ACTORI ÎN PANDEMIE. Cum i-a mers lui Babliuc (care a avut coronavirus) și ce crede el că urmează pentru teatru, filme, țară, lume și altele.

Andrei Crăciun

Cătălin Babliuc, a venit acel moment din an în care, delicat, dar ferm, trebuie să te luăm din nou la întrebări. Prima întrebare: ce mai învârte Babliuc, ce ne pregătește el nouă, pe unde se preconizează că l-am putea vedea totuși cum se manifestă artistic?
În primul rând, bună ziua și mulțumesc că m-ai întrebat de sănătate. Am început 2021 pregătind un spectacol lectură, “Hamelin”, regia Claudiu Goga și sper să vină vaccinul ăla mai repede, să ne putem întâlni nestingheriți la teatru, să repetăm cu Ada Milea în martie, să cântăm, să alergăm, să nu mai avem stressul covidului.

Vezi ce înseamnă să vorbesc cu un scriitor? A ieșit din mine cuvântul nestingherit.

Cum i-a mers lui Babliuc în timpul molimei pangolinului, în decursul anului 2020, mai ales că a trecut prin boală și a văzut și el cum e. Cum e? Cum s-a depășit momentul și cum s-a descurcat Babliuc pe cameră, carantinat, privat de accesul la sfânta scândură și la altele? Cum s-a procedat? A resimțit el lipsa aplauzelor? S-a aplaudat singur prin casă? A se povesti.
A fost foarte frumos momentul în care am aflat că suntem pozitivi, un moment de pus în ramă și aruncat la gunoi. Eram cu un prieten pe Whatsapp, care îmi zicea că „N-aveți nici pe dracu’, sunteți bine.” și în secunda doi ne-au venit rezultatele pe mail. La fel de înduioșător a fost în timpul bolii, când de aproximativ douăzeci de ori pe zi ne uitam unul în ochii celuilalt, eu cu Andrada, și spuneam: dacă așa e cel mai rău, suntem norocoși. Dacă ăsta e nivelul cel mai nasol, suntem foarte norocoși. Tot repetam mantra asta pentru că puteam respira și nu făceam febră. În rest a fost o experiență unică, o trec la nereușite.

În afară de boală, situația a fost acceptabilă, am rupt pe genunchi întâlnirile video pe Whatsapp, dacă era să nu fie gratis, cred că aveam de plătit o avere.

Nu m-am aplaudat prin casă și nici n-am recitat pe Facebook, am lăsat treaba asta în seama colegilor mai harnici și mai talentați ca mine la spus poezii.

Cătălin, te știu înțelept, așa că te întreb de la obraz: crezi că se mai drege lumea culturală, se revine pe la teatre sau, gata, asta a fost, vine apocalipsa și se trage cortina? Sau, dimpotrivă, ne refugiem toți în virtual și va merge și așa? Vom mai merge, oare, din nou chiar și la cinematograf?
Cred că o să ne revenim. În sinea mea zace o tristețe, o melancolie soră bună cu depresia. Faptul că virusul ăsta nenorocit a răpit viețile, libertatea, slujbele atâtor oameni, m-a făcut să văd viața cu alți ochi.

Cred că în continuare o să se joace teatru. Oamenii vor să vadă oameni reali în fața lor, să audă o respirație, o scândură care scârțâie, să trăiască emoția actului viu. Nu cred că o să dispară fenomenul teatral, oricât de tare ne cotropește virtualul. Cu alte cuvinte, nu ne face el pe noi.

Abia aștept să mergem la cinematograf, m-am săturat să văd filme cu sonorul dat la minim, să nu deranjez pe nimeni. Vreau boxele alea de la Imax. Vreau sunetul ăla monstruos, ăla care-ți desprinde pleura de plămâni.

Am văzut că ați jucat frumosul spectacol „Peretele”, de la Teatrul Metropolis (scris și regizat de Lia Bugnar) și ați avut – de la ei de acasă – peste trei mii de spectatori. Cum s-a ajuns aici? Care e povestea acestei frumoase isprăvi? Ia povestește-ne.
Totul a plecat de la Lia Bugnar, numai ea e vinovată. Am jucat Două Liniuțe, la sediul Qreator, din piața Victoriei și am avut 2500 de spectatori, în regim live, online. Foarte multe comentarii ne indicau că am face bine să punem bilet pentru că spectatorii sunt dispuși să plătească. Așa că a fost pusă în mișcare manevra „Veniți la teatru, dar stați acasă!” și uite că am reușit să vindem peste 3700 de bilete.  Le mulțumim tuturor: echipei de filmare, celor de le teatrul Metropolis, spectatorilor, tuturor. Mai puțin celor care ne-au spus că n-o să vindem nici un bilet. Lor le urez un călduros „Mergeți, mergeți!”

Vaccin sau deochi, coada șoricelului și trei frați pătați? În ce crede Babliuc: știință sau scuipatul în sân? Cum va aborda el problema imunizării?
Sunt în echipa vaccin, am încredere în cercetători. Nu zic că tinctura de tătăneasă sau șosetele trase în oțet balsamic nu-și fac treaba, dar aleg vaccinul.

Cu ce planuri a pășit Babliuc în noul an, ce așteptări prezintă el de la încă tânărul 2021? Mai are el planuri de viitor? După ce tânjește? Să ne spună adevărul, tot adevărul și numai adevărul. Și, de ce nu, să lase și o povață către noi, ceilalți oameni.

Vreau de toate în 2021: să am premiere cu spectacole de teatru, să filmez în Las Fierbinți și nu numai, să merg în vacanță, de toate vreau. N-o să te mint, îmi lipsesc concertele. Eu am metalul în sânge. Ascult muzica lui Satan din clasa a V-a, virusul mi-a dat puternic la temelie, concertele erau pansament pentru mine și suflețelul meu fragil. În iulie e reprogramat Slipknot la Romexpo, probabil c-o să sar și-o să urlu două ore.

Sfatul meu pentru ceilalți e să nu mai lase lucruri nespuse. Nu să te duci la șef să-l bagi în mămica lui, nu la asta mă refer. Să vorbești cu partenerul de viață, cu prietenii, cu rudele. Nimic nu se rezolvă dacă ții totul în tine, dacă ai un război permanent în suflet și în creier.

CITAT

Vorbiți, scrieți, citiți, ascultați muzică. Iubiți-vă. Între voi  sau individual.
CĂTĂLIN BABLIUC, ACTOR