ca să-mi dau seama că scriitura e ce vreau să fac în viață. Este mediul meu pentru a atinge diferite scopuri.”

S-a creat de câțiva ani o mișcare foarte populară în Spania, a poeților care am început să folosim rețele de socializare pentru a ne arăta munca. Rețelele de socializare, în cazul meu sunt ferestrele pe care cititorii le deschid înainte de a intra în librărie.

Cred că aș fi urmat același drum pe care l-au urmat și prietenii din sat. Unii au încercat să-și găsească un colț de lume, dar sunt sigur că eu dacă rămâneam acasă n-aș fi fost scriitor și n-aș fi avut oportunitatea nu să public o carte, ci să vând o carte.”, a mărturisit el la Digi 24.ro.

Mihai Gane a plecat din România în urmă cu 16 ani

Mihai ”Miguel” Gane s-a născut în Lerești, județul Argeș. A plecat din România cu familia lui, în urmă cu 16 ani, pe vremea când avea doar 9 ani. Schimbarea a fost grea. I s-a părut că a intrat într-o altă lume, pentru că totul era diferit – de la jocurile preferate de copii până la limba folosită. N-a scăpat de rasism și excludere, dar a avut noroc. Cei mai mulți oameni din preajma lui i-au oferit ajutor și așa a reușit să se integreze.

244 recommended
93 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »